Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Richard Andrew Hall: Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România (IV). Întrebări despre tratarea cazului Tokes de către regim februarie 20, 2012


În 2009 am publicat pe acest blog traducerea unor fragmente din teza de doctorat a profesorului american Richard Andrew Hall„Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”. Respectiva teză de doctorat a fost susţinută în decembrie 1996 la Universitatea Indiana. Voi prezenta în perioada următoare noi fragmente din această teză de doctorat. În textul lucrării domnului Hall, fragmentele pe care le voi prezenta sînt anterioare celor deja traduse, care au fost numerotate 1-8, şi le voi numerota cu cifre romane. Cu litere cursive între paranteze drepte am introdus în text unele comentarii ale mele.

Pentru republicarea în altă parte a acestei teze este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Fragmentele deja traduse din teza de doctorat a profesorului Hall:
Începutul sfîrşitului: Timişoara 15-17 decembrie 1989
O privire de ansamblu asupra revoltei din Timişoara
„Ialta-Malta” şi teoria intervenţiei străine în revoluţia de la Timişoara
Întrebări despre tratarea cazului Tokes de către regim – fragmentul prezentat acum
Ceauşescu pleacă în Iran
18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu
20 decembrie 1989: Protestatarii cuceresc Timişoara
Greşeala fatală a lui Ceauşescu: mitingul din 21 decembrie
Cine a aruncat “petarda”?
Rolul USLA în reprimarea din 21-22 decembrie 1989 la Bucureşti
Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?
Ceauşeştii în timpul fugii
Concluzii

Întrebări despre tratarea cazului Tokes de către regim (more…)

 

Richard Andrew Hall: Brandstatter (19). Zidurile se prăbuşesc decembrie 5, 2009


A 19-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele optsprezece părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar
Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
Şah-mat: “Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
Reacţii interne şi externe la documentarul “Şah-mat”
Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române
Stai o clipă! Nu căzuserăm de acord că KGB-ul a făcut-o?
O enigmă securistă: “Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu
Amintirile fostei securităţi şi miliţii despre turiştii sovietici
Ciudaţi “turişti” dar încă mai ciudate, reacţiile autorităţilor
Dar stai! Asta nu-i tot! “Turişti” sovietici şi în 1990
Cine ar fi putut ei fi?
Cronica părerilor despre decembrie 1989 ale unui fost spion şef comunist
Primul val de revizionism franco-german, din 1990
Îngrijorare în România asupra urmărilor nedorite ale primului val de revizionism francez
Cîştigarea unei confirmări

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Zidurile se prăbuşesc

Ceea ce se poate susţine totuşi cu destul temei că este cea mai bună relatare despre colapsul comunismului din Estul Europei, „The Walls Came Tumbling Down” (Zidurile se prăbuşesc) de Gale Stokes (New York: Oxford University Press 1993), repetă ca un fapt stabilit o listă de afirmaţii despre judecarea Ceauşeştilor cărora li s-a dat pentru prima oară publicitate de către Matei Călinescu şi Vladimir Tismăneanu. Chiar şi atunci cînd Stokes îi citează pe alţii, acele articole sînt ele însele derivate şi argumentaţia lor poate fi urmărită înapoi la Călinescu şi Tismăneanu. Bazat în mare parte pe difuzarea în aprilie 1990 a casetei integrale a judecării şi execuţiei Ceauşeştilor, analize din presa franceză şi afirmaţii ale unor experţi legişti francezi (care, se pare, au tras concluziile doar după vizionarea casetei!), Tismăneanu şi Călinescu au arătat limpede preferinţa lor pentru teoria franceză a evenimentelor într-un articol din 1991. Ei au scris aşadar că judecarea Ceauşeştilor a durat 9 ore dar numai 50 de minute au fost arătate pe casetă, că execuţia cuplului a fost simulată căci Nicolae cel mai probabil a suferit un infarct – „în timpul procesului sau în timpul unei interogări separate, posibil sub tortură” – ceea ce a făcut-o pe Elena să devină isterică, făcînd necesară omorîrea ei pe loc, în „stil gangsteresc” (Stokes, 1993, pag. 292-293, n.118; Matei Călinescu şi Vladimir Tismăneanu, “The 1989 Revolution and Romania’s Future” [Revoluţia din 1989 şi viitorul României] în “Problems of Communism” [Problemele comunismului] Vol. 40, No. 1/1991 (aprilie), pag. 45-46, mai ales n. 14). Apoi ei speculează că sinuciderea preşedintelui instanţei din procesul Ceauşescu, judecătorul Gică Popa, în 1 martie 1990 „ar putea fi un act de disperare al unui om esenţial onest” care a trebuit să treacă prin „şarada criminală” a condamnării la moarte a două cadavre. (more…)

