Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (16). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare

În acest subcapitol se discută despre executarea soților Ceaușescu, operațiune care este deasemeni considerată parte a inducerii în eroare și diversiunii. „Uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena, după supunerea acestora la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare, a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vîrfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţa poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri”, spune Parchetul. Aici sînt într-un oarecare dezacord cu Parchetul. Am îndoieli cu privire la „preconstituirea” puterii, pe care le-am exprimat deja în comentariile la capitolele precedente ale rechizitoriului. Ascunderea filosovietismului nici nu s-a prea făcut. CFSN a spus deschis că dorește să mențină România în Tratatul de la Varșovia iar în 1990 la mitingurile opoziției și în presa de opoziție s-a vorbit mult despre filosovietismul FSN. Asta nu l-a împiedicat pe Ion Iliescu să cîștige alegerile cu 85% din voturi în mai 1990. Însă legitimarea în fața poporului român ar putea fi unul dintre motivele uciderii Ceaușeștilor. În fragmentele anterioare ale rechizitoriului s-a arătat deja că la C.C. se făcuse cîte un guvern la fiecare etaj. Deși televiziunea a intrat rapid sub controlul grupului Iliescu și s-a introdus acolo cenzura armatei (cum tot în rechizitoriu s-a explicat anterior), existau încă grupuri de revoluționari care nu recunoșteau CFSN ca autoritate legitimă. În momentul cînd grupul Iliescu organizează procesul și execuția Ceaușeștilor, acesta este un semn că anume acest grup exercită puterea în stat. Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cei care au susținut execuția Ceaușeștilor, spusese la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (declarație folosită acum împotriva sa): „Am avut o insistenţă în a vrea moartea lor, dar nu dintr-o ură personală, ci ca un raţionament abstract şi impersonal. (…) Orice nouă echipă, orice nou regim nu se impune decît prin acte dure, prin moarte chiar. Impresia mea, că faptul de a-l fi ucis pe Nicolae Ceauşescu a conferit echipei asteia credibilitate şi a impus-o ca respectabilă. Pentru că pînă atunci erau vorbe. Noi, însă am făcut ceva. În trei zile l-am omorît pe Ceauşescu. Am îndrăznit şi ne-am asumat riscul. Atunci, toţi au zis „Ăştia sînt nişte oameni serioşi dacă au cutezat asta, pot să facă încă următorii paşi”. Şi din momentul ăla nimeni nu a mai avut curajul să… ne-a conferit o consistenţă”.

Rechizitoriul în procesul revoluției (6). Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în dimineața de 22 decembrie 1989, sinuciderea fostului ministru al apărării Vasile Milea, numirea lui Stănculescu în funcția de ministru, ședința C.P.Ex. din dimineața de 22 decembrie și fuga Ceaușeștilor din clădirea CC. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

În ceea ce privește moartea generalului Vasile Milea, Parchetul concluzionează că a fost o sinucidere. „S-a realizat chiar şi o reconstituire a stării de fapt existente şi s-a conchis că scenariul asasinării ministrului apărării s-a dovedit imposibil, singura concluzie viabilă fiind aceea a sinuciderii”. Se citează din nou din raportul Comisiei Senatoriale (care, reamintesc, a fost boicotată la Timișoara): „Dacă gl. Milea ar fi executat întocmai ordinul lui Ceauşescu şi ar fi deschis focul cu tot armamentul asupra revoluţionarilor, am fi avut mii de victime şi poate întreaga acţiune ar fi fost înecată în sînge”. Se susține astfel că regimul comunist ar fi fost capabil în 22 decembrie 1989 să oprească revoluția. Pentru mine, care în 16 decembrie 1989 m-am alăturat revoluției lîngă casa preotului Laszlo Tokes cînd erau acolo sub 200 de persoane, cu gîndul că e foarte posibil să răsturnăm regimul (nu știam sigur că vom izbuti să-l răsturnăm, dar consideram asta ca o variantă deplin posibilă), ideea că regimul ar mai fi putut să oprească revoluția în 22 decembrie 1989, după ce deja se revoltaseră mai multe orașe din țară și ieșiseră în stradă zeci de mii de bucureșteni, mi se pare aberantă. De altfel, însăși declarația lui Stănculescu, citată de Parchet, spune că la acel moment rezistența era inutilă și că printre cei din C.C. era o „panică pe care nu o vezi decît poate o singură dată în viaţă”.

