Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (6). Starea de fapt. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor iunie 13, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 5 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
– Manifestația din Piața Universității
Starea de fapt (8-12 iunie 1990)
Starea de fapt. Intervenția din dimineața de 13 iunie, Atacul asupra Institutului de Arhitectură și atacul muncitorilor de la IMGB

În acest fragment continui prezentarea stării de fapt cu evenimentele începute în după amiaza de 13 iunie 1990, cînd cetățeni ai capitalei au reacționat înfuriați de violențele care se petrecuseră dimineața împotriva manifestanților.

4. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor

În acest timp, în zona centrală, actele de violentă s-au intensificat, punctele cele mai fierbinţi fiind pe linia barajelor formate de forţele de ordine, care închideau străzile adiacente Facultăţii de Arhitectură. Aceste străzi fiind relativ înguste, barajele de poliţie erau susţinute de un număr suficient de cadre, deoarece manifestanţii nu se puteau desfăşura decât pe acest front îngust. La un moment dat altercaţiile verbale au degenerat în loviri şi apoi în aruncări cu pietre din ambele părţi, având ca rezultat un flux şi reflux repetat al barajului poliţie – manifestanţi. (more…)

 

Rechizitoriul din procesul mineriadei din 1990 (5). Starea de fapt. Intervenția din dimineața de 13 iunie, atacul asupra Institutului de Arhitectură și atacul muncitorilor de la IMGB iunie 12, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 4 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
– Manifestația din Piața Universității
Starea de fapt (8-12 iunie 1990)

În fragmentul următor continui prezentarea stării de fapt cu intervenția forțelor de ordine din dimineața de 13 iunie 1990, atacul asupra1111111 Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” și intervenția muncitorilor de la IMGB.

1. Intervenţia din Piaţa Universităţii, 13 iunie 1990, ora 04:00

În dimineața zilei de 13.06.1990, în jurul orelor 04:00 a început acțiunea de degajare efectivă a Pieței Universității, care a durat câteva zeci de minute și a constat în ridicarea corturilor  unde efectuau greva foamei cei care recurseseră la această formă de protest și a persoanelor care ocupau zona, precum și în unele acțiuni de curățenie.

La acţiune au participat următoarele efective: 1.400 militari din cadrul M.I. (650 cadre de poliție, 500 militari în termen de la trupele de pază și ordine, 250 elevi de la Școala Superioară de Ofițeri de la Băneasa), precum și 3 autospeciale ale pompierilor, efective ale Serviciului Român de Informații, respectiv luptători din cadrul U.S.L.A., comandată de col.(…), 80 militari din Batalionul de Poliție Militară al M.Ap.N. și 10 autosanitare cu personalul medical necesar de la Ministerul Sănătății, pentru a transporta greviştii foamei. (more…)

 

Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (4). Starea de fapt (8-12 iunie 1990) iunie 8, 2019


Actualizare 9 iunie 2019: Adăugare filmare cu discuții în CPUN despre evenimentele din Piața Universității.

28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) – actual conducător al asociației 21 Decembrie. În spatele lui Mărieș e Dumitru Dincă. La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 3 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
Manifestația din Piața Universității

În fragmentul de acum prezint, din ceea ce Parchetul numește „starea de fapt”, evenimentele din perioada 8-12 iunie 1990, cînd s-a pregătit intervenția din Piața Universității.

IV. STAREA DE FAPT

La data de 9 iunie 1990, au fost convocate, în prima şedinţă, cele două camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor, respectiv Senatul, pentru a stabili comisiile de validare a mandatelor de deputaţi şi senatori, făcându-se astfel aplicarea art. 79 din Decretul Lege nr. 92/1990.

