Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (19). Ascunderea filosovietismului noii puteri martie 20, 2020


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Prezint acum capitolul intitulat „Ascunderea filosovietismului noii puteri”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae
– Clasarea cauzei față de anumiți făptuitori, bănuiți și părți civile. Disjungerea cauzei legată de avionul prăbușit în 28 decembrie 1989
Solicitarea intervenției militare din partea URSS

De menționat că despre acest rechizitoriu există și o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost prezentată pe acest blog: Decizia ÎCCJ din „dosarul revoluției” prin care s-a respins reluarea urmăririi penale față de Petre Roman și Teodor Brateș (linc).

În acest fragment al rechizitoriului se încearcă demonstrarea „preocupării constante a reprezentanţilor noii puteri politico-militare de a acţiona în sensul ascunderii diverselor colaborări anterioare cu structurile de informaţii ale fostei URSS”. Cel puțin unii din reprezentanții noii puteri n-au încercat însă să ascundă faptul că au avut relații cu sovieticii. Însăși rechizitoriul cita, în fragmentele anterioare, declarații ale generalului Militaru date la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”, în care recunoștea că luase legătura cu sovieticii, iar Silviu Brucan s-a lăudat că avea intrare liberă la Gorbaciov. În cazul lui Brucan este de notat că Mihail Gorbaciov nu-și amintea de existența sa (linc), deci există posibilitatea ca acesta să fi jucat la cacealma, pretinzînd că are relații pînă la Gorbaciov pentru a-și crea o apărare în fața securității ceaușiste, iar mai tîrziu, pentru a-și crea un ascendent față de alți membri ai CFSN, în primul rînd față de Ion Iliescu (însuși rechizitoriul spunînd că Ion Iliescu se lăsa influențat de Brucan).

(more…)

 

Evenimentul Zilei relatează despre contestarea în justiţie a adeverinţei CNSAS despre Gelu Voican Voiculescu iulie 17, 2010


Scriam în 5 iulie că decizia CNSAS legată de Gelu Voican Voiculescu (fost viceprimministru în guvernul FSN instalat imediat după revoluţie), prin care se stabilea că acesta, deşi a dat informaţii securităţii (despre yoghinul Gregorian Bivolaru), nu poate fi considerat colaborator al securităţii, a fost atacată în instanţă din 2 părţi diferite (linc).

Unul dintre cei care au depus contestaţie la decizia CNSAS sînt chiar eu, iar textul contestaţiei l-am prezentat deja (linc). O a 2-a contestaţie a fost depusă de Asociaţia Victimelor Mineriadelor (preşedinte Viorel Ene) şi Asociaţia „Adevăr şi Dreptate” (vicepreşedinte Mihai Rapcea). (more…)

 

Revoluţionari, colaboratori ai securităţii şi reluarea manipulării pe acest subiect septembrie 17, 2009


Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a descoperit peste 100 de posesori de certificate de revoluţionar care au fost colaboratori ai securităţii, scrie Cristian Andrei în ziarul „Ziua” din 10 septembrie 2009 (linc).

Legat de acest subiect, Mircea Dinescu a declarat: „Sînt foarte mulţi revoluţionari trimişi de către CNSAS în instanţă, îi scoteau băieţii de la Securitate şi îi băgau printre demonstranţi la Revoluţie”. (more…)

 

Mirela Corlăţan, autoarea unor critici la adresa Institutului Revoluţiei, dată afară de la Cotidianul august 7, 2009


Actualizare (11 august 2009): Am adăugat facsimilul articolului „Timişoara, ruşinea României”, publicat în 1990, pentru a ilustra conceptul de timişoreanofobie discutat aici.

Venirea lui Cornel Nistorescu la cîrma ziarului „Cotidianul” a dus la eliminarea din redacţie a mai multor ziarişti şi colaboratori. Printre ei, Mirela Corlăţan, cunoscută că a analizat critic activitatea Institutului Revoluţiei Române condus de Ion Iliescu. Citiţi mai jos cîteva din articolele Mirelei Corlăţan (Mirela who?, cum o numeşte fosta ziaristă, actuala blogăriţă Roxana Iordache – comentariul din 5 august ora 3:31 pm) despre Institutul Revoluţiei: (more…)

 

Rich Andrew Hall – „Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România” (1). Ceauşescu pleacă în Iran ianuarie 5, 2009


"Tineretul Liber" din 26 decembrie 1989 despre vizita lui Ceauşescu în Iran

"Tineretul Liber" din 26 decembrie 1989 despre vizita lui Ceauşescu în Iran

Rich Andrew Hall este un profesor american care a studiat revoluţia română din 1989. În 1997 şi-a luat doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea Indiana, teza de doctorat avînd titlul: „Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”.

Recent dl. Hall şi-a publicat teza de doctorat pe internet, pe blogul său personal consacrat revoluţiei române din 1989. Unele idei din această teză de doctorat le consider interesante, de aceea voi publica aici în serial traducerea unor părţi din această lucrare. Pentru republicarea în altă parte a acestor fragmente este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Ceauşescu pleacă în Iran

Luni dimineaţă, în 18 decembrie 1989, preşedintele Ceauşescu a plecat într-o vizită dinainte plănuită în Iran. Era primul şef de stat care mergea într-o vizită oficială la Teheran după moartea aiatolahului Khomeini în iunie 1989<Jack Anderson şi Dale Van Atta – „Iran Embarassed by Ceausescu Visit” (Iranul stînjenit de vizita lui Ceauşescu) în Washington Post, 17 ianuarie 1990>. Cînd avionul prezidenţial a decolat spre Iran, Timişoara era practic sub ocupaţie militară de către unităţi de armată, securitate şi miliţie. Se pare că Ceauşescu era mulţumit de veştile pe care le primise despre înăbuşirea revoltei, încît a considerat că poate părăsi ţara în siguranţă. În absenţa sa, atribuţiile sale erau preluate de Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.). În fapt, asta însemna că puterea rămîne prim-viceprimministrului – soţia sa Elena – care nu era nicidecum o străină de putere, şi vicepreşedintelui ţării, Manea Mănescu, care era căsătorit cu sora lui Nicolae, Maria<Martyn Rady, Romania in Turmoil: A Contemporary History (New York: IB Tauris & Co Ltd., 1992), pag. 94. Pentru legăturile lui Mănescu cu familia Ceauşescu, vezi ibid., pag. 52-53>.

