Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Scrisoarea mea din 13 septembrie 2004 către Alex Mihai Stoenescu octombrie 24, 2018


Am pomenit deja despre cartea „Interviuri după Revoluție” de Alex Mihai Stoenescu (editura Orizonturi, București 2016), în care îmi este dedicat un capitol (linc). În acel capitol sînt publicate 2 scrisori pe care le trimisesem lui Alex Mihai Stoenescu (pag. 87-99, 106-115), scrisorile pe care Stoenescu mi le trimisese mie, cît și unele comentarii făcute de Stoenescu pe marginea acestei corespondențe. Redau și pentru cititorii acestui blog prima dintre scrisorile mele. Între paranteze drepte cu litere cursive sînt comentarii ale mele de acum. Corespondența mea cu domnul Stoenescu a avut loc înainte de publicarea, de către dînsul, a cărții sale „Revoluția din decembrie 1989 – o tragedie românească” care reprezintă volumul IV din ciclul „Istoria loviturilor de stat în România” al acestui autor.

Stimate domnule Stoenescu,

Mulțumesc pentru scrisoare. Consider interesant să continuăm discuția referitoare la revoluția din 1989.

Ziarul „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” a fost publicat în 10 martie 2004, dar de reacționat la cele scrise de Jurnalul Național am făcut-o chiar mai repede, în forumul de discuții de la pagina de internet a acestui ziar. Intrați pe http://www.jurnalul.ro, de acolo pe forum și căutați la forumul „Agora” tema de discuție „decembrie 1989 și „manipulările lui Tucă” (deja tema s-a învechit și poate nu mai apare pe prima pagină) [acum nu mai găsesc pe internet forumul „Jurnalului Național”, care a dat faliment între timp, a renăscut sub denumire ușor schimbată iar arhiva electronică a fost preluată parțial de saitul antena3.ro]. Veți vedea că de multe ori reacția mea a fost la doar 24 de ore de la publicarea articolelor în Jurnalul Național. În 10 martie am publicat articolele publicate pe internet în ziar, dar și după 10 martie 2004 Jurnalul Național a continuat să scrie despre revoluție iar eu am continuat să dau replici. Deci, pe forumul de internet al Jurnalului Național veți găsi unele articole care nu apar în ziarul ce vi l-am trimis (au apărut însă în bilunarul timișorean „VIP în Banat”). Mai apoi mi s-a blocat accesul pe forumul Jurnalul Național, dar ziarul respectiv nici nu mai publică despre revoluție. (more…)

 

Candelă împotriva timpului (8). Comunismul s-a născut pe Neva şi s-a înecat în Bega decembrie 18, 2012


Al 8-lea episod şi ultimul, din filmul “Candelă împotriva timpului” produs de TVR Timişoara în 2009. Realizatori: Vasile Bogdan şi Titus Suciu.

Vezi primele şapte episoade, care au fost prezentate pe acest blog:
Prin negura roşie
16 decembrie de dimineaţa pînă noaptea
17 decembrie din noapte pînă după amiază
17 decembrie de după amiază pînă în noapte
Singuri împotriva dictaturii
Ziua în care Dumnezeu a pogorît la Timişoara
Atunci ne-am mîntuit de frică

(more…)

 

Candelă împotriva timpului (7). Atunci ne-am mîntuit de frică decembrie 16, 2012


Al 7-lea episod al filmului „Candelă împotriva timpului” produs de TVR Timişoara în 2009. Este vorba aici despre noaptea de 20/21 decembrie 1989 şi ziua de 21 decembrie. Realizatori: Vasile Bogdan şi Titus Suciu.

Vezi primele şase episoade, care au fost prezentate pe acest blog anul trecut:
Prin negura roşie
16 decembrie de dimineaţa pînă noaptea
17 decembrie din noapte pînă după amiază
17 decembrie de după amiază pînă în noapte
Singuri împotriva dictaturii
Ziua în care Dumnezeu a pogorît la Timişoara

(more…)

 

Slobodan Bachici, avocatul securistului Traian Sima: „N-au fost la Timişoara nici spioni sîrbi şi nici spioni unguri” august 15, 2012


