Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Culisele revoluţiei (13). Am anunţat public: Cunoaştem adresele securiştilor, familiilor lor. Dacă unuia dintre noi i se întîmplă ceva, aceştia vor păţi la fel (video) august 2, 2010

Ultima parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Playlist pe youtube cu întreaga emisiune: http://www.youtube.com/view_play_list?p=81768148065752B2

Vezi şi primele doisprezece părţi ale emisiunii:
Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist
În 18 decembrie Timişoara părea înfrîntă
Măgureanu: „Terorişti externi n-au putut fi probaţi şi există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenţei unor asemenea terorişti”
În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima dată să-şi introducă soldaţii printre noi
Măgureanu: „Nu exista nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea”
În 1994 am cerut destituirea domnului Măgureanu datorită lipsei de profesionalism a raportului SRI despre revoluţie
Stănculescu n-a făcut o asemenea afirmaţie gogonată, cu 1000 de terorişti
Chiticaru: Armata nu avea puşti cu lunetă!
Măgureanu: La procesul Ceauşescu am fost doar martor, fără nici o implicare

Transcriere înregistrare: (more…)

Culisele revoluţiei (12). Măgureanu: La procesul Ceauşescu am fost doar martor, fără nici o implicare (video) iulie 28, 2010

A 12-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele unsprezece părţi ale emisiunii:
Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist
În 18 decembrie Timişoara părea înfrîntă
Măgureanu: „Terorişti externi n-au putut fi probaţi şi există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenţei unor asemenea terorişti”
În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima dată să-şi introducă soldaţii printre noi
Măgureanu: „Nu exista nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea”
În 1994 am cerut destituirea domnului Măgureanu datorită lipsei de profesionalism a raportului SRI despre revoluţie
Stănculescu n-a făcut o asemenea afirmaţie gogonată, cu 1000 de terorişti
Chiticaru: Armata nu avea puşti cu lunetă!

Transcriere înregistrare: (more…)

Culisele revoluţiei (11). Chiticaru: Armata nu avea puşti cu lunetă! (video) iulie 26, 2010

A 11-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele zece părţi ale emisiunii:
Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist
În 18 decembrie Timişoara părea înfrîntă
Măgureanu: „Terorişti externi n-au putut fi probaţi şi există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenţei unor asemenea terorişti”
În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima dată să-şi introducă soldaţii printre noi
Măgureanu: „Nu exista nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea”
În 1994 am cerut destituirea domnului Măgureanu datorită lipsei de profesionalism a raportului SRI despre revoluţie
Stănculescu n-a făcut o asemenea afirmaţie gogonată, cu 1000 de terorişti

Transcriere înregistrare: (more…)

Culisele revoluţiei (10). Stănculescu n-a făcut o asemenea afirmaţie gogonată, cu 1000 de terorişti (video) iulie 23, 2010

A 10-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele nouă părţi ale emisiunii:
Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist
În 18 decembrie Timişoara părea înfrîntă
Măgureanu: „Terorişti externi n-au putut fi probaţi şi există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenţei unor asemenea terorişti”
În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima dată să-şi introducă soldaţii printre noi
Măgureanu: „Nu exista nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea”
În 1994 am cerut destituirea domnului Măgureanu datorită lipsei de profesionalism a raportului SRI despre revoluţie

Transcriere înregistrare: (more…)

Culisele revoluţiei (9). În 1994 am cerut destituirea domnului Măgureanu datorită lipsei de profesionalism a raportului SRI despre revoluţie (video) iulie 19, 2010

A 9-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele opt părţi ale emisiunii:
Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist
În 18 decembrie Timişoara părea înfrîntă
Măgureanu: „Terorişti externi n-au putut fi probaţi şi există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenţei unor asemenea terorişti”
În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima dată să-şi introducă soldaţii printre noi
Măgureanu: „Nu exista nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea”

Transcriere înregistrare: (more…)

Culisele revoluţiei (8). Măgureanu: „Nu exista nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea” (video) iulie 9, 2010

A 8-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele şapte părţi ale emisiunii:
Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist
În 18 decembrie Timişoara părea înfrîntă
Măgureanu: „Terorişti externi n-au putut fi probaţi şi există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenţei unor asemenea terorişti”
În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima dată să-şi introducă soldaţii printre noi

Transcriere înregistrare: (more…)

Culisele revoluţiei (7). În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima oară să-şi introducă soldaţii printre noi (video) iulie 8, 2010

A 7-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele şase părţi ale emisiunii: