Deputatul Silviu Vexler denunță la Parchet „umilirea victimelor holocaustului la mitingul împotrivă vaccinării forțate. Mă autodenunț: primul care a comparat vacinarea forțată cu politicile hiteriste am fost eu

Domnul Silviu Vexler, deputat din partea Federației Comunităților Evreiești, anunță într-un interviu acordat Andreei Orosz de la Radio France International (linc) că va sesiza Parchetul pentru că la mitingul împotriva vaccinării obligatorii din București, 7 martie 2021 (miting la care am participat și eu și v-am prezentat o filmare – linc) s-a purtat o pancardă cu textul „Vakcin macht frei” care reprezintă o minimalizare a Holocaustului. Respectiva pancardă ar reprezenta „o relativizare a Holocaustului” fiind „mai mult decît o umilire a celor care au murit acolo”, explică domnul deputat, criticînd lipsa de reacție a autorităților față de asemenea manifestări.

La intrarea în lagărul de la Auschwitz, unde au fost omorîți mulți evrei în timpul celui de-al doilea război mondial, era pusă lozinca „Arbeit macht frei” (munca te face liber, în germană), iar lozinca „Vakcin macht frei” (vaccinul te face liber) este în mod vădit o referire la cunoscuta lozincă de la Auschwitz.

Spicuiri din dosarul CNSAS a lui Gelu Voican Voiculescu despre Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei

Actualizare 12 mai 2018: Redimensionare pagini scanate pentru mai bună încadrare.

În dosarul de la CNSAS a lui Gelu Voican Voiculescu prezentat instanţei de judecată cu prilejul procesului legat de colaborarea cu securitatea, există mai multe note dactilografiate şi nesemnate care se referă la Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei. Prezenţa acestor note în dosarul lui Gelu Voican Voiculescu coroborată cu rapoartele securiştilor care pomeneau că domniei sale i s-au trasat sarcini legate de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei sînt indicii că domnul Voiculescu este autorul acestor note, fapt pe care dînsul nu l-a dezminţit niciodată. Chiar stilul sfătos în care notele informative sînt scrise, informatorul explicînd securiştilor strategia de urmat, seamănă izbitor cu notele informative despre Gregorian Bivolaru (linc 1 şi linc 2), acestea din urmă scrise olograf şi semnate de domnul Gelu Voican Voiculescu. Faptul însă că aceste note se înfăţişează doar ca simple file dactilografiate, nepurtînd iscălitura alcătuitorului, face ca valoarea probatorie în instanţă a lor să fie redusă.

Nu ştiu dacă CNSAS-ul nu are şi notele olografe care au stat la baza acestor file dactilografiate. În cadrul procesului am sesizat că nu toate documentele din dosarul lui Voican Voiculescu au fost trimise instanţei şi am cerut, în şedinţa din 22 noiembrie 2011 (linc), ca pîrîta CNSAS să fie obligată să trimită şi filele lipsă de la dosar. Cererea mi-a fost respinsă. Mai mult, cînd am dorit să consult la sediul CNSAS dosarul respectiv, pentru a mă lămuri măcar astfel că filele neprezentate instanţei nu conţin informaţii relevante, mi s-a respins şi această cerere. Este posibil totodată ca notele informative olografe despre palestinieni să nu se afle în dosarul lui Voican Voiculescu, ci în dosarul palestinienilor respectivi, pentru dosarul lui Gelu securitatea făcînd doar nişte copii dactilografiate.

Prezint acum cititorilor acestui blog una din notele informative despre un reprezentant al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei aflate în dosarul CNSAS a lui Gelu Voican Voiculescu. Cred că e interesantă şi pentru relaţiile securităţii ceauşiste cu OEP. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentariile mele, iar cu „[…]” am notat numele anonimizate de CNSAS.

[Adnotare scrisă de mînă]: 9 XII 977
Tov. Olaru
În continuare să procedăm aşa cum am stabilit împreună. Să ţinem o legătură strînsă cu serv. de linie [?] ptr. a realiza o dirijare şi instruire corespunzătoare
ss col. Georgescu E.

