Brînza a dispărut din pieţele timişorene, iar la Bucureşti o nouă piaţă ţărănească se desfiinţează

Ca urmare a Ordinului 111 al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, brînza a dispărut din pieţele timişorene, anunţă „Renaşterea Bănăţeană” din 2 februarie 2009.

„În Piaţa Badea Cîrţan nu era nici un comerciant, în Calea Lipovei doar o femeie a îndrăznit să scoată la vînzare brînză. (…) În Iosefin, la fel, o singură vînzătoare, din Ivanda, se afla în întreaga hală”, ne informează ziarul.

Din experienţă proprie ştiu că ieri în Piaţa 700 se găseau totuşi brînzeturi, dar la preţuri mai mari decît de obicei (18 lei/kg pentru caş de oaie). Este efectul micşorării concurenţei şi al costurilor suplimentare pe care le au producătorii, fie cu respectarea formalităţilor birocratice pretinse de Direcţia Sanitar Veterinară, fie cu amenzile.

Arătam într-un articol mai vechi de pe acest sait că ambalarea şi etichetarea obligatorie, impusă în numele alinierii la standardele Uniunii Europene, are ca adevărat scop eliminarea de pe piaţă a micilor producători, în favoarea marilor trusturi susţinute de birocraţia de la Bruxeles. Nu a existat în România o problemă reală cu un număr mare de toxiinfecţii alimentare datorate consumului de produse „neigienice” din pieţele ţărăneşti, iar dacă cumva asemenea problemă există, Ministerul Sănătăţii ar trebui s-o semnaleze, nu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară (care are specialişti în medicină veterinară, nu în medicină umană). Birocraţii „sanitar-veterinari” născocesc false probleme cu a căror rezolvare să-şi justifice apoi salariile, iar prin reglementările pe care le promovează obligă producătorii să le plătească tot felul de taxe, întru bunăstarea lor personală. Căci avem o puzderie de „Autorităţi Naţionale” care stabilesc taxe de capul lor, fără a fi controlate de nimeni. N-ar fi o problemă dacă acele taxe s-ar referi la nişte servicii facultative, dar respectivele „Autorităţi Naţionale” au grijă să emită reglementări prin care serviciile taxate sînt obligatorii pentru oricine vrea să desfăşoare activitate economică în domeniul lor de reglementare.

O situaţie asemănătoare se întîlneşte în unele ţări, unde Mafia obligă întreprinzătorii să-i plătească taxă de protecţie, cei care refuză fiind supuşi diferitelor hărţuiri. Însă sărmanii mafioţi trebuie să se străduiască singuri să-şi impună autoritatea asupra comercianţilor. Birocraţii n-au asemenea probleme, ei pot apela la întreaga structură a Statului Maximal (poliţie, jandarmerie, poliţie comunitară, instanţe judecătoreşti) pentru a constrînge recalcitranţii să se supună.

În cadrul ofensivei Statului împotriva pieţii libere, în paralel cu impunerea de diferite condiţii prin care producătorii să renunţe singuri la ideea de a-şi vinde direct marfa în pieţe, fără intermedierea băieţilor deştepţi de la multinaţionalele agreate de UE, se practică şi desfiinţarea pur şi simplu a unor pieţe. Recent, la Bucureşti s-a mai desfiinţat o piaţă agro-alimentară – Piaţa „Basarabia” din sectorul 2 (primar Neculai Onţanu, cunoscut şi pentru distrugerea pieţei Obor). Motivul invocat sînt gunoaiele lăsate de pieţari. Doar cu o mică parte din taxele încasate de la vînzătorii din piaţă, primăria putea angaja un om care să se ocupe permanent de curăţenia în zonă. Departe însă de gîndirea lui Onţanu că tarabagiii care plătesc nişte taxe Primăriei au dreptul şi la nişte servicii din partea acesteia, ceea ce se caută este un pretext pentru desfiinţarea pieţii. De ce să angajezi un măturător cînd cu mai mulţi bani se pot angaja nişte poliţişti comunitari care să dea amenzi? Iar dacă amenzile sînt contestate în instanţă e minunat – au de lucru şi colegii de la serviciul juridic!

