Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în dosarul revoluției (4). Timișoara – autoritate de lucru judecat iunie 27, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din Timișoara. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
Constituirea grupului dizident Iliescu

În acest fragment de rechizitoriu se preia, cu autoritate de lucru judecat, constatările din 2 procese legate de revoluția din Timișoara: „Procesul celor 25” (inculpat principal Ion Coman) – început în 1990, ș procesul Chițac-Stănculescu, început în 1997, după ce Ion Iliescu pierduse puterea politică. Există și alte procese ale revoluției din Timișoara care cred că ar fi trebuit amintite ca autoritate de lucru judecat: procesul Calea Lipovei, în care au fost condamnați generalul Constantin Rotariu. locotenent-colonelul Ion Păun și căpitanul Constantin Gheorghe pentru morții și răniții din 17 decembrie 1989 din zona Calea Lipovei din Timișoara – proces care întărește faptul că Ministerul Apărării Naționale s-a implicat în reprimare (Decizia 359/2002 a Curții Supreme de Justiție), dar și alte procese mai mici, cum ar fi cel al milițianului Vasile Bandula, condamnat pentru rănirea prin împușcare a lui Vasile Moldovan, în 18 decembrie 1989, în Piața Badea Cîrțan din Timișoara (Sentinţa nr. 1 din 28 septembrie 1990 a Tribunalului Militar Extraordinar Timişoara şi Decizia nr. 16 din 14 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) – care întărește ideea că Ministerul de Interne s-a implicat în reprimare, fiindcă mai nou și implicarea Minsiterului de Interne e pusă la îndoială.

Parchetul observă corect că în prima fază nimeni din M.Ap.N. nu a fost inculpat. A fost tactica regimului Iliescu, în conducerea căruia făceau parte Victor Stănculescu (membru CFSN, ministru și membru în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”), Mihai Chițac (ministru) și Ștefan Gușă (membru CFSN și, conform lui Ion Iliescu – vezi „Ion Iliescu explică componența nominală a Comandamentului Militar Unic al FSN” (linc) și „Precizări suplimentare ale domnului Iliescu cu privire la componența nominală a Consiliului Militar Superior” (linc), membru și în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”, afirmație care se coroborează cu filmări din CC care-l arată pe Gușă dînd ordine legate de această luptă și cu declarații de martori), să ascundă implicarea M.Ap.N. în represiune. Declararea generalului Milea ca erou a fost parte din strategia FSN de falsificare a istoriei.

Ceea ce Parchetul nu spune este că FSN a încercat să evite tragerea la răspundere nu numai a celor din M.Ap.N. ci și a celor din securitate. În contextul anului 1990, cînd lumea era furioasă datorită morților de la revoluție, a fost imposibil pentru FSN să nu accepte deschiderea unor procese și prezentarea în fața publicului a unor inculpați. Au fost aleși mai ales inculpați din miliție, securitate și partid și doar ca excepție s-a acceptat deschiderea unui proces împotriva cuiva din M.Ap.N. (plutonierul Pavel Dumitru din Lugoj – linc, care a ajuns inculpat poate și datorită gradului mic pe care-l avea și faptului că în cazul său s-a putut susține că a tras din proprie inițiativă, fără ordin direct; dar chiar și în acest caz s-au făcut eforturi pentru a se obține o pedeapsă cît mai mică, promovîndu-se inclusiv un recurs în anulare). Dar FSN a ocrotit pe toți cei implicați în reprimarea revoluției. Am arătat acest aspect în articolul Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara (linc), dar el reiese și din numeroasele grațieri făcute de inculpatul Ion Iliescu (procesul Calea Lipovei, procesul C.P.Ex.). Aceste grațieri nici măcar nu sînt amintite în rechizitoriul Parchetului. Probabil fiindcă grațierea este o prerogativă legală a președintelui și nu poate fi încadrată la „crime împotriva umanității”, dar aceste grațieri snt o dovadă, fie și indirectă, în favoarea uneia din tezele rechizitoriului, anume existența unei înțelegeri între vărfuri decizionale ale M.Ap.N. și noua conducere politică a țării.

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu.

III. Timişoara – autoritate de lucru judecat (more…)

 

CNSAS a renunţat la procesul cu revoluţionarul Neculae Bădilescu aprilie 21, 2012


Procesul deschis de CNSAS pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii a revoluţionarului timişorean Neculae Bădilescu, răposat în 2010, s-a sfîrşit prin renunţarea la proces de către CNSAS, se poate afla de pe portalul instanţelor (linc).

Procesul a început în 2009, şi iniţial CNSAS a cîştigat la Curtea de Apel, în 14 iunie 2010 (linc). Prin recursul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sentinţa a fost casată şi cauza trimisă spre rejudecare (linc). Asta se întîmpla în 19 mai 2011, deci după moartea domnului Bădilescu. (more…)

 

Timişoara – oraş liber în 20 decembrie 1989. Mit sau realitate? decembrie 12, 2011


(comunicare ţinută la simpozionul „Revoluţia din decembrie 1989. Timişoara, primul oraş liber al României”, organizat de Muzeul Banatului în colaborare cu asociaţia „Memorialul Revoluţiei” şi Biblioteca Judeţeană Timiş în 10 decembrie 2011)

