Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 21 decembrie 1989 și noaptea de 21/22 decembrie 1989. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat

Și în acest fragment se vede problema recurentă și de fond a rechizitoriului, de a se bizui pe cercetările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc contestarea activității acelei comisii chiar în perioada cînd își desfășura lucrările:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește organizarea mitingului din 21 decembrie 1989, Parchetul consideră că inițiativa i-a venit personal lui Nicolae Ceaușescu, în mod „spontan”. Este citată o declarație a lui Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei Prezidențiale, care descrie felul cum Nicolae Ceaușescu a hotărît mitingul, cum a discutat cu Barbu Petrescu, primarul capitalei, pentru organizarea acestuia și surprinderea lui Iulian Vlad, șeful securității, cînd a aflat că se plănuiește acest miting. Cu alte cuvinte, ideea că mitingul a fost pus la cale de securitate cade.

Tulburarea mitingului este pusă pe seama unor benzi cu sunete de joasă frecvență care au fost difuzate din autospeciale ale UM 02348 București. Este citată mărturia ofițerului Ionel Dumitrescu, dată în 30 octombrie 2017 la Parchet, același martor precizînd însă că benzile magnetice respective nu apăreau ca fiind înregistrate în evidențele unității. De altfel, la scurt timp după obținerea acelei mărturii, Parchetul a dat și un comunicat (linc) în care anunțat că a lămurit dezorganizarea mitingului din 21 decembrie 1989 și declanșarea protestelor din București. Mi-am exprimat la vremea respectivă scepticismul față de descoperirile parchetului, în articolul Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 (linc).

În decembrie 1989 securiștii au fost înarmați ori au ținut armele în depozit?

La lansarea la Timișoara a cărții generalului Aurel Rogojan (linc) „Factorul intern. România în spirala conspirațiilor”, dar și cu multe alte prilejuri, s-a afirmat că în decembrie 1989 generalul Iulian Vlad (șeful securității ceaușiste) ar fi transmis securiștilor ordinul de a nu se înarma. Toate armele ar fi fost ținute în depozit, nici măcar în rasteluri, s-a pretins la respectiva lansare de carte.

Această susținere nu este nouă. Cu titlul de exemplu, încă din 2008 fostul vicepreședinte FSN-ist Gelu Voican Voiculescu a pretins, într-un interviu din ziarul timișorean „Agenda Zilei” (linc), că generalul Iulian Vlad „ceruse încă din 18 decembrie să se sigileze armamentul și să se adopte o atitudine pasivă față de demonstranți”. O mulțime de alte articole din presa scrisă și online au susținut același lucru, că în timpul revoluției Iulian Vlad a cerut tuturor securiștilor să nu se înarmeze. Este motivul pentru care în cartea domnului Rogojan (fost șef de cabinet a lui Iulian Vlad) se pomenește chiar de necesitatea ridicării unei statui pentru Iulian Vlad. Ideea ar fi fost enunțată de fostul președinte italian Francesco Cossiga (linc), domnul Rogojan doar ne transmite părerea lui Cossiga.

Că afirmația despre păstrarea armelor securiștilor doar în depozit, în timpul revoluției, reprezintă o minciună, ne arată primul mare proces al revoluției din Timișoara, așa-numitul „proces al celor 25” (cu inculpat principal Ion Coman). La respectivul proces mai mulți securiști au recunoscut faptul că au fost înarmați în timpul revoluției. Singurul lucru pe care nu l-au recunoscut este că au tras în populație. Inculpatul locotenent-colonel Gheorghe Atudoroaie a recunoscut faptul că a transmis ordinul de înarmare pentru securiști. În final Atudoroaie a fost achitat, simpla transmitere a ordinului de înarmare, fără a se dovedi că a transmis și ordin de deschidere a focului împotriva manifestanților, nefiind îndestulătoare pentru condamnarea acestuia. Șeful securității Timiș, Traian Sima, în cazul căruia s-a dovedit ca a dat nu doar ordin de înarmare ci și de folosire a armelor, a fost însă condamnat la închisoare. Declarațiile lui Atudoroaie se coroborează cu declarațiile multor alți securiști (de pildă, maiorul Radu Tinu recunoștea că a fost înarmat cu pistol mitralieră dar a spus că nu l-a folosit), cît și cu documentele aflate la dosarul procesului cu privire la eliberarea armamentului. Toate acestea au fost consemnate în hotărîrea judecătorească din respectivul proces, hotărîre a cărei motivare am publicat-o integral în 2004 în cartea „Curtea Supremă de Justiție – Procesele revoluției din Timișoara (1989)”. Ulterior cartea respectivă a fost publicată și pe internet, pe saitul „Procesul Comunismului” (linc).

