Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

TVR, 22 decembrie 1989: Marinescu: Știri externe. Brateș: La Sibiu au încetat luptele (video) decembrie 23, 2018


La TVR, în 22 decembrie 1989, George Marinescu citește știri externe, întrerupt de Teodor Brateș cu alte probleme, precum că e nevoie de donatori de sînge ori de respectarea legii și organelor judiciare. Mai apoi, Brateș anunță și încetarea luptelor la Sibiu. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Întrebări pentru Dumitru Mazilu, în ianuarie 1990 mai 3, 2012


În decembrie 1989, principalul concurent a lui Ion Iliescu pentru preluarea conducerii statului a fost Dumitru Mazilu. Cunoscut ca fiind semnatar al unui document critic la adresa regimului Ceauşescu (un raport depus la ONU), ovaţionat de mulţime, nominalizat de unii dintre cei care au luat cuvîntul ca unul din cei care trebuie incluşi în conducerea provizorie (Virgil Măgheruşan: „În conducerea provizorie trebuie să avem oameni siguri, care au suferit: Corneliu Mănescu, Mazilu” – linc), Dumitru Mazilu şi-a creat în sediul CC propriul său centru de putere şi grup de susţinere dintre revoluţionari. Prin cuvîntarea pe care a ţinut-o în faţa mulţimii s-a arătat dornic să rupă complet cu trecutul comunist („Ţara noastră n-a fost niciodată comunistă” – linc; Să se dea la o parte marxism-leninismul – linc), spre deosebire de Ion Iliescu care vorbise despre întinarea numelui Partidului Comunist şi a celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului (linc). Pînă la urmă Ion Iliescu l-a cooptat pe Dumitru Mazilu în CFSN, oferindu-i funcţia de vicepreşedinte. O anumită nemulţumire a domnului Mazilu că a fost pus pe locul doi cred că a existat, şi s-a manifestat în 12 ianuarie 1990.

12 ianuarie 1990 fusese declarată zi de doliu naţional în amintirea victimelor revoluţiei. Prilej pentru multe persoane de a se aduna în centrul oraşelor, mai ales acolo unde existaseră victime la revoluţie, şi a discuta despre evenimentele respective. Prilej pentru a se cristaliza nedumeririle legate de noua conducere, despre faptul că teroriştii care se credea că sînt arestaţi cu miile au cam dispărut, despre unele dezinformări ale noii conduceri (de pildă cea legată de numărul morţilor), despre prezenţa în cercurile puterii a unor acoliţi ai regimului Ceauşescu (Petre Mihai Băcanu remarca un asemenea caz chiar în ziua respectivă – linc). De aici s-a ajuns la manifestaţii de protest în principalele două oraşe ale revoluţiei – Timişoara şi Bucureşti. Mazilu a fost prezent în acea zi la Timişoara, şi a aflat despre manifestaţia care l-a înlăturat de la conducerea judeţului pe Lorin Fortuna (linc), iar seara s-a întors cu avionul la Bucureşti, unde se desfăşura altă manifestaţie de protest. Cu acest prilej, Mazilu a sprijinit la un moment dat protestele. Ulterior şi-a cerut scuze la TVR pentru atitudinea lui, dar asta nu l-a scutit de vehemente atacuri în presă, printre cere şi cel venit din partea locotenent-colonelului Petre Muşină din Piatra Neamţ, publicat în „Adevărul” din 14 ianuarie 1990. Reproduc acest articol:

Răspundeţi la întrebări! (more…)

 

Apelul FSN difuzat la emisiunea „Actualitatea Românească” a radio Europa Liberă, în 29 august 1989 (audio) februarie 25, 2010


În emisiunea „Actualitatea Românească” din 29 august 1989 a postului de radio „Europa Liberă” s-a difuzat un apel în numele unei organizaţii autointitulată „Frontul Salvării Naţionale”. După revoluţie, profesorul Alexandru Melian s-a autodemascat ca fiind autorul respectivului apel. Domnul Melian a publicat şi o carte, „Polemici implicite” (linc), unde pomeneşte şi despre apelul difuzat de „Europa Liberă”. Mai jos este emisiunea în care s-a difuzat prima scrisoare a domnului Melian semnată FSN. O a 2-a scrisoare sub aceeaşi semnătură s-a difuzat în 8 noiembrie 1989, conform cărţii „Polemici implicite”, la lincul indicat.

