Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Unul din huligani am fost eu februarie 12, 2014


unuldinhuligani_ExpMag27_91Redau un articol publicat de mine în „Expres Magazin” nr. 27/1991. Articolul era o replică la un alt articol, „Lovitura de stat s-a pregătit şi la frontiera cu Ungaria”, semnat de cpt (r) I. Popescu şi publicat în „Expres Magazin” nr. 20/1991. Unul din inculpaţii procesului revoluţiei din Timişoara (osîndit în final la 15 ani închisoare) era colonelul Ion Popescu, şef al Inspectoratului Timiş al M.I. Mă întreb dacă el este sau nu autorul articolului la care am replicat – coincide numele, dar nu şi gradul. Distanţa mare (7 săptămîni) de la primul articol la publicarea replicii se datoreşte faptului că revista „Expres Magazin”, condusă de Ion Cristoiu, vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei (linc), n-a dorit iniţial să publice replica mea. Abia după ce am dat telefon revistei, în numele asociaţiei „17 Decembrie” Timişoara a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie (în cadrul căreia înfiinţasem Comisia pentru Adevăr şi Dreptate), am cerut imperativ să vină la telefon Ion Cristoiu şi l-am luat la rost pe un ton revoluţionar, a acceptat individul să publice şi replica mea. Pentru început, prezint articolul lui I. Popescu, care a pricinuit replica mea. Cu litere cursive între paranteze drepte e un comentariu al meu de acum.

Cpt. (r) I. Popescu: Lovitura de stat s-a pregătit şi la frontiera cu Ungaria

În august 1989, g-ral Iulian Vlad a făcut demersuri la M.Ap.N. pentru preluarea de către M.I. a pazei graniţelor, scop în care l-a vizitat pe g-ral mr Ştefan Guşe, şeful M.St.M. Aceste demersuri erau motivate de informaţiile care demonstrau că organizaţii maghiare, din România şi din străinătate, pregătesc o lovitură antiromânească ce urma să fie înfăptuită cu forţe paramilitare masive, în scopul ruperii Ardealului din trupul ţării. Atunci era deja conturată platforma UDMR, publicată imediat după 22 decembrie 1989 dar, întîmplător, antedatată. Din partea Ungariei acţiunea era condusă, după informaţiile adunate de organele româneşti de contrainformaţii pînă la revoluţie, de doi membri ai corpului diplomatic al Ungariei în România. (Dacă planurile au fost dejucate, aceasta se datorează numai faptului că populaţia României a transformat diversiunea antiromânească în răscoală anticomunistă, iar armata şi trupele M.I. au trecut de partea populaţiei. Fără această unitate de acţiune e foarte probabil ca aceste planuri să fi reuşit.) (more…)

 

Scrisoarea către Ceauşescu a lui Nica Leon şi Nadia Comăneci, fata petrecăreaţă, în presa canadiană din decembrie 1989 martie 14, 2012


În octombrie 1989 domnul Leon Nica, care avea să se implice mai apoi în revoluţia din Bucureşti (îl puteţi vedea într-o înregistrare video din balconul CC, cînd prim-ministrul ceauşist Constantin Dăscălescu şi-a dat demisia – linc), a scris o scrisoare deschisă către Nicolae Ceauşescu. Respectiva scrisoare a fost publicată, într-o formă scurtată, de ziarul canadian „The Globe and Mail” din Toronto, în 20 decembrie 1989, adică cînd revoluţia română deja începuse la Timişoara dar nu se extinsese încă la Bucureşti. Lîngă scrisoarea lui Nica Leon este publicat un articol despre Nadia Comăneci, care nu de mult fugise din România şi ajunsese în SUA.

Prezint, preluat de pe saitul domnului Richard Andrew Hall, copia articolului din ziarul canadian. De pe saitul procesul comunismului (linc), prezint textul complet al scrisorii domnului Nica Leon. Fiindcă ziarul canadian a scurtat scrisoarea la publicare, cu litere îngroşate am evidenţiat părţile prezente în ziar. Între paranteze drepte (tot cu litere îngroşate) sînt cuvinte adăugate în ziarul canadian.

Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Ceauşescu de dl. Nica Leon în octombrie 1989, publicată parţial în „The Globe and Mail” din 20 decembrie 1989

Mă numesc Nica Leon şi domiciliez în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, cod 73352, sînt subinginer mecanic la I.A.C.E.R.D. – Şantierul Naţional al Tineretului şi doresc, pe această cale, să supun atenţiei dvs. următoarele rînduri:

Urmăresc de mult timp politica dvs. internă şi externă, cunosc bine realităţile poporului din care fac parte, cunosc legile acestei ţări, legi impuse de dvs., dar pe care nu le respectaţi decît în măsura în care corespund cu interesele castei pe care o conduceţi.

Spun castă, deoarece dvs. [domnule preşedinte] nu reprezentaţi voinţa poporului în numele căruia vorbiţi, dar nici a partidului. Milioanele de membrii de partid, membrii deveniţi din interes, din obligaţie, de nevoie sau din întîmplare nu sînt, în prezent, cei care participă sau elaborează politica partidului, ci simpli cetăţeni care, ca noi toţi, sînt lipsiţi de orice drept de a-şi aduce aportul la elaborarea politicii partidului, toţi aceştia neputînd aduce critici la adresa politicii pe care o înfăptuiţi în numele lor, nu pot influenţa sau modifica planurile pe care dvs. le întocmiţi şi nici nu au un rol hotărîtor în viaţa ţării, deoarece, toate aceste milioane sînt nişte marionete în mîinile dvs. şi nu cetăţeni adevăraţi, care, cu mult curaj să-şi exercite dreptul de a susţine propriile lor interese, interesele colectivelor, oraşelor sau regiunilor din care fac parte. (more…)