Politicienii şi revoluţia din 1989 (3)

Vezi şi primele părţi ale acestui articol: partea întîi, partea a 2-a. Continuă lectura

Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese

Sergiu Nicolaescu a fost iniţiatorul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” şi preşedintele acesteia în legislatura 1990-1992. Comisia se înfiinţase după ce o grevă generală la Timişoara din decembrie 1990 ceruse adevărul despre revoluţie (fapt cam ocultat de istoriografia noastră; în perioada grevei, TVR-ul pomenea despre aceasta doar în timpul nopţii, cred că mulţi români nici n-au ştiut că greva aceea a avut loc). Prin înfiinţarea comisiei, regimul politic voia să dea impresia că doreşte să afle adevărul despre revoluţie.

Mai jos reproduc nişte reacţii din presă legate de activitatea acestei comisii. Am reprodus acele reacţii şi în cartea mea „Falsificatorii istoriei”, iar apoi în „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”. Comunicatele asociaţiei „17 Decembrie” au fost scrise de mine (la vremea aceea activam în „Comisia pentru adevăr şi dreptate” a asociaţiei) dar aprobate de preşedintele asociaţiei (Mihai Drăgoi). Observaţiile ulterioare publicării articolelor le-am inserat cu litere cursive între parateze drepte.

Raportul lui Sergiu Nicolaescu – o minciună!

După publicarea (în ziarul „Adevărul” din 25.05.1992) secţiunii a 3-a a raportului Comisiei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, Asociaţia „17 Decembrie” se simte obligată să facă următoarele precizări:

1. Pînă în prezent, Comisia sus-numită nu a luat legătura cu Asociaţia „17 Decembrie”, din motive care ne scapă.

2. Sîntem uimiţi că, în aprecierea evenimentelor din Timişoara, este considerată demnă de încredere mărturia puşcăriaşului Paul Niculescu Mizil, persoană care nici n-a fost în Timişoara în perioada revoluţiei. Aprecierea acestuia conform căreia pagubele din timpul revoltei timişorene ar fi fost de 5 miliarde lei reprezintă o minciună [O anchetă ziaristică pe aceasta temă a stabilit că pagubele produse în revoluţia din Timişoara au fost de 59518558 lei (Grid Modorcea – „Revoluţia română a avut nevoie de un detonator”, în „Expres Magazin” nr. 26/3 iulie 1991)]. Dacă această apreciere ar fi adevarată, ar însemna că, în medie, fiecare timişorean ar fi furat sau distrus bunuri în valoare de 15000 lei neliberalizaţi (cînd leafa medie era de 3000 lei). Nu credem că poate exista vreo persoană, în deplinătatea facultăţilor mintale, care să creadă sincer aşa ceva.
După aprecierea noastră, valoarea reală a pagubelor înregistrate în primele zile ale revoltei timişorene este de cîteva sute, poate de o mie de ori mai mică decît cea afirmată de Paul Niculescu Mizil.

3. Considerăm că importanţa exagerată dată pagubelor materiale produse în decembrie 1989 are drept scop contestarea legitimităţii revoluţiei.

4. În raportul Comisiei Senatoriale se afirma că: „Gen-lt. Ilie Ceauşescu a informat conducerea M.Ap.N. asupra situaţiei din Timişoara, comunicînd totodată că între persoanele arestate de către organele de ordine ale municipiului, peste 100 erau cetăţeni veniţi din oraşul Tg. Mureş”.
Amintim Comisiei Senatoriale că membrii familiei Ceauşescu, din cînd în cînd, mai şi minţeau. Lista completă a persoanelor arestate atunci există la Procuratură, deci Comisia Senatoriala o putea lesne verifica.
Din cei 843 de arestaţi [843 de arestaţi apar pe o listă făcută la penitenciar în 19 decembrie. Ulterior, Parchetul Militar avea să precizeze că numărul total al arestaţilor din timpul revoluţiei de la Timişoara a fost de 978, ceea ce include persoane care au fost ţinute la Miliţie sau Garnizoană, fără să mai treacă prin penitenciar şi persoane care au fost omise de pe listă alcătuită în penitenciar, posibil minorii cărora li se dăduse drumul mai repede], numai unul (Cosma Samuel) e din Tg. Mureş şi încă unul (Toti Sandor – com. Voivodeni) din judeţul Mureş. În rest arestaţii erau: 706 din Timişoara şi încă 68 din judeţul Timiş, 9 din jud. Suceava, 8 din jud. Bihor, 8 din jud. Hunedoara, 6 din jud. Caraş-Severin, 5 din jud. Arad etc. Toţi arestaţii erau cetăţeni români.

