Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procesul cu CNSAS şi Gelu Voican. Instanţa a respins excepţiile şi se va trece la judecarea fondului aprilie 21, 2011


În 19 aprilie Curtea de Apel Bucureşti a respins toate excepţiile ridicate de pîrîtul Gelu Voican Voiculescu în procesul legat de colaborarea acestuia cu securitatea, după cum se poate vedea pe saitul instanţei (linc). Se va putea trece astfel la judecarea fondului, judecata urmînd să continue în 7 iunie 2011.

Am apucat să parcurg doar parţial cele 13 kg de hîrtii referitoare la Gelu Voican Voiculescu pe care le-am primit de la CNSAS, dar destul ca să concluzionez că relaţia acestuia cu securitatea a fost mult mai intensă decît lăsa să se înţeleagă adeverinţa CNSAS. Pe lîngă notele despre Gregorian Bivolaru, mai există la dosar note despre mişcarea SLOMR, despre Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, despre diverse alte persoane din Bucureşti, inclusiv cetăţeni străini. CNSAS-ul a ascuns numele persoanelor despre care e vorba în acele note (cred că acestea sînt reglementările legate de protecţia vieţii personale a terţilor), dar cel puţin într-un caz (o relatare despre o întîlnire din 7 martie 1977, scurt timp după cutremurul care a devastat Bucureştiul) am impresia că este vorba de Paul Goma. (more…)