 

Richard Andrew Hall: Brandstatter (17). Îngrijorare în România asupra urmărilor nedorite ale primului val de revizionism francez noiembrie 21, 2009


A 17-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele şaisprezece părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar
Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
Şah-mat: “Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
Reacţii interne şi externe la documentarul “Şah-mat”
Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române
Stai o clipă! Nu căzuserăm de acord că KGB-ul a făcut-o?
O enigmă securistă: “Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu
Amintirile fostei securităţi şi miliţii despre turiştii sovietici
Ciudaţi “turişti” dar încă mai ciudate, reacţiile autorităţilor
Dar stai! Asta nu-i tot! “Turişti” sovietici şi în 1990
Cine ar fi putut ei fi?
Cronica părerilor despre decembrie 1989 ale unui fost spion şef comunist
Primul val de revizionism franco-german, din 1990

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Îngrijorare în România asupra urmărilor nedorite ale primului val de revizionism francez

Unele persoane importante din România nu au fost amuzate de revizionismul francez. În urma unei demonstraţii din leagănul revoluţiei care marca nouă luni de la evenimentele din decembrie, Vasile Popovici de la Societatea „Timişoara” comenta: (more…)

 

Richard Andrew Hall: Brandstatter (16). Primul val de revizionism franco-german, din 1990 noiembrie 14, 2009


A 16-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele cinsprezece părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar
Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
Şah-mat: “Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
Reacţii interne şi externe la documentarul “Şah-mat”
Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române
Stai o clipă! Nu căzuserăm de acord că KGB-ul a făcut-o?
O enigmă securistă: “Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu
Amintirile fostei securităţi şi miliţii despre turiştii sovietici
Ciudaţi “turişti” dar încă mai ciudate, reacţiile autorităţilor
Dar stai! Asta nu-i tot! “Turişti” sovietici şi în 1990
Cine ar fi putut ei fi?
Cronica părerilor despre decembrie 1989 ale unui fost spion şef comunist

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Primul val de revizionism franco-german, din 1990

Marea ironie a noului val de revizionism franco-german – care susţine că revoluţia din decembrie 1989 din România a fost o lovitură de stat pusă la cale de CIA – este că ziarişti şi universitari anume din Franţa şi Germania (de Vest) au condus în 1990 argumentaţiile conform cărora revoluţia a fost în cea mai mare parte o lovitură de stat inspirată şi călăuzită de KGB. După cum KGB-ul primeşte un loc în medalion în noul revizionism, tot aşa primul val de revizionism franco-german a rezervat o mică parte CIA-ului şi serviciilor secrete din Vest, dar era doar un rol mărunt, în primul rînd (dez)informativ şi pasiv. Cărţi şi articole de Michel Castex (ziarist francez), Olivier Weber şi Radu Portocală, amîndoi ziarişti francezi, ultimul fiind de obîrşie română, şi Anneli Ute Gabanyi, universitară germană de origine română şi fostă analistă la radio Europa Liberă, au fost vîrful de lance al promovării teoriei loviturii de stat KGB-iste în 1990 (pentru un rezumat al argumentelor conţinute în aceste lucrări vezi de pildă Nestor Ratesh, „Romania: The Entangled Revolution” [„România: Revoluţia încîlcită”; a fost tradusă şi în româneşte], New York: Praeger 1991, pag. 81-85 sau Michael Shafir, “Preparing for the Future by Revising the Past” [„Pregătind viitorul prin revizuirea trecutului”], Radio Free Europe’s “Report on Eastern Europe”, Vol. 1, No. 41, 12 October 1990, pag. 30-31). Influenţa durabilă a acestor teorii în dezbaterile despre revoluţie – care, în mod ironic, subliniază cît de noi sînt teoriile Brandstatter-Durandin din al doilea val franco-german – pot fi observate într-un articol din 1999 a lui Andreas Oplatka, marcînd a 10-a aniversare a revoluţiei, într-un ziar de limbă germană (Neue Zurcher Zeitung 22 decembrie 1999, invocat şi de J. F. Brown, „The Grooves of Change: Eastern Europe at the Dawning of a New Millenium” [„Făgaşurile schimbării: Europa de Est la apusul unui nou mileniu”], Durham, NC: Duke University Press 2001, ca un excelent rezumat al dezbaterilor). (more…)

