Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 decembrie 20, 2017


V-am prezentat deja comunicatul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la stadiul cercetărilor în dosarul revoluţiei (linc). După cum a spus în faţa jurnaliştilor procurorul militar Marian Lazăr (de la secunda 48 a înregistrării): „menţionăm că a fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică emis la data de 21 decembrie 1989 în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu, care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor din Bucureşti”.

Domnul Lazăr nu a dat mai multe amănunte despre ce fel de sunet e vorba, dar în presa anilor 1990 subiectul tulburării mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989 a fost intens dezbătut, vorbindu-se în numeroase articole despre un zgomot de petardă care s-ar fi auzit şi care a creat panică în mulţime (un ziarist o numea „petarda fericirii noastre”). În articole ulterioare s-a vorbit şi de o funcţionare greşită a difuzoarelor, care după unele afirmaţii s-au scurtcircuitat, după altele în mod voit ar fi difuzat zgomote de tipul huruitului de tancuri. (more…)