Activitatea Inspectoratului M.I. Timiş în noaptea de 16/17 decembrie 1989

„În dosarul Timişoara era adevărul, dar pe nimeni nu a interesat”, spunea maiorul Radu Tinu, fost adjunct al şefului securităţii Timiş în decembrie 1989, într-un interviu dat lui Gabriel Argeşeanu în 1999 (linc).

Acum, după ce asociaţia „21 Decembrie” a făcut disponibile pe saitul „dosarele revoluţiei” documentele procesului revoluţiei din Timişoara (linc), prezint şi eu cititorilor cîte ceva de acolo. Azi vă prezint activitatea Inspectoratului Timiş al Ministerului de Interne (care cuprindea miliţia, securitatea, pompierii şi grănicerii) din noaptea de 16/17 decembrie 1989, conform unei note interne a acestui inspectorat, depusă la dosarul procesului „Timişoara”. Comentariile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte. Precizez că am prelucrat fotografiile de pe saitul dosarelerevolutiei.ro prin rotire şi decupare astfel încît documentele să fie cît mai lesne de citit.

IMG_0066_NotaMI1617

NOTĂ
privind informaţiile şi activităţile desfăşurate în noaptea de 16/17.12.89 de către Grupa de comandă a Inspectoratului judeţean Timiş al M.I. Continuă lectura

Indescriptibila senzaţie de euforie

Din cartea mea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost redau acum mărturia domnului Alexandru Cuţară, arestat în noaptea de 16/17 decembrie 1989. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele de azi pe care le-am inserat în text.

Născut în 24 februarie 1948 la Bucureşti, domnul Cuţară era în 1989 inginer constructor la ISPE (Institutul de Studii şi Proiectări Energetice). A participat la revoluţie alături de vecinul său de cartier Gheorghe Ciuhandu, care avea să devină apoi primarul Timişorii. După revoluţie domnul Cuţara a fost o perioadă preşedinte al asociaţiei ALTAR (a luptătorilor timişoreni arestaţi în revoluţie). Este totodată autorul unui album bilingv (română-germană) de prezentare a oraşului Timişoara pentru turişti (apărut după revoluţie).

De cîţiva ani urmăream zilnic emisiunile posturilor de radio „Europa Liberă” şi „Vocea Americii”, aşteptînd „să se întîmple ceva”. Mi-era clar că se apropie sfîrşitul lui Ceauşescu.

În seara de sîmbătă, 16 decembrie 1989, fiică-mea s-a întors acasă pe la ora 22,30 şi ne-a spus că în oraş e zarvă mare, lumea se agită, a fost spart sediul Comitetului Judeţean de Partid. Am crezut că revolta recentă de la Braşov se reeditează acum la Timişoara. Mi-am luat paltonul şi am ieşit în stradă. Am luat-o spre staţia de tramvai şi am fost surprins că o mulţime de tramvaie (1,2,6 …) circulau pe linia lui 4, aproape în şir indian [semn că fuseseră deviate de la traseul lor normal, care trecea prin Centru şi Piaţa Maria, lîngă locuinţa lui Laszlo Tokes]. M-am urcat într-un tramvai, am coborît la Continental şi am luat-o spre Consiliu. Am avut un şoc văzînd Consiliul scăldat în lumină şi înconjurat de figurile sinistre ale scutierilor (vedeam pentru prima dată uniformele acelea). M-am speriat puţin, dar m-am gîndit că dacă mă întorc din drum, pot fi suspectat de ceva. Am mers în continuare liniştit, iar la ASCAR am făcut colţul spre Loga. Aveam de gînd să fac un mic ocol şi să mă îndrept spre centru, dar am auzit un vuiet de glasuri dinspre complexul studenţesc. M-am îndreptat într-acolo. Se auzeau tot mai clar lozincile cunoscute („Studenţi, veniţi cu noi”, „Jos Ceauşescu”, „Jos dictatura”, etc.). Am întîlnit demonstranţii şi am continuat cu aceştia traseul. Continuă lectura

Polemica mea cu Vasile Popovici, în urma căreia Virgil Măgureanu a plecat din fruntea SRI