Dar pe lîngă ce scrie Comisia Senatorială sînt amintite și cercetări proprii făcute de Parchet. Se lansează ipoteza: „Este foarte probabil ca încă înaintea sinuciderii ministrului apărării, pe fondul nemulţumirilor privind eficienţa represiunii, comandantul suprem să fi luat decizia numirii gl.lt. Stănculescu în funcţia de ministru al apărării”. Se sugerează astfel, fără să se spună explicit, că Milea s-ar fi sinucis după ce și-a dat seama că a căzut în dizgrația lui Ceaușescu. Martorul Silviu Curticeanu enumeră astfel ipotezele motivului sinuciderii lui Milea: „Ori s-a speriat de faptul că Ceauşescu l-a ameninţat că îl pune în faţa plutonului de execuţie, ori a văzut că armata nu-i mai răspunde şi nu mai poate face nimic, sau pentru că ştia că şi armata poartă o vină în legătură cu cele întîmplate”.

Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 21 decembrie 1989 și noaptea de 21/22 decembrie 1989. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat

Și în acest fragment se vede problema recurentă și de fond a rechizitoriului, de a se bizui pe cercetările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc contestarea activității acelei comisii chiar în perioada cînd își desfășura lucrările:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește organizarea mitingului din 21 decembrie 1989, Parchetul consideră că inițiativa i-a venit personal lui Nicolae Ceaușescu, în mod „spontan”. Este citată o declarație a lui Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei Prezidențiale, care descrie felul cum Nicolae Ceaușescu a hotărît mitingul, cum a discutat cu Barbu Petrescu, primarul capitalei, pentru organizarea acestuia și surprinderea lui Iulian Vlad, șeful securității, cînd a aflat că se plănuiește acest miting. Cu alte cuvinte, ideea că mitingul a fost pus la cale de securitate cade.

Tulburarea mitingului este pusă pe seama unor benzi cu sunete de joasă frecvență care au fost difuzate din autospeciale ale UM 02348 București. Este citată mărturia ofițerului Ionel Dumitrescu, dată în 30 octombrie 2017 la Parchet, același martor precizînd însă că benzile magnetice respective nu apăreau ca fiind înregistrate în evidențele unității. De altfel, la scurt timp după obținerea acelei mărturii, Parchetul a dat și un comunicat (linc) în care anunțat că a lămurit dezorganizarea mitingului din 21 decembrie 1989 și declanșarea protestelor din București. Mi-am exprimat la vremea respectivă scepticismul față de descoperirile parchetului, în articolul Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 (linc).

Rechizitoriul în procesul mineriadei din iunie 1990 (2). Date privind contextul general al cauzei

28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) și Dumitru Dincă (în spatele lui Mărieș). La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Actualizare 23 mai 2019, ora 10,47: Adăugare păreri legate de presupusul contact cu cancelarii europene ale unor dizidenți.

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi prima parte a rechizitoriului: Inculpații și obiectul cauzei (linc).

În această parte rechizitoriul face o expunere istorică a evenimentelor pînă la începerea manifestației din Piața Universității, ajungînd cu expunerea și la manifestațiile din Valea Jiului din 1977. Se afirmă în rechizitoriu că după evenimentele din 1977 cadre ale securității au fost încadrate ca muncitori în minele din Valea Jiului, cu scopul de a-i supraveghea și intimida pe mineri (asta-mi amintește de o lozincă de la mitingurile din 1990: „securiștii-n mină, să ne dea lumină”), dar nu se indică documente în sprijinul acestei afirmații. Printre intelectualii din CFSN care sînt enumerați ca fiind „cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene”, Parchetul îi numește pe Ion Caramitru și Domokos Geza. Rog cititorii acestui blog să-mi indice manifestări ale pozițiilor anticomuniste ale acestor persoane de dinainte de decembrie 1989. Deasemeni, și în cazul celorlalte persoane care se manifestaseră împotriva dictaturii amintite de Parchet, faptul că intraseră în contact cu cancelariile europene ar trebui dovedit, nu doar afirmat. Mărturisesc că nu știu ce dovezi există că Aurel Dragoș Munteanu, de pildă, a intrat în contact cu vreo cancelarie europeană. Niște scrisori ale lui fuseseră transmise la „Europa Liberă”, dar asta nu înseamnă automat „contact cu cancelarii europene”. Poate a existat un asemenea contact, dar Parchetul ar trebui să indice dovezi, fiindcă un rechizitoriu trebuie să se bizuie pe dovezi, nu pe presupuneri.

II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI

Pregătirile CFSN de preluare a puterii (video)

Actualizare 5 noiembrie 2020: Fiindcă canalul meu vimeo a fost șters, înlocuiesc filmarea de pe vimeo de la sfîrșitul acestui articol cu aceeași filmare încărcată pe platforma video bitchute.

Prezint o filmare, se pare făcută de Adrian Sârbu (viitorul patron al ProTV) în clădirea Comitetului Central al PCR, în seara de 22 decembrie 1989, cu pregătirile făcute de grupul lui Ion Iliescu de a prelua puterea. Am pus pe youtube primele 6,30 minute ale înregistrării, dar înregistrarea completă de 13,17 minute am pus-o doar pe vimeo, că pe youtube îmi apare reclamație legată de drepturi de autor.