(„Renaşterea Bănăţeană” din 2 iunie 1992; criticile au fost repetate în „Nu” nr. 78/10 iunie 1992, „Expres” din 7 iulie 1992, la radio Timişoara, la conferinţa de presă a asociaţiei „17 Decembrie” din 17 decembrie 1992 – relatată în „România Liberă” din 19 decembrie 1992; ziarul „Adevărul” care scosese ediţie specială cu raportul lui Sergiu Nicolaescu a refuzat să publice replica asociaţiei „17 Decembrie”).

Notă: Am luat legătura cu senatorul Mihai Ruva (P.N.L.), cerîndu-i să prezinte în Senat obiecţiile pe care asociaţia „17 Decembrie” le are faţă de raportul Nicolaescu. Domnul Ruva a făgăduit că va face acest lucru, dar numai cînd discutarea raportului „decembrie 1989” va fi inclusă pe ordinea de zi a Senatului. I-am replicat ca acest lucru s-ar putea să nu se întîmple niciodată. Domnul senator a spus că în acest caz nu are ce face. Stăruinţa mea a sfîrşit prin a-l enerva pe domnul senator. Nu ştiu dacă atitudinea domnului Ruva a fost influenţată de faptul că, la vremea respectivă, Sergiu Nicolaescu abandonase F.S.N.-ul şi se înscrisese în grupul parlamentar P.N.L. Sigur este că pînă la alegerile din septembrie 1992 problema comisiei „decembrie 1989” nu a ajuns pe ordinea de zi a Senatului.

Întrebări pentru Sergiu Nicolaescu

În 12 februarie 1993, postul de radio „România Cultural” a transmis o emisiune legată de „misterele” revoluţiei al cărei invitat a fost Sergiu Nicolaescu. Pentru că în timpul emisiunii nu am izbutit să obţinem legătura telefonică, dorim să-i punem d-lui Nicolaescu, prin intermediul presei, următoarele întrebări:

1. De ce vorbeşte de evenimentele din Timişoara fără să fi luat legătura cu nici unul din răniţii revoluţiei timişorene?

2. În secţiunea a 3-a a raportului comisiei senatoriale conduse de Sergiu Nicolaescu („Adevărul” 25 mai 1992) se afirmă: „între persoanele reţinute de organele de ordine ale municipiului (Timişoara – n.n.) peste 100 erau cetăţeni veniţi din oraşul Tg. Mureş”.
Lista completă a arestaţilor din perioada revoluţiei există la Procuratura Militară, deci Comisia Senatorială o putea verifica. Numai un arestat, Cosma Samuel, este din Tg. Mureş.
Întrebare: Ce dorea domnul Nicolaescu să sugereze prin minciuna cu cei 100 de arestaţi din Tîrgu-Mureş?

3. În aceeaşi secţiune a raportului nicolaescian se afirmă că pagubele materiale înregistrate la Timişoara au fost de „peste 5 miliarde lei”. Cum a fost calculată aceasta sumă? Asociaţia „17 Decembrie” consideră că este o exagerare atît de neruşinată încît îl bănuim pe dl. Nicolaescu fie de rea-credinţă, fie de lipsă de discernămînt.

4. Este stabilit că generalul Milea a dat ordine de reprimare a revoluţiei. Pentru faptele lui, după izbînda revoluţiei ar fi fost pasibil de pedeapsa capitală. Comisia parlamentară pentru aplicarea legii 42 a respins acordarea titlului de erou lui Milea. Atunci de ce în secţiunea întîi a raportului lui Sergiu Nicolaescu („Strict Secret” nr.99 din 17 martie 1992) generalul Milea e prezentat ca erou?