În data de 8 iunie 1990, la sediul F.S.N. din str. Varşoviei nr. 4, a avut loc o întâlnire la care au participat inculpaţii Ion IliescuPetre Roman, Dumitru S. Nicolae, Cazemir Benedict Ionescu, precum şi (…) şi alţii. În cadrul acestei întâlnirii s-a pus în discuţie eliberarea Pieţei Universităţii, discutându-se trei posibile scenarii şi anume: neintervenţia forţelor de ordine pentru înlăturarea manifestanţilor, intervenţia forţelor de ordine pentru eliberarea Pieţei Universităţii de persoanele care au mai continuat să demonstreze, iar cel de-al treilea scenariu l-a reprezentat implicarea muncitorilor în eliberarea Pieţei Universităţii şi, în mod special, a minerilor având în vedere precedentele intervenţii ale acestora, din 28-29 ianuarie 1990 şi respectiv 18-19 februarie 1990. Unii dintre cei prezenţi s-au opus eliberării Pieţei Universităţii, cu motivarea că numărul celor prezenţi în Piaţă este în continuă scădere, iar demonstraţiile se vor stinge de la sine. La un moment dat, inculpaţii Ion Iliescu şi Petre Roman au părăsit sediul F.S.N., iar întâlnirea celor menţionaţi s-a încheiat fără a se lua vreo decizie referitoare la Piaţa Universităţii (…). (more…)

 

Rechizitoriul din procesul mineriadei (3). Manifestația din Piața Universității iunie 3, 2019


28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) – actual conducător al asociației 21 Decembrie. În spatele lui Mărieș e Dumitru Dincă. La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 2 părți ale rechizitoriului:
Inculpații și obiectul cauzei
Date privind contextul general al cauzei

În această parte a rechizitoriului, Parchetul face o descriere istorică a apariției și dezvoltării mișcării din Piața Universității din București, din 1990. Se povestesc evenimentele de dinainte de ziua de 13 iunie 1990, cînd au început tulburările propriu-zise. Descrierea evenimentelor e făcută pe alocuri într-un mod de-a dreptul poetic (se citează în întregime „cîntecul golanilor” care se cînta în piață).

Remarc o faptă concretă pusă în seama inculpatului Adrian Sîrbu (cel care avea să înființeze mai apoi ProTV): „Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gîndească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitînd ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”. Dar este o faptă care nu s-a dus la îndeplinire și e dinainte de evenimentele care fac obiectul inculpărilor din dosar.

Pentru felul cum a început manifestația din Piața Universității, recomand un articol din 2016 a lui Ondine Gherguț din „România Liberă” (linc).

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu. Cu litere cursive între paranteze drepte am mai inserat unele explicații.

III. MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII (more…)

 

Rechizitoriul în procesul mineriadei din iunie 1990 (2). Date privind contextul general al cauzei mai 23, 2019


28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) și Dumitru Dincă (în spatele lui Mărieș). La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Actualizare 23 mai 2019, ora 10,47: Adăugare păreri legate de presupusul contact cu cancelarii europene ale unor dizidenți.

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi prima parte a rechizitoriului: Inculpații și obiectul cauzei (linc).

În această parte rechizitoriul face o expunere istorică a evenimentelor pînă la începerea manifestației din Piața Universității, ajungînd cu expunerea și la manifestațiile din Valea Jiului din 1977. Se afirmă în rechizitoriu că după evenimentele din 1977 cadre ale securității au fost încadrate ca muncitori în minele din Valea Jiului, cu scopul de a-i supraveghea și intimida pe mineri (asta-mi amintește de o lozincă de la mitingurile din 1990: „securiștii-n mină, să ne dea lumină”), dar nu se indică documente în sprijinul acestei afirmații. Printre intelectualii din CFSN care sînt enumerați ca fiind „cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene”, Parchetul îi numește pe Ion Caramitru și Domokos Geza. Rog cititorii acestui blog să-mi indice manifestări ale pozițiilor anticomuniste ale acestor persoane de dinainte de decembrie 1989. Deasemeni, și în cazul celorlalte persoane care se manifestaseră împotriva dictaturii amintite de Parchet, faptul că intraseră în contact cu cancelariile europene ar trebui dovedit, nu doar afirmat. Mărturisesc că nu știu ce dovezi există că Aurel Dragoș Munteanu, de pildă, a intrat în contact cu vreo cancelarie europeană. Niște scrisori ale lui fuseseră transmise la „Europa Liberă”, dar asta nu înseamnă automat „contact cu cancelarii europene”. Poate a existat un asemenea contact, dar Parchetul ar trebui să indice dovezi, fiindcă un rechizitoriu trebuie să se bizuie pe dovezi, nu pe presupuneri.

