Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Decembrie 1988, Chişinău: Uniunea Scriitorilor din Moldova se adresează Biroului CC al PCM august 17, 2011


Săptămînalul Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească, „Literatura şi Arta”, publica în 1 ianuarie 1989 o „scrisoare deschisă” pe care comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor o adresa Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei. Este un document care atestă lupta politică din Basarabia acelei perioade care cred că este util de amintit acum cînd se apropie aniversarea decretării limbii de stat şi a revenirii la alfabetul latin în Republica Moldova. Redau mai jos respectiva scrisoare:

Viaţa Uniunii Scriitorilor

În ziua de 23 decembrie 1988 au continuat lucrările Plenarei comitetului de conducere al US [Uniunii Scriitorilor] cu tema „Scriitorul şi destinele limbii materne”, la care au luat cuvîntul I. C. Ciobanu, V. Badiu, C. Tănase, I. Hadîrcă, V. Pascaru, N. Savostin, V. Lazarenco, A. Lupan, Iu. Grecov, T. Bragă, L. Lari, E. Tarlapan, I. Gonţa, Şt. Secăreanu, V. Ciutac, I. Ciocanu, D. Matcovschi, L. Istrati, N. Josu, Iu. Filip, L. Botnaru, V. Nedelescu, V. Severin, R. Berejanu şi V. Matei.

În numerele viitoare ale săptămînalului vom prezenta ecstrase din comunicările prezentate la plenară.

Scrisoare deschisă către Biroul CC al PCM (more…)

 

Octombrie 1988, RSS Moldovenească: Declararea limbii de stat va traduce în viaţă „principiile politicii naţionale leniniste” noiembrie 24, 2010


De la venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov şi pînă cînd, în Basarabia, oamenii de cultură au îndrăznit să pună problema identităţii dintre limba română şi cea „moldovenească” şi să ceară revenirea la alfabetul latin şi decretarea limbii materne ca limbă de stat a republicii a trebuit să treacă cîţiva ani. Un prim apel colectiv în acest sens a fost publicat în gazeta „Învăţămîntul Public”, gazetă a învăţătorilor moldoveni, în 17 septembrie 1988. După „Învăţămîntul Public”, „Literatura şi Arta”, săptămînal al Uniunii Scriitorilor din RSSM (Republica Socialistă Sovietică Moldovenească) este revista care va prelua aceste idei şi va milita pentru ele. (more…)