Etichetă: războiul radio-electronic

Noul rechizitoriu în „dosarul revoluției”

Ministerul Public a prezentat, pe saitul său, noul rechizitoriu în „dosarul revoluției” (linc), în care au fost inculpați Ion Iliescu, fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprimministru, și generalul Iosif Rus.

Rechizitoriul inițial din acest proces a fost amplu comentat de mine, într-o serie de articole, întrerupte cînd a apărut problema c0vid:
– Rechizitoriul din „dosarul revoluției” (1). Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (2). Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Rechizitoriul în dosarul revoluției (3). Constituirea grupului dizident Iliescu
– Rechizitoriul în dosarul revoluției (4). Timișoara – autoritate de lucru judecat
Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
Rechizitoriul în procesul revoluției (6). Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
Rechizitoriul în procesul revoluției (7). Principalele evenimente desfăşurate în intervalul orar 12:06 -16:00 din data de 22 decembrie 1989
Rechizitoriul în procesul revoluției (8). Revoluția în orașele României
Rechizitoriul în procesul revoluției (9). Preluarea puterii de către CFSN
– Rechizitoriul în procesul revoluției (10). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Rechizitoriul în procesul revoluției (11). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
Rechizitoriul în procesul revoluției (12). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
Rechizitoriul în procesul revoluției (13). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (14). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (15). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – Şeful Aviaţiei Militare
Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (16). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae
Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (17). Clasarea cauzei față de anumiți făptuitori, bănuiți și părți civile. Disjungerea cauzei legată de avionul prăbușit în 28 decembrie 1989
Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (18). Solicitarea intervenției militare din partea URSS
Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (19). Ascunderea filosovietismului noii puteri

Acum acel rechizitoriu inițial a fost completat în urma cercetărilor pe care ÎCCJ a considerat necesar să fie făcute. ÎCCJ a cerut și eliminarea unor dovezi de la dosar. Cele mai importante dovezi eliminate par să fie declarațiile date inculpații Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu în fața Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”, rapoartele întocmite de acea comisie senatorială, sinteza despre revoluție a parchetului militar alcătuită în 1994, punctul de vedere preliminar al SRI despre evenimente, documentarul privind Marele Stat Major din cadrul M.Ap.N., „Cartea revoluției române. Decembrie 1989” de Sergiu Nicolaescu și documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 datate mai 1991 cu referire la acțiunile întreprinse de Direcția de Cercetare a Armatei. Evoluția în instanță a dosarului am prezentat-o în următoarele articole: Citește în continuare „Noul rechizitoriu în „dosarul revoluției””

Războiul radioelectronic, variantă răspîndită în 1997 (video)

Fragment din filmul „Complotul de fum” realizat de George Borcescu, difuzat de TVR în 1997. Colonelul George Vasile de la ziarul „Observatorul Militar” vorbește despre războiul radioelectronic care s-a desfășurat în decembrie 1989. Pe ecranele radarurilor apăreau ținte false, care puteau fi produse de simulatoare de mărimea unor cărți, care s-au produs mai tîrziu și la noi în țară, explică dumnealui. Pe același subiect comentează și generalul Cornel Oancea, comandantul radiolocației. Semnalele puteau fi emise din autoturisme care se deplasau pe lîngă radare, spune domnul general.

În rechizitoriul din „dosarul revoluției” (linc), se susține însă o altă variantă legată de războiul radioelectronic – anume că apariția de ținte false pe ecranele radarelor s-a făcut prin instalațiile de bruiaj aflate în înzestrarea armatei și care se foloseau de altfel frecvent la antrenamente. Mi se pare mai plauzibilă această variantă, fiindcă bruiajul nu a apărut la una sau două stații radar, ci peste tot. Or, cînd ai instalații de bruiaj prin care poți crea ținte false foarte simplu pentru toate stațiile radar simultan, de ce să te complici trimițînd agenți pe lîngă fiecare stație în parte? Nici un asemenea agent n-a fost depistat în decembrie 1989. Fără a contesta că există și posibilitatea bruierii cu simulatoare de mărimea unei cărți, mi se pare plauzibil că varianta asta s-a lansat cu scop de diversiune, pentru a ascunde bruierea făcută chiar de la centrul de comandă a apărării antiaeriene. Pe youtube, un comentariu la acest video pune întrebarea: „Armata avea în dotare în anul 1989 stații PRV care măsurau înălțimea de zbor a țintelor. Cum oare un mijloc care se deplasa pe căile rutiere putea simula o înălțime de zbor de exemplu de 3000 metri?”.