Micşorarea numărului de locuri de vînzare disponibile în pieţele ţărăneşti va duce la creşterea chiriei pentru tarabe, autorităţile putînd invoca legea cererii şi ofertei. În multe locuri aceste chirii au ajuns deja la niveluri prohibitive. Efectul combinat al creşterii chiriilor pentru tarabe şi noilor pretenţii cărora trebuie să le facă faţă producătorii, este creşterea preţurilor de pe piaţa ţărănească la nivele similare cu cele din supermarchet. Astfel, sprijinul pe care orăşenii (clienţii) l-ar avea faţă de ideea de piaţă ţărănească va scădea, şi noi măsuri împotriva micilor producători vor putea fi luate, fără teama unor proteste semnificative.

Activitatea birocraţilor aduce unora şi avantaje. Lipsite de concurenţa pieţelor ţărăneşti, supermarcheturile vor putea să crească preţurile. Prevăd în viitor o creştere generală de preţuri la alimente, pe care politicienii o vor pune pe seama crizei economice mondiale. Dar, mai mult decît faptul că în SUA nişte oameni au luat împrumuturi de la bănci şi nu le-au returnat, pentru creşterile de preţuri din România vinovaţi sînt birocraţii noştri autohtoni, cît şi politicienii care au creat cadrul legislativ prielnic acestora.

Citeşte, pe aceeaşi temă:
Ambalarea şi etichetarea obligatorie, metodă prin care Statul Maximal elimină de pe piaţă micii producători
Uniunea Europeană interzice libera concurenţă
Zadarnicele proteste ale lăptarilor

Actualizare (14 februarie): Autorităţile par să dea înapoi, în Piaţa Badea Cîrţan au apărut iar vînzătorii de lactate, dar numai jumătate din cîţi erau înainte şi cu preţuri mărite. Se putea însă gusta brînza înainte de cumpărare. Efectul realizat este promovarea nihilismului juridic – avem nişte legi, care n-au nimic de-a face cu voinţa poporului căci sînt adoptate la presiunea UE, dar nu-i problemă, că oricum nu le respectăm. Rămîne de văzut cît va dura această îngăduinţă a autorităţilor.

Ambalarea şi etichetarea obligatorie – metodă prin care Statul Maximal elimină de pe piaţă micii producători

Ţăranii care vin cu brînză sau caş în pieţe vor trebui să ambaleze marfa şi să o eticheteze, conform unor noi reglementări ale Direcţiei Sanitar-Veterinare. Cei care nu se conformează riscă o amendă de pînă la 30 milioane lei vechi.

Este o nouă măsură impusă de alinierea României la standarde europene, prin care se realizează unul din adevăratele obiective ale Uniunii Europene: eliminarea de pe piaţă a micilor producători, în favoarea marilor trusturi susţinute de birocraţia de la Bruxeles.

Propagandistic, lucrurile sînt prezentate ca o expresie a grijii faţă de om care-i animă pe birocraţi, pe necesitatea protecţiei consumatorului. Dacă marfa are o etichetă pe care scrie numele producătorului şi termenul de garanţie, consumatorul nemulţumit ştie pe cine să reclame dacă i s-a vîndut marfă proastă.

De fapt, în pieţele ţărăneşti există un fel mult mai eficient de protecţie a consumatorului: acesta are dreptul să guste din marfă înainte de cumpărare. Astfel, clienţii pot să-şi dea seama de calitatea mărfii mult mai bine decît pe baza unei etichete care să certifice corespunderea cu nu ştiu care standard înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară. Degustarea este prevăzută şi în legislaţie ca drept al cumpărătorului. Art. 1301 din Codul Civil spune: „În privinţa vinului, oloiului şi altor asemenea lucruri care, după obicei, se gustă înainte de a se cumpăra, vinderea nu există pînă ce cumpărătorul nu le-a gustat şi n-a declarat că-i convin”. Dar în scumpa noastră patrie instrucţiunile Direcţiei Sanitar-Veterinare sînt mai importante decît legi organice precum Codul Civil. Exact acest drept de degustare al clientului, care este unul din principalele avantaje ale pieţii ţărăneşti, este eliminat prin noile reglementări de tip „european”. Consumatorul, a cărui protecţie se invocă, nu mai are dreptul să controleze singur calitatea mărfii, prin degustare, ci trebuie să se încreadă în echipele de birocraţi ale Direcţiei Sanitar-Veterinare care vor face controale periodice în gospodăriile producătorilor şi vor emite certificate de calitate.

