Etichetă: Petru Mirciov

Cauze penale ale revoluției


Anul trecut, între 26 și 28 noiembrie, asociația „Memorialul Revoluției” a organizat, împreună cu Forumul Democrat al Germanilor din Banat, conferința internațională „După 30 de ani. Moștenirea otrăvită a comunismului”. Despre acea conferință am scris la momentul respectiv pe blog (linc).

Recent la editura Memorialul Revoluției a apărut, sub coordonarea lui Gino Rado, un volum care cuprinde comunicările prezentate la acea conferință. Și eu am prezentat acolo o comunicare – „Cauze penale ale revoluției”, pe care o public acum și pe blog. Pe lîngă mine, mai semnează capitole în carte: Ioan Fernbach, Lucian Vasile Szabo, Gino Rado, Romeo Bălan, Plamen Dimitrov (Bulgaria), Eusebiu Narai, Traian Dragan, Darian Koci (Albania), Virgiliu Bîrlădeanu (Republica Moldova), Ludmila Cojocaru (Republica Moldova), Petru Mirciov, Liviu Țăranu, Adrian Szakacs, Cristian Borz. Cartea nu se găsește în librării, dar se poate găsi la asociația „Memorialul Revoluției”. Puteți achiziționa cartea și de la mine (vezi pagina Cărți de vînzare – linc), dar am un număr foarte mic de exemplare disponibile dintre cele primite ca drept de autor.

Redau mai jos capitolul din carte care constituie contribuția mea

Cauze penale ale revoluţiei Citește în continuare „Cauze penale ale revoluției”