II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI (more…)

 

Rechizitoriul în procesul mineriadei din iunie 1990 (1). Inculpații și obiectul cauzei mai 20, 2019


28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990. Printre inculpați: Teodor Mărieș (cu barbă) și Dumitru Dincă (în spatele lui Mărieș). La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Am arătat deja că Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat rechizitoriul din procesul mineriadei din 1990 (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet. Pentru cititorii acestui blog, voi reda în serial rechizitoriul din dosarul mineriadei (în paralel cu serialul legat de rechizitoriul din „dosarul revoluției”). Chiar dacă anulat de către ÎCCJ, rechizitoriul are o oarecare valoare istorică (inclusiv cu privire la felul cum înțelege Parchetul să facă un astfel de rechizitoriu).

Extrasul de rechizitoriu pe care l-am avut la dispoziție conține multe nume anonimizate. Așa l-am primit, așa îl dau. Părerea mea e că se exagerează cu protecția datelor personale, în condițiile în care discutăm de infracțiuni împotriva umanității, iar procesele ar trebui să fie oricum publice. Și cînd e vorba de martori, opinia publică ar trebui să cunoască care sînt martorii pe baza cărora se fac acuzații de asemenea gravitate. Ascunderea identității unor martori s-a făcut doar în cazuri excepționale, cum au fost procesele legate de crimele din fosta Iugoslavie, și numai cînd existau date că dezvăluirea identității martorilor i-ar pune pe aceștia în primejdie majoră. Nu văd o asemenea situație la procesul mineriadei. Cum codul de procedură penală încă prevede că procesele sînt publice, oricum martorii ar deveni cunoscuți cu prilejul procesului. CEDO a stabilit în alte cazuri că judecătorii nu pot condamna doar pe baza unor declarații aflate la dosar ci trebuie să audieze personal martorii.

Extras
– formă anonimizată –

RECHIZITORIU

Anul  2017 luna 06 ziua 12

(…), procurori militari la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul penal (…), privind pe inculpaţii: (more…)

 

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (2). Considerații generale. Contextul intern și internațional mai 13, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului din „dosarul revoluției” cu prezentarea contextului intern și internațional în care s-a desfășurat revoluția, în viziunea procurorilor. Primul episod din acest rechizitoriu, deja prezentat: Inculpații, suspecții și obiectul cauzei (linc).

Remarc că se citează copios din raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Amintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara. Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

La „obiectul cauzei” (linc) Parchetul a precizat că cercetările au vizat perioada 16-31 decembrie 1989. După părerea mea, diversiunea legată de revoluție nu s-a oprit în 31 decembrie 1989 ci a continuat. Inițierea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din această diversiune. Această convingere m-a determinat să inițiez boicotarea activității acelei comisii. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele. Mai apoi diversiunea a continuat prin campaniile de presă pretinse pentru „adevărul revoluției” duse de „Jurnalul Național” (am scris o carte întreagă pe acest subiect) și de „Adevărul”, ori prin cărțile lui Alex Mihai Stoenescu (găsiți, la pagina Analize despre revoluția din 1989 – linc, mai multe articole pe acest subiect). Trimiterea în judecată a unora dintre vinovații de crimele din 1989, mai ales a generalilor Stănculescu și Chițac, a fost unul din motivele activizării campaniei de diversiuni despre revoluție (cum de altfel, începerea diversiunii în 22 decembrie 1989 e legată tot de dorința celor vinovați de a evita răspunderea penală). E complet greșit să se creadă că diversiunea a fost doar la TVR, iar în 31 decembrie 1989 cei care aveau de ascuns crimele revoluției s-au oprit brusc din activitatea diversionistă. Îl citez pe conducătorul revoluției arădene, Valentin Voicilă: „Diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi” (linc).

