
Cotroceni, 1 decembrie 2014. Deputatul Partidului Mişcarea Populară Edmond Tălmăcean alături de Victor Stănculescu. Sursă foto facebook
Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost invitat la recepţia dedicată zilei naţionale organizată de Preşedinţia României, arată Antena 3 (linc).
În cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea arată că deputatul PMP Edmond Tălmăcean a postat pe pagina sa de facebook (linc) mai multe fotografii luate cu prilejul recepţiei organizată de Preşedinţie de 1 Decembrie. Într-una din fotografii Tălmăcean apare împreună cu fostul general (degradat) Stănculescu.
Trustul de presă din care face parte Antena 3 a ţinut mereu partea generalului Stănculescu în perioada cînd se desfăşura procesul acestuia, cît şi mai apoi, cînd nădăjduia la o graţiere (pe care Băsescu n-a dat-o, Stănculescu a ieşit din închisoare pentru bună purtare, după ispăşirea unei treimi din pedeapsă). Acum foloseşte însă invitarea lui Stănculescu la Cotroceni pentru a lovi în adversarul tradiţional al trustului Intact, Traian Băsescu. Şi bine face.
Nu ştiu dacă Băsescu personal l-a invitat pe Stănculescu la recepţia de la Cotroceni, ori vreun consilier al său, dar un preşedinte e răspunzător şi pentru ce fac consilierii cărora le deleagă sarcini. La trustul Procter & Gamble, unde am lucrat o perioadă, ni se spunea nouă celor cu funcţii manageriale că „poţi delega sarcini, nu responsabilităţi”. Continuă lectura →