Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Victor Stănculescu reia minciuna cu misterul celor 40 de cadavre (video) decembrie 3, 2012


În noiembrie 2012 la o televiziune bucureşteană fostul general şi actual puşcăriaş Victor Stănculescu a avut posibilitatea să „dezvăluie”, pentru aproximativ a 127-a oară, misterele revoluţiei. Printre altele a reluat (vezi de la minutul 15:36 al înregistrării de mai jos) vechea minciună despre cei 40 de morţi din Timişoara arşi la crematoriul din Bucureşti, pretinzînd chipurile că în procesul său nimeni dintre părţile civile („grupul de presiune asupra curţii”) n-ar fi pretins că e rudă sau cunoscut cu vreunul din cei 40. O minciună sfruntată, în chiar motivarea sentinţei (pe care am publicat-o în 2004 în volumul „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara”), în partea în care se vorbeşte despre pretenţiile de despăgubiri civile (linc) apar destule cazuri în care părţile civile respective în descrierea suferinţelor pe care îşi întemeiază cererea de despăgubiri au pomenit faptul că n-au mai găsit trupul celor dragi. În articolul „Misterul” celor 40 de cadavre (linc) am discutat pe larg despre apariţia şi dezvoltarea acestei minciuni. Vezi mai jos înregistrarea cu Stănculescu, la transcrierea căreia am adăugat comentarii ale mele cu litere cursive între paranteze drepte.

Transcriere înregistrare: (more…)