Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (2). Istoricul dosarului mai 24, 2013


Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

Vezi şi prima parte a acestei ordonanţe: Consideraţii generale

II. SCURT ISTORIC AL DOSARULUI NR. 97/P/1990
Aşa cum am arătat, pe rolul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printre cauzele care au avut ca obiect fapte penale comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, s-a aflat şi dosarul nr. 76/P/1990, în care s-au efectuat cercetări faţă de inculpaţii Postelnicu Tudor (fost ministru de interne), Vlad Iulian (fost ministru secretar de stat la Ministerul de Interne şi sef al Departamentului Securităţii Statului), Bucurescu Gian (fost adjunct al ministrului de interne), Dănescu Gheorghe (fost adjunct al ministrului de interne), Goran Gheorghe (fost locţiitor al şefului Securităţii mun. Bucureşti), Bărbulescu Marin (fost şef al Miliţiei mun. Bucureşti), Vasile Gheorghe (fost adjunct al ministrului de interne) şi Vârban Mircea (fost şef al Serviciului de cercetări penale din cadrul Miliţiei mun. Bucureşti) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 189 alin. 2 C.pen. cu aplic art. 41 alin. 2 C.pen., reţinându-se în sarcina acestora că au ordonat lipsirea de libertate în mod ilegal, în perioada 21-22.12.1989, a unui număr de 1.245 persoane care au participat la manifestaţiile din Bucureşti şi faţă de inculpaţii Pârvulescu Marin (fost ofiţer de cercetare penală în cadrul Directiei a VI-a a fostei D.S.S.), Ştefan Gheorghe (ofiţer de cercetare penală în cadrul Direcţiei a VI-a a fostei D.S.S.) şi Gureşoae Ion (fost ofiţer de cercetare penală în cadrul Direcţiei a VI-a a fostei D.S.S.) cercetaţi sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 266 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., reţinându-se că în noaptea de 21/22.12.1989 au insultat, ameninţat şi lovit mai multi manifestanţi în scopul de a obţine de la aceştia declaraţii cu privire la participarea lor la mişcarea de protest din mun. Bucureşti, precum şi cu privire la conducătorii şi organizatorii acestei mişcări, toţi fiind trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 76/P/1990 din 15.08.1990. (more…)

 

Rich Andrew Hall – Cazul Petre Olaru (5). „Ziua” şi compania ripostează: Calvarul lui Olaru continuă iulie 24, 2009


Actualizare 8 decembrie 2018: Fiindcă legăturile către saitul ziua.net nu mai funcționează, schimbat în legături către saitul ziua.ro

Un nou fragment din cele scrise de profesorul american Rich Andrew Hall despre cazul Petre Olaru. Vezi şi celelalte fragmente prezentate pe acest blog:
Introducere
Ziarul „Ziua” dezvăluie cazul Petre Olaru
Petre Olaru: cel mai căutat om din România postceauşistă
Scepticism şi sarcasm în unele părţi faţă de dezvăluirile lui Olaru

Opiniile exprimate aparţin autorului, intervenţiile mele fiind cu litere cursive între paranteze drepte. Pentru a publica în alte părţi scrierile domnului Hall e nevoie să cereţi aprobarea autorului, pe care-l puteţi contacta la hallria@comcast.net

„Ziua” şi compania ripostează: Calvarul lui Olaru continuă

Ca răspuns la remarcile consilierului prezidenţial Dorin Marian şi probabil şi la comentariile sarcastice ale lui Cornel Nistorescu, Sorin Roşca Stănescu, senatorul Săndulescu şi Ştefan Rădoi au ripostat. Sorin Roşca Stănescu a scris un editorial intitulat „Cine este duplicitar? Dorin Marian sau Costin Georgescu? Sau amîndoi?” (linc), (more…)