Din cartea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (editura Sedona 1999) reproduc expunerea pe care am făcut-o la simpozionul despre revoluţie organizat în decembrie 1996 la Timişoara, imediat după cîştigarea alegerilor de către Convenţia Democratică şi Emil Constantinescu. La acel simpozion am lansat un atac împotriva noii conduceri a ţării, care îl menţinea în funcţie pe directorul SRI Virgil Măgureanu, a cărui destituire o cerusem încă din 1994 pe motiv că falsifică istoria revoluţiei (linc). Cuvîntarea mea de la simpozion a fost publicată mai apoi de revista „22”, ceea ce a determinat o polemică în această revistă cu domnul Vasile Popovici, fost deputat, devenit apoi diplomat, membru marcant al societăţii „Timişoara” (aia cu Proclamaţia – linc). Revista „22” avea pe atunci o oarecare influenţă în cercurile care reprezentau noua guvernare şi după acea polemică, Virgil Măgureanu a fost nevoit să se retragă de la conducerea SRI (dar trecuseră cîteva luni de guvernare convenţio-democrată pînă s-a realizat asta, ceea ce mi s-a părut şi continuă să mi se pară scandalos). Cu litere cursive între paranteze drepte am adăugat comentarii ale mele de azi cu privire la textul de atunci.

Manipularea proceselor revoluţiei

După părerea mea, scoaterea basma curată a vinovaţilor de reprimarea revoluţiei a fost unul din scopurile puterii instalate în decembrie 1989.

Pentru realizarea acestui obiectiv s-au folosit diferite stratageme:

  • Subminarea cercetărilor legate de descoperirea vinovaţilor, pentru ca aceştia să nu poată fi arestaţi sau să fie eliberaţi din „lipsă de dovezi”.

Chiar sinteza Parchetului Militar despre revoluţie, alcătuită în 1994, afirmă: „Mare parte a organismelor către care Parchetul Militar s-a adresat solicitînd diferite relaţii, fie că au răspuns în mod incomplet sau superficial, fie nu au răspuns de loc. Această paletă a răspunsurilor primite din partea diferitelor organisme conţine o mare varietate, pornind de la răspunsuri incomplete, trecînd prin domeniul superficialului, spre a ajunge la note de relaţii care ţin de domeniul hilarului, sau mai grav chiar, frizează insolenţa” (pag. 33-34).

S-au luat măsuri împotriva celor care au tratat cu „insolenţă” eforturile de lămurire a evenimentelor din decembrie 1989? Nu. Se vor lua? Rămîne de văzut. [era un îndemn pentru noua guvernare a Convenţiei Democratice] Continuă lectura

Registrul comunicări teren al serviciului filaj al Securităţii Timiş în decembrie 1989

Am prezentat în trecut pe acest blog 2 rapoarte făcute de Nicolae Mavru, şeful serviciului „F” (filaj) al securităţii Timiş, în decembrie 1989. Vezi:
Raportul Securităţii despre filajul făcut la locuinţa lui Tokes
Raportul serviciului de filaj al Securităţii Timiş din 19 decembrie 1989

Prezint acum şi Registrul cu comunicări din teren al serviciului filaj al securităţii Timiş, din decembrie 1989, primit de mine prin intermediul asociaţiei „Memorialul Revoluţiei”. Comentariile şi explicaţiile mele sînt inserate în text cu litere cursive între paranteze drepte. Uneori am pus semne de întrebare cînd n-am fost sigur că am transcris sau interpretat corect documentul. Se pot observa anumite prescurtări şi indicative folosite de securitate – ajutorul cititorilor acestui blog pentru descifrarea lor ar fi de folos.


[Însemnare pe care după semnătură o identific ca aparţinînd procurorului militar Romeo Bălan, atunci căpitan, azi general pensionat. Cel mai probabil înscrisul acesta a fost depus şi la dosarul „procesului celor 25”] Filele 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76 şi 77 din Registru comunicări teren al Serivicului „F” [filaj], în registrat la M.I. sub nr. 0457/06.05.1989

Procuror militar şef adj[unct] [semnătură Romeo Bălan] Continuă lectura

Alexandru Tacu despre frauda „revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi

