Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Frontul Popular din Moldova – conferinţă de presă în noiembrie 1989. Pericolul dizolvării FPM a existat, însă din lipsă de motive pentru pedepsirea FPM a fost evitat noiembrie 15, 2011


Despre evenimentele din 7 şi 10 noiembrie 1989 de la Chişinău am mai relatat pe acest blog. Vezi:
16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească
7 şi 10 noiembrie 1989: ciocniri ale forţelor de ordine cu mulţimea la Chişinău
10 noiembrie 1989, incendierea ministerului de interne din Chişinău

Urmarea acestor evenimente a fost înlăturarea lui Simion Grosu din funcţia de prim-secretar al Partidului Comunist din Moldova şi înlocuirea sa cu Petru Lucinschi. Frontul Popular din Moldova s-a afirmat cu acest prilej ca o forţă politică de care trebuia să se ţină seama. Existau însă şi zvonuri că se pregăteşte scoaterea sa în afara legii. În acest context, în 16 noiembrie 1989 FPM a organizat o conferinţă de presă, care este relatată de Virgiliu Zagaevschi în săptămînalul „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989. Reproduc mai jos respectivul articol:

La 16 noiembrie a.c. F.P.M. a organizat o conferinţă de presă. Din păcate, la ea n-au asistat acei ce aveau în primul rînd nevoie de informaţie veridică (Fericite excepţii – „Sovetskaia Moldavia” şi „Krasnaia Zvezda”), pentru alde „Pravda” ori ATEM [agenţia de presă a guvernului moldovean] Frontul rămînînd un ozeneu de pe îndepărtata planetă Democraţia sau, parafrazînd formula clasică, o „nălucă” ce umblă prin Moldova. A dominat o atmosferă constructivă şi binevoitoare (cîteva încercări de provocare din partea „fericitelor excepţii” nefiind prea însemnate), cei prezenţi căpătînd cu cîteva clipe înainte o doză de optimism după prima apariţie (la TV) a noului prim-secretar Lucinschi, precum şi o doză de umor-satiră din comunicatul oficial, gen: „a fost eliberat în legătură cu trecerea la alt lucru şi mulţumindu-i-se fierbinte pentru toate celea…” [după toate probabilităţile, e vorba de fostul prim-secretar Simion Grosu]. (more…)

 

Reportaj de la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august 1989 august 26, 2011


M-am mai referit pe acest blog, în anii trecuţi, la „Marea Adunare Naţională”, cum a fost denumit mitingul care s-a desfăşurat în 27 august 1989 în centrul Chişinăului, cînd sute de mii de moldoveni au cerut Sovietului Suprem al republicii să adopte legile cu privire la limba de stat şi revenirea la grafie latină.

Citeşte:
27 August 1989 – Marea Adunare Naţională de la Chişinău sau „ziua ce va lumina un veac”
Marea Adunare Naţională de la Chişinău (video)

Azi vă prezint un reportaj de Gheorghe Lupuşor, Nicolae Misail şi I. Sandu de la această „Mare Adunare Naţională”, apărut în „Tinerimea Moldovei” din 30 august 1989.

(more…)

 

Marea Adunarea Naţională de la Chişinău (video) septembrie 1, 2009


La articolul 27 august 1989 – Marea Adunarea Naţională de la Chişinău sau „ziua ce va lumina un veac” am pus lincul la acest film documentar despre evenimentele de acum 20 de ani de la Chişinău. Am observat însă că nici unul din zece cititori ai articolului respectiv nu face clic pe linc. Lumea e comodă. Fiindcă am găsit filmul respectiv şi pe youtube, îl pun acum pe blog. O imagine face cît o mie de cuvinte, şi filmul de mai jos (4 părţi) merită văzut dacă doriţi să înţelegeţi evenimentele anului 1989. (more…)

 

27 August 1989 – Marea Adunare Naţională de la Chişinău sau „Ziua ce va lumina un veac” august 27, 2009


Actualizare: un film documentar cu înregistrări de la Marea Adunare Naţională din arhiva personală a cineastului Victor Bucătaru îl puteţi vedea pe saitul Jurnal TV.

În 27 august 1989 a avut loc la Chişinău cea mai mare demonstraţie din istoria Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti. 750000 de cetăţeni sovietici – după aprecierea săptămînalului „Literatura şi Arta” din 31 august 1989, care numeşte această manifestaţie „Marea Adunare Naţională” – s-au adunat în centrul Chişinăului pentru a cere Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, care urma să-şi înceapă sesiunea în 29 august, adoptarea legii despre proclamarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat a republicii, recunoaşterea identităţii acesteia cu limba română şi trecerea la alfabetul latin. A fost un tur de forţă a mişcării naţionale moldoveneşti, dacă ţinem seama că întreaga populaţie a Republicii era puţin peste 4 milioane de persoane.

