Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (16). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae ianuarie 14, 2020


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare

În acest subcapitol se discută despre executarea soților Ceaușescu, operațiune care este deasemeni considerată parte a inducerii în eroare și diversiunii. „Uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena, după supunerea acestora la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare, a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vîrfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţa poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri”, spune Parchetul. Aici sînt într-un oarecare dezacord cu Parchetul. Am îndoieli cu privire la „preconstituirea” puterii, pe care le-am exprimat deja în comentariile la capitolele precedente ale rechizitoriului. Ascunderea filosovietismului nici nu s-a prea făcut. CFSN a spus deschis că dorește să mențină România în Tratatul de la Varșovia iar în 1990 la mitingurile opoziției și în presa de opoziție s-a vorbit mult despre filosovietismul FSN. Asta nu l-a împiedicat pe Ion Iliescu să cîștige alegerile cu 85% din voturi în mai 1990. Însă legitimarea în fața poporului român ar putea fi unul dintre motivele uciderii Ceaușeștilor. În fragmentele anterioare ale rechizitoriului s-a arătat deja că la C.C. se făcuse cîte un guvern la fiecare etaj. Deși televiziunea a intrat rapid sub controlul grupului Iliescu și s-a introdus acolo cenzura armatei (cum tot în rechizitoriu s-a explicat anterior), existau încă grupuri de revoluționari care nu recunoșteau CFSN ca autoritate legitimă. În momentul cînd grupul Iliescu organizează procesul și execuția Ceaușeștilor, acesta este un semn că anume acest grup exercită puterea în stat. Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cei care au susținut execuția Ceaușeștilor, spusese la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (declarație folosită acum împotriva sa): „Am avut o insistenţă în a vrea moartea lor, dar nu dintr-o ură personală, ci ca un raţionament abstract şi impersonal. (…) Orice nouă echipă, orice nou regim nu se impune decît prin acte dure, prin moarte chiar. Impresia mea, că faptul de a-l fi ucis pe Nicolae Ceauşescu a conferit echipei asteia credibilitate şi a impus-o ca respectabilă. Pentru că pînă atunci erau vorbe. Noi, însă am făcut ceva. În trei zile l-am omorît pe Ceauşescu. Am îndrăznit şi ne-am asumat riscul. Atunci, toţi au zis „Ăştia sînt nişte oameni serioşi dacă au cutezat asta, pot să facă încă următorii paşi”. Şi din momentul ăla nimeni nu a mai avut curajul să… ne-a conferit o consistenţă”. (more…)

 

Rechizitoriul în procesul revoluției (6). Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu septembrie 12, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în dimineața de 22 decembrie 1989, sinuciderea fostului ministru al apărării Vasile Milea, numirea lui Stănculescu în funcția de ministru, ședința C.P.Ex. din dimineața de 22 decembrie și fuga Ceaușeștilor din clădirea CC. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

În ceea ce privește moartea generalului Vasile Milea, Parchetul concluzionează că a fost o sinucidere. „S-a realizat chiar şi o reconstituire a stării de fapt existente şi s-a conchis că scenariul asasinării ministrului apărării s-a dovedit imposibil, singura concluzie viabilă fiind aceea a sinuciderii”. Se citează din nou din raportul Comisiei Senatoriale (care, reamintesc, a fost boicotată la Timișoara): „Dacă gl. Milea ar fi executat întocmai ordinul lui Ceauşescu şi ar fi deschis focul cu tot armamentul asupra revoluţionarilor, am fi avut mii de victime şi poate întreaga acţiune ar fi fost înecată în sînge”. Se susține astfel că regimul comunist ar fi fost capabil în 22 decembrie 1989 să oprească revoluția. Pentru mine, care în 16 decembrie 1989 m-am alăturat revoluției lîngă casa preotului Laszlo Tokes cînd erau acolo sub 200 de persoane, cu gîndul că e foarte posibil să răsturnăm regimul (nu știam sigur că vom izbuti să-l răsturnăm, dar consideram asta ca o variantă deplin posibilă), ideea că regimul ar mai fi putut să oprească revoluția în 22 decembrie 1989, după ce deja se revoltaseră mai multe orașe din țară și ieșiseră în stradă zeci de mii de bucureșteni, mi se pare aberantă. De altfel, însăși declarația lui Stănculescu, citată de Parchet, spune că la acel moment rezistența era inutilă și că printre cei din C.C. era o „panică pe care nu o vezi decît poate o singură dată în viaţă”.

Dar pe lîngă ce scrie Comisia Senatorială sînt amintite și cercetări proprii făcute de Parchet. Se lansează ipoteza: „Este foarte probabil ca încă înaintea sinuciderii ministrului apărării, pe fondul nemulţumirilor privind eficienţa represiunii, comandantul suprem să fi luat decizia numirii gl.lt. Stănculescu în funcţia de ministru al apărării”. Se sugerează astfel, fără să se spună explicit, că Milea s-ar fi sinucis după ce și-a dat seama că a căzut în dizgrația lui Ceaușescu. Martorul Silviu Curticeanu enumeră astfel ipotezele motivului sinuciderii lui Milea: „Ori s-a speriat de faptul că Ceauşescu l-a ameninţat că îl pune în faţa plutonului de execuţie, ori a văzut că armata nu-i mai răspunde şi nu mai poate face nimic, sau pentru că ştia că şi armata poartă o vină în legătură cu cele întîmplate”. (more…)