 

Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (11). Amintirile fostei securităţii şi miliţii despre „turiştii” sovietici octombrie 9, 2009


A 11-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele zece părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar
Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
Şah-mat: “Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
Reacţii interne şi externe la documentarul “Şah-mat”
Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române
Stai o clipă! Nu căzuserăm de acord că KGB-ul a făcut-o?
O enigmă securistă: „Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Amintirile fostei securităţii şi miliţii despre „turiştii” sovietici

O săptămînă după articolul din „The Times”, şeful Direcţiei Contra-Spionaj a Securităţii, colonelul Filip Teodorescu, a menţionat la procesul său unde era inculpat pentru participare la reprimarea revoluţiei din Timişoara că el a reţinut agenţi străini în timpul evenimentelor de aici („România Liberă” din 9 martie 1990) [Afirmaţia că Filip Teodorescu a spus la proces că ar fi reţinut agenţi străini mi se pare o dezinformare a presei. În cartea sa „Un risc asumat”, deşi face aluzii la existenţa agenţilor străini, Filip Teodorescu scrie că a declarat instanţei că nu a prins nici unul dintre aceştia. Iată cum explică dînsul la pag. 95-96 ale cărţii: “Este cazul să elucidez chestiunea multdiscutată cu privire la cele declarate de mine în faţa instanţei de judecată în 7 martie 1990. Mulţi nu au reţinut nuanţa şi probabil că este şi vina mea că nu am fost mai explicit (…) Mi s-a pus întrebarea dacă am prins vreun spion sau trădător (…) Deci eu am declarat că nu am prins nici un spion sau trădător şi nicidecum că aceştia nu ar fi existat”. Ulterior însă falsa informaţie că Filip Teodorescu ar fi arestat nişte agenţi străini la Timişoara a fost preluată şi de alţi ziarişti, de pildă Liviu Vălenaş, în „Baricada” nr. 22/1990 sau Aurel Perva şi Carol Roman în cartea „Misterele Revoluţiei române”, unde e citat un articol din „Le Point” a lui Olivir Weber şi Radu Portocală]. În cartea sa din 1992 el a dezvoltat mai departe această temă, concentrîndu-se pe rolul „turiştilor” sovietici: „în hoteluri erau puţini străini, cei mai mulţi părăsind oraşul în jurul prînzului [în 17 decembrie], cînd se conturau deja ciocnirile. Au rămas cei interesaţi să rămînă. Ne-a atras atenţia numărul nejustificat de mare de turişti sovietici, fie cu autobuze, fie cu autoturisme. Nu toţi s-au cazat în hoteluri. Fie că părăsiseră autobuzele, fie că erau în maşini staţionate ca pentru înnoptare. Verificările la graniţă indicau intrarea prin punctele de trecere a frontierei din nordul Transilvaniei. Declarau cu toţii că sînt în tranzit spre Iugoslavia. Explicaţia era plauzibilă, călătoriile în scop de bişniţă ale sovieticilor fiind cunoscute de toată lumea. Din păcate nu dispuneam de forţe şi nici condiţiile nu au permis, pentru a urmări activitatea măcar a unora dintre ‘turişti'” (Filip Teodorescu – „Un risc asumat”, Editura Viitorul Românesc, Bucureşti 1992, pag. 92). (more…)

 

Rich Andrew Hall – „Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România” (2). 18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu ianuarie 6, 2009


Un nou fragment din teza de doctorat din 1997 a profesorului american Rich Andrew Hall avînd titlul: „Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”.