[Altă adnotare scrisă de mînă]: Am primit notă extrras din conţinutul prezentei.
26.01.78
[semnătură indescifrabilă]

8 decembrie 1977

NOTĂ

În ziua de 8 decembrie 1977, la prînz, m-am întîlnit, conform înţelegerii, cu […] reprezentant al Oficiului mişcării de eliberare a Palestinei.

Detaliile şi anecdotica întîlnirii, în eventualitatea că pot fi folositoare în vreun sens, le-am tratat separat, pentru ca banalitatea şi minciuna amănuntului să nu afecteze relatarea convorbirii şi comentariile respective.

Trebuie să menţionez că-l cunosc pe sus-numitul din vara anului trecut, cînd, lşa o expoziţie unde eram cu […] şi copilul, ajungînd la pavilionul palestinian, s-a oferit să-mi ofere material ilustrat relativ la problema palestiniană. De fapt, amorsa întîmplătoare a contactului a fost copilul care voia un steag şi insigne; neavînd s-a oferit să-mi dea a doua zi. Eu m-a întins la vorbă, l-am surprins cu faptul că ştie [ştiu] unele date. De fapt, valorificam invers cunoştiinţele mele de judaism, sionism, islamism şi istoria recentă a zonei. La următoarele întîlniri mi-a adus reviste şi altădată o agendă palestiniană. Material de propagandă, uneori, destul de îndoielnic, altădată mai bine ticluit. M-am arătat ca un simpatizant al cauzei şi evident un antisemit şi antisionist. (Nu are rost să precizez acum adevărata mea poziţie. Eram curios şi doream să ascult şi cealaltă versiune) Am fost decepţionat de nivelul scăzut intelectual şi de un fel de rudimentaritate amestecată cu naivitate, dar fără a exclude o şiretenie accentuată şi disimulată, comună tuturor arabilor.

Pacepa critică politica SUA în Egipt. Yasser Arafat: egiptean antrenat de KGB care s-a declarat palestinian cu documente falsificate

Fostul mahăr al securităţii ceauşiste Ion Mihai Pacepa a publicat recent în „American Thinker” (linc) un articol în care critică politica SUA faţă de ţările arabe şi vede mîna Moscovei în actualele evenimente din aceste ţări. Prezint cîteva fragmente din articolul lui Pacepa, cu comentariile mele inserate în text cu litere cursive între paranteze drepte sau la sfîrşitul articolului.

Atac asupra relaţiilor americano-egiptene

Israel, singura ţară în care se pomeneau şi lucruri bune despre Ceauşescu după 22 decembrie 1989 (New York Times din 29 decembrie 1989)

„Tineretul Liber” din 26 decembrie 1989 anunţă că autorităţile din Iran sprijină FSN-ul

După răsturnarea lui Ceauşescu, cei mai apropiaţi prieteni ai acestuia se apucaseră să-l înfiereze. Colaboratorii săi apropiaţi, inclusiv cei care aprobaseră măsurile de reprimare a revoluţiei, nu-l mai scoteau din „tiran” şi „odios”, ministrul de interne Tudor Postelnicu mărturisea că „a fost un dobitoc” ascultîndu-l. Fostul său tovarăş de joacă (linc) pusese la cale omorîrea sa iar ziarele îi scriau numele cu literă mică. Pe plan internaţional guvernele se întreceau în a felicita poporul român care scăpase de odioasa dictatură. Chiar şi autorităţile iraniene, care se întîlniseră cu Ceauşescu cu cîteva zile înainte, se arătau alături de noua orientare politică a României.