Redau mai jos fragmente din hotărîrea judecătorească în care instanța constată, printre altele, că securiștii din Timișoara au fost înarmați în timpul revoluției:

Complotist la 17 ani. Din aberaţiile campaniei electorale

Jules Verne scrisese o carte – „Căpitan la 15 ani” – în care povestea despre un adolescent care, la o vîrstă fragedă, este capabil să conducă o corabie – sarcină pe care îndeobşte doar persoane mature, cu experienţă, sînt capabile să o ducă la bun sfîrşit. Galeria adolescenţilor precoci din istoria omenirii se îmbogăţeşte acum cu figura lui Victor Ponta – actual primministru şi candidat la preşedinţie, care avea 17 ani în decembrie 1989.

Pe saitul comisarul.ro a apărut în 14 octombrie un articol-întrebare: Ce legătură a avut Ponta cu generalul Kostyal, fost coleg de celulă cu SOV, condamnat pentru spionaj in favoarea Uniunii Sovietice? (linc). În articol este citat un alt articol (linc), din 2012 din ziarul „Curentul” (cunoscut pentru orientarea PDL-istă), în care se spune că în decembrie 1989 Victor Ponta a participat, alături de generalul Kostyal, la arestarea fraţilor Nicolae Andruţă şi Ilie Ceauşescu (amîndoi generali în 1989).

Discuții cu domnul istoric Cristian Troncotă despre revoluția din 1989

În 21 mai 2014 am publicat articolul „Minciunile istoricului Cristian Troncotă. Declarația lui Iulian Vlad despre revoluția din Timișoara” (linc), în care, pornind de la niște observații ale domnului Richard Andrew Hall, cercetător american care și-a luat doctoratul cu o teză despre revoluția română, comentam niște afirmații făcute de domnul istoric Cristian Troncotă în revista „Vitralii – Lumini și umbre” nr. 18, martie-mai 2014 cu privire la revoluția din 1989. Domnul Troncotă scria în acea revistă:

Altă dovadă despre amestecul “specialiştilor” sovietici în evenimentele din decembrie 1989 din România se află consemnată într-un document din Arhivele Statului din Bucureşti, fond CC al PCR, Cancelarie. El atestă că în ziua de 20 decembrie 1989, între orele 20,54 şi 21,09 Nicolae Ceauşescu i-a înmînat un protest însărcinatului cu afaceri al ambasadei URSS. Protestul se baza pe o Notă-raport transmisă de generalul Iulian Vlad, şeful DSS, din care rezulta, cît se poate de clar şi fără echivoc, implicarea sovieticilor nu numai în evenimentele din Timişoara, ci pe întreaga zonă de nord-vest a României. Era vorba despre grupări special instruite şi pregătite pentru a participa la acţiunile din locurile fierbinţi.

Pe baza raportului securității către Nicolae Ceaușescu, publicat în „Evenimentul Zilei” din 28 iulie 1992 (document pe care l-am reprodus la articolul amintit), scriam:

nimic din nota-raport a securităţii către Ceauşescu nu arată implicarea sovieticilor în revoluţie. Afirmaţiile lui Troncotă despre ce ar arăta “cît se poate de clar şi fără echivoc” această notă sînt pur şi simplu minciuni. Din contră, nota-raport a securităţii arată, cît se poate de clar şi fără echivoc, că evenimentele din Timişoara sînt urmarea acţiunilor localnicilor din oraş, “persoane care se cunoşteau între ele de la locurile de muncă sau domiciliu şi îndeosebi cămine de nefamilişti”.