Pentru republicarea în altă parte a acestei teze este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Episodul anterior: Ceauşescu pleacă în Iran

18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu

Considerînd importanţa acordată „turiştilor străini” în relatările inspirate de Securitate despre evenimentele din decembrie, este interesant să notăm acţiunile luate de regimul Ceauşescu în 18 decembrie 1989. La încheierea şedinţei de urgenţă a C.P.Ex. de duminică după masă, Nicolae Ceauşescu a anunţat:

„Am dispus ca toată activitatea turistică să fie întreruptă. Nici un singur turist străin nu va fi acceptat, fiindcă toţi s-au dovedit agenţi de spionaj. Nici măcar cei din ţările socialiste nu vor fi acceptaţi, cu excepţia celor din Coreea [de Nord], Cuba şi China. Fiindcă ţările socialiste vecine nu sînt de încredere. Aceia care vin din ţările socialiste vecine sînt trimişi ca agenţi” <Mircea Bunea, Praf în Ochi. Procesul Celor 24-1-2. (Bucureşti, Editura Scripta, 1994), pag 34>

Ca urmare, luni 18 decembrie, într-un stil tipic ceauşist, s-a anunţat că România nu va mai accepta noi turişti datorită „lipsei locurilor de cazare” şi fiindcă „condiţiile meteo nu sînt potrivite pentru turism”<Belgrade Domestic Service, 1400 GMT 20 Decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-243, 20 Decembrie 1989>. Ironic, singurii exceptaţi de la această interdicţie erau „turiştii sovietici venind acasă de la călătoriile pentru cumpărături din Iugoslavia”<Agenţia France Presse, 19 Decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-242, 19 Decembrie 1989>.

Este interesant de văzut cum fostul colonel de securitate Filip Teodorescu îşi ajustează caracterizarea situaţiei din Timişoara în 18 decembrie pentru a explica această schimbare: „În hoteluri erau puţini străini, cei mai mulţi părăsind oraşul în jurul prînzului [în 17 decembrie], cînd se conturau deja ciocnirile. Au rămas cei interesaţi să rămînă. Ne-a atras atenţia numărul nejustificat de mare de turişti sovietici, fie cu autobuze fie cu autoturisme. Nu toţi s-au cazat în hoteluri. Fie că părăsiseră autobuzele, fie că erau în maşini staţionate ca pentru înnoptare. Verificările la graniţă indicau intrarea prin punctele de trecere ale frontierei din Nordul Transilvaniei. Declarau cu toţii că sînt în tranzit pentru Iugoslavia. Explicaţia era plauzibilă, călătoriile în scop de bişniţă ale sovieticilor fiind cunoscute de toată lumea. Din păcate nu dispuneam de forţe şi nici condiţiile nu au permis, pentru a urmări activitatea măcar a unora dintre „turişti”<Filip Teodorescu, Un Risc Asumat: Timişoara decembrie 1989 (Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 1992), pag. 92>.

Aceasta ridică întrebarea: de ce, dacă turiştii sovietici erau principalii bănuiţi a fi în spatele revoltei, exact lor li se îngăduia mai departe intrarea în România? Una dintre cele mai clare respingeri ale „scenariului turiştilor” a venit de la un grup de ofiţeri [de armată] din garnizoana Timişoara. Într-o scrisoare deschisă ei întreabă:

