Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Doina Cornea și fiul acesteia, pe lista celor care au cerut drept la indemnizații de noiembriști brașoveni din 1987. Lista finală a cererilor depuse iulie 6, 2015


„România Liberă” din 9 ianuarie 1990

„România Liberă” din 9 ianuarie 1990

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist (SSRMLÎRC) a dat publicității lista finală a celor care au cerut recunoașterea calității de noiembrist brașovean din 1987 (linc), conform OUG 95/2014 (linc).

Anterior respectivei ordonanțe de urgență, care a fost deja aprobată de Senat (linc) dar este încă în dezbateri la Camera Deputaților, noiembriștii brașoveni din 1987 primeau (de fapt, mai primesc și anul ăsta) o indemnizație lunară de aproximativ 2000 lei cu aprobarea direcțiilor județene de muncă și protecție socială. OUG 95/2014 a impus obligația persoanelor respective să ceară recunoașterea calității de noiembrist brașovean din 1987 de la SSRMLÎRC, în răstimp de 120 de zile de la apariția ordonanței în Monitorul Oficial, adică pînă în 24 iunie 2015. Răstimpul respectiv este de decădere (art. II alin. 3 din OUG 95/2014). Cei care nu au depus cereri la timp la SSRMLÎRC își vor pierde începînd cu 2016 drepturile prevăzute de legea 341/2004, inclusiv indemnizația lunară (dacă nu cumva la Camera Deputaților OUG 95/2014 va suferi schimbări).

Conform art. 19 din Legea 341/2004, după cum a fost modificat de art. I pct. 23 din OUG 95/2014, are calitatea de „persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987” cel care dovedește cu înscrisuri oficiale că a fost privat de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări care au avut una din urmările: stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea în altă localitate ori deportarea. Drepturi conform legii primesc și cei care au calitatea de „soț al persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987” în cazul în care au fost supuși la „presiuni, din partea securității sau a miliției, pentru stabilirea domiciliului în localitatea în care se afla deportat soțul, indiferent dacă această urmare s-a produs sau nu”. Tot legea 341/2004 prevede drepturi și pentru „urmași ai persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987”. Am fost cam nedumerit de existența acestui text legal, căci din ceea ce citisem despre revolta brașoveană din 1987 (de pildă cartea „Ziua care nu se uită” de Marius Oprea și Stejărel Olariu, editura Polirom, 2002) nu găsisem menționată nici o persoană care ar fi fost ucisă în noiembrie 1987 la Brașov, fapt care ar fi fost necesar de menționat în lucrări de specialitate consacrate anume acestui subiect. Observ pe lista publicată de SSRMLÎRC o singură persoană care cere recunoașterea titlului prevăzut de art. 18 alin. 1 lit. c), adică de urmaș de persoană care a decedat în urma revoltei brașovene, anume Vuple (să fie eroare materială – Vulpe?) Pavel cu domiciliul în Brașov. Așadar, trebuie să fi existat și cineva ucis la Brașov în noiembrie 1987, al cărui urmaș este acest Vuple Pavel. Istoriografia românească pe subiectul noiembrie 1987 trebuie corectată. (more…)

 

„Vînătorul de securiști” Marius Oprea, chemat ca martor în instanță de securistul Nicolae Paraschiv octombrie 18, 2013


În 2011 la Timișoara Marius Oprea ținea conferințe despre comunism, fiind prezentat și filmul documentar "Vînătorul de securiști" care se referă la activitatea lui Marius Oprea (anchetat de securitate înainte de revoluție)

Conferință despre comunism ținută în 2011 la Timișoara, cînd s-a prezentat și filmul documentar „Vînătorul de securiști” care se referă la activitatea lui Marius Oprea (anchetat de securitate înainte de revoluție)

Istoricul Marius Oprea, cunoscut și sub porecla „vînătorul de securiști” pentru scrierile sale în care critica securitatea comunistă, „apără în instanță securiștii”, anunță revista 22 (linc). (more…)

 

Cheltuielile bugetare pentru diferite tagme beneficiare de legi speciale decembrie 31, 2012


CasaPensiioct12_0001Actualizare 19 iulie 2018: Înlocuit linc de la sfîrșitul articolului, care nu mai funcționa, cu copia respectivului articol de pe saitul web.archive.org de arhivare a internetului.