Domnul Troncotă a intervenit cu niște comentarii la articolul respectiv. Reproduc discuția cu domnia sa, la care au intervenit și domnii Valeriu Mangu și involutia1989, comentatori mai vechi de pe acest blog. Discuția a deturnat de la tematica inițială – conținutul raportului pe care securitatea îl înfățișase lui Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989 – spre alte probleme, cum ar fi caracterizarea generală a securității, privilegiile de revoluționar (la ora actuală și dacă m-aș certa cu cineva despre creșterea iepurilor de casă, tot la privilegiile de revoluționar s-ar ajunge, ca argument suprem împotriva mea). Discuția mi se pare de interes pentru cititori și o evidențiez acum, chiar și tactica de schimbare al subiectului discuției arată un „modus operandi” interesant. Sînt observabile și alte tactici, precum invocarea unei lucrări beletristice (cazul cărții lui Cinghiz Abdulaev) ca argument științific, fără să se precizeze că e vorba de o lucrare beletristică (eu am știut imediat acest lucru, dar alte persoane care discută cu domnul Troncotă ar putea fi înșelate).

Cristian Troncotă:

Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (2). Istoricul dosarului

Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

Vezi şi prima parte a acestei ordonanţe: Consideraţii generale

II. SCURT ISTORIC AL DOSARULUI NR. 97/P/1990
Aşa cum am arătat, pe rolul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printre cauzele care au avut ca obiect fapte penale comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, s-a aflat şi dosarul nr. 76/P/1990, în care s-au efectuat cercetări faţă de inculpaţii Postelnicu Tudor (fost ministru de interne), Vlad Iulian (fost ministru secretar de stat la Ministerul de Interne şi sef al Departamentului Securităţii Statului), Bucurescu Gian (fost adjunct al ministrului de interne), Dănescu Gheorghe (fost adjunct al ministrului de interne), Goran Gheorghe (fost locţiitor al şefului Securităţii mun. Bucureşti), Bărbulescu Marin (fost şef al Miliţiei mun. Bucureşti), Vasile Gheorghe (fost adjunct al ministrului de interne) şi Vârban Mircea (fost şef al Serviciului de cercetări penale din cadrul Miliţiei mun. Bucureşti) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 189 alin. 2 C.pen. cu aplic art. 41 alin. 2 C.pen., reţinându-se în sarcina acestora că au ordonat lipsirea de libertate în mod ilegal, în perioada 21-22.12.1989, a unui număr de 1.245 persoane care au participat la manifestaţiile din Bucureşti şi faţă de inculpaţii Pârvulescu Marin (fost ofiţer de cercetare penală în cadrul Directiei a VI-a a fostei D.S.S.), Ştefan Gheorghe (ofiţer de cercetare penală în cadrul Direcţiei a VI-a a fostei D.S.S.) şi Gureşoae Ion (fost ofiţer de cercetare penală în cadrul Direcţiei a VI-a a fostei D.S.S.) cercetaţi sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 266 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., reţinându-se că în noaptea de 21/22.12.1989 au insultat, ameninţat şi lovit mai multi manifestanţi în scopul de a obţine de la aceştia declaraţii cu privire la participarea lor la mişcarea de protest din mun. Bucureşti, precum şi cu privire la conducătorii şi organizatorii acestei mişcări, toţi fiind trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 76/P/1990 din 15.08.1990.

Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (1). Consideraţii generale

Vestitul dosar 97/P/1990, în care procurorul Dan Voinea conexase toate cauzele legate de revoluţia din 1989 rămase nesoluţionate, a primit în 2010 o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. Voi reproduce în serial această ordonanţă, care sintetizează cercetările făcute de parchet în cauzele revoluţiei.