5. Tot în secţiunea întîi a raportului citim: „În noaptea de 21/22.12.1989, din datele deţinute de Procuratura Militară a rezultat că au decedat (la Bucureşti – n.n.) 43 de persoane – 27 de civili şi 16 militari”.
Lista militarilor morţi în Bucureşti în timpul revoluţiei, publicată în „Armata României” la 3 ani de la revoluţie nu cuprinde nici o persoană moartă în Piaţa Universităţii în noaptea de 21/22.12.1989.
Întrebare: Îşi menţine Sergiu Nicolaescu afirmaţia că au existat 16 militari morţi în noaptea de 21/22 decembrie ’89 la Bucureşti? Dacă da, îl rugăm să prezinte lista cu numele şi adresa acestor militari. Dacă nu, să explice scopul dezinformării întreprinse.

6. În cadrul emisiunii radiofonice, dl. Nicolaescu numea teroriştii „diversionişti”. Oare ceea ce a facut domnia sa în 22 decembrie 1989, cînd a alungat unii revoluţionari din clădirea CC sub pretextul că aceasta ar fi fost minată (vezi revista clujeană „Nu” nr.76/1992) nu se numeşte diversiune ?

7. Dl. Nicolaescu a mai afirmat că Ceauşescu dispunea de rapoarte despre acţiuni destabilizatoare organizate din exterior. Ceauşescu dispunea, de pildă, şi de rapoarte privind producţii de grîu de 8000 kg/ha. Înseamnă că aceasta era realitatea ?

(„Ora” 25 februarie 1993)

Primim din partea domnului senator Sergiu Nicolaescu

Stimate domn,
Vă adresez rugămintea de a dispune publicarea răspunsului meu către asociaţia „17 Decembrie”, ca urmare a întrebărilor ce mi s-au pus prin intermediul ziarului dv. Înainte de aceasta atenţionăm pe cititori ca, ceea ce s-a dat publicităţii prin presa scrisă, este un material intermediar care oferă tuturor celor interesaţi o bază de discuţii, fiind susceptibil la completări şi îmbunătăţiri.
Activitatea de documentare se desfăşoară pe secţiuni corespunzătoare unor zone geografice şi va cuprinde, la timpul potrivit toate organele, organizaţiile şi forţele ce ne pot ajuta în elucidarea faptelor petrecute în decembrie 1989. Nu avem pretenţia deţinerii adevărului absolut, materialul nostru fiind deschis şi, repet, perfectibil.

Şi acum răspunsurile:
1. Asociaţiile revoluţionare din Timişoara, şi nu numai ele, vor fi audiate de grupa de lucru a Comisiei Senatoriale, cu ocazia investigaţiilor ce vor fi efectuate în teren, probabil în perioada 1.06-10.07.1993, conform proiectului planului de lucru [făgăduială nerespectată]. Pînă atunci, adresăm tuturor rugămintea de a culege cît mai multe date şi fapte probatorii, care să poată fi luate în consideraţie şi incluse în analize.

2. În legătură cu informaţia potrivit căreia, din participanţii la acţiunile din Timişoara, reţinuţi de organele de ordine, 100 proveneau din judeţul Tîrgu Mureş, citez ceea ce noi am scris: „Gral lt. Ilie Ceauşescu a informat conducerea M.Ap.N. asupra situaţiei din Timişoara, comunicînd totodată, că între persoanele reţinute de către organele de ordine ale municipiului erau cetăţeni veniţi din oraşul Tîrgu Mureş (Documentar M.Ap.N. S/2029 R/19.01.1991)”. Ca urmare, este opinia respectivei persoane şi nu punctul nostru de vedere.
Aceste episoade au fost redate pentru a explica contextul intern în care se desfăşurau evenimentele, potrivit opiniei unor persoane implicate în desfăşurarea lor.

3. Acelaşi răspuns este valabil şi pentru întrebarea a 3-a, cifrele respective fiind extrase din declaraţia lui Paul Niculescu Mizil.