În urmă cu cîtva timp am adresat Casei Naţionale de Pensii următoarea scrisoare:

Subsemnatul, Mioc Marius (…), în temeiul art. 6 al Legii nr. 544/2001, vă cer să-mi răspundeţi la următoarea întrebare:

În ultima lună sau într-o altă lună cît mai recentă pentru care aţi finalizat centralizarea datelor contabile, lună pe care vă rog să o indicaţi în răspunsul dv., care au fost sumele plătite de dv. ca urmare a legilor speciale şi numărul de beneficiari pentru fiecare categorie în parte, pentru următoarele categorii:

  1. Deţinuţi politici
  2. Deportaţi în interiorul ţării din motive politice după 6 martie 1945 (de pildă: deportaţi în Bărăgan)
  3. Deportaţi în străinătate
  4. Prizonieri de război în străinătate
  5. Invalizi de război ai armatei române
  6. Veterani de război (neinvalizi) ai armatei române
  7. Văduve de război
  8. Veterani de război şi invalizi de război care au slujit în armate străine (de pildă cetăţeni din Ardealul de Nord înrolaţi în armata Ungariei pe timpul ocupaţiei hortiste)
  9. Persoane care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961
  10. Luptători în revoluţia din decembrie 1989 (L341/2004)
  11. Urmaşi ai eroilor martiri ai revoluţiei din 1989
  12. Indemnizaţii restante pentru revoluţionari (OUG 53/2010)
  13. Persoane care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti de la Braşov din 1987
  14. Urmaşi ai persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma revoltei muncitoreşti de la Braşov din 1987
  15. Persoane care primesc indemnizaţie pentru activitatea de liber-profesionist – artişti interpreţi sau executanţi (more…)
 

Comentarii legate de propunerea Atanasiu – Potor – Coclici de schimbare a legii 341/2004 ianuarie 19, 2012


Am prezentat deja ultima propunere de schimbare a legii 341/2004, depusă de parlamentarii de Alba Teodor Atanasiu (PNL), Călin Potor (PNL) şi Radu Coclici (PSD). Vezi:
Propunere legislativă de schimbare a legii 341/2004
Expunerea de motive pentru propunerea Atanasiu-Potor-Coclici de schimbare a legii 341/2004

Exprim acum cîteva observaţii strict personale despre această propunere. (more…)

 

Viorel Marineasa: Recenzie la cartea lui Catherine Durandin – „Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă” decembrie 20, 2011


Prezint mai jos o recenzie la cartea despre revoluţie a lui Catherine Durandin recent apărută la editura Humanitas, scrisă de domnul Viorel Marineasa, scriitor timişorean, conferenţiar universitar şi patron al editurii Marineasa din Timişoara.

„Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă” de Catherin Durandin. Recenzie

Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă (Humanitas, București, 2011; ediția franceză: La mort des Ceaușescu, Bourin Editeur, 2009) este, dacă nu mă înșel, a șaptea carte pe care doamna Catherine Durandin (de data aceasta, cu participarea lui Guy Hoedts) o consacră României. În calitate de profesoară la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) și la Institutul Superior de Relații Internaționale și Strategice (IPRIS), dumneaei s-a specializat în istoria recentă a țării noastre. (more…)

 

Conferinţă la Timişoara: De ce nu mai avem nevoie de comunişti. Vremelnică suspendare a activităţii blogului martie 9, 2011


Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului condus de Marius Oprea mi-a trimis prin e-mail o invitaţie la o expoziţie şi conferinţă pe care o va organiza la Timişoara în 11 martie 2011, cu prilejul aniversării Proclamaţiei de la Timişoara (linc). Coorganizatori ai evenimentului sînt Societatea Timişoara, Primăria Timişoara, Biblioteca Universitară Eugen Todoran, Fundaţia Konrad Adenauer, Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj şi muzeele de istorie din Aiud şi Turda. Expoziţia se numeşte „Numitorul comun – moartea”, iar conferinţa, care va fi ţinută de Marius Oprea, „De ce nu mai avem nevoie de securişti”. Cu acest prilej va fi prezentat şi filmul documentar „Vînătorul de securişti”.

Din motive medicale probabil nu voi participa la această conferinţă, şi din aceleaşi motive activitatea pe acest blog este acum suspendată (acest articol a fost programat în avans). Durata estimată a suspendării: 2 săptămîni. În această perioadă şi aprobarea comentariilor la articole ar putea întîrzia, dar comentatorii vechi nu au nevoie de aprobare.

Pentru cei interesaţi prezint afişul evenimentului:

 

Tismăneanu vrea desfiinţarea Institutului Revoluţiei martie 17, 2010


Vladimir Tismăneanu doreşte unificarea tuturor institutelor de cercetare a comunismului românesc, ne anunţă Vlad Stoicescu într-un articol din Evenimentul Zilei din 17 martie 2010 (linc). (more…)