Etichetă: manifestaţii

Dezordini de stradă în Bucureşti (6 video)

De cîteva zile în diferite oraşe din ţară au loc manifestaţii împotriva guvernului. Începute iniţial în semn de sprijin faţă de Raed Arafat, fostul şef al serviciului SMURD, manifestaţiile au luat un caracter anti-Băsescu şi anti-PDL. La Bucureşti au fost devastate unele magazine şi s-a dat foc la mobilier stradal. Cîteva înregistrări video:

14 ianuarie: Citește în continuare „Dezordini de stradă în Bucureşti (6 video)”

Ministerul de Interne vrea limitarea libertăţii de manifestare, cucerită cu sînge în decembrie 1989

Una din principalele drepturi cucerite în decembrie 1989 a fost dreptul de a manifesta liber. Acesta e trecut şi pe lista de revendicări a Frontului Democratic Român de la Timişoara, publicată în decembrie 1989 în manifestul „A căzut tirania!” (punctul II subpunctul 8).

În prezent, această revendicare a revoluţiei este consfiinţită în Legea 60/1991 (linc), care spune: ”Libertarea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de alta natură, de a organiza mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea este garantată prin lege”.

Ministerul de Interne a postat însă pe saitul propriu un proiect de lege privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (linc) care ar urma să abroge şi să înlocuiască legea 60/1990. Proiectul aminitit aduce serioase limitări libertăţii de manifestare. Astfel, la art. 9 se spune: „Adunările publice se organizează şi se desfăşoară numai după obţinerea unei aprobări, în condiţiile prezentei legi”, stabilindu-se excepţii pentru adunările organizate în scopuri religioase, promoţionale, al celor ocazionate de vizite oficiale, precum şi al celor care se desfăşoară în incinta sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Citește în continuare „Ministerul de Interne vrea limitarea libertăţii de manifestare, cucerită cu sînge în decembrie 1989”