4. Generalul Milea nu a dat un ordin de reprimare a revoluţiei. Dacă deţineţi alte informaţii de ce nu ni le comunicaţi? Mai toate ordinele sale sînt detaliate în secţiunea 1 şi 3 a Raportului Senatorial.
Dacă generalul Milea dădea ordin să se tragă în populaţia cinstită ieşită în stradă datorită lipsurilor şi nevoilor, s-ar fi produs un adevărat măcel.
Analizînd comportamentul generalului Milea, ca ministru al apărării naţionale, constatăm că el a încercat să frîneze acţiunile comandate de Ceauşescu, ceea ce nu-l absolvea de greşelile săvîrşite. Prin gestul său (sinuciderea), el a dezechilibrat din temelie structura de partid şi militară, fidele lui Ceauşescu.
Este singura personalitate din anturajul lui Ceauşescu care-l părăseşte, fapt confirmat la orele 10,00, prin afirmaţia publică a acestuia de a fi trădător.

5. Din materialele avute la dispoziţie, respectiv documentul statistic al S.M.C., rezultă că în ziua de 22.12.1989 au fost internaţi 16 militari (Documentar M.Ap.N., Inspectoratul General Medical 454/21.08.1991). În document nu sînt precizate cu exactitate ora incidentului, ci numai data de 22.12, urmînd ca pe măsura rezolvării cazurilor de către procuratură să revenim cu precizări.

6. Dezinformare se numeşte ceea ce dv. faceţi, domnule Mioc, fiindcă mă adresez dumneavoastră şi nu asociaţiei ce pretindeţi că o reprezentaţi.
După afirmaţiile dvs. toti marii comunişti aflaţi la C.C. în acel moment în camera în care am spus într-adevăr această frază, ar fi fost revoluţionari. Revedeţi caseta şi nu dezinformaţi cititorii.

7. Informaţiile deţinute de Ceauşescu erau foarte bine documentate, Securitatea noastră deţinînd date certe în această problemă. Dacă pe fond intern se proliferau exagerări sau chiar neadevăruri, informaţiile ce le primea de la Serviciul de Informaţii externe şi nu numai, erau întocmite direct de şeful D.S.S. şi care nu avea interes să-l „supere” pe Ceauşescu. Aceasta nu însemna că problemele de importanţă deosebită erau relatate întotdeauna corect.

Stimaţi membri ai Asociaţiei „17 Decembrie” mă adresez în special dvs, d-le Mioc, vă rugăm să studiaţi cu mai multă atenţie materialele date publicităţii de către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” şi fără rea voinţă sau intenţie de culpabilizare a unor persoane, să vă aduceţi contribuţia la îmbunătăţirea conţinutului acestora. Nu plecaţi de la ideea că numai dvs. deţineţi adevărul. Adevărul rezultă din analiza acţiunilor desfăşurate de toate forţele participante la evenimentele din acele zile fierbinţi.
Scopul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” este de a colabora cu orice instituţie sau persoană care-şi manifestă dorinţa sinceră de a contribui la aflarea adevărului.

Pentru o viitoare informare reciprocă, vă mulţumim anticipat.

Cu mulţumiri,
Sergiu Nicolaescu

(„Românul” din 8-14 martie 1993)

Sergiu Nicolaescu dezinformează

Săptămînalul „Românul” din 8-14 martie 1993 a publicat răspunsul domnului Sergiu Nicolaescu la întrebările Asociaţiei „17 Decembrie”, acuzîndu-ne totodată de dezinformare. Considerăm că se impun următoarele precizări:

1. Date şi fapte probatorii despre revoluţie au fost culese, încă din decembrie 1989, de către istoricii de la Muzeul Banatului, Procuratura Militară, ziarişti timişoreni. În 1990 s-a infiinţat şi o Comisie Guvernamentală de Anchetă care a fost desfiinţată, fără explicaţii, în iunie 1990 (păcat că domnul senator Nicolaescu nu a protestat în parlament la desfiinţarea acelei comisii). Menţionăm că acea Comisie Guvernamentală nu era formată din regizori, scenarişti sau poeţi ci din militari şi procurori militari.
În aprecierea evenimentelor de la Timişoara credem că ar trebui să se pornească de la cercetările făcute în 1990 de Comisia Guvernamentală şi de la marele număr de mărturii strînse în decembrie 1989 şi începutul anului 1990. Avantajele acestor mărturii sînt:

a. Martorii aveau memoria proaspată.
b. Erau mai puţin influenţaţi de diferite scenarii apărute în presă.
c. Actualmente există posibilitatea înrîuririi martorilor de către diferite grupuri de interese (de pildă, persoanele vinovate de reprimarea revoluţiei, pentru a scăpa de răspundere, pot mitui martori).