„În 20 decembrie 1989 Timişoara a devenit primul oraş liber al României” este o propoziţie pe care am auzit-o deseori după revoluţie. Ideea este susţinută şi de o placă comemorativă pusă la sediul Prefecturii Timiş. De la început am fost intrigat de această susţinere, deoarece, personal, după ce fusesem arestat în seara de 16 decembrie 1989, fusesem ţinut în arest pînă în 22 decembrie inclusiv, după fuga lui Ceauşescu [Am povestit experienţa proprie din revoluţie în cartea mea „Falsificatorii istoriei”, editura Almanahul Banatului, Timişoara 1994 (reeditată 1995 la editura Marineasa)]. Cum se poate zice că Timişoara a fost oraş liber în 20 decembrie 1989 dacă eu, şi alţii ca mine, am fost ţinuţi în arest pentru participarea la revoluţie şi după această dată? (more…)

 

Nicolae Bădilescu: „Recunosc, şi nu sînt mîndru deloc, că am fost unul dintre cei care au rostit pentru prima oară numele lui Iliescu” decembrie 6, 2010


Recent răposatul Nicolae Bădilescu, fost membru al Frontului Democratic Român, a povestit propriile sale fapte din decembrie 1989 în cartea lui Titus Suciu „Lumea bună a balconului” (Helicon Banat Timişoara, anul nu este indicat dar în prefaţă se spune că sînt aproape 6 ani de la revoluţie, deci 1995, paginile 67-87). Declaraţia domnului Bădilescu este o mini-cronică a revoluţiei de la Timişoara, acoperind o mare parte din momentele importante ale acesteia. Redau cîteva crîmpeie din această declaraţie. Comentariile mele sînt inserate cu litere cursive, între paranteze drepte.

Căderea zidului Berlinului şi revoluţia din Cehoslovacia au avut darul să mă facă să sper că Marele Moment nu era departe nici pentru noi. De aceea ascultam toate posturile străine în limba română, urmăream emisiunile Televiziunii Iugoslave, purtam discuţii interminabile cu prietenii (…)

Dar să ne întoarcem la ziua de 16. Am fost prin preajma bisericii reformate de pe la orele 14. Ştii ce aş putea zice că am făcut atunci acolo? Scandal ca toată lumea şi un fel de prospectare. (…) În prima fază cîte un strigăt: vrem aia, vrem aia. Or starea aceasta era exact aceea care trebuia să ne fi stăpînit dacă voiam să „începem ceva”. În consecinţă, am făcut şi eu cît am putut ca lumea să „înnebunească”: înjuram în stînga, în dreapta, mai strigam cîte o lozincă, îi îndemnam pe cei din jur să-şi verse năduful. (…) (more…)

 

A murit Nicolae Bădilescu decembrie 4, 2010


Nicolae (Neculae) Bădilescu, unul dintre membrii Frontului Democratic Român înfiinţat în timpul revoluţiei din Timişoara, imediat după revoluţie fondator (alături de Dan Mîndrilă) al gazetei (In)amicul public nr. 1, ziar care, printre primele, s-a ocupat de dezvăluirea celor care au participat la reprimarea revoluţiei, a murit. N-am aflat vestea la momentul respectiv, dar în „Renaşterea Bănăţeană” din 2 decembrie 2010 este anunţat parastasul de 6 săptămîni de la moartea acestuia, care va avea loc sîmbătă 4 decembrie, ora 16 la biserica studenţilor. Dumnezeu să-l odihnească!

Născut în 11 aprilie 1937 la Ghimpaţi, jud. Giurgiu, Neculae Bădilescu a studiat la Facultatea de Medicină din Timişoara, fără să isprăvească studiile. Poet, a publicat primele poezii în 1967 în revista “Familia”. A debutat editorial în 1978 cu volumul “Mersul pe mare”. A mai publicat următoarele volume de poezii: “Iarbă fără memorie” (1979), “Albade” (1980), “Albastru absolut” (1981), “Zar” (1989), “Planetă imaginară” (2003), “Adîncul marelui mister” (2002). Sait personal, unde puteţi citi şi poeziile sale: http://www.nicolaebadilescu.ro/ (more…)

 

Asociaţiile revoluţionare din Timişoara protestează împotriva prorogării termenelor Legii 341 iunie 15, 2009


9 asociaţii revoluţionare din Timişoara au emis următorul comunicat de protest (scuze cititorilor pentru watermarkul de pe facsimil, am folosit un program gratuit de conversie care mi l-a adăugat): (more…)

 

50000 de vizualizări martie 30, 2009


Mulţumită dumneavoastră, dragi cititori, astăzi blogul a ajuns la 50000 de vizualizări. Nu ştiu exact cîţi cititori înseamnă asta, căci unii dintre dumneavoastră intră pe blog zilnic şi sînt luaţi în calcul la fiecare intrare. Oricum cred că este un rezultat bun pentru un blog specializat mai ales pe evenimente petrecute cu 20 de ani în urmă.

Cu prilejul ajungerii numărului de 50000 fac un mic bilanţ. Dau în acest bilanţ şi nişte explicaţii care vor plictisi blogării de pe wordpress, pentru ceilalţi cititori, care nu cunosc exact ce înseamnă wordpress-ul. (more…)

 

Căderea lui Ceauşescu, văzută de Alex Stoenescu noiembrie 4, 2008


Comentariu la partea legată de căderea lui Ceauşescu din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005)

Episoadele precedente:
“Prejudecăţile birocratice ale lui Alex Stoenescu” – comentariu la primul volum al acestuia despre revoluţie – “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (I)”, Editura Rao Bucureşti, 2004.
“Securitatea în revoluţia din 1989, după părerea lui Alex Stoenescu” – comentariu la capitolul “Departamentul Securităţii Statului la începutul revoluţiei” din “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (II)”, Editura Rao Bucureşti, 2005.
Greşita distincţie a lui Alex Stoenescu: „diversiune” şi „revoltă populară” (I) – prima parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005)
Greşita distincţie a lui Alex Stonenescu: „diversiune” şi „revoltă populară” (2) – a 2-a partea a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005)

„În dimineaţa de 22 decembrie 1989 Armata a dat o lovitură de stat (puci) împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu“, este concluzia lui Stoenescu (pag. 380). „Nici generalul Stănculescu, nici generalii prezenţi la locul deciziei nu au făcut publice detaliile preluării puterii de către Armată, deoarece le-a fost teamă să recunoască gestul ce părea şi grav, din punctul de vedere al comportamentului unei instituţii, şi periculos din punct de vedere al imaginii. De aceea, a fost lansată teza mult mai convenabilă a trecerii armatei de partea poporului“, continuă autorul (pag. 380-381).

