Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Revista „Time” din 8 ianuarie 1990 compară căderea lui Ceaușescu cu cea a lui Noriega în Panama. „În timp ce sovieticii nu făceau nimic în România, SUA își încălca angajamentele din fața Organizației Statelor Americane de a nu invada un vecin” octombrie 29, 2018


Una dintre cele mai cunoscute reviste de politică internațională din lumea apuseană, „Time”, a publicat în 8 ianuarie 1990 articolul lui Otto Friedrich „Cînd tiranii cad”, în care e comparată răsturnarea lui Ceaușescu în România și a lui Manuel Noriega, în Panama. În afară de faptul că amîndoi sînt niște tirani, revista găsește că nu prea există asemănări între cele 2 cazuri. Românul Ceaușescu a fost răsturnat de propriul popor, în timp ce Noriega, de o oaste străină. În timp ce sovieticii nu s-au amestecat în România, americanii și-au încălcat angajamentele internaționale și au intervenit brutal pentru înlăturarea lui Noriega – sînt diferențe între cele 2 cazuri observate de revista „Time”. Articolul era „cover story”, adică articol principal pentru respectivul număr de revistă.

De remarcat că mai apoi, în cadrul campaniei de falsificare a istoriei, s-a pretins că evenimentele din România și Panama au fost legate între ele, existînd o înțelegere sovieto-americană ca fiecare țară să intervină în zona ei de influență. Adică exact contrariul a ce se afirmă în acest articol din „Time”.

Redau articolul pentru cititori, în tălmăcire proprie.

Cînd tiranii cad
de Otto Friedrich (more…)

 

New York Times, 20 decembrie 1989: „Statele Unite au puține mijloace să influențeze guvernul român” septembrie 8, 2017


Ziarul „New York Times” din 20 decembrie 1989 publică articolul lui Thomas L. Friedman „Reprimarea de către România a protestelor condamnată de către SUA ca brutală”. Îl reproduc aici, cu tălmăcire. Amintesc că același Thomas Friedman iscălise și în 19 decembrie 1989 un articol în New York Times despre revoluția română, care a fost deja prezentat pe acest blog (linc). Articolul relatează poziția oficială a autorităților americane despre situația din România, cum a fost comunicată presei. Am prezentat pe acest blog poziția guvernului american și din relatarea făcută de Chicago Tribune din 20 decembrie 1989 (linc). Comentariile mele sînt inserate cu litere cursive între paranteze drepte.

Reprimarea de către România a protestelor condamnată de către SUA ca „brutală”
de Thomas L. Friedman
special pentru New York Times

Washington, 19 decembrie. Casa Albă [clădirea unde locuiește președintele SUA; prin extensie, Președinția SUA] a condamnat azi reprimarea continuă a manifestanțiilor politici ca „brutală” și a spus că Statele Unite se gîndește să acționeze împreună cu aliații ei apuseni și cu Moscova pentru un anume fel de răspuns coordonat.

Agențiile de presă din estul Europei au difuzat azi relatări despre faptul că noi deschideri ale focului asupra demonstranților au avut loc în orașul Timișoara din vestul României. Într-una din cele mai senzaționale dintre acestea, agenția Taniug a Iugoslaviei a spus că există relatări neconfirmate că ar fi existat pînă la 2000 de morți. Alte relatări din Ungaria și Iugoslavia au vorbit de sute de morți.

Departamentul de Stat [Ministerul de externe american] a declarat că încă nu poate confirma nici un fel de număr de victime cu privire la ciocnirile care au fost relatate între poliție și manifestanți la Timișoara, dar a spus că doi funcționari ai ambasadei americane au fost trimiși luni în oraș din București, pentru a încerca să obțină informații din sursă directă. [deplasarea către Timişoara a unor angajaţi ai ambasadei SUA de la Bucureşti, declarată oficial de guvernul american şi relatată de presă, a fost ulterior declarată dovadă a plănuirii din străinătate a revoluţiei] (more…)

 

Radio Europa Liberă, „Actualitatea Românească” din 20 decembrie 1989. Înregistrare cu împuşcături din Timişoara. Şevardnadze: „Nu pot spune dacă acolo au pierit într-adevăr oameni, însă îmi exprim regretul”. Herta Muller şi Radu Câmpeanu de partea revoluţiei (audio) decembrie 22, 2009


Emisiunea „Actualitatea românească” din 20 decembrie 1989 difuzată de radio „Europa Liberă” cuprinde o înregistrare din 17 decembrie 1989 din Timişoara şi o declaraţie a unui participant direct la evenimente.

Alte emisiuni înregistrate de la „Europa Liberă” din timpul revoluţiei le puteţi găsi la pagina „Mijloacele de informare în masă străine în decembrie 1989”.