Alexandru Tacu este un fost deţinut politic ieşean, semnatar în 1989, alături de Dan Petrescu, a „declaraţiei de la Iaşi” care s-a difuzat la radio Europa Liberă în 9 octombrie 1989 şi în care se protesta împotriva regimului Ceauşescu. În cartea „Revoluţia la negru. Iaşi 14 decembrie 1989, începutul revoluţiei române? – o fraudă!” (editura 3D Arte, 2010 – linc) domnia sa comentează ceea ce dînsul consideră o fraudă istoriografică – aşa-zisul început al revoluţiei române în 14 decembrie 1989 la Iaşi. Cartea domnului Tacu este o replică la o altă carte – „Iaşi 14 decembrie 1989 – începutul revoluţiei române?” apărută în 2000 la editura Cogito din Oradea sub îngrijirea lui Gheorghe Florescu, profesor universitar, şi a lui Cassian Maria Spiridon, unul din autodeclaraţii lideri ai „revoluţiei” ieşene şi principalul propagandist al acesteia după 1989, cît şi la unele articole din presa ieşeană despre ziua de 14 decembrie 1989. „Nişte impostori au machiat o sosie, un fel de raport-lucrare, aş numi-o cu maliţiozitate antologie de truc şi chestii, prin excelenţă de sorginte tupeist-livrescă (…) Estimez discuţia asupra ‘maculaturii’ ca fiind de stringentă actualitate, deşi ceva timp de la aventura imbroglio a trecut” (pag. 8), „Falsificatorii de istorie, de fapt infractori de drept comun, cu o formulă brigantescă: Sesam deschide-te!, au reuşit tot ce şi-au dorit: o structură privată numită Asociaţia 14 decembrie 1989, ‘cetăţeni de onoare ai urbei’, titluri naţionale în grad de cavaler acordate de preşedintele penal Ion Iliescu” (pag. 136), spune domnul Tacu. Volumul editat de Gheorghe Florescu şi Cassian Spiridon susţine că în 14 decembrie 1989 în Piaţa Unirii din Iaşi s-ar fi încercat organizarea unei manifestaţii anticeauşiste, care ar fi eşuat datorită prezenţei forţelor de ordine, iar această încercare eşuată ar fi reprezentat de fapt începutul revoluţiei române. Ideea a fost popularizată ulterior în presă (mai ales ieşeană) şi de persoane precum Alex Mihai Stoenescu (informator al securităţii – linc) şi a ajuns şi în manualele şcolare de istorie. Domnul Tacu a citit cartea îngrijită de Florescu şi Spiridon „cu atenţia martorului sub ochii căruia în 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut nimic evenimenţial în Piaţa Unirii, cît şi pe platforma Combinatului de utilaj greu, de natură să sugereze iminenţa unui protest politic, sau mă rog, o revoltă antiregim” (pag. 7-8). Continuă lectura

Alex Stoenescu – “Interviuri despre revoluţie” (recenzie)

Reproduc mai jos o recenzie la cartea lui Alex Mihai Stoenescu – „Interviuri despre revoluţie” (editura Rao 2004), publicată de mine în 2005 în presa timişoreană, şi republicată în cartea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (în ediţia de pe internet a acestei cărţi acest capitol lipseşte). Cititorii acestui blog au putut lua cunoştiinţă de multe alte comentarii despre scrierile lui Alex Mihai Stoenescu (vezi pagina „Analize despre revoluţia din 1989”).

Ion Luca Caragiale avea o schiţă în care un profesor, ca să dea notă bună unui elev slab, pune întrebări de felul: “Nu-i aşa că …”. Elevul răspunde “Da, aşa e”, concluzia fiind că elevul e eminent!

Cam aşa stau lucrurile şi cu cartea lui Alex Stoenescu “Interviuri despre revoluţie” (Editura Rao 2004). Autorul nu urmăreşte adevărul despre revoluţie, ci strîngerea de “dovezi” în favoarea principalelor sale teze despre acest subiect: implicarea agenturilor străine şi patriotismul Securităţii, care ar fi fost de fapt de partea revoluţiei în 1989. Deseori martorii nu confirmă prejudecăţile autorului, iar atunci acesta le sugerează răspunsurile care trebuiesc date. Cînd răspunsurile sugerate convin intereselor celor interviaţi, uneori aceştia intră în jocul autorului. Continuă lectura

Richard Andrew Hall: Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România (V). Recapitularea dovezilor

În 2009 am publicat pe acest blog traducerea unor fragmente din teza de doctorat a profesorului american Richard Andrew Hall„Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”. Respectiva teză de doctorat a fost susţinută în decembrie 1996 la Universitatea Indiana. Voi prezenta în perioada următoare noi fragmente din această teză de doctorat. În textul lucrării domnului Hall, fragmentele pe care le voi prezenta sînt anterioare celor deja traduse, care au fost numerotate 1-8, şi le voi numerota cu cifre romane. Cu litere cursive între paranteze drepte am introdus în text unele comentarii ale mele.