Generalul Stănculescu este persoana considerată de Stoenescu ca autor al îndepărtării de la putere a lui Ceauşescu, însă nu înţelegem de ce consideră autorul că acesta ar fi avut motive să-şi ascundă asemenea fapte după revoluţie. Din contră, dacă faptele ar fi reale, ar reprezenta un merit al lui Stănculescu, învinuit azi pentru presupuse crime săvîrşite în decembrie 1989 la Timişoara.

Imediat după revoluţie s-a susţinut meritul lui Vasile Milea în darea ordinului de a nu se trage în popor în 22 decembrie 1989, mai mulţi ofiţeri susţinînd această versiune la TVR. Stoenescu susţine că ordinele date sub indicativul « Rondoul » (aparţinînd ministrului Vasile Milea) au fost date de fapt de Stănculescu, care fusese numit de Ceauşescu ministru al apărării în locul sinucisului Milea.

În sprijinul teoriilor sale, autorul foloseşte un interviu care i l-a luat lui Stănculescu. Observ în interviu stilul tipic Stoenescu de interogare a martorilor, fără ca aceştia să fie lăsaţi să spună ce au de spus, ci dictîndu-se răspunsurile. Citez din interviu:

„A.M. Stoenescu: Eu ştiu ce ordine aţi dat. Cunoaşteţi unde am lucrat eu?
V.A. Stănculescu: Da, Direcţia de Relaţii Publice… sub Babiuc. Ştiu!
A.M. Stoenescu: Am studiat ordinele venite la Armata 1. Între 10,07 şi 10,30 aţi dat cinci ordine. Primul opreşte trupele pe Olteniţei, dar următoarele patru « nu se trage, se parlamentează cu demonstranţii ».
V.A. Stănculescu: Aşa este. Prin grupa de comunicaţii mi se transmitea ce se întîmplă afară şi eu mi-am dat seama, aşa că am dat ordinele astea.
A.M. Stoenescu: Aţi folosit indicativul RONDOUL, care era a lui Milea.
V.A. Stănculescu: Da, era al ministrului“
(pag. 387).

Stănculescu nu contrazice încercarea de a i se atribui un rol esenţial în victoria revoluţiei. N-are nici un interes să facă aşa ceva, din contră. Totuşi, singurul lucru confirmat de general este că indicativul RONDOUL aparţinuse ministrului apărării naţionale. Stănculescu nu spune în interviu, clar şi fără echivoc, că ar fi folosit el personal indicativul “Rondoul” şi nici nu indică ordinele pe care le-ar fi dat în 22 decembrie 1989. Anunţarea sinuciderii lui Milea s-a făcut la ora 10,51 conform lui Stoenescu (pag. 388) şi la ora 11,02 conform volumului „Revoluţia română în direct“ editat de TVR în 1990 (pag. 11). Ipoteza că ordinele de la 10,07 sau 10,30 puteau fi date totuşi de Milea nu poate fi înlăturată. Primele ordine semnate Stănculescu sînt notele telefonice 38 şi 39, abia la ora 13,30, după fuga lui Ceauşescu cu elicopterul (pag. 400; 404).

Împărtăşesc aprecierea lui Stoenescu despre faptul că Vasile Milea a dat ordine criminale în 1989 şi că a existat un interes politic de a-l înfăţişa pe Milea drept erou după revoluţie. Este legitimă punerea la îndoială a corectitudinii declaraţiilor date în 1990 de unii ofiţeri M.Ap.N. despre Milea, dar nu se poate exclude posibilitatea ca în 22 decembrie 1989 Milea să fi fost cuprins de remuşcări şi, înainte de sinucidere, să fi ordonat acea retragere a trupelor. Există şi interes politic de a atribui merite generalului Stănculescu, în condiţiile colaborării acestuia cu Ion Iliescu în 1989.

Generalul Iulian Vlad ar fi ordonat şi el să nu se apere sediul C.C. al PCR, pretinde autorul, bizuindu-se pe relatarea colonelului de securitate Octavian Nae. Acesta ar fi primit ordin de la Vlad: „luaţi nişte măsuri să blocaţi uşile astea [de la sediul C.C. – nota mea]. Dar să fie posibilitatea, dacă e nevoie, să fie deschise“ (pag. 391 – declaraţie dată Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989“).

Cunoscînd, chiar de la Stoenescu, că a existat şi un plan de evacuare a lui Ceauşescu din C.C. cu ajutorul tancurilor (pag. 428), ordinul lui Iulian Vlad pare mai degrabă legat de acest plan decît de trecerea de partea revoluţiei. Abia după fuga lui Ceauşescu din C.C. a devenit Vlad revoluţionar.