„Dacă ei [turiştii] apăreau ca suspecţi pentru Securitate şi contrainformaţiile militare, de ce n-au încercat să-i ţină sub supraveghere? În acea perioadă securiştii şi C.I.-iştii n-au ştiut să-şi facă meseria? Au uitat cumva pentru ce erau plătiţi cu bani grei din bugetul de stat?”<Un grup de ofiţeri din garnizoana Timişoara, „FRICA DE PROPRIUL POPOR…” România Liberă, 15 octombrie 1991, 2a>

Aşa cum am menţionat mai devreme, printr-o interesantă răsucire psihologică foştii securişti atribuie uneori altora propriile lor acţiuni, în special unor convenabili şi fantomatici „turişti străini”. Unele din argumentele Securităţii par să se bizuie pe informaţii reale scoase din context şi plasate într-un alt context unde slujesc mai bine interesele instituţionale ale Securităţii. De pildă, comentariile corespondentului agenţiei de presă iugoslave Tanjug de la punctul de graniţă Vatin ne poate da un indiciu de unde a apărut ideea „turiştilor străini călătorind în coloane de maşini”:

„Oamenii care au petrecut azi timp îndelungat la acest punct de graniţă au spus că autorităţile române însoţesc maşinile particulare de turişti care se întorc acasă prin România. De obicei aşteaptă pînă se adună cinci sau şase maşini şi apoi le lasă să treacă într-un convoi însoţit de maşini oficiale ale autorităţilor române”<Belgrade TANJUG, 2137 GMT 20 Decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-244, 21 Decembrie 1989, pag. 80. Dezinformarea este deseori considerată sinonimă cu „o mare minciună”, dar de fapt cele mai eficace dezinformări totdeauna conţin un sîmbure de adevăr. Deseori, fapte reale sînt prezentate în afara contextului>

În sfîrşit, ne amintim că ziariştii franceji, Portocală şi Weber, şi-au susţinut teoriile despre „intervenţia străină” referindu-se la declaraţia din instanţă a „maestrului prinzător de spioni” (colonelul de securitate Filip Teodorescu), că în timpul evenimentelor ar fi arestat „agenţi străini”. După cum s-a dovedit, Teodorescu a arestat într-adevăr nişte „agenţi” la o fabrică din Timişoara, dar aceştia erau membri ai DIA, Direcţia de informaţii a Armatei, şi nu agenţi străini<Despre acest ciudat şi uşor comic incident vezi „Frica de propriul popor …” şi Ilie Stoian – Decembrie ’89. Arta Diversiunii (Bucureşti, Editura Colaj 1993), pag. 17-18. În ciuda permanentelor sale susţineri despre rolul jucat de agenţii străini, Teodorescu recunoaşte că cei pe care i-a arestat erau ofiţeri DIA (Teodorescu, Un risc asumat, pag. 96). Împrejurările acestui incident rămîn neclare. Totuşi, ele pot fi un indiciu al rivalităţilor dintre instituţii care au influenţat evenimentele din decembrie>

În timpul zilei de luni, căutările din casă în casă şi arestările au continuat la Timişoara. Protestatarii au încercat să se adune din nou şi au strigat cea mai tragică lozincă a acestor zile: „Vrem morţii noştri!”. Forţele regimului au răspuns deschizînd iarăşi focul. Cel puţin 7 oameni au fost ucişi şi 100 răniţi doar în zilele de 18 şi 19 decembrie. Se zvoneşte că securiştii au împuşcat unii dintre răniţi în paturile lor de spital. Acest zvon pare să se confirme prin observaţiile unui ostaş al armatei care a fost martor la deshumarea a 27 de cadavre din Cimitirul Săracilor din Timişoara, în ianuarie 1990: unele din aceste cadavre purtau urme de răni tratate<Liviu Ştefănuţ, interviu de Dan Preisz, “Teroriştii Timişoarei” România Liberă, 21 aprilie 1994, pag. 6. Deşi colonelul de securitate Teodorescu tăgăduieşte vehement aceste susţineri, descrierea sa despre ce s-a întîmplat în timpul acelor zile la spitalul judeţean doar întăreşte asemenea bănuieli (Teodorescu, Un Risc Asumat, pag. 87-89). Lucrătorii spitalului au susţinut că Securitatea a făcut interogatorii brutale la care personalul medical n-a fost prezent, vezi comentariile Floricăi Curpaş în Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gură (Timişoara, Editura Facla, 1990), pag. 145>. Urmînd poruncile Elenei Ceauşescu, în noaptea de 18/19 decembrie au luat cadavrele a 40 de protestatari morţi de la morga spitalului şi le-au transportat la Bucureşti unde au fost incinerate<Incidentul este explicat în rechizitoriul procuraturii împotriva ofiţerilor de miliţie şi securitate arestaţi pentru amestec în represiunea de la Timişoara, vezi Teodorescu, Un Risc Asumat, 279-300>. Ca şi în noaptea de 16/17 decembrie cînd regimul a întreprins acţiuni absurde pentru a pretinde că nimic neobişnuit nu s-a întîmplat la clădirea comitetului judeţean de partid, reparînd toate stricăciunile din zonă, acest incident reflectă credinţa că „dacă nu există acte de identitate şi nici cadavre, înseamnă că n-au existat nici morţi”. Reflexele orweliene ale regimului nu l-au părăsit niciodată, nici măcar în cele mai mari momente de criză.

