Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (8). Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române

A 8-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele şapte părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar
Fundal la Brandstatter: „Vechea Europă”, „Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
Şah-mat: „Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
Reacţii interne şi externe la documentarul „Şah-mat”

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române

Dacă n-ar fi fost surprinzătoarea apariţie în film a fostului prim ministru maghiar Miklos Nemeth, puţin probabil că ungurii ar fi dat atenţie documentarului „Şah-mat”. Dar comentariile lui Nemeth au prefăcut ceea ce altfel ar fi fost considerată o „poveste străină”, într-una care „loveşte propria casă”, ca să spunem aşa. Cei care cred că asemenea narcisism este de domeniul unor persoane izolate – sau, cum pare să creadă o parte a lumii academice americane, o situaţie tipic americană – probabil n-au urmărit niciodată acoperirea în mass media din alte ţări a unei catastrofe de peste hotare sau a unui eveniment sportiv, în care conaţionalii sînt întregul subiect al relatărilor. Continuă lectura

Ruşii şi revoluţia română din 1989 – două păreri opuse: Ion Raţiu şi Virgil Măgureanu

E la modă în presa şi televiziunile din România să se spună că în decembrie 1989 Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov personal, au plănuit şi realizat răsturnarea lui Ceauşescu.

Ce este foarte clar pentru „analiştii” şi „experţii” români, nu era chiar aşa de limpede în decembrie 1989 pentru presa americană.

img_0020

„Chicago Sun Times” din 20 decembrie 1989 publică un articol despre revoluţia începută la Timişoara în care estimează că ar putea fi sute de morţi (e citat ziarul „Magyar Hirlap” care scrisese despre 300 de morţi şi agenţia iugoslavă Tanjug care pomenise „mai multe sute” de morţi). Ziarul menţionează şi tăcerea autorităţilor române despre acest subiect.

După revoluţie multă lume a acuzat presa occidentală că ar fi exagerat numărul morţilor. Însuşi Ion Iliescu, în cartea sa „Revoluţie şi reformă” deja comentată pe acest blog scria, referindu-se la dezinformarea cu cei 60000 de morţi de la procesul Ceauşescu: „cifra victimelor, pe care într-un prim moment am luat-o drept bună, 60000 de morţi, nu exista decît în imaginaţia corespondenţilor de presă” (pag. 6 prima ediţie, pag. 18 a 2-a ediţie a cărţii). De fapt, abia după anunţarea oficială, de către CFSN, a numărului de 60000 de morţi, au căpătat credibilitate celelalte relatări exagerate legate de numărul morţilor. După cum se vede şi din exemplul de mai sus, presa occidentală era mult mai ponderată în aprecieri. Aruncarea vinii pentru exagerarea numărului morţilor asupra presei este parte din campania de falsificare a istoriei care urmăreşte ascunderea adevăraţilor vinovaţi de dezinformare – adică cei implicaţi în procesul lui Ceauşescu (Ion Iliescu, Victor Stănculescu, Virgil Măgureanu).

img_0021

Interesantă mi se pare analiza agenţiei Reuters publicată de Chicago Sun Times din 20 decembrie 1989 cu titlul „Romanian upheaval perplexing for Soviets”. Se exprimă aici idei care au ajuns nepopulare în România anului 2008: că sovieticii sînt „perplecşi” de răscoala din România, că Mihail Gorbaciov este în dilemă şi că are o politică de neamestec în treburile interne ale aliaţilor săi est-europeni. „Gorbaciov a spus clar că zilele în care Moscova îndepărta liderii est-europeni care nu îi conveneau, cum a făcut în Cehoslovacia în 1968, sînt terminate. Întrebat cu cîteva luni în urmă ce va face Cremlinul cu România, un membru al Comitetului Central Sovietic a spus în particular: „Ce aţi vrea să facem? Să trimitem tancuri?”, implicînd că aceasta era o opţiune exclusă”.

Chicago Sun Times îl citează şi pe Ion Raţiu: Conform lui Ion Raţiu, preşedinte al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, o organizaţie a emigraţiei, Gorbaciov va întîmpina mai mari probleme dacă Ceauşescu ar fi înlăturat decît a întîmpinat cu înlăturarea liderilor de tip vechi [comunişti negorbaciovişti – nota mea] din alte părţi. „Atît în RDG cît şi în Bulgaria există oameni care ar menţine sistemul, care ar ţine partea Moscovei şi ar căuta un compromis. Nu în România”, a scris Raţiu în London Times. Un aspect al problemei este Moldova, o republică sovietică de la graniţa cu România şi a cărei locuitori vorbesc româneşte. Bucureştiul are o veche pretenţie teritorială legată de Moldova. Diplomaţii spun că atîta vreme cît domneşte Ceauşescu, puţini moldoveni vor dori unirea cu România, dar aceasta s-ar putea schimba dacă el ar fi înlocuit cu un regim mai liberal.

În contrast cu părerile lui Ion Raţiu, conform cărora Moscova va avea probleme grave ca urmare a înlăturării lui Ceauşescu (implicit, că URSS n-are nici un interes în a-l schimba pe Ceauşescu), apar părerile unor scriitori de cărţi despre revoluţie precum Alex Mihai Stoenescu şi Virgil Măgureanu, care consideră că Moscova nu numai că a dorit îndepărtarea lui Ceauşescu, dar a şi acţionat concret pentru realizarea acestui obiectiv.

Cui să-i dăm crezare – lui Ion Raţiu sau lui Virgil Măgureanu? De pildă, pentru Victor Roncea de la ziarul „Ziua” răspunsul este limpede – cel mai de încredere este patriotul român Virgil Măgureanu (Imre Asztalos pentru apropiaţi). Acelaşi Roncea, într-un alt articol din „Ziua” în care face elogiul unui alt patriot român – fostul şef al Securităţii Iulian Vlad, se arată convins de existenţa, în decembrie 1989, a zeci de mii de agenţi sovietici în România.

În ţara în care, la 19 ani de la revoluţie, şeful securităţii Iulian Vlad este înfăţişat ca un mare patriot, membrul C.P.Ex. al C.C. al PCR Paul Niculescu Mizil ca un patriot şi opozant a lui Ceauşescu iar Virgil Măgureanu ca un dezvăluitor al adevărurilor revoluţiei din 1989 (toate acestea în ziare „anticomuniste” precum „Ziua” sau „Evenimentul Zilei”), n-ar fi de mirare ca Ion Raţiu să fie declarat agent KGB, care cu parşivenie încerca să ascundă rolul Uniunii Sovietice în răsturnarea lui Ceauşescu pretinzînd că aceasta ar crea mari probleme Moscovei.