Din dorinţa de a-l înfăţişa pe şeful Securităţii Iulian Vlad drept erou al revoluţiei, Stoenescu trage concluzii care nicidecum nu rezultă din faptele expuse. Aflăm că viceamiralul Ştefan Dinu a surprins o convorbire a procurorului general Popovici care cerea dovezile trădării lui Vasile Milea pentru a pregăti acuzarea în procesul ce urma a fi declanşat. De aici Stoenescu concluzionează : „există proba pentru afirmaţiile conform cărora Ceauşescu intenţiona să declanşeze un proces de înaltă trădare care îi viza pe Milea, Vlad, probabil şi pe alţii“ (pag. 398). Proba (relativă de altfel, căci afirmaţiile lui Ştefan Dinu ar trebui coroborate cu alte dovezi, de pildă cu o declaraţie a lui Popovici) se referă doar la Milea. Adăugarea lui Vlad alături de Milea este exclusiv opera lui Stoenescu, nefiind susţinută de dovezi.

Tot în cadrul încercării de reabilitare a securităţii se pretinde că, după fuga lui Ceauşescu cu elicopterul, „Securitatea a vrut să-l reţină pe Ceauşescu la Snagov“ (pag. 420). Ca dovadă, se prezintă un interviu cu securistul Sorin Dumitrescu (« nume de împrumut », se precizează), publicat şi de Jurnalul Naţional din 30 martie 2004 (pag. 417-420). Interviatul era ofiţer de la paza palatului prezidenţial din Snagov, unde pentru scurt timp în 22 decembrie 1989 a poposit Ceauşescu.

Istoria este clară: Securitatea NU l-a reţinut pe Ceauşescu. Poveştile care apar după 15 ani cum că ei, patrioţii de securişti, erau de partea revoluţiei şi au vrut să-l reţină pe Ceauşescu, seamănă cu poveştile unui fotbalist care n-a înscris nici un gol tot campionatul, dar povesteşte ce planuri superbe a avut ca să înscrie goluri.

Securistul Sorin Dumitrescu povesteşte că, după aterizarea elicopterului cu soţii Ceauşescu la Snagov, a primit ordinul: “Dispozitivul pe casă”. “Asta însemna să apropiem dispozitivul de pază în jurul casei, a palatului prezidenţial de la Snagov”, spune Dumitrescu (pag. 418).

În ciuda eforturilor disperate ale reporterului de a da acestui ordin interpretarea că Securitatea voia să-l aresteze pe Ceauşescu, Sorin Dumitrescu nu confirmă aceasta. Întrebare: “Adică dv. credeţi că ordinul a fost dat pentru a-l bloca pe Ceauşescu în clădire?” Răspuns Dumitrescu: “Pe moment nu am gîndit aşa. Ordinul era firesc” (pag. 418). De fapt, nimeni nu l-a blocat pe Ceauşescu la Snagov, elicopterul a plecat de acolo nestingherit. Peste vreo 10 ani s-ar putea să aflăm că ei, securiştii cei eroici, l-au blocat pe Ceauşescu la Snagov. Deocamdată însă există prea mulţi oameni care îşi mai amintesc despre prinderea lui Ceauşescu la Tîrgovişte. De aia, opiniei publice i se serveşte teoria: securiştii nu l-au blocat pe Ceauşescu, dar au vrut s-o facă.

Reporterul nu se lasă, şi-l pisălogeşte pe Dumitrescu: “ce v-a făcut mai tîrziu să credeţi că ordinul venit de la Direcţia 5 avea alt scop, avea menirea să-l blocheze pe Ceauşescu acolo?” (pag. 419). Pînă la această întrebare, Dumitrescu nu spusese nimic din care să rezulte că a interpretat vreodată ordinul în sensul indicat. Reporterul are însă calităţi de telepat, astfel că a ghicit ce era în mintea lui Dumitrescu: pe moment nu şi-a dat seama că ordinul urmărea să-l reţină pe Ceauşescu, dar a priceput asta mai tîrziu. Aşa-s securiştii, pricep mai greu. Dovada că a existat un plan de blocare a lui Ceauşescu este un telefon pe care Dumitrescu l-a primit în 23 decembrie, de la generalul Ghiţă, care a întrebat dacă “păsările mai sînt acolo”. Dumitrescu a înţeles, dar iarăşi cu întîrziere tipic securistă (“i-am spus că noi acolo nu avem berze”), că “păsările” sînt soţii Ceauşescu (pag. 419).

În ciuda concluziei lui Stoenescu că „teoretic, blocarea lui Ceauşescu la Snagov era realizată“ (pag. 420), observ că această blocare nu s-a realizat nici teoretic, nici practic.

Pentru a încheia subiectul atitudinii şefului Securităţii Iulian Vlad, remarc că însuşi Stoenescu semnalează „insistenţa generalului Vlad, atît în procesele sale, cît şi la audierile de la Senat, pe eliminarea cuvintelor trădare, complot, duplicitate, în ce priveşte atitudinea Securităţii faţă de Nicolae Ceauşescu“ (pag. 439). Stoenescu îi atribuie lui Vlad merite revoluţionare pe care acesta însuşi nu şi le-a atribuit niciodată.

„Populaţia din stradă a trăit sentimentul că trupele, militarii, Armata au fraternizat spontan cu revolta populară (…) Realitatea era cu totul alta (…) Ideea revoluţionară că Armata nu avea încotro în faţa mulţimii nu este fezabilă“ (pag. 428). „Militarii din stradă executau un ordin chiar şi atunci cînd parlamentau, fraternizau sau susţineau mişcările masei“ (pag. 429).