Un alt aspect pe care-l remarc este folosirea de către Parchet a prezumției de sinceritate atunci cînd se citează din declarații ale lui Nicolae Ceaușescu ori din rapoarte ale securității. Această prezumție este după părerea mea greșită, minciuna fiind o a doua natură a șefilor regimului comunist. Dacă Nicolae Ceaușescu vorbea despre agenturili străine asta nu înseamnă că el credea sincer acest lucru, ci că aceasta era varianta pe care a considerat necesar să o înfățișeze pentru a obține sprijin. Asemănător, vedem azi politicieni acuzîndu-și adversarii că sînt fie în slujba lui George Soros, fie în slujba lui Putin, dar, chiar și în cazurile în care afirmațiile respective se fac cu vehemență, ele nu sînt decît dovadă că asta au considerat folositor să spună politicienii respectivi, fără a dovedi nimic despre convingerile lăuntrice ale respectivilor politicieni.

Pentru a deduce convingerile lăuntrice ale personajelor trebuie urmărite nu vorbele ci faptele, iar în justificarea faptelor nu neapărat explicațiile date de făptași sînt cele adevărate. Spre exemplu, este un fapt că în 17 decembrie 1989 Ceaușescu a poruncit interzicerea intrării turiștilor străini în țară, dar asta nu înseamnă că el credea ce spusese, că asemenea turiști sînt „agenți de spionaj”. E vorba pur și simplu de dorința ca evenimentele începute să nu fie cunoscute peste hotare (Ministerul de Externe al RSR instruia ambasadorii români de pretutindeni: „În cazul în care veţi fi întrebat (repetăm: numai în cazul în care veţi fi întrebat) în legătură cu aşa-zisele evenimente de la Timişoara, răspundeţi cu toată claritatea că nu aveţi cunoştiinţă despre aşa ceva” – linc), iar Ceaușescu își dădea seama că niște turiști străini aflați în România pot vedea ce se întîmplă și, întorși în țara de origine, vor povesti presei. Faptul că abia după începerea evenimentelor de la Timișoara s-a luat măsura interzicerii pătrunderii în țară a turiștilor străini arată că ascunderea evenimentelor a fost motivul acțiunii, nu faptul că regimul se temea că asemenea turiști vor declanșa tulburări (ele deja fuseseră declanșate).

Totodată, și în cazul rapoartelor securității este greșit să se aplice prezumția de sinceritate. Nici față de Ceaușescu securitatea nu era sinceră. Nu își îngăduiau securiștii să-i raporteze lui Ceaușescu că însuși poporul român este împotriva sa și nici că, într-o anumită problemă pentru care Ceaușescu a cerut informații (să zicem, întrunirea Bush-Gorbaciov de la Malta), sînt incompetenți și n-au putut să le adune. Astfel, este foarte plauzibil ca rapoartele securității să fie încropeli din bănuieli și informații culese din ziare ca să-l mulțumească pe Ceaușescu.

Mai remarc o greșeală în rechizitoriu: Se vorbește de George W. Bush (linc) care s-ar fi întîlnit cu Gorbaciov la Malta, dar în 1989 președintele SUA era tatăl acestuia, George H. W. Bush (linc). Abia în 2000 a ajuns George W. Bush președinte al SUA.

Mai jos, următorul fragment din rechizitoriu:

B. SITUAŢIA DE FAPT
I. Consideraţii generale. Contextul intern şi cel internaţional. (more…)