Faptul că Ceauşescu a părăsit ţara în toiul celei mai serioase ameninţări pe care a avut-o de înfruntat vreodată regimul comunist din România, pe deplin conştient de ceea ce se întîmplase cu ceilalţi lideri comunişti din regiune cu doar puţină vreme în urmă, în acea toamnă, e o dovadă despre cît de încrezător în propriile-i forţe şi rupt de realitate devenise. Pe de altă parte, absenţa lui din ţară între 18 şi 20 decembrie pentru un răstimp de peste 48 de ore a oferit elitelor din cadrul regimului oportunitatea perfectă să îl elimine de la putere dacă ar fi dorit asta. Ceauşescu, foarte probabil, ar fi primit azil politic în Iran. În teorie cel puţin, dacă înlăturarea lui Ceauşescu a fost premeditată, acesta era momentul ideal pentru a acţiona.

Multe persoane din elita comunistă îşi aminteau cum absenţa din ţară a lui Ceauşescu în timpul devastatorului cutremur din 1977 a paralizat autorităţile<Lovitura de stat eşuată plănuită pentru octombrie 1984 în timp ce Ceauşescu era în vizită în Germania de Vest a fost inspirată de amintirea experienţei din martie 1977. Vezi Silviu Brucan, The Wasted Generation: Memories of the Romanian Journey from Capitalism to Socialism and Back (Generaţia irosită: Amintiri ale călătoriei româneşti de la capitalism la socialism şi înapoi), Editura Westview Press 1993, Boulder, Colorado, SUA, pag. 131-134>. Mai mult, fiind ameninţaţi de Ceauşescu la şedinţa de urgenţă a C.P.Ex. din 17 decembrie 1989 cu înlăturarea din funcţii şi posibila execuţie, iar Ceauşescu fiind convins la acea şedinţă mai degrabă să amîne decît să anuleze acea hotărîre, comandanţii militari ai lui Ceauşescu aveau o puternică motivaţie să acţioneze rapid. Însă, în loc să facă aşa ceva, acoliţii lui Ceauşescu i-au executat credincioşi ordinele şi au aşteptat răbdători întoarcerea sa. Acesta este un puternic argument împotriva oricărei presupuneri că subordonaţii lui Ceauşescu plănuiau să-l înlocuiască şi intenţionat au lăsat evenimentele din Timişoara să scape de sub control.

Teoriile care pretind că Ceauşescu a fost răsturnat de o lovitură de stat plănuită din afară au o problemă în a explica de ce complotiştii n-au încercat să preia puterea în răstimpul cînd Ceauşescu a fost în afara ţării şi să-l împiedice apoi să revină în România. Întîmplările din Timişoara deja asiguraseră dimensiunea populară presupusă a fi atît de importantă acestui scenariu al loviturii de stat. Mai mult, dacă protestele din Timişoara au fost instigate de agenţi străini, de ce aceşti agenţi au fost incapabili să răspîndească revoluţia la Bucureşti (care a rămas surprinzător de liniştit) în timpul acestor zile?

În susţinerea ideii că evenimentele din decembrie au fost o lovitură de stat cu sprijin sovietic, Cornel Ivanciuc a citat comentariile din martie 1994 ale lui Igor Toporovski (directorul Institutului pentru Studii Politice Ruseşti şi Internaţionale de la Moscova), care a pretins că Biroul Politic Sovietic „a ales momentul cînd Ceauşescu era la Teheran [pentru a-l înlătura], căci altfel acţiunea ar fi fost greu de iniţiat”<Cornel Ivanciuc, “Raporturile dintre Frontul Salvării Naţionale şi KGB”, revista 22, nr. 21 (24-30 mai 1995), pag. 11>. Totuşi, faptele spun altceva. Ceauşescu nu a fost înlăturat la momentul cel mai prielnic – cînd se afla în Iran – iar răscoala din Timişoara nu s-a răspîndit în afara oraşului decît după întoarcerea lui Ceauşescu. Toate acestea aruncă îndoieli asupra afirmaţiilor lui Toporovski.

Comentariu propriu (Marius Mioc): Cornel Ivanciuc, cel care a scris în revista „22” despre declaraţiile lui Igor Toporovski, este un fost informator al securităţii. A se vedea articolul Mirelei Corlăţan – „Cornel Ivanciuc: Am turnat şi am fost plătit de Securitate” apărut în „Cotidianul” din 25 octombrie 2006. De la Ivanciuc şi alţii au preluat „argumentul Toporovski”, de pildă Vladimir Alexe în „Ziua” din 20 decembrie 1999. Acest Vladimir Alexe apare la rîndul său pe o listă a informatorilor Securităţii. În aceste condiţii eu pun la îndoială nu numai corectitudinea declaraţiilor lui Igor Toporovski ci chiar şi simpla existenţă a acestora. Ce anume a declarat Igor Toporovski despre revoluţia română, dacă o fi declarat ceva pe acest subiect, trebuie stabilit prin surse mai serioase decît Cornel Ivanciuc.

(Va urma)