Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cărţi ale asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” decembrie 10, 2014


Memorial2014_0001În anul 2014 asociaţia „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara a tipărit noi cărţi consacrate revoluţiei din 1989, care au putut fi văzute la conferinţa „25 de ani: Ce am visat? Cum ne-am trezit?” care s-a desfăşurat în 2 şi 3 decembrie la Consiliul Judeţean Timiş.

Revista „M’89” editată de asociaţie a ajuns la al 14-lea număr. Din cuprins: studii de Richard Andrew Hall, Lucian Vasile Szabo, Dumitru Tomoni, Annette Crener & Hilke Wagner, Simona Mocioalcă, „colaje de celuloid” de Liza Kratochwill, articole despre teroarea comunistă de Cristina Tudor şi Loredana Tănasie, recenzii la cartea „Martor în revoluţie” de Ion Murariu (editura Marineasa, Timişoara 2014) şi „Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele securităţii” de Lucian Boia (editura Humanitas 2014). (more…)

 

Clădirea asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” – situaţie juridică februarie 13, 2009


Despre problemele pe care le are Asociaţia „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara s-a scris mult în presă. Clădirea în care funcţionează asociaţia, şi în care s-a amenajat un mic muzeu al revoluţiei, era o ruină nelocuibilă în momentul în care Primăria Timişoara a hotărît să o concesioneze gratuit pentru 99 de ani asociaţiei „Memorialul Revoluţiei”, cu condiţia ca asociaţia să se ocupe de repararea clădirii. Ceea ce s-a şi făcut, cu bani de la bugetul statului, după ce prin legea 152/2000 Memorialul Revoluţiei a fost declarat de interes naţional. Însă respectiva clădire fusese naţionalizată, iar după apariţia Legii 10/2001 foştii proprietari au cerut şi obţinut restituirea clădirii. Norocul lor, că în loc de o clădire în ruină au primit înapoi o clădire reparată şi consolidată, ba încă şi cu un etaj suplimentar în partea din spate, construit de asociaţia „Memorialul Revoluţiei”. Asociaţia, condusă de Traian Orban, a refuzat pînă acum să evacueze clădirea. Foştii proprietari au intrat deocamdată doar în posesia spaţiilor comerciale de la parter.

De pe saitul Primăriei Timişoara prezint o informare  de acum un an despre clădirea în care funcţionează asociaţia „Memorialul Revoluţiei”:

Informare privind imobilul din Timişoara, str. Ungureanu nr. 8 (Memorialul Revoluţiei)
25.01.2008

