Pe facebook (linc), pe pagina oficială a domnului Laszlo Tokes s-a publicat un comunicat referitor la audierea sa la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, în „dosarul revoluției”. Se pare că toți membrii fostului CFSN sînt audiați. Reproduc comunicatul: (more…)
Laszlo Tokes încearcă să folosească precedentul Vadim Tudor în favoarea sa mai 3, 2016

Laszlo Tokes și Vadim Tudor, doi colegi ai ordinului național „Steaua României” care au ales înfruntarea în instanță a Președinției României pentru a păstra decorația. Sursă foto: romanialibera.ro
Articol apărut și pe contributors (linc).
În 4 martie 2016 preşedintele Klaus Iohanis a emis un decret prin care i-a retras lui Laszlo Tokes decoraţia „Steaua României”. Am comentat faptul respectiv pe acest blog (linc). Laszlo Tokes declara la acea vreme: „Din punct de vedere pur juridic, chiar şi o eventuală, dar nepotrivită, decizie prezidenţială de retragere a distincţiei poate fi atacată în contencios”.
Între timp Laszlo Tokes a făcut exact ceea ce sugera că va face: a dat în judecată pe preşedintele României, cît şi pe primul ministru, în calitate de contrasemnatar al decretului publicat în Monitorul Oficial, pentru a se anula respectivul decret prin care i-a fost retrasă decoraţia. Elod Kincses, avocatul lui Tokes, a declarat (linc): (more…)
Kincses Elod, avocatul lui Tokes din 1989, şi-a înregistrat candidatura în alegeri cu sprijinul unuia din fondatorii Vetrei Româneşti octombrie 26, 2008
Kincses Elod, avocatul lui Tokes din 1989, a izbutit să obţină în instanţă anularea hotărîrii Biroului Electoral Mureş care refuzase să-i înregistreze candidatura pentru Senat în colegiul electoral 2 Mureş (zona Sovata – cu populaţie majoritar maghiară). Kincses va fi contracandidat al preşedintelui UDMR Marko Bela. Cel care l-a reprezentat pe Kincses în instanţă în acest proces a fost avocatul Ioan Sabău, unul din fondatorii Uniunii Vatra Românească. Amănunte suplimentare aici.
În 1989 Kincses Elod l-a reprezentat pe Laszlo Tokes în faţa Tribunalului Timiş, în procesul cu episcopia reformată Oradea.
Comentarii recente