Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Teoria invaziei sovietice în 1989. Un munte de documente lipsă ianuarie 14, 2013


Ziarul "Adevărul" din 16 ianuarie 1990: Armenii şi azerii se măcelăresc între ei. Gorbaciov e incapabil să-i oprească.

Ziarul „Adevărul” din 16 ianuarie 1990: Armenii şi azerii se măcelăresc între ei. Gorbaciov e incapabil să-i oprească, dar cică trimisese 25000 de agenţi speţnaz în România.

„25000 de spioni KGB au stăpînit România aproape un an! Ceauşescu a fost detronat de o armată secretă sovietică, care a stat în ţara noastră în perioada decembrie 1989 – octombrie 1990”, scria în 23 decembrie 2012 Sorin Golea în ziarul „Libertatea” (linc).

“La expunerea clară, concisă a lui Caraman (Mihai Caraman – n.r.), directorul Centralei de Informaţii Externe, am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000 – 30.000 de oameni. S-au retras ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”. Declaraţia îi aparţine lui Petre Roman, fostul premier al României în perioada decembrie 1989 – septembrie 1991 şi a fost inclusă într-o carte a istoricului Alex Mihai Stoenescu.

Despre ce este vorba? La începutul lunii decembrie 1989 au intrat în România 37.000 de turişti sovietici, despre care s-a dovedit ulterior că aparţineau structurilor KGB. Circa 25.000 dintre ei au rămas pe teritoriul României pînă în octombrie 1990, cînd au plecat la insistenţele oficialilor români pe lîngă puterea de la Kremlin. (more…)