Imobilul din Timişoara, str. Ungureanu nr.8, înscris în CF nr.118 Timişoara, nr.top.309 a trecut în proprietatea Statului Român în folosinţa Sfatului Popular al Oraşului Timişoara, în baza Decretului nr.92/1950 cu titlu de naţionalizare.
În anul 1990 clădirea a fost închiriata la Societatea caritativă HILFE FUR RUMENIEN cu destinaţia de centru de îndrumare, documentare şi bibliotecă care a început lucrările de consolidare a imobilului şi care au fost sistate, valoarea acestora fiind foarte redusă. În data de 19.05.1993 societatea a predat imobilul reziliindu-se contractul de închiriere.
În anul 1993 încăperi în suprafaţa de pînă la 50 mp. au fost repartizate şi închiriate beneficiarilor Legii nr.42/1990: Juravle Petre, Moţăţeanu Eugen, Bîrlădeanu Petrache, Mustaţă Constantin, Tonenchi Mircea.
Consiliul Local al Municipiului Timişoara, prin HCL nr. 62/31.03.1998 a avizat includerea imobilului din Timişoara, str. E. Ungureanu nr. 8 în lista monumentelor de valoare naţională Categoria B.
Consiliul Local al Municipiului Timişoara, prin HCL nr. 63/31.03.1998, atribuie în folosinţa gratuită imobilul din Timişoara, str. Ungureanu nr.8, Asociaţiei Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989, pe o perioadă de 99 de ani (cu excepţia spaţiilor ce au fost atribuite în baza Legii 42/1990) cu condiţia executării lucrărilor de consolidare, restaurare, reparaţii şi amenajări ale imobilului.
Guvernul României prin ORDONANŢA nr. 46/30.01.2000 declară ansamblu de interes naţional, sub denumirea de „Memorialul Revoluţiei – Decembrie 1989”, complexul format din 12 monumente, complexul memorial din Cimitirul Eroilor precum şi Centrul Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică despre Revoluţia din România, situat în municipiul Timişoara, judetul Timiş. Finanţarea activităţilor de punere în valoare, de cercetare, de studii şi de personal al ansamblului „Memorialul Revoluţiei – Decembrie 1989” se asigură prin bugetul Ministerului Culturii, precum şi din fondurile Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989”, constituite potrivit legii.
Imobilul a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001, dosar administrativ nr.1298, care a fost soluţionat prin DISPOZIŢIA NR. 2122 din data de 07.10.2004.
Prin acea dispoziţie s-au retrocedat în natură cele 4 spaţii cu altă destinaţie decît aceea de locuinţă situate la parterul clădirii iar pentru restul clădirii ocupate de către Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 s-au acordat despăgubiri în valoare de 12.127.221.000 lei din care 9.274.574.000 lei – construcţii şi 2.852.647.000 lei – teren.
Primăria Municipiului Timişoara a pus în aplicare DISPOZIŢIA nr. 2122/07.10.2004 predînd la data de 15.11.2004 proprietarelor Teodorescu Margareta Alexandra şi David Cristina Anca cele 4 spaţii cu altă destinaţie situate la parterul clădirii împreună cu chiriaşii: Juravle Petre, Bîrlădeanu Petrache, Tonenchi Mircea şi Moţăţeanu Eugen.
De asemenea, pentru al cincilea spaţiu (SAD 5) s-a dispus acordarea de despăgubiri către cele două revendicatoare, suma acestora fiind de 12.127.221.000 lei.
Dupa emiterea dispoziţiilor revendicatoarele au solicitat anularea parţială a Dispoziţiei nr.2122/07.10.2004 în sensul restituirii în natură şi a celui de-al cincilea spaţiu (SAD 5) pentru care au fost acordate despăgubiri.
Pe rolul Tribunalului Timiş, cauza a fost înregistrată în Dosar nr.1103/C/2006.
La termenul din 11.04.2006 reprezentantul Primăriei a depus întîmpinare la contestaţia formulată de către reclamante, prin care am solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată şi nelegală, întrucît SAD-ul 5 din imobilul respectiv fiind declarat ansamblu de interes naţional, sub denumirea de „Memorialul Revoluţiei – Decembrie 1989” – Centrul Naţional de Documentare Cercetare şi Informare Publică despre Revoluţia din România, aşa cum prevede OG nr.46/2000, nu poate fi restituit în natură, motiv pentru care s-au acordat despăgubiri.
În întîmpinare s-a arătat faptul că, în mod corect s-a dispus restituirea în natura doar a SAD-urilor 1, 2, 3 si 4, iar pentru SAD-ul 5 s-au acordat despăgubiri în suma de 12.127.221.000 lei în temeiul Legii 10/2001.
Odată cu modificarea Legii 10/2001 prin Legea 247/2005, art.16 din vechea Legea 10/2001 a fost modificat în sensul că s-au instituit măsuri de restituire a întregilor spaţii aflate în proprietatea Statului Român sau a unităţilor administrativ teritoriale către revendicatori condiţionat însă de menţinerea afecţiunii imobilului pe o perioadă de pînă la 3 ani, în cazul celor enumerate la pct.3 şi 4 din anexa 2 lit.a, sau de 5 ani în cazul celor arătate la pct.1 şi 2 din anexa 2 lit.a.
Prin Sentinţa civilă nr. 1234/PI/23.05.2006 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 1103/C/2006 s-a admis cererea formulată de revendicatoarele Teodorescu Margareta Alexandra şi David Cristina Anca, s-a dispus anularea parţială a Dispoziţiei nr. 2122/07.10.2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara în sensul anulării art.5 din dispoziţia amintită şi a obligat Primăria la restituirea în natură a spaţiului SAD nr. 5, evidenţiat în C.F. nr. 118 Timişoara, nr.top 309. 
Primăria a formulat apel împotriva acestei hotărîri.
Prin Decizia civilă nr. 503/23.11.2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 5903/59/2006 s-a respins apelul formulat de primărie şi cererile de intervenţie formulate în interesul acesteia de către intervenienţii Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16 – 22 decembrie 1989 şi de către Ministerul Culturii şi Cultelor Bucureşti.
Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs formîndu-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti Dosarul nr. 5903/59/2006. Instanţa de recurs, prin Decizia civilă nr. 3175/19.04.2007 a respins recursul.
Prin somaţia transmisă de către cabinet avocat Florin Kovacs şi înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara, se solicită punerea în executare a sentinţei civile nr. 1234/PI/23.05.06 pronunţată de Tribunalul Timiş in dosarul nr. 1103/C/2006 şi emiterea Dispoziţiei de retrocedare a imobilului, învederîndu-ne faptul că pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Milici Gheorghe se află Dosarul de Executare nr. 13/EX/2007. Împotriva acestei somaţii primăria a formulat contestaţie la executare care a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 3654/11.04.2007, instanţa de judecată respingînd contestaţia la executare.
Prin Dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr. 1246/05.04.2007 s-a dispus restituirea în natură către revendicatoare a SAD 5, înscris în CF colectiv nr.118 Timişoara, nr.top.309, aflat în folosinţa gratuită a Asociaţiei Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989, cu menţiunea că la art.2 titularilor drepturilor de proprietate le revine obligaţia de a menţine afectaţiunea de interes public – Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16 – 22 decembrie 1989 pe o perioadă de 5 ani de la emiterea dispoziţiei conform prevederilor art.16 şi anexei nr.2 lit.a pct.4 din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată.
Împotriva Deciziei civile nr. 3175/19.04.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti am formulat contestaţie în anulare, formîndu-se pe rolul acestei instanţe Dosarul nr. 4574/1/2007 care a avut două termene de judecată, 18.09.2007 şi respectiv 22.01.2008. La termenul din 22.01.2008 cauza a rămas în pronunţare astfel că urmează să se comunice decizia instanţei supreme.
Prin adresa noastra nr. SC2008 – 1347/2008 s-a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară eliberarea unui extras de carte funciară în extenso pentru imobilul din str. Ungureanu nr. 8, împreună cu o copie a documentelor care au stat la baza operaţiunilor efectuate în Cartea Funciara nr. 118, după anul 2000. Urmează ca în funcţie de datele pe care le vom obţine, în situaţia în care imobilul s-a înstrăinat fără respectarea dreptului de preemţiune al Consiliului Local al Municipiului Timişoara să se solicite anularea acestui contract de vînzare-cumpărare în baza Legii nr. 10/2001 modificată şi completată.