Cînd analizăm fraternizarea armatei cu populaţia în 22 decembrie la Bucureşti, e bine să ne amintim că a mai existat o fraternizare – în 20 decembrie 1989 la Timişoara. Despre revoluţionarii timişoreni din 20 decembrie 1989 a povestit de pildă generalul Ştefan Guşă, într-un interviu acordat lui Pavel Coruţ: „Mă convinsesem că nici o forţă din lume nu-i putea opri să treacă în mod organizat spre centru“ (Pavel Coruţ – „Să te naşti sub steaua noastră!“, Editura Gemenii, Bucureşti 1993, pag. 109). Deci, şeful Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Guşă, a susţinut exact ideea aia considerată de Stoenescu “nefezabilă”. În 20 decembrie 1989 în faţa sutelor de mii de demonstranţi timişoreni, comandanţii de dispozitive din centrul oraşului au renunţat la a opune rezistenţă. Unii demonstranţi au intrat triumfal în Piaţa Operei căţăraţi pe taburi. Nu există însă nici un comandant de dispozitiv care să fi declarat că renunţarea la a opune rezistenţă demonstranţilor sau îngăduinţa dată demonstranţilor de a se urca pe tehnica militară s-a datorat vreunui ordin primit de la superiori. Iată o descriere a acestui moment al zilei de 20 decembrie 1989, făcută de martorul ocular Nicolae Bădilescu, membru în Frontul Democratic Român, participant şi la negocierile cu primul ministru Dăscălescu:

„Un ofiţer sau subofiţer, nu mai reţin, s-a desprins dintre militari încercînd să ne oprească: « Staţi, militarii sînt înarmaţi, am ordin să nu las să treacă nici o persoană! ». Au izbucnit strigăte, lozinci, fel de fel de răspunsuri, printre care şi al meu: Aşa cum voi vă exercitaţi o îndatorire, aşa ne exercităm şi noi dreptul de a manifesta paşnic! E un drept democratic, constituţional, cred că ştii acest lucru! ». O ştia, n-o ştia, treaba lui, fapt este că s-a întors la subordonaţi şi a dat comanda: « Arma jos şi daţi-vă la o parte ». « Nu aşa », am intervenit eu, « să intre în hol la cinema, că nu vrem ca mîine-poimîine să se spună că am agresat ostaşii, care, aşa cum ziceţi, îşi fac datoria împuşcînd poporul ».

Nu-ţi descriu entuziasmul cînd i-am văzut pe militari în vitrină ! Dar să trecem mai departe. După cîţiva paşi, la colţi, pe [strada] Săvineşti alt şir de militari. Iar lîngă zidul Primăriei grăniceri, băieţi tineri, aproape copii. M-am apropiat, am încercat să intru în dialog cu ei: « Măi băieţi, măi copii, ce faceţi voi aici ? Sînt sigur că n-aţi mîncat de mult. Nemernicul vă ţine flămînzi, cerîndu-vă să îndreptaţi armele spre noi, aşa-i ? Dar ce facem noi este pentru toată lumea. Este şi pentru voi ». Şi unuia i-am pus 100 lei în bluzon, adăugîndu-i: « Luaţi-vă nişte biscuiţi, că pentru descreieratul de la Bucureşti nu merită să staţi flămînzi ».

Gestul a dat roade, au procedat la fel şi alţi demonstranţi, grănicerii nu ne-au creat nici o problemă. Văzînd taburile, mi-a trecut prin cap o idee … spune-i cum vrei, trăznaie, genială, treaba ta, zicîndu-mi că ar fi extraordinar pentru moralul oamenilor să intrăm în Piaţa Operei pe un tab, cu un tab în frunte. Aşa că am urcat pe unul dintre ele, începînd tratative în acest sens. Fac precizarea că taburile erau de la U.M. 01233 Buziaş, reţin numele celor cu care am vorbit : locotenentul major Ardelean T., locotenent Craiu Daniel, plutonier Câţea Vasile, plutonier Ion Viorel, plutonier Moraru Vasile, plutonier Dumitru Ion, plutonier adjutant Martin M.

Cred că prima întrebare a fost asta: « Cîte cartuşe aveţi aici, băieţi ? ». « Trei mii ». În regulă, atunci aflaţi că noi sîntem 300000 ! Deci cred că cel mai bun lucru ar fi să veniţi cu noi în Piaţa Operei ». Nimerisem pe tabul lui Ardelean, care mi-a spus: « Aş veni, domnule, dar la mine nu merge stînga ». « Nu e nimic, trage dreapta şi spune colegului să vină el cu noi ». Omul s-a conformat, aşa am ajuns deci pe tabul condus de plutonierul adjutant Martin M. în Piaţa Operei“ (Titus Suciu – « Lumea bună a balconului », Editura Almanahul Banatului, Timişoara, pag. 75-76).

Ordinul de retragere în cazărmi de la Timişoara a fost urmarea directă a conştientizării de către generalii ceauşişti că eventuale ordine de reprimare nu vor mai fi executate, existînd chiar primejdia întoarcerii armelor. Conducerea armatei a fost înştiinţată despre cele întîmplate la Timişoara, şi totuşi în 21 decembrie a dat ordine de reprimare la Bucureşti şi în alte oraşe.

Referitor la Bucureşti, dovada faptului că fraternizarea armatei cu demonstranţii nu a fost urmarea ordinelor generalilor din conducerea armatei, o găsim chiar în cartea lui Stoenescu. Astfel, el vorbeşte despre ordinul de oprire a trupelor în cazărmi: „Pentru a salva onoarea lui Milea, militarii au declarat în corpore că ordinul i-a aparţinut ministrului. Ordinul i-a aparţinut generalului Eftimescu şi a fost dat după autoîmpuşcarea lui Milea (încă mai trăia) la precis ora 9,54, după ce cu un minut în urmă locotenent-colonelul Costache l-a informat că « s-a urcat lumea pe Tc (tancuri) » (pag. 376-377).

