Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procesul miliţienilor învinuiţi de deschiderea focului la Catedrala din Timişoara în 18 decembrie 1989. Generalul Nuţă le-a cerut miliţienilor prezenţi la şedinţă „să nu dea dovadă de laşitate şi să deschidă focul, chiar dacă pe străzi vor fi cadavre peste cadavre” aprilie 17, 2013


SentTeighiuAsaftei_1În 18 decembrie 1989 asupra manifestanţilor aflaţi la Catedrala din Timişoara s-a deschis focul în cel puţin două momente distincte. La prima deschidere a focului au fost ucişi Măriuţac Ioan şi Nemţoc Marius, iar după cîtva timp s-a deschis iarăşi focul, fiind ucis Sorin Leia. Pentru primele două victime au fost trimişi în judecată doi subofiţeri de miliţie – Constantin Ţeighiu şi Dumitru Asafti, care vor fi achitaţi. Sînt de remarcat concluziile diferite ale expertizelor balistice – după ce prima expertiză stabilise că s-ar fi tras cu arma plutonierului Ţeighiu, cea de-a doua expertiză a infirmat această concluzie. Prezint acum hotărîrea judecătorească de achitare a celor doi. Am inserat scurte comentarii ale mele cu litere cursive între paranteze drepte.

ROMÂNIA
TRIBUNALUL MILITAR EXTRAORDINAR TIMIŞ
Timişoara
Dosar nr. 3/1990

SENTINŢA nr. 2

Astăzi, ziua 17, luna iunie, anul 1991
Tribunalul militar extraordinar Timiş, compus din:
Preşedinte: Colonel de justiţie Stoichescu Nicolae
Judecător: Maior de justiţie Ivan Florean
Asesori populari: Locotenent colonel Burci Ioan, Maior Anton Ioan, Căpitan Bîrliba Costel
Procuror mil: Maior de justiţie Anghel Adrian
Grefier: Ivan Petru

S-a întrunit în şedinţă publică, la sediul instanţei, spre a judeca pe inculpaţii:

– plut[onier] maj[or] M.I. rezervă ŢEIGHIU CONSTANTIN învinuit pentru săvîrşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev[ăzut] de art[icolul] 176 lit[era] b c[od] p[enal]

– plut. M.I. rezervă ASAFTI DUMITRU învinuit pentru săvîrşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 175 lit. e c.p.

La apelul nominal inculpaţii au fost prezenţi, plut. maj. Ţeighiu Constantin în stare de arest, fiind asistat de apărătorul ales. av[ocat] Sofîlcă Aurora din Biroul de avocaţi Timişoara, iar plut. rez. Asafti Dumitru în stare de libertate, fiind asistat de apărătorul ales, av. Dinescu Constantin din Biroul de avocaţi Timişoara.

Au lipsit părţile civile Măriuţac Silvia şi Nemţoc Domnica, partea responsabilă civilmente Ministerul de Interne, precum şi martorul Mîndrilă Dănel [participant la revoluţie, în 1990 acesta înfiinţase, împreună cu Nicolae Bădilescu, ziarul „Inamicul public numărul 1” în care se ocupa şi de investigarea crimelor revoluţiei. Mîndrilă este cel care dăduse procuraturii glonţul cu care fusese împuşcat Marius Nemţoc].

Procedura de citare cu martorul Mîndrilă Dănel nu a fost îndeplinită. (more…)

 

Minciuni anticomuniste marca Sorin Ilieşiu octombrie 23, 2009


Vicepreşedintele Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu, a lansat un nou apel, de astă dată către ambasadorul SUA, căruia îi cere o audienţă pentru a-i prezenta un apel pentru condamnarea internaţională a comunismului. Scrisoarea domnului Ilieşiu, la care au aderat 36 de organizaţii civice şi sindicale, e prezentată pe saitul asociaţiei „21 Decembrie” (linc).

Delegaţia care ar urma să discute cu ambasadorul american (sau o fi discutat deja?) este mai cuprinde, pe lîngă domnul Ilieşiu, pe: Teodor Mărieş, preşedinte al asociaţiei „21 Decembrie”, George Costin, declarat „preşedinte executiv” al Blocului Naţional al Revoluţionarilor (este vorba de organizaţia care îl are ca preşedinte de onoare pe Ion Iliescu; conducerea anunţată în presă după ultimul congres al acesteia nu-l includea însă pe George Costin, fie a dezinformat presa, fie în actele depuse la tribunal după congres e o altă conducere decît ceea ce s-a discutat la congres, de faţă cu presa), Antonie Popescu şi Ionuţ Matei, avocaţi ai asociaţiei „21 Decembrie”, Liviu Antonesei, Florian Mihalcea, preşedinte al Societăţii „Timişoara”.

Un lucru mă deranjează însă în scrisoarea domnului Ilieşiu: Afirmaţia categorică că „nimeni nu a fost trimis în judecată pentru masacrul din decembrie 1989”. Această afirmaţie reprezintă o minciună sfruntată. Au fost o mulţime de procese legate de revoluţia din 1989. Numai referitor la revoluţia din Timişoara, avem următoarele cazuri, prezentate de mine în cartea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989)”: (more…)