CEDO condamnă România pentru cazul cetăţenilor sovietici împuşcaţi în decembrie 1989 lîngă Craiova

În unanimitate, CEDO a condamnat România pentru împuşcarea unor cetăţeni sovietici în 24 decembrie 1989 lîngă Craiova (linc). Este un caz pe seama căruia s-a mîncat mult căcat în presa românească din ultimii 25 de ani. Sînt curios dacă ceea ce numim, cu scîrbă şi dispreţ, mass-media bucureşteană, va pomeni despre hotărîrea CEDO.

Faptul că în acest caz s-a depus o plîngere la CEDO a fost pomenit în 2010 doar de 2 surse de informare: Evenimentul Zilei şi blogul lui Marius Mioc (linc).

Trebuie amintit că în decembrie 1989 au existat zeci de cazuri cînd s-a deschis focul asupra unor maşini care n-au oprit la diferite baraje care se creaseră pentru a lupta cu „teroriştii”. În serialul „Cercetările parchetului în dosarul revoluţiei” de pe acest blog am prezentat deja multe asemenea cazuri (vezi spre exemplu cazul Horia Căciulescu – linc, ori cazuri de împuşcaţi în autoturisme în zona M.Ap.N. – linc). Cazul cu cetăţeni sovietici e asemănător cu acestea, cu adausul că necunoscînd limba română, victimele n-au înţeles somaţiile şi cererile militarilor.

Despre sovieticii împuşcaţi la Brădeşti citiţi şi articolele anterioare de pe acest blog:
– „Teroriştii” din 1989 dau în judecată România
– Cele 3 bucăţi turişti străini ale colonelului Bejan şi sovieticii împuşcaţi lîngă Craiova (linc)
– Generalul Cioflină, în 1990, pretindea că nu ştie nimic despre sovieticii ucişi la Brădeşti
– “Pravda” din 26 decembrie 1989: “La Bucureşti au fost răniţi 2 cetăţeni sovietici, şi încă 10 automobilişti sovietici în zona graniţei româno-iugoslave. S-a considerat oportun ca familiile personalului sovietic să fie evacuate – în total în jur de 280 de persoane”

Hotărîrea CEDO o puteţi citi în engleză la lincul indicat. Dau mai jos o tălmăcire proprie:

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A 3-A

CAZUL MELNICIUC (MELNICHUK) ŞI ALŢII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererile nr. 35279/2010 şi 34782/2010)

CEDO respinge plîngerea generalilor Stănculescu și Chițac, printr-o hotărîre care conține unele inexactităţi

În 16 aprilie 2015 Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasburg a respins plîngerea generalilor Stănculescu și Chițac (linc cu hotărîrea CEDO în engleză) care avea ca subiect procesul prin care cei doi generali au fost osîndiți la cîte 15 ani de închisoare pentru rolul avut în reprimarea revoluției de la Timișoara. În 2012 CEDO deja respinsese o parte din reclamaţia celor doi foşti generali şi lăsase spre examinare numai partea legată de durata procedurilor judiciare. Acum a respins şi această parte a reclamaţiei.

În 2008 am comentat posibila acțiune la CEDO a celor doi generali (cărora Gyorgy Frunda le prevestea șanse bune; iată că domnia sa s-a dovedit incompetent) în articolul Procesul Stănculescu – Chiţac, CEDO şi greşeala lui Gyorgy Frunda (linc). De fapt, încă din timpul procesului respectiv, într-o plîngere adresată Comisiilor de cercetare a abuzurilor din Senat și Camera Deputaților (linc) am atras atenția că prelungirea procesului Chițac-Stănculescu poate avea ca efect depunerea unor plîngeri la CEDO atît din partea părților vătămate cît și a inculpaților. Am publicat plîngerea respectivă în cartea mea din 2004 „Curtea Supremă – Procesele revoluției din Timișoara (1989)”. Ceea ce am scris acolo s-a adeverit, atît unele părți vătămate cît și inculpații s-au adresat CEDO invocînd lungimea procedurii. CEDO a dat dreptate unor victime ale revoluției timișorene – cauzele Șandru și alții împotriva României (linc) respectiv Acatrinei și alții împotriva României (linc), dar a respins cererile celor doi foști generali. Remarc în hotărîrea CEDO confirmarea părerii mele exprimată în articolul din 2008, conform căreia durata procedurii în cazul celor doi generali nu se poate considera decît din 1997, cînd au fost oficial puși sub acuzare – aceasta fiind și o diferență față de durata procedurii considerată în cazul victimelor revoluției, dar şi unele neadevăruri. Iată hotărîrea CEDO, în tălmăcire proprie, cu comentarii ale mele inserate cu litere cursive între paranteze drepte:

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A 3-A

DECIZIE

CEDO stabilește despăgubiri pentru luptători în revoluție nerăniți și nereținuți

În 4 noiembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat verdictul în cauza Bosnigeanu și alții împotriva României (linc). E vorba de reclamațiile a 34 de persoane care nu aveau calitatea de răniți, reținuți ori rude ale celor uciși la revoluție (în conferința de presă a asociației „21 Decembrie” din București – linc, domnul Mărieș spune că sînt 31 de persoane cu titlul de luptător remarcat în revoluție și alți 3 revoluționari fără certificat) și cărora CEDO le-a acordat despăgubiri de cîte 1350 euro pentru fiecare (ei ceruseră între 30000 și 500000 euro).