Biroul Relaţii Publice al Primăriei Timişoara

Ulterior acestei informări, în iulie 2008 Primăria a iscălit un proces verbal de punere în posesie cu foştii proprietari. Viitorul Memorialului este nesigur, în 18 decembrie 2008 ziarul „Adevărul” anunţa chiar că ar fi vorba de „ultima comemorare la Memorialul Revoluţiei”. Primăria a oferit în schimb un spaţiu de 136 metri pătraţi, mult mai puţin decît spaţiul actual al Memorialului.

 

Scrierile mele – copiate de alţii ianuarie 19, 2009


Urmărind un linc pe care wordpress-ul mi-l indica că îmi trimite vizitatori pe blog am găsit o discuţie în care se spunea că articolul meu „Antisemitismul lui Eminescu” pus în 15 ianuarie pe acest blog ar fi de fapt copiat după o lucrare a Alinei Savin „Mihai Eminescu şi chestiunea evreească”.

Într-adevăr, sînt fraze întregi care corespund cuvînt cu cuvînt între cele două lucrări (paginile 5 şi 6 în articolul Alinei Savin, care e mai amplu). Numai că nu eu am copiat de la Alina Savin ci Alina Savin (persoană pe care n-o cunosc) de la mine. Ea şi-a scris articolul în 12 iunie 2006 la Poitiers, Franţa, aşa cum a precizat la sfîrşitul acestuia. Eu am publicat articolul în 19 mai 2003 pe forumul moldova.net – un forum specializat pe probleme legate de Basarabia, unde am activat cu numele de „Marius”. Forumul respectiv a avut între timp probleme, o parte din discuţiile vechi au dispărut, participanţii au trebuit să se reînregistreze, dar articolul respectiv încă se mai găseşte pe arhiva respectivului forum.

Pe urmă, în 2005 am republicat articolul, într-o variantă puţin adăugită, pe saitul novopress (fiind şi singura mea colaborare cu acel sait pînă acum).

Cînd am pus articolul pe blog am precizat că e vorba de un articol mai vechi pe care-l republic cu prilejul aniversării lui Mihail Eminescu, fac acum precizările ca să se vadă că nu eu am copiat de la Alina Savin ci aceasta de la mine. La bibliografie, Savin a trecut volumul „Opere” de Eminescu de la Editura Academiei din 1989 şi cartea lui Carol Iancu „Evreii din România de la excludere la emancipare”, pe care le citez în articol. Anonimul „Marius” de pe forumul moldova.net n-a fost trecut la bibliografie.