Colonelul George Vasile mai face o precizare în filmare, care confirmă afirmațiile parchetului din rechizitoriul dosarului revoluției: diversiunea radio-electronică „a început la foarte scurt timp după începutul diversiunii terestre”. Pare așadar o singură operațiune de diversiune care a avut mai multe componente.

Transcriere înregistrare: Citește în continuare „Războiul radioelectronic, variantă răspîndită în 1997 (video)”

Războiul radioelectronic din 1989. Afirmațiile lui Ion Mateescu

Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Referitor la diversiunea cu „teroriștii” din decembrie 1989, care este în cercetare la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, unul din aspectele care trebuie lămurit este așa-numitul război radio-electronic. Despre acesta scria de pildă Răzvan Belciuganu în articolul „58 de rachete au fost risipite în văzduh” (linc) din „Jurnalul Național” (data trecută pe sait e 22 septembrie 2004):

Apărarea antiaeriană și aviația României, la un pas de a fi anihilate.
Ca urmare a războiul radioelectronic la care au fost supuse unitățile Armatei în timpul Revoluției, militarii se pregăteau de o invazie reală. În noaptea de 22-23 decembrie 1989, lansatoarele și tunurile au „doborît” ținte închipuite. Ulterior, comandanții și-au dat seama că totul a fost o cacealma. Războiul radioelectronic la care a fost supusă România în decembrie 1989 a pregătit o eventuală invazie. Scoaterea din luptă a unităților de rachete, apărare antiaeriană și radiolocație însemna și posibilitatea ocupării unor poziții strategice de către interesați. Aceasta s-ar fi întîmplat, fiind un plan de rezervă, dacă lucrurile impuse pe cale „pașnică” ar fi dat greș.

Concluzia domnului Belciuganu în articolul din „Jurnalul Național” amintit, care citează un ofițer anonim (tipic pentru „Jurnalul Național” în campania de presă legată de revoluția din 1989, de a se folosi declarații date sub anonimat) este: „Această manevră nu putea fi executată decît de un singur actor, Armata Roșie. Toate dispozitivele de luptă și pozițiile de tragere erau comunicate la Moscova. Mai știau și toate frecvențele emițătoarelor de cercetare, de dirijare, atît de bază, cît și de rezervă”.

Pe grupul închis facebook „Blocul Național al Revoluționarilor” (fiind grup închis doar membrii grupului pot vedea discuțiile de acolo) articolul domnului Belciuganu a fost supus discuției. Unul dintre cei care a intervenit în discuție a fost domnul Ion Mateescu (linc către pagina sa de facebook) cu un comentariu (linc, dar nu veți putea să-l deschideți dacă nu sînteți membru al grupului) pe care îl găsesc foarte interesant: Citește în continuare „Războiul radioelectronic din 1989. Afirmațiile lui Ion Mateescu”

Diversiunea radio-electronică – o opinie a Parchetului Militar

În cartea mea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (Editura Sedona, Timişoara 1999, pag. 177) am reprodus un punct de vedere exprimat în 1994 de Parchetul Militar cu privire la „războiul radio-electronic”, aspect des pomenit de cei care cercetează evenimentele din decembrie 1989. Cred folositor să readuc în atenţie problema respectivă: Citește în continuare „Diversiunea radio-electronică – o opinie a Parchetului Militar”

Procurorul Teodor Ungureanu – Constatări legate de anchetele procuraturii (3)

A treia parte a articolului din 2005 a procurorului Teodor Ungureanu despre cercetările procuraturii în cauzele privind revoluţia din 1989, cu accent pe cercetările făcute personal de dînsul la Brăila. Vezi şi prima parte, a 2-a parte.
Opiniile exprimate aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între parateze drepte. Citește în continuare „Procurorul Teodor Ungureanu – Constatări legate de anchetele procuraturii (3)”