Aşadar, la ora 9,53 conducerea armatei aflată la C.C. deja fusese informată despre fraternizarea armatei cu poporul, concretizată în urcarea demonstranţilor pe tancuri. Abia apoi vin celelalte ordine: 9,54 oprirea în cazărmi; 10,07 a nu se trage în oameni şi a se parlamenta (pag. 378-379) (10,45 după cronologia lui Sergiu Nicolaescu, pe care Stoenescu o consideră greşită – pag. 355). Autorul dezbate intens asupra persoanei care ar fi dat respectivele ordine, combătînd varianta iniţială răspîndită prin 1990 că acestea ar fi aparţinut lui Milea şi indicînd drept autori pe Eftimescu respectiv Stănculescu. Esenţialul este însă că fraternizarea armatei cu demonstranţii, pornită de la eşaloanele militare inferioare aflate în contact direct cu revoluţionarii, era un lucru deja realizat la momentul acestor ordine. Ideea că militarii care îngăduiseră manifestanţilor să se caţere pe tancuri ar fi putut să-şi schimbe brusc atitudinea şi să deschidă focul împotriva populaţiei e nerealistă, iar generalii aflaţi în C.C. şi-au dat seama de asta. În cazul particular a lui Stănculescu, acesta mai cunoscuse o experienţă similară cu doar 2 zile înainte, la Timişoara.

Prin modul în care este înfăţişată căderea lui Ceauşescu, autorul atribuie, fără dovezi serioase, meritele acestei căderi unor persoane din nomenclatura comunistă, anume generalilor Victor Atanasie Stănculescu şi Iulian Vlad, minimalizînd rolul jucat de masele populare şi contestînd existenţa, în cadrul eşaloanelor inferioare ale armatei, a unei fraternizări cu populaţia fără acordul şi împotriva voinţei generalilor ceauşişti. Răstălmăcirea unor declaraţii, contestarea fără argumente a altora, ignorarea dovezilor care contrazic teoriile susţinute sînt cîteva din metodele domnului Alex Stoenescu.

 

Timişoara 20 decembrie 1989: Ţara are la putere filozofi, dar ce folos? Că-n piaţă nu se găsesc cartofi august 24, 2008


Actualizare 26 iulie 2015: Adăugare linc de rezervă pentru înregistrare, ca să poată fi urmărită şi din afara României.

Continuă înregistrările cu discursurile din balconul operei din Timişoara. Se observă o primă creaţie poetică inspirată din revoluţie.

Înregistrare audio (18 minute 13 secunde)

Linc de rezervă

Transcrierea înregistrării:

00:00 Maria Trăistaru: (neînţelegibil)
00:06 Bărbat: Nu sîntem huligani, cum a vrut să se spună! Noi sîntem poporul român, iar cei care au făcut acte de huliganism nu-i considerăm ai noştri!
00:22 Bărbat: Dragi cetăţeni! Nimeni să nu plece acas’! Să primească apă şi mîncare aici pînă ne rezolvăm problema! Părinţii, fraţii care sînt acasă să trimită mîncare! La toţi cetăţenii din piaţă: să nu părăsească nimeni piaţa, c-am pierdut! Rămînem aici ziua şi noaptea, o săptămînă! Nu pleacă nimeni acasă pînă nu se rezolvă problema României! (Scandări: „Nu plecăm!”) Acelaşi lucru l-a cerut la Consiliu UMT-ul! Toată lumea rămîne aici zi şi noapte! Să se aducă mîncare şi apă aici! (Scandări: „Jurăm! Jurăm! Jurăm să nu plecăm!”) Întîi să plece toate trupele armatei din oraş, şi după aceea vom pleca noi ultimii! Pînă vom rezolva problema României!
01:44 Maria Trăistaru: Un tovarăş reprezentant al preoţimii române! (ura!) Un preot, un preot să ia cuvîntul! Va veni imediat sus. Pînă atuncea, pînă atunci, din inimă poporului, pornită o poezie făcută aicea pe loc, care mişcă
02:08 Femeie: Dar unde este pîinea şi traiul fericit / Pe care Ceauşescu în congresuri le-a, le-a promis? / Acesta e Partidul, el e făuritorul / Noi astăzi, poporul, de pîine ne ducem dorul / Căci ţara are la putere, (neînţelegibil) şi (?) filozofi / Dar ce folos că-n piaţă nu se găsesc cartofi? (urale) / Să-i dăm jos de la putere (pe fond de aplauze, urale), să-i dăm jos de la putere / Şi nimeni n-o să plîngă / Şi-atuncea pîinea ţării / La toţi să ne ajungă (urale)
02:55 Traian Vrăneanţu: Mulţumim. Prin urmare, am înţeles, nu pleacă nimeni acasă! Toată lumea rămîne pe loc! O să primească alimente, mîncare şi apă aici.