Nu e prima oară cînd păţesc asta. Un alt articol de-al meu pus şi pe acest blog (de cînd mi-am deschis blog mai pun aici şi articole ale mele mai vechi; nu pe toate, numai cele mai izbutite) „Hăţişurile politicii sovietice şi moldoveneşti, văzute de Mircea Druc”, pe care-l publicasem iniţial în 2005 pe altermedia, a fost baza dezvoltării articolului despre Mircea Druc de pe Wikipedia românească. În 10 septembrie 2008, „Evenimentul Zilei”, scrie un articol despre Mircea Druc în care recunosc nişte fraze copiate cuvînt cu cuvînt din articolul meu. Culmea e că cei de la Wikipedia s-au apucat să facă scandal că dreptul „lor” de proprietate intelectuală a fost încălcat, astfel că pînă la urmă ediţia on-line a „Evenimentului Zilei” a precizat Wikipedia ca sursă a articolului (în ediţia tipărită precizarea nu apare). Despre faptul că Wikipedia a copiat la rîndul ei de la mine n-au mai precizat.

Un alt caz a fost cu „Caietele Revoluţiei” nr. 3 (10)/2007, editate de Institutul Revoluţiei Române. La pagina 46, sub semnătura lui Gino Rado (vicepreşedinte al Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara, dar care, ca orice miel blînd, mai face un ban colaborînd şi cu Institutul Revoluţiei) a apărut articolul „Lepa Bărbat erou martir” care descrie moartea Lepei Bărbat, victimă a revoluţiei din Timişoara. În mai mult de jumătate din articol se reproduce cuvînt cu cuvînt o parte din declaraţia pe care soţul acesteia, Vasile Bărbat, mi-o dăduse cînd am scris cartea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”, declaraţie pe care o publicasem şi pe internet. Restul articolului constă din nişte date biografice ale Lepei Bărbat şi situaţia procesului legat de uciderea acesteia, care tot din cartea mea (sau de pe internet, tot de mine puse) au fost copiate. Nu se amintea sursa de inspiraţie. Am scris apoi şi o scrisoare către Institutul Revoluţiei în care am protestat pentru faptul că prezintă munca mea ca rezultatul cercetărilor lor, cu care-şi justifică subvenţiile de la bugetul statului. Le-am cerut să publice scrisoarea, fără rezultat. În schimb, mi-a telefonat Viorel Domenico de la Institutul Revoluţiei ca să-mi propună colaborarea cu Institutul, pentru un dicţionar al revoluţiei române, indicîndu-mi concret că ei ar dori să publice un material despre Sorin Leia, martir al revoluţiei a cărui fapte merită a fi cunoscute. M-a luat la sentiment, că soarta eroului Sorin Leia, care a fost împuşcat pe treptele Catedralei din Timişoara, merită popularizată.

Despre Sorin Leia scrisesem deasemeni în cartea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”, pe baza declaraţiei mamei acestuia şi a martorului Avram Gliguţă, rănit tot pe treptele Catedralei, iar apoi pusesem declaraţiile respective şi pe internet. Nu i-am dat însă lui Domenico acordul de se publica de către Institutul Revoluţiei declaraţiile strînse de mine, fiindcă am nişte îndoieli legate de activitatea şi modul de înfiinţare al acestui institut (cititorii acestui blog pot căuta în categoria „Institutul Revoluţiei” ca să înţeleagă despre ce e vorba; despre cenzura de la Institutul Revoluţiei a vorbit şi Bogdan Murgescu – care pregătise un număr al revistei „Clio 1989” a institutului care n-a mai fost acceptat de conducerea acestuia, fiind publicat pînă la urmă în regim privat la editura Polirom; aveam şi eu acolo două articole din care unul sînt convins că a deranjat; e vorba deci de refuzul meu de a colabora cu un institut în care se practică cenzura).

E, şi ce dacă nu le-am dat acordul? În „Caietele Revoluţiei” nr. 1/2008, la pagina 69 apare un articol despre Sorin Leia, nesemnat dar bizuit exact pe declaraţiile strînse de mine. La bibliografie se indică „fondul documentar al asociaţiei Memorialul Revoluţiei” (deci tot Gino Rado trebuie să fie în spatele acelui articol; da, „Memorialul Revoluţiei” are cărţile mele în bibliotecă) şi cartea lui Costel Neacşu „Religiozitatea revoluţiei române din decembrie 1989”. Costel Neacşu e un tip pe care l-am cunoscut, şi care a preluat în cartea sa declaraţiile despre Sorin Leia publicate de mine, dar cu citarea cărţii mele în bibliografia lucrării sale, ba chiar mi-a adresat şi nişte mulţumiri la sfîrşitul cărţii sale. Institutul Revoluţiei a folosit cartea lui Neacşu ca să poată spune că ei au copiat de la Costel Neacşu, nu de la mine. În felul ăsta evită să pomenească de mine, că sînt un tip cam antipatic (ştiu asta), dar de folosit munca mea tot o folosesc.