În acest climat de condamnare aproape generală a lui Ceauşescu, într-o singură ţară se auzeau glasuri disonante: în Israel. Shimon Peres, actual preşedinte al Israelului şi laureat, în 1994, al premiului Nobel pentru pace, pe atunci viceprim-ministru, a subliniat public unele merite ale lui Ceauşescu într-o vreme cînd nimeni nu se mai ocupa de aşa ceva. Acelaşi lucru l-a făcut şi un demnitar din partidul Likud, formaţiune aparţinînd primministrului Iţac Şamir (Itzhak Shamir). Despre aceasta a scris New York Times din 29 decembrie 1989. Cred că este interesant să reamintesc aceste aspecte, azi cînd circulă teorii conspiraţioniste despre implicarea Mossadului în răsturnarea lui Ceauşescu, cît şi despre implicarea arabilor în apărarea acestuia. Teoriile implicării arabilor în apărarea lui Ceauşescu au fost lansate de FSN chiar în perioada aşa-ziselor lupte cu teroriştii, cînd era nevoie să se ofere gloatei o explicaţie a apariţiei acestora, dar au şi azi adepţi care conspectează conştiincios dezinformările acelor zile (vezi aici şi aici). Ce motivaţie ar fi avut arabii să-şi rişte viaţa de dragul lui Ceauşescu (nu e vorba aici doar de o simpatie generală faţă de acesta) e greu de înţeles, în condiţiile în care politica sa nu a fost chiar atît de pro-arabă precum se pretinde recent (cel puţin, după aprecierea lui Shimon Peres). De altfel, numărul total al palestinienilor care făceau pregătire militară în România în decembrie 1989 este de opt, după cum a scris „Jurnalul Naţional” din 15 septembrie 2009 (linc). E greu de crezut că cei opt s-au gîndit să opună rezistenţă armată unor transformări politice care nu îi priveau în mod direct. Alţi arabi aflaţi în România erau studenţi la medicină sau alte specializări civile, cărora autorităţile ceauşiste nu le dădeau voie să poarte arme.

Dreptul de a manifesta liber – uitat la Timişoara

Una din cererile cuprinse în programul Frontului Democratic Român în timpul revoluţiei din 1989 a fost „dreptul de a manifesta liber” (vezi punctul II.8 din manifestul alăturat). La Timişoara însă s-au uitat de mult de idealurile revoluţiei. Recent, comisia de ordine publică a primăriei Timişoara a respins cererea unor membri ai comunităţii arabe de a organiza un protest împotriva războiului din Gaza.

Desigur, dacă nu vrei să faci un lucru se găsesc totdeauna motive întemeiate pentru a nu-l face. Flavius Boncea, purtătorul de cuvînt al primăriei, a explicat că protestul respectiv a fost interzis fiindcă ar fi stînjenit circulaţia în oraş. E un pretext care poate fi folosit ori de cîte ori orientarea politică a unui protest nu convine autorităţilor.

Dreptul la liberă exprimare, inclusiv prin demonstraţii stradale, este însă mai important decît o vremelnică tulburare a circulaţiei (îndoielnică în acest caz, deoarece numărul de protestatari nu cred că ar fi fost prea mare). Pentru acest drept s-a luptat la revoluţie! Normal ar fi fost să se dea dreptul arabilor din Timişoara să protesteze, iar dacă susţinătorii politicii israeliene ar vrea şi ei să facă o demonstraţie să li se dea şi acestora dreptul s-o facă. Aşa se întîmplă în toată Europa.

Conflictul israelo-palestinian are puţină importanţă pentru noi românii, dar mentalitatea funcţionarilor statului care contestă unul din drepturile fundamentale cerute în revoluţia din 1989 este îngrijorătoare. De fapt, însăşi nevoia de a cere o autorizaţie pentru organizarea unui protest stradal este contrară ideilor revoluţiei, o simplă informare a autorităţilor locale pentru ca acestea să ia măsurile necesare ar trebui să fie destul.

Dacă la Timişoara birocraţii găsesc pretexte pentru a interzice dreptul de a manifesta liber, în Israel, oponenţilor războiului acest drept nu le este nicidecum pus la îndoială, precum puteţi vedea în această filmare a unei demonstraţii anti-război din Tel Aviv.