03:12 Scandări suprapuse, apoi „Jos cu Ceauşescu!”
03:24 Bărbat: Ce s-a întîmplat?
03:25 Lorin Fortuna: Nu plecaţi de aici orice s-ar întîmpla. Căci voi sînteţi forţa! Nu plecaţi! Orice s-ar întîmpla, şi nu uitaţi: Fără violenţă! (strigăt: Fără violenţă, băieţi!, scandări: Fără violenţă!”)
03:36 Scandări: „Nu plecăm!”
03:50 Scandări: „Jurăm! Jurăm!”
03:54 Scandări: „Vrem arestaţii!”
03:57 Scandări: „Jurăm! Jurăm! Jurăm să nu plecăm!” suprapus se aude şi „Vrem arestaţii!”
04:09 Lorin Fortuna: Este adevărat că toată manifestaţia a plecat de la evacuarea pastorului Tokes. Dar! Dar, în continuare a devenit o mişcare de masă, la care au aderat români, maghiari, germani, tot poporul român! Toţi din Timişoara! (urale) Alături de solidaritatea cu pastorul Tokes ne manifestăm şi ne pronunţăm solidari şi cu ceilalţi martiri de astăzi ai poporului român, cu Doina Cornea de la Cluj (urale), cu Mircea Dinescu de la (urale, strigăt: Dan Petrescu!), cu Petrescu de la Iaşi (urale), grupul de la Iaşi!
05:00 Bărbat: Atenţie! Au făcut calcule (?) înainte în spaţiu (neînţelegibil)
05:07 Femeie: Pe Bălan! Bălan să vină! Bălan! Bălan!
05:09 Lorin Fortuna: Se aude că şi Bucureştiul a început între timp (urale)
05:18 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
05:35 Lorin Fortuna: De asemenea, vă rugăm să ne apăraţi pe cei care ne-am constituit aici. Noi putem să vă reprezentăm şi să vă apărăm pe voi numai dacă ne apăraţi şi voi pe noi! (urale, strigăt: Noi sîntem cu voi! Voi sînteţi cu noi!) (neînţelegibil) întreprinderii Spumotim!
05:53 Scandări: „Nu vă fie frică!”
06:08 Tudorin Burlacu (?): Fraţilor! Ne-am adunat aicea în piaţa asta altădată aduşi cu forţa. Sîntem veniţi toţi din toate părţile, nu ştiu dacă sînt printre noi şi de la sate, dar sîntem bucuroşi de ei! Aceşti oameni care au muncit pîinea noastră iar voi, maşinile cu care muncesc ei. Fraţilor! Fac apel la toţi care sînteţi în piaţa asta, cu mic cu mare, să nu vă împrăştiaţi, să rămîneţi aici alături de noi. Şi nu uitaţi un singur lucru: ordinea! Ordinea între voi să fie întotdeauna, chibzuinţă, pentru că au fost oameni şi elemente printre noi care au fost plătite să lovească această acţiune în alte părţi şi să ia altă structură. (strigăt de bărbat: ei au spart!) Ei au spart vitrinele!
06:56 Tudorin Burlacu (?): Ei au distrus şi au dat foc în diferite puncte! (strigăt: să plătească!)
07:03 Scandări: „Ei au spart vitrinele!”
07:13 Scandări: „Staţia de radio!”
07:20 Scandări: „Nu sîntem huligani!”
07:28 Bărbat: Fraţilor! Români, germani, sîrbi, saşi (strigăte: staţia de radio!, rumoare) În orice caz, vă mai rog un singur lucru: staţi aci, care aţi fost şi sîntem aicea să rămînem pe loc pînă cînd nu se va pune capăt anumitor negocieri ostile. Şi încă o rugăminte: dacă veţi pleca de aicea, menţineţi ordinea şi disciplina pe străzi! Să nu se spargă, să nu se fure! (strigăt: ei au spart! scandări: radio Timişoara!)
08:10 Lorin Fortuna (?): În acest moment sîntem anunţaţi că în Bucureşti, în Piaţa Universităţii, studenţii şi populaţia capitalei au ieşit şi manifestează! (urale)
08:31 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
08:42 Lorin Fortuna: Din partea oamenilor muncii de la Depoul CFR! (urale, scandare: cefereul!)
08:50 CFR-ist: Fraţilor! Locuitori ai Banatului! Cînd am spus lucrul ăsta, am spus totul. Vă mulţumim că azi v-aţi adunat aicea, aţi avut curajul, şi promitem că comitetul care s-a format, să vă apărăm toate doleanţele pe care ne-aţi spus aicea, şi vă mai spunem cîteva puncte. Totodată, o rugăminte pe care o avem, cum am spus mai-nainte, să ne şi apăraţi, pentru că vă vom apăra drepturile (urale)
09:29 Scandări: „Nu vă fie frică!”
09:37 Bărbat: Nu ni-e frică! Reluat apoi de unii manifestanţi: „Nu ni-e frică!”
09:44 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
09:46 Strigăt: „Presa liberă de mîine!”, apoi Scandări: „Presa liberă!”, Scandări: „Jos Ceauşescu!” suprapuse cu strigăte „Presa Liberă!”
10:09 Lorin Fortuna: Din partea tineretului! O reprezentantă a sexului feminin care are curajul să vă adreseze cîteva cuvinte! (urale)
10:19 Maria Trăistaru: Tineri români! (bărbat: Trăiască tineretul românesc!) Pentru că majoritatea au fost tineri care şi-au sacrificat viaţa (strigăt: bravo tineretului!). Trăiască tineretul! (Scandări: „Trăiască!”) Şi noi cerem astăzi să se ceară arestaţii care zac în Popa Şapcă ! Să se ceară studenţii care sînt arestaţi! (urale) Noi tineretul, nu-i vom lăsa! (strigăt: bravo tineretului!) Vrem arestaţii!
10:53 Scandări: „Vrem arestaţii!” (strigăt: şi morţii!)