Gospodăriile ţărăneşti nu dispun de linii de ambalare şi etichetare a produselor, şi tocmai asta e ideea – ţăranii să nu mai vîndă direct în piaţă, ci numai prin intermediul marilor firme. Investiţia într-o linie de ambalare şi etichetare este prea împovărătoare pentru o gospodărie ţărănească, ea se justifică numai la firmele mari, care au de ambalat cantităţi de ordinul tonelor. Dacă firmele mari oferă ţăranilor preţuri prea mici pentru producţia lor, acestora nu le rămîne decît să protesteze zadarnic (cum au mai făcut-o), dar modalitatea eficientă de protest – refuzul de a mai livra procesatorilor şi vînzarea mărfii direct către consumatori – devine imposibilă ca urmare a acţiunilor funcţionarilor Statului Maximal.

Deocamdată, ţăranii români adoptă rezistenţa pasivă. După cum scrie ziarul „Deşteptarea” din Bacău, în acel judeţ doar 33 de producători s-au înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară, acesta fiind şi motivul pentru care respectivul organism birocratic a stabilit deocamdată un nivel relativ scăzut al taxelor. Dar după ce producătorii vor fi prinşi în angrenajul birocratic taxele vor fi treptat mărite şi se vor introduce noi obligaţii privind controale periodice, care se vor face desigur tot contra cost. Scopul urmărit este de a face ca preţurile de pe piaţa ţărănească să nu fie mai scăzute decît cele înregistrate la supermarcheturi. În Uniunea Europeană se acceptă ca pe piaţa ţărănească să se vîndă maxim 5% din produse, şi numai pe segmentul de preţuri înalte.

Eforturile birocraţilor dau rezultate: în judeţul Braşov, de pildă, numărul bovinelor s-a redus cu 20% numai în ultimul an, tot mai mulţi crescători de animale renunţînd la afacere.

Un alt efect al obligativităţii ambalării şi etichetării produselor îl constituie creşterea cantităţii de deşeuri produse de fiecare gospodărie. La blocul meu, de pildă, în urmă cu 2-3 ani erau destule 2 tomberoane de gunoi, iar acum sînt 3 tomberoane care devin arhipline pînă la ziua ridicării gunoiului. Creşterea cantităţii de gunoaie este bucuria ecologiştilor, care au astfel obiect de activitate (şi de încasat bani) din afacerile cu reciclarea ecologică a deşeurilor.

Evoluţia actuală a fost anticipată într-un alt articol al meu mai vechi: Uniunea Europeană interzice libera concurenţă.

Uniunea Europeană interzice libera concurenţă

Al 100-lea articol de pe acest blog!

Articol publicat iniţial în ianuarie 2007 pe saitul altermedia. După momentul publicării articolului s-au realizat nişte derogări prin care, cel puţin la Timişoara, se mai îngăduie vînzarea de caş în piaţă, dar prin măsurile birocratice care au fost impuse producătorilor, preţurile pe piaţa ţărănească au crescut cu 50%, astfel încît aceasta nu mai este semnificativ mai ieftină decît marile magazine (cum era în ianuarie 2007). Dacă Statul va interzice complet vînzarea directă a producţiei micilor întreprinzători, aceştia nu vor mai avea pe orăşeni aliaţi în eventuale proteste, căci orăşenii au constatat că la piaţă preţurile sînt cam la fel ca în marile magazine. Dar poate nu se va ajunge la interzicere completă, căci obiectivul urmărit de marile trusturi a fost în general atins: ţăranul care vinde direct are preţuri similare cu cele din supermarchet (urmare a diferitelor formalităţi care i-au fost impuse şi a scumpirii taxei pentru taraba din piaţă). Primejdios era ţăranul care vindea mai ieftin decît supermarchetul, deranja situaţia în care pe piaţa ţărănească se vindeau 60% din produsele alimentare. O cotă de 5% pentru piaţa ţărănească, pe segmentul de lux cu preţuri mari, cum este şi în occident, se consideră acceptabilă.

Libertatea economică, cucerită cu sînge în decembrie 1989, prevăzută şi în Constituţia României, a devenit amintire odată cu integrarea în Uniunea Europeană. Odată cu această integrare, alături de tradiţionalele “să nu ucizi”, “să nu furi” a mai apărut o poruncă pe care românii vor trebui s-o asculte: “Să nu faci concurenţă marilor trusturi!”.

Adio brînză şi ouă vîndute la colţul străzii!” scrie “Evenimentul Zilei” din 16 ianuarie 2007, explicînd ultimele măsuri, conform normelor europene, luate de Autoritatea Sanitar-Veterinară. Birocraţii respectivi, plătiţi din banii contribuabililor, ne vor feri de primejdia caşului cumpărat direct de la ţărani.