Fă clic pentru a asculta emisiunea de pe saitul radio Europa Liberă (34 minute 57 secunde)

Linc de rezervă

Transcriere înregistrare: (more…)

 

16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească noiembrie 17, 2008


În 16 noiembrie s-au împlinit 19 ani de la un eveniment politic major din istoria Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti: înlăturarea de la putere a lui Simion Cuzmici Grosu, prim-secretarul filialei moldoveneşti a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.) şi înlocuirea sa cu Piotr Chirilovici Lucinschi (cunoscut şi sub numele de Petru Lucinschi), fost secretar adjunct al filialei din Tadjichistan a P.C.U.S., basarabean de obîrşie. Lucinschi avea să devină mai apoi preşedinte al Republicii Moldova din 1996 pînă în 2001, şi să fie decorat de Emil Constantinescu cu ordinul „Steaua României” în anul 2000.

Evenimentul a reprezentat o izbîndă a mişcării naţionale de peste Prut, căci Simion Grosu, lider politic din perioada brejnevistă, se manifestase ca un duşman al acestei mişcări, pe cînd Petru Lucinschi avea faima de a fi o persoană mai tolerantă din acest punct de vedere.

Eram abonat atunci la presa moldovenească, vă prezint ziarul „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989, pe atunci port-drapel al mişcării naţionale din Basarabia, anunţînd numirea lui Lucinschi:

moldova-018

Nicolae Dabija, redactorul şef al Literaturii şi Artei, azi candidat PNL pentru parlamentul României în circumscripţia pentru diasporă care include şi Republica Moldova, era entuziasmat de schimbarea politică intervenită. Pe prima pagină a ziarului pe care-l conducea publica o telegramă de la un oarecare Gheorghe Oancea: „La 16 noiembrie pe mult pătimitul pămînt al Moldovei s-a mai născut un copil. În cinstea alegerii lui Petru Lucinschi ca prim-secretar al C.C. al P.C.M. am hotărît să-l numim Petru”.

moldova-019

Nu a fost uşor să se ajungă la această situaţie. A fost nevoie pentru asta de ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine din Chişinău, în urma cărora sediul Ministerului de Interne moldovenesc, condus de Vladimir Voronin (actualul preşedinte al Moldovei) a fost incendiat. Este un fel de „13 iunie” moldovenesc, un crîmpei din istoria românilor destul de ignorat în România.

Totul a început în 7 noiembrie 1989, cînd se aniversa principala sărbătoare sovietică: Marea Revoluţie Socialistă din 1917. Conducerea de la Chişinău a hotărît să sărbătorească această zi în mod tradiţional, cu paradă militară. Povesteşte Alexandru Donos, în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989: „Un grup de cetăţeni s-au adunat în dimineaţa zilei de 7 noiembrie 1989 lîngă spitalul de boli infecţioase de pe bulevardul Lenin, unde se afla coloana tehnicii militare ce urma să ia parte la parada de pe Piaţa Victoriei. Aceştia au hotărît să-şi exprime poziţia antimilitaristă prin blocarea tancurilor şi altor blindate, aşezîndu-se direct în stradă în faţa tehnicii, pentru a-i bara calea”.

Oameni neînarmaţi care să se împotrivească tancurilor mai fuseseră în 1989 în Piaţa Tien An Men din China, şi aveau să mai fie în 17 decembrie 1989 la Timişoara. Reacţia forţelor de ordine moldoveneşti o povesteşte tot Alexandru Donos: „Detaşamente de tineri îmbrăcaţi în civil au tăbărît asupra celor din stradă, începînd fulgerător să-i bată în modul cel mai crunt, pînă la însîngerare, apoi îi luau tîrîş de acolo, ducîndu-i pe trotuar”.

moldova-008

moldova-009

După acest incident, oameni furioşi s-au îndreptat spre Piaţa Victoriei, unde întreaga conducere de partid a RSS Moldoveneşti se afla la tribuna oficială aşteptînd parada militară. La vederea acestora întreaga ştăbărime sovietică moldovenească şi-a luat tălpăşiţa! O umilinţă nemaiîntîlnită pentru puterea sovietică, de la instalarea ei în Basarabia! Alexandru Donos e grijuliu să dezvinovăţească Frontul Popular din Moldova de acest incident. Nu se ştia care va fi reacţia autorităţilor, dacă nu cumva Frontul Popular, organizaţia ce reprezenta mişcarea naţională a românilor basarabeni, nu va fi scoasă în afara legii: „Dinspre monumentul lui Ştefan cel Mare a venit un grup de bărbaţi şi femei, purtînd un tricolor. Ajungînd în dreptul tribunei (lor li s-au alăturat, întorcîndu-se tot atunci înapoi, o parte din demonstranţii coloanei ce trecuse deja …), grupul s-a oprit să scandeze ceva. Din cauza muzicii ce răsuna puternic din megafoane, nu se auzea ce strigă ei. Tot atunci conducerea a părăsit repede tribuna. Şi abia peste cîteva minute (…) a apărut coloana Frontului Popular. Cînd aceasta a ajuns în dreptul monumentului lui V. I. Lenin, la tribună, desigur nu era nimeni, fapt care i-a şi deziluzionat pe cei sosiţi. Ei nu ştiau: cu zece minute înainte aici venise un grup de provocatori cu scopul de a alunga conducerea de la tribună, pentru ca ea să nu întîmpine coloana F.P.M.”.