LA310889_oraastrala
(more…)

 

16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească noiembrie 17, 2008


În 16 noiembrie s-au împlinit 19 ani de la un eveniment politic major din istoria Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti: înlăturarea de la putere a lui Simion Cuzmici Grosu, prim-secretarul filialei moldoveneşti a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.) şi înlocuirea sa cu Piotr Chirilovici Lucinschi (cunoscut şi sub numele de Petru Lucinschi), fost secretar adjunct al filialei din Tadjichistan a P.C.U.S., basarabean de obîrşie. Lucinschi avea să devină mai apoi preşedinte al Republicii Moldova din 1996 pînă în 2001, şi să fie decorat de Emil Constantinescu cu ordinul „Steaua României” în anul 2000.

Evenimentul a reprezentat o izbîndă a mişcării naţionale de peste Prut, căci Simion Grosu, lider politic din perioada brejnevistă, se manifestase ca un duşman al acestei mişcări, pe cînd Petru Lucinschi avea faima de a fi o persoană mai tolerantă din acest punct de vedere.

Eram abonat atunci la presa moldovenească, vă prezint ziarul „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989, pe atunci port-drapel al mişcării naţionale din Basarabia, anunţînd numirea lui Lucinschi:

moldova-018

Nicolae Dabija, redactorul şef al Literaturii şi Artei, azi candidat PNL pentru parlamentul României în circumscripţia pentru diasporă care include şi Republica Moldova, era entuziasmat de schimbarea politică intervenită. Pe prima pagină a ziarului pe care-l conducea publica o telegramă de la un oarecare Gheorghe Oancea: „La 16 noiembrie pe mult pătimitul pămînt al Moldovei s-a mai născut un copil. În cinstea alegerii lui Petru Lucinschi ca prim-secretar al C.C. al P.C.M. am hotărît să-l numim Petru”.

moldova-019

Nu a fost uşor să se ajungă la această situaţie. A fost nevoie pentru asta de ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine din Chişinău, în urma cărora sediul Ministerului de Interne moldovenesc, condus de Vladimir Voronin (actualul preşedinte al Moldovei) a fost incendiat. Este un fel de „13 iunie” moldovenesc, un crîmpei din istoria românilor destul de ignorat în România.

Totul a început în 7 noiembrie 1989, cînd se aniversa principala sărbătoare sovietică: Marea Revoluţie Socialistă din 1917. Conducerea de la Chişinău a hotărît să sărbătorească această zi în mod tradiţional, cu paradă militară. Povesteşte Alexandru Donos, în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989: „Un grup de cetăţeni s-au adunat în dimineaţa zilei de 7 noiembrie 1989 lîngă spitalul de boli infecţioase de pe bulevardul Lenin, unde se afla coloana tehnicii militare ce urma să ia parte la parada de pe Piaţa Victoriei. Aceştia au hotărît să-şi exprime poziţia antimilitaristă prin blocarea tancurilor şi altor blindate, aşezîndu-se direct în stradă în faţa tehnicii, pentru a-i bara calea”.

Oameni neînarmaţi care să se împotrivească tancurilor mai fuseseră în 1989 în Piaţa Tien An Men din China, şi aveau să mai fie în 17 decembrie 1989 la Timişoara. Reacţia forţelor de ordine moldoveneşti o povesteşte tot Alexandru Donos: „Detaşamente de tineri îmbrăcaţi în civil au tăbărît asupra celor din stradă, începînd fulgerător să-i bată în modul cel mai crunt, pînă la însîngerare, apoi îi luau tîrîş de acolo, ducîndu-i pe trotuar”.

moldova-008

moldova-009

După acest incident, oameni furioşi s-au îndreptat spre Piaţa Victoriei, unde întreaga conducere de partid a RSS Moldoveneşti se afla la tribuna oficială aşteptînd parada militară. La vederea acestora întreaga ştăbărime sovietică moldovenească şi-a luat tălpăşiţa! O umilinţă nemaiîntîlnită pentru puterea sovietică, de la instalarea ei în Basarabia! Alexandru Donos e grijuliu să dezvinovăţească Frontul Popular din Moldova de acest incident. Nu se ştia care va fi reacţia autorităţilor, dacă nu cumva Frontul Popular, organizaţia ce reprezenta mişcarea naţională a românilor basarabeni, nu va fi scoasă în afara legii: „Dinspre monumentul lui Ştefan cel Mare a venit un grup de bărbaţi şi femei, purtînd un tricolor. Ajungînd în dreptul tribunei (lor li s-au alăturat, întorcîndu-se tot atunci înapoi, o parte din demonstranţii coloanei ce trecuse deja …), grupul s-a oprit să scandeze ceva. Din cauza muzicii ce răsuna puternic din megafoane, nu se auzea ce strigă ei. Tot atunci conducerea a părăsit repede tribuna. Şi abia peste cîteva minute (…) a apărut coloana Frontului Popular. Cînd aceasta a ajuns în dreptul monumentului lui V. I. Lenin, la tribună, desigur nu era nimeni, fapt care i-a şi deziluzionat pe cei sosiţi. Ei nu ştiau: cu zece minute înainte aici venise un grup de provocatori cu scopul de a alunga conducerea de la tribună, pentru ca ea să nu întîmpine coloana F.P.M.”.