Filmarea a fost subtitrată. Pe alocuri subtitrarea are greșeli și am adăugat eu o nouă subtitrare. De remarcat replica generalului Ștefan Gușă „Dacă nu scăpăm de ăștia de aicea de la ușă vă spun că…” (nu-și continuă ideea) – cei de la ușă de care voia să scape generalul Gușă erau revoluționarii, cît și spusele șefului USLA, colonelul Gheorghe Ardeleanu, către Ștefan Gușă: „împreună cu Victor să facem treaba care am spus-o”.

Transcriere înregistrare:

Recursul extraordinar în cazul Postelnicu-Bobu-Dincă-Mănescu. Ion Dincă: „Pentru viaţa a 2000 – 3000 de demonstranţi nu trebuie pusă în pericol societatea socialistă”

Foştii demnitari comunişti Tudor Postelnicu (fost ministru de interne), Emil Bobu, Ion Dincă şi Manea Mănescu (membri ai biroului permanent al C.P.Ex.) au fost judecaţi după revoluţie pentru participare la încercarea de reprimare a acesteia.

Sînt de remarcat constatările din cadrul acestui proces cu privire la afirmaţia făcută de Ion Dincă – „pentru viaţa a 2000 – 3000 de demonstranţi nu trebuie pusă în pericol societatea socialistă” – cît şi implicarea lui Tudor Postelnicu în trimiterea unor trupe speciale la Sibiu pentru reprimarea manifestanţilor, la cererea lui Nicu Ceauşescu. Procurorul Valer Marian făcea la ani de zile întîrziere supoziţii aberante despre cei care urcaseră în avionul Rombac Bucureşti-Sibiu (linc), deşi Postelnicu dăduse declaraţii despre aceştia la scurt timp de la revoluţie.

Pe celălalt sait al meu, documente1989, am prezentat sentinţa de primă instanţă (linc) din acest proces. Procesul s-a finalizat însă abia în 1993, după un recurs extraordinar. Prezint acum hotărîrea Curţii Supreme de justiţie luată în urma acestui recurs extraordinar.

ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
În compunerea prevăzută de art. 39 alin. 2 şi 3 din Legea pentru organizarea judecătorească

Decizia nr. 64           Dosar nr. 169/1992

Şedinţa publică de la 26 aprilie 1993

Preşedinte: Emil Gherguţ – judecător
Mircea Aron – judecător
Gheorghe Bucur – judecător
Gabriel Ionescu – judecător
Nicolae Ionescu – judecător
Ştefan Mateescu – judecător
Gheorghe Toader – judecător
Alexandru Grigorie – procuror
Vasile Gheorghiescu – consultant juridic şef

S-a luat în examinare recursul extraordinar declarat de procurorul general împotriva sentinţei nr. 2 din 2 februarie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi deciziei nr. 14 din 21 mai 1990 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia militară.

Dezbaterile au avut loc la data de 29 martie 1993, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, iar pronunţarea deciziei s-a amînat pentru astăzi 26 aprilie 1993.

CURTEA

Asupra recursului extraordinar de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2 din 2 februarie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, au fost condamnaţi inculpaţii:

– Postelnicu Tudor (născut la 13 noiembrie 1931, în comuna Praviţa de Sus, judeţul Prahova, fiul lui Constantin şi Elena, absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti (…) în prezent arestat în cauza de faţă);

Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (1). Consideraţii generale

Vestitul dosar 97/P/1990, în care procurorul Dan Voinea conexase toate cauzele legate de revoluţia din 1989 rămase nesoluţionate, a primit în 2010 o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. Voi reproduce în serial această ordonanţă, care sintetizează cercetările făcute de parchet în cauzele revoluţiei.

R O M Â N I A
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PARCHETELOR MILITARE
Nr. 97/P/1990
ORDONANŢĂ
18.10.2010
Procurori militari mr. magistrat Mihalache Codruţ, mr. magistrat Tudor Marian şi cpt. magistrat Culea Claudiu, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare
Examinând materialul de cercetare efectuat în dosarul nr. 97/P/1990, privind faptele comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, fapte care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri
CONSTATĂM URMĂTOARELE:
I. CONSIDERAŢII GENERALE
Evenimentele ce aveau să se declanşeze în ţara noastră la finele anului 1989 s-au înscris în procesul general est-european marcat de căderea regimurilor comuniste, conducând la eliminarea elementelor specifice sistemelor totalitare: dictatura partidului unic, caracterul excesiv centralizat al economiei etc.
Fostul preşedinte, Nicolae Ceauşescu, prin poziţia adoptată, a determinat o izolare totală a ţării noastre pe plan extern, fără precedent în trecutul istoric al României. În plan intern, consecinţa a fost accentuarea stărilor de nemulţumire în toate păturile sociale şi radicalizarea sensibilă a opiniei publice până la crearea unei situaţii deosebite, aşa cum evenimentele ulterioare aveau să o confirme.