Cu alte cuvinte, explică Donos, Frontul Popular din Moldova e format din cetăţeni sovietici loiali care veniseră să-şi exprime bucuria aniversării marii revoluţii socialiste, şi care au fost profund dezamăgiţi că conducerea republicii nu le acordă atenţia cuvenită. Ăia care au oprit tancurile şi apoi au alungat conducerea republicii de la tribuna oficială nu ştim cine sînt, nişte provocatori.

„Literatura şi Arta” nu spune cine erau persoanele de la tribuna oficială care-şi luaseră tălpăşiţa de frica mulţimii. Indirect aflăm acest lucru din „Tinerimea Moldovei” din 10 noiembrie 1989, care publică un reportaj pe ton festiv despre eveniment, neamintind nici o vorbuliţă despre incidentele neplăcute conducerii sovietice: S. C. Grosu, I. T. Guţu, G. I. Eremei, I. P. Calin, V. C. Pşenicinicov, A. N. Sangheli, V. F. Semionov, M. I. Snegur, L. D. Dicusar, V. A Caziulin, G. I. Lavranciuc, V. V. Runcovschi, membri şi membri supleanţi ai Biroului C.C. al Partidului Comunist al Moldovei. Cei care cunoaşteţi alfabetul chirilic puteţi citi mai jos relatarea din „Tinerimea Moldovei”.

moldova-003

moldova-004

moldova-005

În „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie, Valeriu Rogozenco, ziarist la „Tinerimea Moldovei”, avea să explice că la acel ziar s-a interzis publicarea altor ştiri despre aniversarea din 7 noiembrie în afară de relatarea oficială a ATEM (Agenţia Telegrafică Moldovenească, aflată sub controlul guvernului moldovean).

moldova-021

„Literatura şi Arta” a fost practic singurul ziar care a spart cenzura, publicînd şi relatări ale martorilor oculari. Unele contrazic afirmaţiile lui Donos despre neimplicarea Frontului Popular. Vladimir Dorogan: „oamenii muncii au început să se adune lîngă spitalul republican de boli infecţioase pentru a participa la manifestaţie în cadrul coloanei organizate de Frontul Popular. În faţa noastră staţionau tancurile şi rachetele gata pentru parada militară. Din masa de oameni a ieşit în faţa tancurilor un grup alcătuit din aproximativ 100 de persoane (…) tovarăşii conducători au dat bir cu fugiţii îndată ce au zărit coloana Frontului Popular cu tricolorul”

moldova-010

moldova-012

În 10 noiembrie s-a încercat organizarea unui protest faţă de acţiunile miliţiei din 7 noiembrie. Arestarea celor care iniţiaseră demonstraţia de protest a dus la atacarea sediului Ministrului de Interne moldovenesc de mulţimea înfuriată. „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie face cronica evenimentelor.

moldova-015

moldova-017

Bilanţul evenimentelor include 142 de militari răniţi, scrie „Literatura şi Arta”, dar mijloacele de informare în masă oficiale refuzau să prezinte şi situaţia civililor răniţi, din care „Literatura şi Arta” numărase 76, inclusiv 8 otrăviţi cu gaze toxice. „Miliţia, aşa cum a apreciat generalul-maior E. A. Neceaiev, prim adjunct al şefului Direcţiei Generale pentru menţinerea ordinii publice a M.A.I. al URSS, sosit la Chişinău, a dat dovadă de stăpînire de sine şi datorită acestui lucru au putut fi evitate pierderile de vieţi omeneşti”. Astăzi, cel care îşi arogă meritul de a fi evitat pierderile de vieţi omeneşti este Vladimir Voronin, actualul preşedinte al Republicii Moldova, pe atunci ministru de interne al RSS Moldoveneşti.

moldova-011

Deputaţii moldoveni care reprezentau mişcarea naţională se delimitează de violenţe şi subliniază faptul că conducerea republicii le-a cerut ajutorul pentru potolirea mulţimii. De pildă, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie, Petru Buburuz, pînă în 2007 consilier al ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române, pe atunci deputat în Sovietul Suprem de la Moscova, protestează împotriva ponegririlor din mass media oficială, care-l înfăţişau ca un promotor al violenţelor: „Cînd situaţia din centrul oraşului a ieşit de sub control, noi am fost invitaţi oficial de către reprezentanţii conducerii pentru a normaliza situaţia. Mai mult decît atît, furia participanţilor la conflict ajunsese la o cotă, cînd tentativele de a-i calma deveniseră chiar riscante pentru viaţă. Astfel, automobilul miliţienesc prin amplificatoarele căruia am încercat împreună cu N. Dabija şi V. Matei să ne adresăm către atacanţi pentru a-i linişti, a fost în cîteva minute incendiat”.

moldova-031

Nu ştiu cîţi dintre români cunoşteau în decembrie 1989 cele întîmplate cu o lună înainte în Moldova Sovietică. Eu eram însă bine informat, căci eram abonat la ziare basarabene, şi pentru mine personal evenimentele de la Chişinău au fost o sursă de inspiraţie.