Asociaţia „17 Decembrie” va analiza dacă este sau nu cazul să colaboreze cu Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. Membrii noştri au depus deja mărturii la Procuratură, procesul „Timişoara”, Comisia Guvernamentală din 1990. Considerăm că, înainte de orice colaborare, Comisia Senatorială ar trebui sa dea o declaraţie de respingere a teoriei legitimităţii reprimării revoluţiei.
Ţinînd seama de dubiile existente cu privire la capacitatea intelectuală a parlamentarilor români (vezi rapoartele „Tîrgu Mureş”, „13-15 iunie 1990”, „septembrie 1991”), Asociaţia „17 Decembrie” îşi rezervă dreptul de a întocmi propriul raport cu privire la evenimentele din decembrie 1989.

2 şi 3. a. Judeţul Tîrgu Mureş nu există. Există un oraş Tîrgu Mureş şi un judeţ Mureş.
b. În raportul domnului Nicolaescu e scris ca Ilie Ceauşescu a afirmat că peste 100 dintre arestaţi erau din Tîrgu Mureş. Cînd dă citatul din propriul raport („Românul” 8 martie) domnul Nicolaescu omite cuvintele „peste 100”. Tocmai aceste cuvinte aveau menirea de a sugera anumite scenarii. Credem că această omisiune are drept scop insinuarea faptului că numărul de 100 de arestaţi tîrgmureşeni a fost născocit de asociaţia „17 Decembrie”. Ziarul „Adevărul” (ediţie specială) din 25 mai 1992 arată clar cine dezinformează.
c. Felul în care este redactat raportul Comisiei Senatoriale face ca 90 % dintre cititori să creadă că afirmaţiile lui Ilie Ceauşescu şi Paul Niculescu Mizil exprimă realitatea. Trebuia să se specifice clar că e vorba de minciuni. Scopul raportului trebuie să fie lămurirea cititorilor, nu crearea de confuzie.

4. a. Vinovăţia lui Vasile Milea reiese din Jurnalul acţiunilor de luptă al diviziei din Timişoara, jurnal aflat în copie la Procuratura Militară Timişoara.
b. Chiar în secţiunea întîi a raportului lui Sergiu Nicolaescu („Strict Secret” din 17 martie 1992) se spune: „putem afirma că generalul Milea este cel puţin la fel de vinovat ca orice militar ce se supune necondiţionat ordinelor date de comandant”. Această formulare, făcută în paralel cu declararea lui Milea drept erou, are drept scop răspîndirea în opinia publică a ideii de nevinovăţie a celor care au reprimat revoluţia, deoarece, nu-i aşa, toţi au executat nişte ordine. Exact această idee nu este acceptată de asociaţia „17 Decembrie”.
c. Afirmaţia că, dacă ar fi vrut, Milea ar fi putut provoca un adevărat măcel, dovedeşte necunoaşterea situaţiei reale a armatei române. În ultimii ani ai epocii Ceauşescu, indisciplina, alături de corupţie şi de sistemul de muşamalizare a neregulilor, era o caracteristică a armatei. Prin urmare, scăparea ei de sub control, în 20 decembrie la Timişoara şi ulterior în alte localităţi, reprezintă un fenomen firesc.
Dacă noi, revoluţionarii, am fi crezut în atotputernicia sistemului represiv ceauşist, nu am fi ieşit în stradă.
d. În conformitate cu strălucita logică a domnului Nicolaescu, aşteptăm concluzia că nici Ceauşescu nu a ordonat să se tragă în popor, căci dacă Ceauşescu ar fi dat un asemenea ordin s-ar fi produs un adevarat măcel.

