Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (1). Consideraţii generale mai 23, 2013


Vestitul dosar 97/P/1990, în care procurorul Dan Voinea conexase toate cauzele legate de revoluţia din 1989 rămase nesoluţionate, a primit în 2010 o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. Voi reproduce în serial această ordonanţă, care sintetizează cercetările făcute de parchet în cauzele revoluţiei.

R O M Â N I A
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PARCHETELOR MILITARE
Nr. 97/P/1990
ORDONANŢĂ
18.10.2010
Procurori militari mr. magistrat Mihalache Codruţ, mr. magistrat Tudor Marian şi cpt. magistrat Culea Claudiu, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare
Examinând materialul de cercetare efectuat în dosarul nr. 97/P/1990, privind faptele comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, fapte care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri
CONSTATĂM URMĂTOARELE:
I. CONSIDERAŢII GENERALE
Evenimentele ce aveau să se declanşeze în ţara noastră la finele anului 1989 s-au înscris în procesul general est-european marcat de căderea regimurilor comuniste, conducând la eliminarea elementelor specifice sistemelor totalitare: dictatura partidului unic, caracterul excesiv centralizat al economiei etc.
Fostul preşedinte, Nicolae Ceauşescu, prin poziţia adoptată, a determinat o izolare totală a ţării noastre pe plan extern, fără precedent în trecutul istoric al României. În plan intern, consecinţa a fost accentuarea stărilor de nemulţumire în toate păturile sociale şi radicalizarea sensibilă a opiniei publice până la crearea unei situaţii deosebite, aşa cum evenimentele ulterioare aveau să o confirme. (more…)

 

Dosarele revoluţiei – un sait cu documente despre revoluţia din Timişoara decembrie 1, 2012


IMG_7172_TasalaCu sprijinul lui Teodor Mărieş şi al asociaţiei „21 Decembrie” a fost lansat saitul Dosarele revoluţiei (linc), care prezintă documente din „procesul celor 25” – primul proces al revoluţiei din Timişoara, care i-a avut ca inculpaţi pe Ion Coman, Radu Bălan, Ilie Matei, Cornel Pacoste, Emil Macri şi alţii (ofiţeri de miliţie şi securitate, activişti de partid). Nu au putut fi trimişi în judecată generalii Nuţă Constantin, Mihale Velicu şi colonelul Moraru Petre, foşti şefi ai Inspectoratului General al Miliţiei care răposaseră (Nuţă şi Mihale ca urmare a prăbuşirii elicopterului cu care erau transportaţi spre Bucureşti iar Moraru sinucis în celulă la Penitenciarul Timişoara).

Am vorbit la telefon cu domnul Mărieş înainte de lansarea saitului şi îmi spunea că fotografierea documentelor s-a făcut de către o echipă a asociaţiei „21 Decembrie”. Dînsul mi-a spus că e vorba de procesul Chiţac-Stănculescu, dar observ acum că e vorba de celălalt mare proces al revoluţiei timişorene. Mă întreb dacă în viitor vom vedea pe acest sait şi dosarul procesului Chiţac-Stănculescu. (more…)

 

Biserica mucenicilor arşi de la Timişoara, sfinţită la Popeşti-Leordeni iunie 6, 2011


De ziua eroilor, 2 iunie 2011, în comuna Popeşti-Leordeni de lîngă Bucureşti s-a sfinţit biserica ridicată în cinstea celor 40 de mucenici ai revoluţiei timişorene a căror cadavre au fost furate din spitalul judeţean Timişoara în noaptea de 18/19 decembrie 1989 şi arse la crematoriul din Bucureşti.

La vremea aceea Nicolae Ceauşescu era plecat în vizită în Iran. Porunca de a face cadavrele revoluţionarilor ucişi să dispară a fost dată de Elena Ceauşescu. Regimul comunist nici măcar nu voia să recunoască că au existat nişte tulburări (pînă la reîntoarcerea lui Ceauşescu din Iran şi cuvîntarea sa de la TVR din 20 decembrie 1989 – linc – ziarele româneşti nu au pomenit absolut nimic despre cele întîmplate în Timişoara) iar prin dispariţia cadavrelor s-a dorit dispariţia dovezilor, pentru ca să se poată spune apoi că aceşti morţi nici n-au existat. Pentru familiile celor dispăruţi se pregătise varianta că rudele lor au fugit peste graniţă (deşi unele din aceste familii cunoşteau deja adevărul). (more…)