Pe saitul ziarului „Gîndul” din 2 martie 2016 e publicat un articol al Cristinei Andrei despre revoluţionarii cu rol determinant din parlament (linc). Printre aceştia este şi domnul Niculae Mircovici (linc), general în rezervă (în 2004 a fost comandantul garnizoanei Timişoara), reprezentant al Uniunii Bulgare din Banat, membru (de mai multe legislaturi) al Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor.
Cu privire la activitatea din timpul revoluţiei a domnului Mircovici, aflăm din „Gîndul”:
Un alt politician care s-a aflat ieri pe lista celor care au primit titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”, este deputatul Niculae Mircovici (…). Acesta a spus pentru Gîndul că rolul important pe care l-a jucat la Revoluţie a început cu o mutare disciplinară la Centrul Militar din Timişoara, acolo unde a fost transferat disciplinar pentru că cineva „trăia cu sentimentul că ceva nu e în regulă” fiindcă ţinea pe birou Glasnost şi Petrestroika. „Momentul Revoluţiei m-a prins exact în centrul Timişoarei, fiind vecini cu balconul Operei. Structura noastră, fiind centru militar, nu a participat sub nicio formă la represiune”, explică Mircovici.
„Eu îl cunoscusem din data de 18 pe Ion Marcu, unul dintre liderii Revoluţiei în sensul de lider real, nu ca lider formal, un om extrem de vocal, şi i-am spus în ziua de 19 că măcar atît ar fi trebuit să înţeleagă ei, muncitorii, că sînt o forţă şi nu trebuie să iasă noaptea, ca hiena sau ca şacalul, trebuie să iasă ziua, ca leul, pentru că ziua toată lumea va fi cu ei”, a declarat deputatul.
Niculae Mircovici arată şi întîmplarea a făcut ca şeful unităţii de paraşutişti de la Caracal care fusese trimisă la Timişoara pentru represiune să fie colegul său de promoţie şi prieten foarte bun şi îşi aminteşte cum în noaptea în care aceştia au sosit, au discutat şi l-a convins că nu trebuie să intervină pentru reprimarea mişcării.
„În dimineaţa de 20, în loc să intervină în forţă, paraşutiştii au mers alături de coloanele de manifestanţi, cu garoafe în arme şi, pentru prima dată, s-a strigat ‘Armata e cu noi!’”, spune politicianul, acesta fiind un moment în care manifestaţii se simţeau „ca leii în savană”.
De la acest punct, deputatul spune că a avut o apropiere evidentă faţă de revoluţionari în mod direct şi îşi dovedeşte contribuţia prin faptul că din data de 20 în care „a fost ocupată clădirea Operei, am sprijinit pe partea de pază a Operei cu cunoştinţele necesare pentru a se putea identifica, pentru a stabili parole şi aşa mai departe, cunoscînd un alt subinginer, eu care fusesem în garda Operei. Iar după 22 decembrie am preluat miliţia şi securitatea din Timiş”. Cam acestea ar fi elementele prin care Niculae Mircovici a „prevenit un măcel”, asigurînd „convingerea multora dintre cei care erau la momentul respectiv în primele rînduri că nu vor ‘beneficia’ de represiunea ca atare ci, dimpotrivă, că armata va fi cu ei”.