Pentru republicarea în altă parte a acestei teze este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Fragmentele deja traduse din teza de doctorat a profesorului Hall:
Începutul sfîrşitului: Timişoara 15-17 decembrie 1989
O privire de ansamblu asupra revoltei din Timişoara
„Ialta-Malta” şi teoria intervenţiei străine în revoluţia de la Timişoara
Întrebări despre tratarea cazului Tokes de către regim
Recapitularea dovezilor – fragmentul prezentat acum
Ceauşescu pleacă în Iran
18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu
20 decembrie 1989: Protestatarii cuceresc Timişoara
Greşeala fatală a lui Ceauşescu: mitingul din 21 decembrie
Cine a aruncat “petarda”?
Rolul USLA în reprimarea din 21-22 decembrie 1989 la Bucureşti
Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?
Ceauşeştii în timpul fugii
Concluzii

Recapitularea dovezilor Continuă lectura

Richard Andrew Hall: Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu (III). „Ialta-Malta” şi teoria intervenţiei străine în revolta de la Timişoara

În 2009 am publicat pe acest blog traducerea unor fragmente din teza de doctorat a profesorului american Richard Andrew Hall„Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”. Respectiva teză de doctorat a fost susţinută în decembrie 1996 la Universitatea Indiana. Voi prezenta în perioada următoare noi fragmente din această teză de doctorat. În textul lucrării domnului Hall, fragmentele pe care le voi prezenta sînt anterioare celor deja traduse, care au fost numerotate 1-8, şi le voi numerota cu cifre romane. Cu litere cursive între paranteze drepte am introdus în text unele comentarii ale mele.

Pentru republicarea în altă parte a acestei teze este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Fragmentele deja traduse din teza de doctorat a profesorului Hall:
Începutul sfîrşitului: Timişoara 15-17 decembrie 1989
O privire de ansamblu asupra revoltei din Timişoara
„Ialta-Malta” şi teoria intervenţiei străine în revolta de la Timişoara – fragmentul prezentat acum
Ceauşescu pleacă în Iran
18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu
20 decembrie 1989: Protestatarii cuceresc Timişoara
Greşeala fatală a lui Ceauşescu: mitingul din 21 decembrie
Cine a aruncat “petarda”?
Rolul USLA în reprimarea din 21-22 decembrie 1989 la Bucureşti
Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?
Ceauşeştii în timpul fugii
Concluzii

„Ialta-Malta” şi teoria intervenţiei străine în revolta de la Timişoara Continuă lectura

Dezinformarea Paulian Păsărin, din nou la modă în blogosferă

Paulian Păsărin. Sursă foto http://bit.ly/chr4ou

În trecut, prin mai multe saituri internet s-a răspîndit un text, conţinînd pretinse dezvăluiri despre revoluţia din decembrie 1989 ale colonelului de securitate Paulian Păsărin.

Am găsit textul respectiv în mai multe locuri ale internetului, precum: blogul lui Dan Culcer (linc), saitul Partidului Naţional Democrat Creştin (linc), agenţia de presă „Aşii români” (linc), blogul lui Ovidiu Creangă (linc), forumul The Pyramide Power (linc), saitul lui Cosmin Dumitru (linc), blogul „Cartea Albă” (linc), blogul lui Andrew (linc), saitul amosnews (linc), săptămînalul „Vertical” (linc), saitul „Necenzurat” (linc), blogul „Cronici Geruliene” (linc), blogul „Ortodoxia” (linc), forumul portalul revoluţiei (linc), blogul „fă-te auzit!” (linc), blogul ANCMRR Olt (linc), blogul lui Sorin Platon (linc), blogul „Revoluţia română 89” (linc), blogul „Curat murdar” (linc)

Uneori, interviul cu Păsărin este reprodus ca un comentariu pe saiturile unor ziare sau posturi TV, la articole tratînd alte subiecte: Cotidianul (linc), România Liberă (linc), Antena 3 (linc). A fost difuzat sub formă de comentariu (complet off-topic) chiar şi pe blogul lui Ion Iliescu (linc) sau blogul lui Adrian Năstase (linc). Iată textul:

Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.
Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: “Mi-au făcut-o şi ei mie.”.
Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989 ? Continuă lectura

Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (10). Guşă şi Stănculescu la proces

Un nou fragment din filmul „Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. Aici sînt prezentate declaraţii date în procesul revoluţiei de la Timişoara („procesul celor 25”) de martorii Victor Stănculescu şi Ştefan Guşă şi declaraţii date pentru reporteri de inculpaţii Ion Corpodeanu şi Tinu Radu. Comentariile mele ulterioare sînt inserate cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele 9 fragmente prezentate pe acest blog:
15 decembrie 1989
16 decembrie 1989
În jurul lui Tokes
Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine
Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989
Groapa comună din cimitirul eroilor
Catedrală, 17-18 decembrie 1989
Recapitulare prima parte

Transcriere înregistrare: Continuă lectura