Comentariu propriu (Marius Mioc):

În 1991, urmare a zvonurilor despre invazia turiştilor străini în timpul revoluţiei, în numele „Comisiei pentru Adevăr şi Dreptate” a Asociaţiei „17 Decembrie” din Timişoara am cerut date de la hotelurile timişorene pentru a vedea dacă comparativ cu anul 1988 a existat vreo creştere semnificativă a numărului acestor turişti. De la fostul Oficiu Judeţean de Turism (OJT), transformat după revoluţie în S.C. „Banatul” S.A., datele mi le-a dat directorul Dorin Munteanu, care avea să devină apoi parlamentar PDSR, iar de la hotelul Pecotim care nu aparţinea OJT-ului datele mi le-a dat Lechin Jova, directorul executiv. La Pecotim nu aveau maşină de scris, de aceea adresa a fost scrisă de mînă.
După cum se vede din adresele de mai jos, comparativ cu decembrie 1988 noiembrie 1989 în decembrie 1989 au fost chiar mai puţini turişti străini. Scurt timp după ce dobîndisem datele de la OJT a ieşit pe piaţă teoria că acei turişti străini nu s-au dus la hoteluri ci au rămas peste noapte în maşini.

img_0008

img_0009

Trebuie spus că raportarea turiştilor străini la securitate era o activitate de rutină a hotelierilor. În 1991 cînd am făcut acea cercetare exista chiar şi nominal evidenţa turiştilor străini care stătuseră la hoteluri, dar n-am considerat important să cer date atît de amănunţite.

În ceea ce priveşte cimitirul săracilor, Rich Hall face o confuzie între morţii dezgropaţi la cimitirul săracilor, fapt întîmplat în 22 decembrie 1989, dar care morţi conform datelor medicinii legale nu aveau legătură cu revoluţia, şi morţii dezgropaţi în cimitirul eroilor în 15 ianuarie 1990, numai aceştia avînd legătură cu revoluţia. Deci, morţii de care vorbeşte Hall fuseseră descoperiţi în cimitirul eroilor, nu în cimitirul săracilor. Respectivii morţi fuseseră ridicaţi în 27 decembrie 1989 (după fuga lui Ceauşescu!) de la morga Spitalului Judeţean pe motiv că familiile lor nu-i ridicaseră pînă atunci (dar nimeni nu informase familiile că se găsesc aceşti morţi la morgă) şi fuseseră îngropaţi în 28 decembrie 1989. E vorba de 10 morţi, nu de 27. Mai jos dau extrase din presa timişoreană referitoare la groapa comună din cimitirul eroilor. Primele două imagini sînt din „Renaşterea Bănăţeană” din 16 ianuarie 1990 iar comunicatul comenduirii garnizoanei Timişoara a apărut în „Renaşterea Bănăţeană” din 18 ianuarie 1990.

img_0038

img_0039

img_0042

(Va urma)