Fă clic pentru a asculta emisiunea „Actualitatea Românească” din 29 august 1989 cu apelul Frontului Salvării Naţionale pe saitul postului de radio Europa Liberă (38 minute 48 secunde)

Linc de rezervă

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Studiu american: Familiile acuzate de neglijenţă sau abuz faţă de copii îşi cresc totuşi mai bine copiii decît dacă aceştia ajung în grija statului februarie 9, 2009


Alin Fumurescu semnalează un raport al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil din România care este dezbătut acum la Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. Raportul respectiv este un atac la adresa „educaţiei de tip tradiţionalist din România“, care „face ca dreptul la opinie şi participare al copilului să nu se exercite în practică decît în mod punctual“. „Vocea copiilor nu se face auzită în aspectele de conţinut ale procesului de instrucţie şi educaţie“, se mai arată în raport. „Familia este vinovată pentru nerespectarea dreptului de alegere a religiei, părinţii fiind cei care stabilesc de obicei cultul de urmat“. Autorii raportului mai susţin că copiilor le este încălcată libertatea de a da, a primi şi de a difuza informaţii şi idei de orice natură, prevăzută de Convenţia ONU. Nici libertatea de asociere şi reuniune paşnică a copiilor nu este pe deplin respectată.

Publicarea unor asemenea rapoarte n-ar avea nimic rău, cîtă vreme eu ca părinte le pot citi şi hotărî în ce măsură accept sau nu recomandările din ele. Din păcate, se doreşte crearea unei legislaţii (inclusiv la nivel internaţional) prin care părinţii să fie siliţi să respecte ceea ce autodeclaraţii „experţi” în educarea copiilor consideră necesar, sub sancţiunea decăderii din drepturile părinteşti.

Ideea că Statul ştie cel mai bine cum trebuie crescuţi copii iar părinţii sînt incompetenţi în acest domeniu (căci n-au diplome de psihologi sau pedagogi) este specifică ideologiei Statului Maximal, care stă la baza multor abuzuri. Pe baza acestei idei s-ar putea argumenta ca toţi copiii să fie despărţiţi de părinţi şi daţi în grija Statului, ca în cartea „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley.

Republic cu acest prilej un articol al meu din 2007, despre un studiu american referitor la copiii încredinţaţi autorităţilor, comparativ cu copiii lăsaţi în grija părinţilor. Atrag atenţia că studiul se referă exclusiv la părinţii care au fost acuzaţi de neglijenţă sau abuz faţă de proprii copii.

Studiu american: Familiile acuzate de neglijenţă sau abuz faţă de copii îşi cresc totuşi mai bine copiii decît dacă aceştia ajung în grija statului

Ziarul american “USA Today” din 3 iulie 2007 publică rezultatele unui studiu ştiinţific realizat în SUA cu privire la familiile acuzate că şi-ar fi neglijat sau abuzat copiii.

Principala concluzie a studiului: “Copiii din familiile investigate pentru abuz sau neglijenţă [faţă de copii] au mai multe şanse să o ducă bine în viaţă dacă rămîn cu familia lor decît dacă sînt încredinţaţi autorităţilor”.

Este primul studiu de amploare pe această temă făcut în SUA. Au fost comparate date despre 15000 de copii din statul american Illinois, pe o perioadă de 12 ani (1990-2002).

Copiii care au rămas cu familiile lor în ciuda rapoartelor că aceste familii i-ar abuza sau neglija au ajuns în proporţie mai mică să săvîrşească infracţiuni sau să devină părinţi prematur (în adolescenţă), iar ca adulţi au izbutit într-o proporţie mai mare să aibe un serviciu stabil, arată cercetarea. “Amploarea efectului m-a surprins, deoarece copiii proveneau din familii dificile”, a declarat unul dintre cercetători.

Atît în SUA cît şi în România, ca de altfel peste tot unde se face simţită ideologia statului maximal, există o puzderie de birocraţi pe la agenţiile de ocrotire a copiilor care inventează diferite cazuri de abuzuri pe care ei trebuie să le oprească. Pentru o palmă dată copilului, părinţii se pot trezi decăzuţi din drepturile părinteşti. Unii ar vrea să introducă şi la noi acest sistem. Se porneşte de la premiza greşită că Statul Maximal ştie mai bine cum se cresc copiii decît părinţii.

După cum arată studiul american, luarea copiilor din famillile lor înseamnă, în majoritatea cazurilor, nenorocirea copiilor. Puţin probabil însă ca birocraţilor care se îndeletnicesc cu aşa ceva să le pese de asta, important pentru ei este să-şi justifice salariile.

Bănuiesc că în orfelinatele româneşti situaţia e chiar mai proastă decît în orfelinatele americane. N-ar strica să se facă şi la noi asemenea studii, dar să fie făcute de cercetători independenţi, nu de angajaţii Direcţiilor de ocrotire a minorilor, care au tot interesul să muşamalizeze eventualele lor eşecuri.

Instanţele judecătoreşti ar trebui să fie mai reticente în acceptarea sfaturilor unor “experţi” ai sistemului birocratic, de a plasa minorii în grija statului împotriva voinţei familiilor respective.