Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Efecte planetare ale revoluţiei române: China (New York Times din 7 ianuarie 1990) mai 24, 2010


Revoluţia română din decembrie 1989 a avut efecte nu numai în România ci şi în restul lumii. Despre efectele resimţite în China ca urmare a revoluţiei scrie ziarul „New York Times” din 7 ianuarie 1990:

Ca o reacţie la [evenimentele din] România, o înăsprire la Beijing
de Nicholas D. Kristof

Beijing 6 ianuarie. Şocat de răscoala din România, guvernul chinez reacţionează adoptînd o linie politică şi o atitudine diplomatică încă şi mai aspre, afirmă demnitari chineji şi diplomaţi străini.

Unităţi de armată şi poliţie au fost puse în alertă şi planurile de a anula legea marţială au fost anulate, spun demnitarii şi diplomaţii. Ei afirmă că conducerea chineză a fost profund traumatizată de răsturnarea guvernului român.

„Întreaga situaţie s-a schimbat din pricina României”, a spus un profesor universitar care a susţinut mişcările democratice din primăvara trecută. „Pentru un timp, lucrurile începuseră să se îmbunătăţească, dar acum situaţia pare să se înrăutăţească din nou”.

Înăsprirea politicii este opusul semnalelor împăciuitoare pe care preşedintele Bush părea să le anticipeze cînd l-a trimis pe Brent Scowcroft, sfetnicul în probleme de siguranţă naţională, într-o vizită oficială la Beijing la începutul lui decembrie.

Relaxarea controalelor economice

Dar, în timp ce controlul politic se întăreşte, demnitari chineji spun că guvernul se îndreaptă rapid spre relaxarea unora din controalele economice pentru a se feri de primejdia răzmeriţelor din partea muncitorilor nemulţumiţi. Cel mai important, un document al conducerii centrale de partid a cerut ca lefurile lucrătorilor din întreprinderile de stat să fie mărite înainte de Anul Nou chinezesc care cade mai tîrziu în această lună. În plus, eforturi speciale sînt făcute pentru a asigura o aprovizionare îndestulătoare pentru sărbătoare, iar autorităţile încearcă să cîştige susţinere slăbind regulile politicii monetare şi restricţiile asupra întreprinderilor rurale, afirmă demnitarii chineji. (more…)