R O M Â N I A
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PARCHETELOR MILITARE
Nr. 97/P/1990
ORDONANŢĂ
18.10.2010
Procurori militari mr. magistrat Mihalache Codruţ, mr. magistrat Tudor Marian şi cpt. magistrat Culea Claudiu, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare
Examinând materialul de cercetare efectuat în dosarul nr. 97/P/1990, privind faptele comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, fapte care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri
CONSTATĂM URMĂTOARELE:
I. CONSIDERAŢII GENERALE
Evenimentele ce aveau să se declanşeze în ţara noastră la finele anului 1989 s-au înscris în procesul general est-european marcat de căderea regimurilor comuniste, conducând la eliminarea elementelor specifice sistemelor totalitare: dictatura partidului unic, caracterul excesiv centralizat al economiei etc.
Fostul preşedinte, Nicolae Ceauşescu, prin poziţia adoptată, a determinat o izolare totală a ţării noastre pe plan extern, fără precedent în trecutul istoric al României. În plan intern, consecinţa a fost accentuarea stărilor de nemulţumire în toate păturile sociale şi radicalizarea sensibilă a opiniei publice până la crearea unei situaţii deosebite, aşa cum evenimentele ulterioare aveau să o confirme.

12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu

Dacă în 26 decembrie 1989 a avut loc prima încercare de răsturnare a guvernării FSN (linc), în 12 ianuarie 1990 a fost a doua încercare. Era zi de doliu naţional, cînd populaţia s-a adunat să cinstească amintirea victimelor revoluţiei, iar întrebările fără răspuns despre cele întîmplate în revoluţie, informaţiile care răsuflaseră despre faptul că bănuiţii de „terorism” au fost în mare parte eliberaţi şi prezenţa în noua conducere a multor activişti ai fostului regim au creat o stare de nemulţumire care a generat manifestaţii de protest în principalele două oraşe ale revoluţiei – Timişoara şi Bucureşti. La Timişoara mitingul a dus la înlăturarea domnului Fortuna de la conducerea judeţului (linc), iar la Bucureşti, pentru potolirea mulţimii care strigase şi „jos Iliescu!”, conducerea CFSN a trebuit să anunţe scoaterea în afara legii a partidului comunist şi să anuleze propriul decret prin care abolea pedeapsa cu moartea (mulţimea simţea că se doreşte scăparea vinovaţilor de crimele din decembrie 1989). S-a făgăduit un referendum pentru 28 ianuarie legat de pedeapsa cu moartea, dar acest referendum n-a mai avut loc. După ce s-a văzut scăpată de presiunea mulţimii, conducerea CFSN a anulat referendumul. Independent de ce am crede despre oportunitatea pedepsei cu moartea, a fost un moment psihologic important, fiindcă poporul român a fost minţit pentru prima oară pe faţă de noii conducători.

Reproduc relatarea despre mitingul din 12 ianuarie 1990 publicată de „Adevărul” din 13 ianuarie.

Mitingul din Piaţa Victoriei

Teodor Mărieş în dialog cu Angela Băcescu (iunie 1991)

Din revista „Europa”, publicaţie apropiată fostei securităţi, am găsit un interviu interesant acordat de Teodor Mărieş (actual preşedinte al asociaţiei „21 Decembrie”) reporteriţei Angela Băcescu. Cu prilejul aniversării evenimentelor din 13 iunie 1990, cred că e folositor să readuc în atenţie acest interviu, în care e vorba şi de ziua de 13 iunie 1990. În urma acelor evenimente, domnul Teodor Mărieş a fost osîndit la 1 an de zile cu suspendare, fiind considerat unul din vinovaţii de tulburarea ordinii în acea zi. De precizat că, în ciuda a ceea ce se înţelege din recenta hotărîre a CEDO (linc), la acea vreme Mărieş nu era membru în asociaţia „21 Decembrie” ci conducea o altă organizaţie care fusese prezentă în mişcarea din Piaţa Universităţii – Alianţa Poporului. Comentariile mele au fost inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte. Precizez că prima parte a interviului dat de Teodor Mărieş doamnei Angela Băcescu nu o am (colecţia mea de revista „Europa” nu e completă), dar cred că e cea prezentată de domnul Richard Andrew Hall aici (linc).