5.a. De ce, dacă documentaţia existentă vorbeşte de 16 militari internaţi, în secţiunea întîi a raportului se vorbeşte de 16 militari decedaţi?
b. De ce, dacă documentaţia despre aceşti militari provine de la Inspectoratul General Medical al M.Ap.N., în raport se vorbeşte de Procuratura Militară?
c. De ce, dacă documentaţia vorbeşte de 22 decembrie, fără a se preciza ora, în raport se vorbeşte de noaptea de 21/22 ?

6.a. Sîntem obişnuiţi cu lozincăraia anticomunistă a domnului Nicolaescu. La un moment dat, domnia sa ameninţa că, dacă P.S.M. [Partidul Socialist al Muncii, condus de Ilie Verdeţ] nu va fi scos în afara legii, se va retrage din parlament. Apoi şi-a uitat făgăduiala. Minciuna este, în viaţa politica românească, un fenomen atît de frecvent, încît nu mai impresionează pe nimeni.
b. Trimiteţi caseta pe adresa asociaţiei „17 Decembrie”.

(text trimis, sub o formă uşor scurtată, revistei „Românul”, ca drept la replică. Nu a fost însă publicat)

Legat de polemica cu Sergiu Nicolaescu, mai urmăreşte:

Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
Recenzie la cartea lui Sergiu Nicolaescu „Revoluţia, începutul adevărului” (Editura Topaz 1995)
Boicotarea comisiei senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”

Paul Niculescu Mizil – opozant al clanului Ceauşescu?

Actualizare 25 iunie 2014 – linc la articolul din Evenimentul Zilei, care fusese schimbat.

Fostul demnitar comunist Paul Niculescu Mizil, bunicul proaspetei parlamentare Oana Niculescu Mizil, a murit.

Evenimentul Zilei (ziarul anticomuniştilor feroce) îl numeşte „opozant al clanului Ceauşescu”!

Fiica lui Niculescu-Mizil a fost la un moment dat iubita lui Nicu Ceauşescu, scrie tot „Evenimentul Zilei”.

În 1989 Paul Niculescu Mizil a fost printre criminalii comunişti din C.P.Ex. care au aprobat reprimarea cu foc a revoluţionarilor din 1989 (C.P.Ex.-ul a aprobat unanim represiunea, contrar ceea ce spune „Evenimentul Zilei”). Aşadar, nu este un simplu comunist ci un criminal comunist. A făcut şi puşcărie pentru asta (cu întreruperi, că mereu avea scutiri medicale), pînă a fost graţiat de Iliescu. Ziarul „Evenimentul Zilei” scrie că Mizil s-a opus deschiderii focului împotriva manifestanţilor de la Timişoara, dar procesul C.P.Ex. a dovedit altceva, situaţia juridică a lui Niculescu-Mizil după acel proces nu este de achitat ci de graţiat, adică vinovăţia sa a fost constatată de instanţă dar a beneficiat de mila preşedintelui.

În perioada imediat după 1989 Niculescu-Mizil a fost cel mai activ dintre foştii membrii C.P.Ex. în a scrie memorii către tot felul de ziare în care-şi pretindea nevinovăţia. Mereu vedeam în ziarele bucureştene ce spune Paul Niculescu Mizil despre revoluţie. Inclusiv despre ce s-a întîmplat la Timişoara a scris Paul Niculescu Mizil, fiind şi citat în raportul comisiei senatoriale „Decembrie 1989” a lui Sergiu Nicolaescu, deşi individul n-a fost prin Timişoara în timpul revoluţiei. S-a respectat regula mass-mediei bucureştene: istoria revoluţiei din 1989 trebuie scrisă în proporţie de 90% de comunişti. Dacă mai rămînea Ceauşescu proporţia era 100%, dar s-a instalat democraţia, de aia comuniştii controlează doar 90% din mass-media bucureşteană.

