Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Apărătorul criminalilor din 1989, Constantin Dudu Ionescu, va fi numit consilier al preşedintelui Iohanis? ianuarie 26, 2015


copertarsfiFostul ministru ţărănist Constantin Dudu Ionescu (secretar de stat la M.Ap.N., apoi ministru al apărării naţionale şi apoi ministru de interne) ar putea fi numit consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Klaus Iohanis, anunţă Madiafax (linc), citînd „surse oficiale” nenominalizate.

Domnul Dudu Ionescu s-a remarcat în perioada cînd era membru al guvernului CDR prin participare la inaugurarea statuii ridicate în cinstea criminalului comunist Ştefan Guşă iar apoi prin propunerea unei amnistii a faptelor din decembrie 1989 – „cele în afara caracterului penal” a adăugat dînsul, ceea ce era o tîmpenie, căci o lege de amnistie nu se dă decît pentru fapte cu caracter penal. Pentru fapte fără caracter penal o asemenea lege e inutilă.

După ce PNŢCD a rămas în afara parlamentului – stare de lucruri la care domnia sa a contribuit personal prin funcţia de ministru pe care a ocupat-o, unde a influenţat performanţele guvernării CDR penalizate la vot de cetăţeni, Constantin Dudu Ionescu s-a înscris în Partidul Umanist a lui Dan Voiculescu (prefăcut apoi în Partidul Conservator). Cum nici acest partid nu-i satisfăcea ambiţiile politice, a trecut apoi la PDL (linc), candidînd în 2008 pentru un loc de parlamentar, fără a fi însă ales. La vremea respectivă am semnalat pe acest blog candidatura sa, în articolul „Candidaţi la alegerile parlamentare, văzuţi din punctul de vedere al revoluţiei din 1989” (linc).

În momentul condamnării – la acea vreme în primă instanţă – a generalilor Chiţac şi Stănculescu, Dudu Ionescu, din poziţia sa de ministru, a făcut presiuni asupra justiţiei criticînd public sentinţa.

Reproduc din cartea mea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (editura Sedona 1999) capitolul pe care i l-am consacrat lui Constantin Dudu Ionescu:

Tînăra speranţă a creştin-democraţiei româneşti: Constantin Dudu Ionescu

(more…)