11:09 Maria Trăistaru: Nu ne vom lăsa pînă nu vom vedea printre noi pe acei care şi-au riscat viaţa, nu ne vom lăsa pînă cînd nu-i vom vedea printre noi pe acei care au suferit. Vrem arestaţii! (Scandări: „Vrem arestaţii!”)
11:33 Bărbat: Fraţilor! Vă rugăm disciplină şi ordine! Că numai atunci putem să realizăm ceea ce dorim! Fără ordine şi disciplină n-ajungem la nici un rezultat! Nu părăsiţi locul! Vă rugăm, ca să cerem în numele tuturor o ediţie specială a „Drapelului Roşu” [nume purtat în perioada comunistă de ziarul local din Timişoara] (urale)
12:24 Strigăte: Lasă-l să vorbească!, unii scandează „Lasă-l să vorbească!”
12:31 Lorin Fortuna: Din partea căilor ferate, un tovarăş doreşte să mai prezinte o dorinţă care cred că va fi a tuturor.
12:43 Bărbat: Aş vrea ca astăzi, de la această tribună, să solicităm celor care lucrează la „Drapelul Roşu”, şi celor care lucrează la Poligrafie, unde se tipăreşte, ca pînă diseară să apară un număr pentru prima oară drept şi adevărat, care să descrie dorinţele noastre! (urale)
13:12 Traian Vrăneanţu: Atenţie! La Lugoj se trage în populaţie! (huiduieli)
13:22 Petre Boroşoiu: Uniţi-vă cu toţii şi nu lăsaţi! Pînă nu (neînţelegibil). Luaţi-le armele!
13:35 Scandări: „Radio Timişoara!” (la început îndepărtate, apoi şi apropiate)
13:55 Lorin Fortuna: Să vină cineva de la UMT! Să vorbească cineva de la UMT! (strigăt: Radio Timişoara să funcţioneze!) [emisia studioului teritorial de radio Timişoara fusese oprită cu ceva timp înainte de revoluţie; existau însă echipamentele şi oamenii care lucraseră acolo; imediat după revoluţie radio Timişoara a reînceput să emită]
14:16 Strigăt: La UMT se trage în oameni!
14:21 Ioan Savu (?): Atenţiune! Nu trebuie să transformaţi această adunare într-o adunare de vandali. Nu trebuie să vă îndemne cineva să luăm arme, că aţi văzut că armata n-a tras în nimeni. Acuma. Vă rog frumos să ne comportăm cum trebuie, civilizat şi să vedem care este situaţia. Aşteptăm organele ca să vedem, să tratăm cu ei. Nu trebuie să devastăm nimica! (strigăte: UMT-ul). Vorbeşte acum în continuare scriitorul Nicolae Bădilescu. (strigăte slabe: ura, aplauze slabe; cineva zice: daţi telefon la UMT să vedeţi ce este)
15:04 Nicolae Bădilescu: Vă vorbeşte scriitorul Nicolae Bădilescu (urale). Admir curajul, mîndria şi demnitatea cu care aţi participat la această importantă şi istorică întîlnire dintre forţele democratice (urale). Modul în care v-aţi comportat, modelul civilizat în care aţi acţionat, vă dă creditul şi vă cheamă la masa tratativelor, vă dă dreptul să vă expuneţi punctele de vedere, să cereţi ceea ce vă lipseşte.
15:53 Strigăte din mulţime: să vorbească! Să vorbească! Las’ să vorbească domle! Dorinţa poporului!
16:02 Nicolae Bădilescu: Atenţiune! (strigăt: să vorbească) Încercaţi să fiţi calmi în continuare. Este posibil ca în acest moment să vină organele de represiune. Nu reacţionaţi, rămîneţi neclintiţi! Nu vor trage! Nu mai au curajul să tragă în fraţii lor şi-n (neînţelegibil) (strigăte din mulţime: lasă-l să vorbească! Să vorbească!). Aveţi nevoie de noi, aveţi nevoie de lideri, aceşti lideri sîntem noi, şi vă rog să apăraţi intrarea în acest edificiu! (strigăt: Apăraţi intrările acolo!) Miliţia deja este în spatele nostru (glasuri: apăraţi intrările!).
17:02 Femeie: Domnul cu căciulă! Identificarea! Domnul cu căciulă! Cine e cel cu căciulă? Nume?
17:09 Bărbat (aproape): Jos Ceauşescu.
17:10 Maria Trăistaru: Tineri! Tineri, ascultaţi! Nu avem voie şi nu putem să părăsim. Trebuie să staţi pe loc că altfel viaţa celor care sînt (neînţelegibil) în pericol! Aici să ne cerem libertatea şi nu altundeva! Aici!
17:29 Bărbat: Şi dacă moare lumea aicea, ce se întîmplă?
17:31 Alt bărbat: Nu moare nici o lume, măi.
17:36 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”, la un moment dat se aude cineva strigînd „Jos cu tiranul!”
17:48 Lorin Fortuna: Vă rog, încercuiţi clădirea! Intrările să fie păzite! Vă rugăm frumos! Cîţiva oameni mergeţi şi anunţaţi dacă alţii vin şi vor să intre!
17:58 Bărbat strigă: Nu intră nimeni!
18:02 Bărbat în plan îndepărtat: Nu se trage (neînţelegibil) oameni buni! Nu se trage pentru voi! Nu trage nimeni!

Note biografice:
Nicolae Bădilescu, născut în 11 aprilie 1937 la Ghimpaţi, jud. Giurgiu. A studiat la Facultatea de Midicină din Timişoara, fără să isprăvească studiile. Primele poezii publicate în 1967 în revista “Familia”, debut editorial în 1978 cu volumul “Mersul pe mare”. A mai publicat următoarele volume de poezii: „Iarbă fără memorie” (1979), „Albade” (1980), „Albastru absolut” (1981), „Zar” (1989), „Planetă imaginară” (2003), „Adîncul marelui mister” (2002). Sit personal: http://www.nicolaebadilescu.ro/

(Va urma)