Dacă Paul Niculescu Mizil, fost mahăr comunist care a aprobat inclusiv măcelărirea demonstranţilor din 1989 şi a cărui fiică a fost ibovnica lui Nicu Ceauşescu (probabil a suferit în regimul dictatorial cînd Nicu o înşela cu altele) a devenit OPOZANT AL CLANULUI CEAUŞESCU (Evenimentul Zilei dixit), mie mi-e şi ruşine să mai spun că m-am opus regimului Ceauşescu. Nu mă pot compara cu adevăraţii bărbaţi ai neamului, opozanţi autentici ai dictaturii, precum acest Paul Niculescu Mizil (care, cîtă nobleţe sufletească, nici măcar n-a cerut certificat de revoluţionar).

Boicotarea comisiei senatoriale „decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”

Pe vremea cînd mă ocupam, în cadrul Asociaţiei „17 Decembrie” a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie Timişoara de „Comisia pentru Adevăr şi Dreptate”, am organizat boicotarea activităţii Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Motivul boicotării a fost lipsa unui răspuns mulţumitor la nişte cereri anterioare ale Asociaţiei „17 Decembrie” adresate respectivei comisii senatoriale. Mai jos republic un articol publicat în ziarul „Timişoara” din 9 decembrie 1993 în care explicam motivele boicotului. Respectivul articol l-am reprodus şi în cartea mea „Falsificatorii istoriei”.

Boicotarea comisiei senatoriale „decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”

-expunere de motive-

Aşa cum opinia publică a fost informată, asociaţia „17 Decembrie” a hotărît ca membrii ei să nu depună mărturii în faţa Comisiei Senatoriale „decembrie 1989” pînă cînd aceasta nu va accepta îndeplinirea anumitor condiţii. Motivele acestei atitudini sînt nedumeririle asociaţiei „17 Decembrie” legate de activitatea de pînă acum a Comisiei Senatoriale.

O primă nedumerire e legată de scopul acestei comisii. Oficial s-a declarat că se urmăreşte „aflarea adevărului despre revoluţie”.

Ne punem întrebarea: de ce vor domnii senatori să afle adevărul despre revoluţie? Este vorba de dorinţa satisfacerii unei curiozităţi platonice? Atunci, precizăm: membrii asociaţiei „17 Decembrie” n-au avut şi nu au nici un fel de curiozitate platonică legată de istoria revoluţiei. Ceea ce preocupă asociaţia noastră este tragerea la răspundere a celor vinovaţi de crimele din decembrie 1989.

Pentru a fi mai lesne înţeleşi vom da un exemplu: încă din 1990 se ştie că acţiunea militară din Calea Girocului, în urma căreia au rezultat un mare număr de morţi şi răniţi, a fost poruncită de generalul Ştefan Guşe. Printre morţi a fost, de pildă, fetiţa Cristina Lungu, în vîrstă de 2 ani. Generalul Guşe însuşi a recunoscut ordinul dat. Pe noi nu ne interesează ca, în urma cercetărilor Comisiei Senatoriale, să fie dezvăluite lucruri care, de fapt, sînt cunoscute încă din 1990. Ceea ce vrem este ca generalul Guşe să fie tras la răspundere pentru faptele sale.

Punctul trei alineatul întîi din manifestul „A căzut tirania!”, tipărit la Timişoara în 22 decembrie 1989, preciza: „Cerem cu fermitate să fie traşi la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în popor”. În opinia noastră tragerea la răspundere a criminalilor din decembrie 1989 trebuie să se faca indiferent de motivele care i-au determinat pe aceştia să săvîrşească acţiunile criminale.

Există o incompatibilitate între revendicările asociaţiei „17 Decembrie” şi propunerea făcută de dl Constantin Ticu Dumitrescu, fost preşedinte al Comisiei Senatoriale, de a se acorda impunitate acelor persoane implicate în reprimarea revoluţiei care se autodenunţă. Asociaţia „17 Decembrie” doreşte să se asigure că din activitatea Comisiei Senatoriale au fost eliminate principiile pe care dl. Constantin Ticu Dumitrescu a încercat să le impună.

Totodată, nu putem rămîne indiferenţi faţă de dezinformarea opiniei publice prin rapoartele precedente ale Comisiei Senatoriale, alcătuite de dl. Sergiu Nicolaescu. Ne referim la:

1. Afirmaţia despre existenţa a 16 militari omorîţi la Bucureşti în noaptea de 21/22 decembrie 1989.

2. Afirmaţia despre existenţa a „peste 100” de cetăţeni originari din oraşul Tg. Mureş printre persoanele arestate la Timişoara în timpul revoluţiei.