Cele 34 de cazuri fuseseră conexate într-un singur dosar pe criteriul ca să fie vorba doar de cererile unor persoane care nu sînt în categoriile urmași ai celor decedați, răniți sau reținuți în revoluție. Domnul Teodor Mărieș, președintele asociației „21 Decembrie”, a spus la conferința de presă sus-pomenită că în total au fost 112 reclamații la CEDO, restul (pentru care CEDO încă n-a dat hotărîre, dar va urma) fiind urmași, reținuți, răniți.

Pînă acum CEDO pronunțase deja condamnări ale României pentru ineficiența anchetei legate de decembrie 1989, dar numai în cazuri cu reclamanți răniți sau rude ale celor uciși în acea perioadă:
– Cauza Șandru și alții împotriva României (linc)
– Cauza Acatrinei și alții împotriva României (linc)
– Cauza Asociația 21 Decembrie și alții împotriva României (linc)

„Pentru prima dată, luptătorii de la Revoluția din decembrie 1989 care nu au fost reținuți sau răniți sînt recunoscuți ca victime, motivul fiind acela că evenimentele tragice la care au participat au avut un puternic impact emoțional și psihic negativ asupra lor, lucru confirmat de expertizele individuale depuse la dosar”, consemnează Agerpres (linc) declarația domnului Teodor Mărieș, președintele asociației „21 Decembrie”.

Totuși, din textul hotărîrii CEDO vedem că despăgubirile s-au acordat nu pentru calitatea de victime ale revoluției, ci pentru calitatea de victime ale sistemului judiciar românesc care nu le-a rezolvat cererile într-un răstimp rezonabil. În ceea ce privește puternicul impact emoțional și psihic suferit de reclamanți, CEDO spune că expertizele de la dosar nu-l dovedesc și respinge acea parte din pretențiile reclamanților. În perioada septembrie – noiembrie 2008 acești luptători în revoluție care nu fac parte dintre cei răniți sau reținuți, s-au constituit părți civile spunînd că au suferit angoasă și panică ca urmare a participării la manifestațiile din decembrie 1989 care au fost reprimate violent (adică rele tratamente) și resimt și azi stări depresive și de anxietate. Puțin timp după constituirea ca părți civile, în perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009, persoanele respective au depus plîngere la CEDO. Contrar afirmațiilor domnului Mărieș, CEDO nu spune că pretențiile lor ca părți civile sînt întemeiate, ci constată că reclamanții nu au adus nici un certificat medical care să dovedească pretențiile, dar acordă despăgubiri pentru faptul că ancheta a durat mai mult decît s-ar putea considera „răstimp rezonabil” (neexistînd la momentul de față vreo hotărîre a justiției cu privire la temeinicia sau netemeinicia pretențiilor).

De remarcat că și în hotărîrile precedente ale CEDO cu privire la revoluție, tot încălcarea „răstimpului rezonabil” al anchetei a fost motivul principal al condamnării României.

Hotărîrea CEDO în limba franceză e disponibilă pe internet (linc). O dau mai jos în tălmăcire proprie:

Hotărîre CEDO despre mineriada din iunie 1990

Pe saitul Curţii Europene a Drepturilor Omului (linc) este publicată hotărîrea CEDO legată de cauza Anca Mocanu, Marin Stoica, Teodor Mărieş şi asociaţia „21 Decembrie” din Bucureşti împotriva României. Este vorba de un proces legat de mineriada din iunie 1990. Velicu Valentin Mocanu, soţul doamnei Mocanu, este unul din cei ucişi cu prilejul respectivelor evenimente. A fost lovit în cap de un glonţ, lîngă sediul Ministerului de Interne. Domnii Mărieş şi Stoica au fost arestaţi şi bătuţi în timpul mineriadei. Mărieş a fost ulterior şi inculpat într-un proces, acuzat de tulburarea liniştii publice, ultraj contra bunelor moravuri, instigare publică şi apologia infracţiunilor. După ce la primă instanţă a fost osîndit pentru o faptă mult mai măruntă – pătrunderea fără autorizare în localul Televiziunii Române, în 1992 a fost achitat. Asociaţiei „21 Decembrie” i s-a devastat sediul, iar membrii prezenţi în sediu au fost bătuţi şi apoi reţinuţi.

CEDO a acordat 30000 de euro despăgubiri doamnei Mocanu şi a respins cererile domnilor Teodor Mărieş şi Marin Stoica. Legat de domnul Mărieş, CEDO constată că n-a putut dovedi prejudiciul, n-a prezentat nici un certificat medical care să ateste sechelele fizice sau psihice. În ceea ce priveşte pe Marin Stoica, CEDO constată că acesta abia în 2001 a sesizat autorităţile române cu privire la suferinţele sale din timpul mineriadei, moment în care deja intervenise prescripţia.

Redau mai jos hotărîrea CEDO, în franceză, deoarece n-am avut timp s-o tălmăcesc în română.

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE ANCA MOCANU ET AUTRES c. ROUMANIE

(Requêtes nos 10865/09, 45886/07 et 32431/08)

ARRÊT
STRASBOURG
13 novembre 2012