Roşeţ de la Caransebeş, martorul care confirmă invazia turiştilor sovietici din 1989

„În faţa Comisiei Senatoriale [de cercetare a evenimentelor din Decembrie 1989], Iulian Vlad, şeful Securităţii în 1989, povestea un incident petrecut la Caransebeş, în zilele Revoluţiei: „La căpitanul Ruşeţ, şef de miliţie la Caransebeş, au venit în acele zile trei cetăţeni sovietici cu o maşină. Au spus că au lovit-o şi că le trebuie hîrtie, ca să poată circula. Cei de acolo au încercat să le mai ceară explicaţii, iar unul dintre sovietici le-a spus: «Hai, colega, că sîntem şi noi militari, ca dumneata!»”, explicau Mihai Voinea şi Cristian Delcea în articolul „Adevărul redeschide dosarele revoluţiei: Turiştii sovietici de la Valea Rea” (linc) de pe saitul adevarul.ro din 28 februarie 2010.

Declaraţia lui Ruşeţ, preluată indirect prin Iulian Vlad, este considerată de ziarul „Adevărul” una din dovezile privind invazia de turişti sovietici care ar fi năvălit România în decembrie 1989, şi care nu erau simpli turişti ci agenţi KGB. Dovada – chiar unul dintre ei i-ar fi spus lui Ruşeţ că e militar.

Cine este acest domn Ruşeţ? O aflăm din revista „Europa” nr. 20/1991, revistă care lua apărarea absolut tuturor celor care, în prima parte a anilor ’90, erau arestaţi pentru participare la crimele din decembrie 1989. Şeful acestei reviste – Ilie Neacşu – a devenit mai apoi parlamentar PRM. Alături de „România Mare”, revista „Europa” era cunoscută pentru simpatiile făţişe pentru regimul Ceauşescu şi pentru toţi slujitorii acestuia, indiferent dacă sînt din securitate, armată sau nomenclatura de partid.

„Dau publicităţii scrisoarea ofiţerului Roşeţ Gheorghe, fost şef al Miliţiei oraşului Caransebeş, în prezent arestat, purtat prin tribunale împreună cu subordonaţii săi. Nu fac nici un fel de precizare. Îmi fac însă datoria de credinţă faţă de profesia de ziarist, pusă în slujba adevărului şi a poporului român”, scria Angela Băcescu, redactoare la revista „Europa”. Hai să dăm şi noi publicităţii această scrisoare.

Scrisoare către poporul român din penitenciarul din Timişoara
Ziua cea mai neagră a oamenilor de la organele M.I. din Caransebeş Continuă lectura