3. Aprecierea pagubelor din decembrie 1989 la Timişoara la „peste 5 miliarde lei”.

Menţionăm că, la cererea noastră, prima afirmaţie a fost dezminţită implicit de dl. Sergiu Nicolaescu, în revista „Românul” din 8-14 martie 1993. Apreciem că aceasta nu e destul, fiind necesară o dezminţire explicită răspîndită prin toate mijloacele de informare în masă care au difuzat rapoartele Comisiei Senatoriale, şi însoţită de o notă explicativă a domnului Sergiu Nicolaescu, care să lămureasca motivele apariţiei acestei dezinformări.

În legătura cu a 2-a afirmaţie, dl. Nicolaescu a încercat indirect să tăgăduiască că ar fi făcut-o, falsificînd, în numărul amintit din revista „Românul”, un citat din propriul său raport (prin omiterea aprecierii numerice), ceea ce face îndoielnică buna-credinţă a domniei sale.

Aprecierea pagubelor revoluţiei timişorene a fost justificată de dl. Nicolaescu prin faptul că s-a citat din mărturia lui Niculescu Mizil. Acceptăm scuza, însă cerem Comisiei Senatoriale să declare fără echivoc că aprecierea domnului Niculescu Mizil este greşită.

Toate acestea au fost cerute Comisiei Senatoriale încă din martie 1993. Ulterior, asociaţia „17 Decembrie” a informat despre aceste revendicări şi pe noul preşedinte al Comisiei Senatoriale, dl Valentin Gabrielescu. Pînă acum domnia sa nu a binevoit să răspundă cererilor noastre.

Mărturisim că, de multă vreme, asociaţia „17 Decembrie” are îndoieli asupra dorinţei oamenilor politici de a-i trage la răspundere pe criminalii din decembrie 1989. O serie de fapte care, după opinia noastra, sînt scandaloase, au trecut aproape neobservate de domnii politicieni. Enumerăm cîteva:

-desfiinţarea, fără explicaţii, a primei comisii de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 din Timişoara;

-desfiinţarea Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei, a cărui vină era susţinerea necesităţii pedepsirii celor implicaţi în reprimarea revoluţiei;

-trecerea în rezervă a unor cadre militare care se manifestaseră activ pentru tragerea la răspundere a ucigaşilor din decembrie ’89;

-declanşarea, în săptămînalul „Armata Poporului”, oficios al M.Ap.N., a unei campanii de presă în favoarea teoriei legitimităţii reprimării revoluţiei;

-falsificarea istoriei revoluţiei de către persoane cu funcţii de răspundere în stat (inclusiv membri ai guvernului).

Problemele enumerate, care în anul 1990 au provocat la Timişoara manifestaţii cu zeci de mii de participanţi şi chiar o grevă, în decembrie 1990, nu au izbutit însă să determine nici măcar o interpelare in parlament (nici chiar din partea actualului preşedinte al Comisiei Senatoriale, dl. Valentin Gabrielescu, care la acea vreme era deputat de Timiş). Doar după încercarea de molestare a fostului deputat Claudiu Iordache (decembrie 1990), unii parlamentari au început să manifeste interes faţă de aceste probleme (mai ales dl Claudiu Iordache), luările lor de poziţie limitîndu-se însă la generalităţi de tipul „cerem adevărul despre revoluţie”.

Spre părerea de rău a asociaţiei „17 Decembrie”, problemele enumerate nu au fost menţionate nici în campania electorală din septembrie 1992. Pentru această stare de lucruri vinovaţi sîntem noi, membrii asociaţiei „17 Decembrie”, fiindcă nu am ştiut să explicăm ce vrem la un nivel accesibil domnilor politicieni. În viitor vom încerca să ne reparăm greşeala.

Urmăreşte, pe acelaşi subiect: Emisiune TV despre revoluţia din 1989 cu Sergiu Nicolaescu nervos