Slobodan Bachici a fost avocatul lui Traian Sima, şeful securităţii Timiş, în procesul revoluţiei din Timişoara. Acest proces e numit „procesul de la Timişoara” pentru că în prima sa fază Curtea Supremă a hotărît ca şedinţele de judecată să se desfăşoare la Timişoara, la Casa Tineretului. Cînd l-am dat în judecată pe Traian Sima pentru arestare nelegală în timpul revoluţiei, cerîndu-i despăgubiri (fapt despre care am pomenit deja pe acest blog, prezentînd şi hotărîrea judecătorească respectivă – linc), acesta a ales iniţial să fie apărat tot de Slobodan Bachici. În apărarea sa fostul şef al securităţii timişene a susţinut că procesul penal în care a fost condamnat, şi care era o dovadă principală cu privire la pretenţiile mele (era precizată vinovăţia lui Sima inclusiv pentru arestare nelegală) a avut un caracter politic şi hotărîrea judecătorească nu reflectă realitatea. În această situaţie n-am pierdut prilejul să depun la dosarul instanţei interviul pe care însuşi avocatul lui Sima l-a dat revistei timişorene „Gazeta de Vest” din 4 octombrie 1990 şi în care spune fără echivoc că procesul clientului său nu are caracter politic ci doar penal. Am învederat totodată instanţei faptul că, prin alegerea tot a lui Slobodan Bachici ca să-l reprezinte şi în procesul cu mine, Traian Sima arată că a fost încîntat de prestaţia acestui avocat, ceea ce e firesc dacă ţinem seama de pedeapsa mică primită (15 ani închisoare) raportată la gravitatea faptelor săvîrşite.

Reproduc mai jos interviul respectiv, luat de Dinu Barbu. Adăugirile mele sînt cu litere cursive între paranteze drepte.

„Domnule gazetar, asta e o prostie!” (more…)

 

Candelă împotriva timpului (6). Ziua în care Dumnezeu a pogorît la Timişoara decembrie 21, 2011


Al 6-lea episod al filmului „Candelă împotriva timpului” produs de TVR Timişoara în 2009. Este vorba de ziua de 20 decembrie 1989. Realizatori: Vasile Bogdan şi Titus Suciu. Veţi recunoaşte în acest fragment unele înregistrări audio din 20 decembrie 1989 (suprapuse pe imagini video din 22 decembrie 1989) pe care le-aţi putut asculta pe acest blog – vezi pagina Revoluţia din Timişoara în înregistrări audio-video.

Vezi primele cinci episoade:
Prin negura roşie
16 decembrie de dimineaţa pînă noaptea
17 decembrie din noapte pînă după amiază
17 decembrie de după amiază pînă în noapte
Singuri împotriva dictaturii

Apar în acest episod: (more…)

 

CPRD răspunde criticilor mele octombrie 24, 2011


Atît pe acest blog, în articolele „Deşi contestaţiile împotriva impostorilor n-au fost analizate, SSPR vrea să înainteze Preşedinţiei listele cu persoanele propuse pentru titlurile de revoluţionar” (linc) şi „Florian Mihalcea, Octavian Bjoza şi Mirko Atanaţcovici, băgaţi de George Costin în „oala cu tărîţe” a revoluţionarilor” (linc), cît şi printr-un e-mail adresat tuturor membrilor CPRD cărora le-am găsit e-mailul afişat public cît şi Preşedinţiei României şi conducerilor partidelor parlamentare, am criticat intenţia SSPR de a trimite către Preşedinţie o listă de propuneri pentru acordarea titlurilor de revoluţionari în condiţiile în care CPRD nu a analizat toate contestaţiile depuse în termen legal, iar unii din cei propuşi nu primiseră titlu de revoluţionar conform vechii legi 42/1990. (more…)

 

Florian Mihalcea, Octavian Bjoza şi Mirko Atanaţcovici, băgaţi de George Costin în „oala cu tărîţe” a revoluţionarilor octombrie 18, 2011


M-am mai referit la propunerile SSPR trimise către CPRD (linc) cu privire la lista revoluţionarilor care ar urma să fie înaintată preşedinţiei României cu scopul emiterii decretului prezidenţial de conferire a titlurilor de revoluţionar. Una din surprizele acestor propuneri (pe lîngă faptul în sine al înaintării acestora înainte ca CPRD să isprăvească de analizat contestaţiile) este prezenţa în listă a 3 persoane care nu au avut titlu de revoluţionar atribuit conform vechii legi 42/1990 dar sînt propuse acum, cu încălcarea prevederilor legale, pentru titlul de luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite. Persoanele respective nu sînt nominalizate (anexa cu nominalizările nu a fost dată publicităţii), dar se dau date de identificare a acestora prin care ne putem da seama despre cine e vorba.

La punctul F al adresei SSPR se spune:

F. – ANEXA NR. 1/6, cuprinde un număr de 3 (trei) persoane, propuse pentru acordarea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, în conformitate cu prevederile Legii recunoştiinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, nr. 341/2004. (more…)