Cît de mare este această primejdie nu pare să conteze. Există statistici cu numărul morţilor în accidente de circulaţie, dar comercializarea autoturismelor este îngăduită. Despre oameni care ar fi murit mîncînd caş cumpărat în piaţă n-am auzit, dar nici n-o să auzim: are grijă Statul Maximal să interzică negoţul cu asemenea produse. Trăiască cipsurile frumos ambalate şi pline de chimicale europene!

În mărinimia lor, birocraţii acceptă (deocamdată) şi unele derogări: brînza maturată este tolerată, cică n-ar fi aşa de primejdioasă. Se aude chiar că se va amîna intrarea în vigoare a noilor norme. Cîtă înţelegere!

Problema, ni se spune, este că brînza, carnea, ouăle ţăranilor sînt neambalate şi neetichetate iar producătorii nu au înregistrat un caiet de sarcini cu produsele lor la direcţiile agricole. Prin impunerea ambalării şi etichetării produselor, cît şi a îndeplinirii unor complicate formalităţi birocratice, se vor elimina de pe piaţă majoritatea ţăranilor care au neobrăzarea să concureze marile trusturi. Puţinii care vor îndeplini normele vor fi siliţi să crească preţurile ceea ce va face mai puţin atractivă oferta acestora. Un mare producător care are linie automată de ambalat şi comandă cîte un milion de etichete odată, poate ieşi mai ieftin în partea de ambalare şi etichetare decît o gospodărie ţărănească. Pentru un ţăran, cîteva zeci de milioane de lei cheltuiţi cu formalităţi birocratice sînt o problemă, pentru un trust multinaţional nu. Singura problemă reală a trusturilor multinaţionale este raportul calitate/preţ al produselor, raport la care, pînă acum, nu izbuteau să învingă micii producători. Noroc cu ajutorul Statului.

Dacă problema reală era sănătatea populaţiei, se puteau lua mostre de produse pentru analiză în laborator, iar în caz că se găsea ceva dăunător sănătăţii, producătorului respectiv i se putea confisca marfa şi aplica o amendă. Însă, conform normelor europene, prezumţia de nevinovăţie e valabilă doar pentru criminali şi hoţi. Ţăranii care cad în păcatul de a face concurenţă marilor firme sînt acuzaţi de lipsă de igienă şi otrăvire a populaţiei, fără a avea drept la apărare. Doar prezumţie de vinovăţie există în cazul ăsta, căci a face concurenţă este în Uniunea Europeană o faptă mai gravă decît a fura.

Vînzarea neambalată este de fapt unul din avantajele pieţii ţărăneşti – cumpărătorul poate să guste produsele înainte de a le cumpăra. Acum, în numele “protecţiei consumatorului”, dreptul consumatorului de a gusta din produse înainte de cumpărare este eliminat. Păcat că birocraţii ăştia care ne ocrotesc nu ne întreabă şi pe noi, consumatorii, ce părere avem.

Un alt aspect al noilor reglementări este că, prin obligarea ţăranilor de a înregistra “caiete de sarcini” pentru fiecare tip de brînză, iar apoi necesitatea unor controale periodice la gospodăriile producătorilor, birocraţii din Direcţiile Sanitar-Veterinare îşi au justificată existenţa şi lefurile pe care le primesc (ca să nu mai vorbim de posibilele manifestări ale recunoştiinţei din partea ţăranilor care vor primi mult-rîvnitele autorizaţii). Poliţia, jandarmii şi poliţia comunitară vor avea un nou obiect de activitate: lupta împotriva “mafiei caşului”, această ameninţare a statului de drept. Fiindcă vor exista printre ţărani elemente lipsite de spirit civic, care vor încerca să-şi vîndă producţia nelegal.

Pentru românii de rînd mîncarea va fi mai scumpă, dar mai frumos ambalată şi etichetată, mai plină de E-uri şi aditivi alimentari folosiţi de marile firme pentru conservarea produselor (ţăranii nu folosesc aşa ceva, căci avînd producţie puţină o vînd repede, cît e încă proaspătă). Şansa românului de rînd pentru a izbîndi în viaţă nu va fi de a-şi folosi inteligenţa, hărnicia şi îndemînarea pentru a începe o afacere pe cont propriu – Statul Maximal are grijă să impună reguli birocratice care să sufoce din faşă micii întreprinzători. Pentru românul de rînd, şansa vieţii va fi să devină angajat la un trust multinaţional.