Institutul de Investigare al Crimelor Comunismului preia arhiva Institutului Revoluției și va investiga și revoluția

Conform unui comunicat (linc) de pe saitul Institutului de Investigare al Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, acesta va prelua arhiva și patrimoniul fostului Institut al Revoluției, care fusese desființat prin OUG 91/2019 (linc), și va crea o direcție specială care se va ocupa de investigarea crimelor din decembrie 1989. Redau în întregime comunicatul respectiv: Continuă lectura

Aniversarea revoluţiei la Timişoara. Invitaţi: Emil Constantinescu, Lech Walesa, Viktor Orban, Laszlo Tokes, Imre Pozsgay ş.a.

Am amintit deja despre sesiunea de comunicări despre revoluţie organizată de Fundaţia Academia Civică, Societatea Timişoara şi Asociaţia Memorialul Revoluţiei, care a început în 10 decembrie şi va continua în 11 decembrie 2009, la casa Adam Muller Gutenbrun. Continuă lectura