Habarnistul Traian Băsescu vorbeşte despre revoluţie: „Cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata împotriva poporului?”. Nicolae Ceauşescu (17.12.1989): „Ce-au făcut ofiţerii tăi Milea, de ce nu au intervenit imediat, de ce nu au tras?”

Preşedintele Traian Băsescu a confirmat prin decret numirile procurorilor şefi propuşi de Ministerul Justiţiei (linc). Procuror general va fi Tiberiu Mihail Niţu, cel pe care cu nu multă vreme în urmă acelaşi Băsescu îl considera nepotrivit pentru funcţie (linc), punct de vedere împărtăşit şi de CSM (linc). Se spunea atunci că Tiberiu Niţu nu s-a remarcat prin nici un dosar serios pe care l-ar fi instrumentat, prin nici un fel de infractori deosebiţi a căror vinovăţie ar fi fost dovedită de domnia sa. Între timp însă, atît Consiliul Superior al Magistraturii cît şi preşedintele Băsescu şi-au schimbat părerea şi au ajuns la concluzia că Tiberiu Niţu este cel mai vrednic procuror român, care merită deci să fie şeful tuturor procurorilor. Probabil că în cele cîteva luni care au trecut de la respingerea candidaturii sale, domnul Niţu a avut nişte rezultate deosebite în muncă, care au contribuit la schimbarea atitudinii factorilor de decizie cu privire la domnia sa.

Cu prilejul numirii domnului Niţu, preşedintele Băsescu a arătat o preocupare surprinzătoare pentru domnia sa: revoluţia din 1989. Anume legat de acest subiect şi de nimic altceva a avut domnul Băsescu nişte pretenţii faţă de Tiberiu Niţu. „Pentru domnul Niţu am avut o solicitare specială care este o restanţă din vremea doamnei Kovesi. Clarificarea a măcar a două aspecte din Revoluţie: cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata împotriva poporului, cu muniţie de război. Sînt de acord că e dificil să stabileşti care e militarul care a tras, dar istoria are dreptul să consemneze în ce cadru s-a luat decizia ca armata să fie scoasă împotriva manifestanţilor. E un răspuns pe care dl. Niţu trebuia să mi-l dea până anul viitor. A doua: care este cadrul în care s-a luat decizia înarmării gărzilor patriotice cu muniţie de război. Sînt decizii esenţiale care au generat peste 1.000 de victime. Pentru ce s-a întîmplat la Bucureşti nu ştim mare lucru”, a declarat Băsescu.

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” – impresii

Un film interesant, alcătuit din filmări de arhivă. Nu există nici un actor şi nici un comentariu propriu al regizorului sau realizatorului filmului, absolut tot filmul este o succesiune de imagini de arhivă cu şi despre Nicolae Ceauşescu.

Se începe cu procesul Ceauşescu, în care vedem vestita replică a fostului preşedinte „nu răspund decît în faţa Marii Adunări Naţionale”. Apoi Ceauşescu priveşte în sus şi se trece la nişte imagini de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Ni se sugerează (de spus nu ni se spune nimic de către regizor, în întreg filmul) că Ceauşescu, înaintea plutonului de execuţie, îşi reaminteşte propria sa viaţă.

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” – film de Andrei Ujică

Astăzi de la ora 19, la cinema Studio din Timişoara va avea loc proiecţia unui nou film a lui Andrei Ujică – „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” (linc). Filmul a fost deja prezentat la mai multe festivale cinematografice internaţionale. A primit Marele Premiu al secţiunii documentar la festivalul internaţional de film de la Bergen (Norvegia).

Andrei Ujică, regizor născut la Timişoara în 1951 şi emigrat în Germania în perioada Ceauşescu este un nume deja cunoscut de cei preocupaţi de evenimentele din decembrie 1989 datorită filmului „Videogramele unei revoluţii” realizat împreună cu Harun Farocki în 1992.

La Festivalul de film de la Cannes „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” a fost prezentată în afara concursului. Iată părerea pe care a lăsat-o asupra criticului Scott Foundas:

În film apar imagini de arhivă cu personaje precum Ion Gheorghe Maurer, Manea Mănescu, Paul Niculescu Mizil, Emil Bodnăraş, Ilie Verdeţ, Dumitru Popescu „Dumnezeu”, Nicolae Pleşiţă, Suzana Gâdea, Jimmy Carter, Gerald Ford, Prinţul Charles, Richard Nixon şi Mao Zedong.