Rich Andrew Hall: Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România (5 bis). Rolul USLA în reprimarea din 21-22 decembrie 1989 la Bucureşti

Anul trecut am prezentat pe acest blog tălmăcirea a 8 fragmente din teza de doctorat a profesorului american Richard Andrew Hall „Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”. Completez acum acea traducere cu un nou fragment, iar pentru a păstra ordinea din lucrarea originară numerotez acest fragment cu 5 bis – adică urmează după al 5-lea fragment prezentat anterior pe acest blog şi înainte de cel de-al şaselea. Comentariile mele inserate în text sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Pentru republicarea în altă parte a acestei lucrări este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net.

Părerile exprimate aparţin domnului Hall. O observaţie personală legată de acest fragment este faptul că se bizuie parţial pe declaraţii publicate în 1990 în ziarul armatei, iar la vremea aceea M.Ap.N. era implicat într-o campanie de dezinformare prin care încerca tăgăduirea implicării armatei în reprimarea revoluţiei. De aceea eu privesc cu oarecare reţinere cele publicate acolo. Totuşi, domnul Hall oferă şi alte surse, mai credibile, iar părerile dumisale merită să fie analizate cu atenţie. De aceea am considerat oportună tălmăcirea scrierilor sale despre revoluţia din 1989, pentru a fi disponibile publicului vorbitor de limbă română.

În timpul revoluţiei au murit şi uslaşi, care au fost trecuţi pe lista eroilor-martiri ai revoluţiei. Recent Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a cerut anularea certificatului de erou-martir a 2 dintre aceşti uslaşi, Gheorghe Trosca şi Eugen Trandafir Cotună (linc), ucişi lîngă Ministerul Apărării Naţionale. Motivaţia cererii de anulare este colaborarea acestora cu securitatea (fapt incontestabil, căci erau chiar membri ai securităţii) şi nu se face referire la vreo acţiune a acestora împotriva revoluţiei (deşi şi acest aspect putea fi motiv de anulare a titlului de erou-martir, conform art. 8 din legea 341/2004). Asemenea acţiuni au putut însă exista, dacă nu în momentul în care au fost ucişi de focul deschis de dispozitivul de apărare al M.Ap.N., atunci anterior, în 21 decembrie 1989.

Fragmentele din teza de doctorat a domnului Richard Andrew Hall care au fost tălmăcite pe Blogul lui Marius Mioc:
– Ceauşescu pleacă în Iran
– 18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu
– 20 decembrie 1989: Protestatarii cuceresc Timişoara
– Greşeala fatală a lui Ceauşescu: mitingul din 21 decembrie
– Cine a aruncat „petarda”?
– Rolul USLA în reprimarea din 21-22 decembrie 1989 la Bucureşti – fragmentul prezentat acum
– Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?
– Ceauşeştii în timpul fugii
– Concluzii

Rolul USLA în reprimarea din 21-22 decembrie 1989 la Bucureşti

Parchetul nu mai face cercetări despre evenimentele din decembrie 1989

Un articol a lui Vlad Stoicescu din „Evenimentul Zilei” din 30 mai 2010 ne spune că nimeni nu mai este urmărit penal pentru crimele din decembrie 1989 (linc). Procuroarea generală Laura Codruţa Kovesi a dispus în aprilie 2009 infirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale pentru învinuiţii civili din dosar (printre care Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu), rezoluţie care fusese făcută în 2004 de procurorul Dan Voinea. Similar a procedat şi Ion Vasilache în octombrie 2009 pentru învinuiţii militari.