În cazurile astea eu nici nu ştiu dacă juridic am vreun drept să protestez, fiindcă e vorba de declaraţiile unor terţe persoane, deci nu de creaţiile mele intelectuale proprii. Cert este că munca de reporter, de a căuta martorii la ei acasă pentru a le cere declaraţii, chiar de a-i îndruma în cursul scrierii declaraţiilor pentru a cuprinde toate aspectele relevante (depinde de persoană şi de nivelul cultural al acesteia; unii martori au nevoie de îndrumări pentru a ieşi un text final coerent, alţii nu), eu am făcut-o, fără să mă plătească nimeni pentru asta. Iar acum nişte domni de la Institutul Revoluţiei şi Memorialul Revoluţiei, cu salarii asigurate din bugetul statului, declară că fac cercetare despre revoluţie copiind de pe internet declaraţii publicate de mine, fără să precizeze sursa.

Alt caz: În ziarul PRM „Tricolorul” din 18 şi 20 decembrie 2004 apăruse articolul „Enigmele revoluţiei din decembrie 1989” semnat de un oarecare Bogdan Păpădie, care era copiat în proporţie de 90% după articolul meu „Politicienii şi revoluţia din 1989”, publicat din anul 2000 pe internet iar din 2001 şi pe hîrtie în volumul „Întrebări cu şi fără răspuns” al Asociaţiei Memorialul Revoluţiei. Am semnalat situaţia redacţiei şi am primit un e-mail de la Vlad Hogea, care era pe atunci redactor la „Tricolorul”, în care-şi cere scuze spunînd că n-a cunoscut faptul, recunoaşte că practica e dezonorantă şi făgăduieşte că va publica o notă despre autorul real al articolului. N-am mai urmărit dacă acea notă s-a publicat.

Cu dezvoltarea asta a internetului, mă aştept la tot mai mulţi amatori de făcut copy + paste!

 

Discuţiile preliminare ale interviului cu Laszlo Tokes din 2001 (video) septembrie 22, 2008


Actualizare 5 noiembrie 2010: Înlocuit înregistrare video de pe saitul trilulilu.ro cu înregistrare video de pe youtube.com.

În cartea „Revoluţia fără mistere” am publicat un rezumat al interviului luat lui Laszlo Tokes în 2001. Voi prezenta pe acest blog, în mai multe episoade, interviul complet. Acesta a avut loc la Oradea, unde m-am dus însoţit de Traian Orban (preşedintele Asociaţiei Memorialul Revoluţiei) şi de Gino Rado (vicepreşedintele Asociaţiei), respectiva Asociaţie asigurînd şi aparatura video pentru înregistrare. Am avut înţelegere cu „Memorialul Revoluţiei” ca eu să plătesc benzina iar ei să-mi asigure transportul şi înregistrarea. În textul publicat în carte, datorită constrîngerilor legate de costul tiparului, am eliminat unele pasaje (de pildă, întrebări de ale mele prin care stimulam interviatul să dezvolte anumite subiecte), am inversat ordinea unor răspunsuri pentru ca textul să fie mai coerent şi am făcut unele corecturi de limbă română, faptul că Laszlo Tokes face greşeli cînd se exprimă în româneşte nefiind considerat esenţial.

În acest episod prezint discuţiile preliminare interviului propriu-zis. Aceste discuţii n-au fost deloc incluse în carte. În acestea îi reamintesc lui Laszlo Tokes cererea de a-mi pune la dispoziţie documente legate de cele întîmplate în 1989. De la parohia reformată din Timişoara izbutisem să obţin doar copiile proceselor verbale ale şedinţelor consiliului parohial. M-ar fi interesat şi corespondenţa acestei parohii cu episcopia din Oradea sau listele de semnături cu susţinătorii lui Tokes despre care s-a vorbit în 1989, s-a scris şi în cartea lui Tokes „Asediul Timişoarei”, dar pe care eu nu le-am văzut. La parohia reformată din Timişoara mi s-a spus că celelalte documente din 1989 (în afară de procesele verbale pe care le-am primit) sînt la episcopul Tokes, care le-a luat cînd a scris „Asediul Timişoarei”. I-am cerut domnului episcop să-mi pună la dispoziţie documentele pe care le mai are despre 1989. În fragmentul prezentat mai jos dînsul spune că are o mulţime de documente dar n-a avut vreme să le sorteze, spune că un consilier al său se va ocupa de asta. Totuşi, pînă la apariţia cărţii n-am mai primit alte documente.

Tot în acest fragment, Traian Orban îi povesteşte lui Laszlo Tokes despre Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”.

(va urma)