Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Mineriada din iunie 1990. Situaţia juridică. Procesul deschis de Teodor Mărieş iunie 9, 2014


sentintemineriada-1În urma mineriadei din iunie 1990, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin procurorii Vasile Vintilescu şi Marian Gherman, a dat, în 17 iunie 2009, rezoluţie de scoatere de sub urmărire penală a celor cercetaţi în acel dosar, printre care fostul preşedinte Ion Iliescu. Am prezentat acea rezoluţie (linc) pe celălalt sait al meu – documente1989.

Dintr-un document al PÎCCJ aflăm că au existat 7 contestaţii împotriva respectivei rezoluţii. Toate au fost respinse. 6 dintre hotărîrile judecătoreşti de respingere a contestaţiilor le-am prezentat deja pe saitul documente1989 (dau lincurile respective), acum prezint cea de-a 7-a hotărîre, care priveşte contestaţia formulată de Teodor Mărieş, preşedintele asociaţiei „21 Decembrie 1989” din Bucureşti. Contestaţiile legate de rezoluţia parchetului la dosarul mineriadei au fost soluţionate astfel:

1. Sentinţa penală nr. 37 din 18 ianuarie 2010 (linc). Dosar 7440/1/2009. Petent Negru Vasile. Rămasă definitivă prin decizia 468/28.11.2011 a ÎCCJ, prin care s-a respins recursul lui Negru Vasile ca neîntemeiat.

2. Sentinţa penală nr. 1702 din 5 noiembrie 2010 (linc). Dosar 9792/1/2009. Petenţi Cuza Constantin şi Dima Nicolae. Rămasă definitivă prin nerecurare.

3. Sentinţa penală nr. 1953 din 29 noiembrie 2010 (linc). Dosar nr. 4118/1/2010. Petent Enache Mituş Ionel. Rămasă definitivă fiind pronunţată după abrogarea recursului prin Legea nr. 202/2010. (more…)

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii legat de indemnizaţiile de revoluţionar ianuarie 6, 2014


Am pomenit mai demult despre recursul în interesul legii cu privire la indemnizaţiile de revoluţionar (linc), în care s-a cerut reglementarea modului de calcul al indemnizaţiilor de revoluţionar pe anul 2011, datorită soluţiilor diferite apărute în practica judecătorească. E vorba de procesele care fuseseră deschise de unii revoluţionari pentru plata unei diferenţe de indemnizaţie, ca urmare a faptului că începînd cu 2011 au apărut unele ordonanţe de urgenţă care au stabilit alt mod de calcul al indemnizaţiei decît cel prevăzut de legea 341/2004. Practic, noile acte normative n-au ţinut seama de creşterea salariului mediu pe economie care conform Legii 341/2004 constituie baza de calcul a indemnizaţiilor de revoluţionar.

Îmi exprimam părerea că, deşi recursul în interesul legii e declarat doar pentru calculul pe 2011 al indemnizaţiei, o eventuală respingere a sa deschide calea unor procese pentru diferenţă de indemnizaţie şi pentru anii 2012 şi 2013, din partea acelor tagme de revoluţionari (răniţi, reţinuţi, urmaşi de eroi martir) care continuă să primească indemnizaţie şi după suspendarea acesteia pentru „luptătorii cu merite deosebite”.

Parchetul General a susţinut că nu legea 341/2004 trebuie avută în vedere ci actele normative ulterioare, şi acest punct de vedere a fost acceptat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Practic asta înseamnă că se dă dreptate felului cum Casele de Pensii au plătit indemnizaţiile pînă acum (la o valoare mai mică decît cea prevăzută în textul legii 341/2004), iar procesele pentru diferenţă de indemnizaţie deschise de unii revoluţionari vor fi probabil respinse.

Reproduc mai jos, de pe saitul ÎCCJ (linc) textul deciziei instanţei la acest recurs în interesul legii.

DECIZIE nr. 22 din 18 noiembrie 2013 privind recursul in interesul legii, referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 4 alin. (4) si art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, raportate la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE – COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSURUL IN INTERESUL LEGII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 16 decembrie 2013

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul competent să judece recursul în interesul legii
Dosar nr. 19/2013 (more…)