Cu alte cuvinte, explică Donos, Frontul Popular din Moldova e format din cetăţeni sovietici loiali care veniseră să-şi exprime bucuria aniversării marii revoluţii socialiste, şi care au fost profund dezamăgiţi că conducerea republicii nu le acordă atenţia cuvenită. Ăia care au oprit tancurile şi apoi au alungat conducerea republicii de la tribuna oficială nu ştim cine sînt, nişte provocatori.

„Literatura şi Arta” nu spune cine erau persoanele de la tribuna oficială care-şi luaseră tălpăşiţa de frica mulţimii. Indirect aflăm acest lucru din „Tinerimea Moldovei” din 10 noiembrie 1989, care publică un reportaj pe ton festiv despre eveniment, neamintind nici o vorbuliţă despre incidentele neplăcute conducerii sovietice: S. C. Grosu, I. T. Guţu, G. I. Eremei, I. P. Calin, V. C. Pşenicinicov, A. N. Sangheli, V. F. Semionov, M. I. Snegur, L. D. Dicusar, V. A Caziulin, G. I. Lavranciuc, V. V. Runcovschi, membri şi membri supleanţi ai Biroului C.C. al Partidului Comunist al Moldovei. Cei care cunoaşteţi alfabetul chirilic puteţi citi mai jos relatarea din „Tinerimea Moldovei”.

moldova-003

moldova-004

moldova-005

În „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie, Valeriu Rogozenco, ziarist la „Tinerimea Moldovei”, avea să explice că la acel ziar s-a interzis publicarea altor ştiri despre aniversarea din 7 noiembrie în afară de relatarea oficială a ATEM (Agenţia Telegrafică Moldovenească, aflată sub controlul guvernului moldovean).

moldova-021

„Literatura şi Arta” a fost practic singurul ziar care a spart cenzura, publicînd şi relatări ale martorilor oculari. Unele contrazic afirmaţiile lui Donos despre neimplicarea Frontului Popular. Vladimir Dorogan: „oamenii muncii au început să se adune lîngă spitalul republican de boli infecţioase pentru a participa la manifestaţie în cadrul coloanei organizate de Frontul Popular. În faţa noastră staţionau tancurile şi rachetele gata pentru parada militară. Din masa de oameni a ieşit în faţa tancurilor un grup alcătuit din aproximativ 100 de persoane (…) tovarăşii conducători au dat bir cu fugiţii îndată ce au zărit coloana Frontului Popular cu tricolorul”

moldova-010

moldova-012

În 10 noiembrie s-a încercat organizarea unui protest faţă de acţiunile miliţiei din 7 noiembrie. Arestarea celor care iniţiaseră demonstraţia de protest a dus la atacarea sediului Ministrului de Interne moldovenesc de mulţimea înfuriată. „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie face cronica evenimentelor.

moldova-015

moldova-017

Bilanţul evenimentelor include 142 de militari răniţi, scrie „Literatura şi Arta”, dar mijloacele de informare în masă oficiale refuzau să prezinte şi situaţia civililor răniţi, din care „Literatura şi Arta” numărase 76, inclusiv 8 otrăviţi cu gaze toxice. „Miliţia, aşa cum a apreciat generalul-maior E. A. Neceaiev, prim adjunct al şefului Direcţiei Generale pentru menţinerea ordinii publice a M.A.I. al URSS, sosit la Chişinău, a dat dovadă de stăpînire de sine şi datorită acestui lucru au putut fi evitate pierderile de vieţi omeneşti”. Astăzi, cel care îşi arogă meritul de a fi evitat pierderile de vieţi omeneşti este Vladimir Voronin, actualul preşedinte al Republicii Moldova, pe atunci ministru de interne al RSS Moldoveneşti.

moldova-011

Deputaţii moldoveni care reprezentau mişcarea naţională se delimitează de violenţe şi subliniază faptul că conducerea republicii le-a cerut ajutorul pentru potolirea mulţimii. De pildă, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie, Petru Buburuz, pînă în 2007 consilier al ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române, pe atunci deputat în Sovietul Suprem de la Moscova, protestează împotriva ponegririlor din mass media oficială, care-l înfăţişau ca un promotor al violenţelor: „Cînd situaţia din centrul oraşului a ieşit de sub control, noi am fost invitaţi oficial de către reprezentanţii conducerii pentru a normaliza situaţia. Mai mult decît atît, furia participanţilor la conflict ajunsese la o cotă, cînd tentativele de a-i calma deveniseră chiar riscante pentru viaţă. Astfel, automobilul miliţienesc prin amplificatoarele căruia am încercat împreună cu N. Dabija şi V. Matei să ne adresăm către atacanţi pentru a-i linişti, a fost în cîteva minute incendiat”.

moldova-031

Nu ştiu cîţi dintre români cunoşteau în decembrie 1989 cele întîmplate cu o lună înainte în Moldova Sovietică. Eu eram însă bine informat, căci eram abonat la ziare basarabene, şi pentru mine personal evenimentele de la Chişinău au fost o sursă de inspiraţie.