Războiul radioelectronic din 1989. Afirmațiile lui Ion Mateescu

Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Referitor la diversiunea cu „teroriștii” din decembrie 1989, care este în cercetare la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, unul din aspectele care trebuie lămurit este așa-numitul război radio-electronic. Despre acesta scria de pildă Răzvan Belciuganu în articolul „58 de rachete au fost risipite în văzduh” (linc) din „Jurnalul Național” (data trecută pe sait e 22 septembrie 2004):

Apărarea antiaeriană și aviația României, la un pas de a fi anihilate.
Ca urmare a războiul radioelectronic la care au fost supuse unitățile Armatei în timpul Revoluției, militarii se pregăteau de o invazie reală. În noaptea de 22-23 decembrie 1989, lansatoarele și tunurile au „doborît” ținte închipuite. Ulterior, comandanții și-au dat seama că totul a fost o cacealma. Războiul radioelectronic la care a fost supusă România în decembrie 1989 a pregătit o eventuală invazie. Scoaterea din luptă a unităților de rachete, apărare antiaeriană și radiolocație însemna și posibilitatea ocupării unor poziții strategice de către interesați. Aceasta s-ar fi întîmplat, fiind un plan de rezervă, dacă lucrurile impuse pe cale „pașnică” ar fi dat greș.

Concluzia domnului Belciuganu în articolul din „Jurnalul Național” amintit, care citează un ofițer anonim (tipic pentru „Jurnalul Național” în campania de presă legată de revoluția din 1989, de a se folosi declarații date sub anonimat) este: „Această manevră nu putea fi executată decît de un singur actor, Armata Roșie. Toate dispozitivele de luptă și pozițiile de tragere erau comunicate la Moscova. Mai știau și toate frecvențele emițătoarelor de cercetare, de dirijare, atît de bază, cît și de rezervă”.

Pe grupul închis facebook „Blocul Național al Revoluționarilor” (fiind grup închis doar membrii grupului pot vedea discuțiile de acolo) articolul domnului Belciuganu a fost supus discuției. Unul dintre cei care a intervenit în discuție a fost domnul Ion Mateescu (linc către pagina sa de facebook) cu un comentariu (linc, dar nu veți putea să-l deschideți dacă nu sînteți membru al grupului) pe care îl găsesc foarte interesant:

Revoluţia sibiană: SUP-ul securiştilor Cîrneci şi Sabău

Iulian Vlad ar fi dat în decembrie 1989 ordin către „toţi membrii unităţilor Securităţii, atît din aparatul informativ, cît şi din cel format de trupe” să depună armele în rasteluri, este o variantă a istoriei revoluţiei răspîndită după mai mulţi ani de la evenimente, de pildă prin articolul „Cum i-a scăpat Iulian Vlad pe securişti de linşaj” (linc) publicat de Răzvan Belciuganu în „Jurnalul Naţional” în septembrie 2004. Ideea a fost preluată de multă lume, de pildă de realizatorul TV specializat în revoluţia din 1989 Cornel Mihalache (linc) sau de domnul Dorin Tudoran (linc – vezi comentariile din josul articolului).

Că pînă la fuga lui Ceauşescu securiştii erau înarmaţi şi pregătiţi de intervenţie se ştie şi din aparţia televizată a unuia dintre ei – Gheorghe Stan – din 22 decembrie 1989 de la TVR (linc). O dovadă suplimentară a faptului că povestea cu securiştii care în decembrie 1989 au ţinut armele exclusiv în rasteluri este mincinoasă o avem din ordonanţa emisă în 26 aprilie 1993 de procurorul militar Titi Stoenică. Prin ea se dispune scoaterea de sub urmărire penală a doi securişti – locotenent-colonelul Constantin Cîrneci şi maiorul Ioan Sabău – dar reiese limpede că respectivii nu ţinuseră armele în rasteluri în 22 decembrie, ba chiar că se trăsese cu aceste arme. Problema nu este de a lămuri dacă Răzvan Belciuganu, Cornel Mihalache sau Dorin Tudoran dezinformează cînd povestesc despre armele ţinute exclusiv în rasteluri de către securişti (la porunca „eroului neamului” Iulian Vlad), ci doar de a afla de ce dezinformează domnii respectivi. Reproduc ordonanţa procuraturii militare.

Procuratura Militară Braşov
Dosar nr. 30/P/1990

ORDONANŢĂ DE SCOATERE DE SUB URMĂRIRE PENALĂ
26.04.1993

Maior de justiţie Stoenică Titi, procuror militar la Procuratura Militară Braşov;

Examinînd dosarul penal privind pe:
– lt. col. (r) CÎRNECI CONSTANTIN şi mr. (r) SABĂU IOAN, în care urmărirea penală s-a efectuat sub aspectul infracţiunii prev[ăzute] de art. 20 rap[ortat] la art. 175 lit. e c[od] p[enal],

CONSTAT:

Prin rechizitoriul nr. 30/P/1990 din 08.02.1990 al Procuraturii militare Braşov s-a dispus trimiterea în judecată sub stare de arest a inc[ulpaţilor] lt. col. Cîrneci Constantin şi mr. (r) Sabău Ioan, pentru săvîrşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi tentativă de omor, prev. de art. 176 lit. b c.p. şi art. 20 rap. la art. 175 lit. e c.p. cu aplic[area] art. 33 lit. a c.p.

Prin sentinţa nr. 2 din 23.02.1990 a Tribunalului Militar Extraordinar Cluj, ambii inculpaţi au fost condamnaţi la cîte 19 ani închisoare, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b c.p. pe timp de 8 ani şi degradarea militară, pentru săvîrşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Ambii au declarat recurs împotriva acestei sentinţe.

Institutul Revoluţiei atacă vehement „Jurnalul Naţional”

În „Caietele Revoluţiei” nr. 2/2010 (linc), publicaţie editată de Institutul Revoluţiei Române, la paginile 50-55 este publicat articolul lui Titus Suciu – „De ce nu iubiţi revoluţia română, domnule?”.

Articolul este o critică vehementă a unor afirmaţii şi analize despre revoluţia română publicate în 2004 de „Jurnalul Naţional”. „Ceea ce putea să se constituie într-o prestaţie ziaristică onestă se dovedeşte manipulare ordinară (…) Jurnalul Naţional terfeleşte Revoluţia Română, mai ales perioada ei timişoreană, 16-20 decembrie (…) Este vorba de o adevărată campanie, coordonată de Marius Tucă pe două fronturi (…) Ne reîntîlnim cu o semnătură ce deja ne-a convins că nu va însemna nimic în jurnalismul românesc, Răzvan Belciuganu (…) De ce nu respectaţi, de ce nu iubiţi Revoluţia Română, domnule Tucă, domnule Cristoiu?”, sînt cîteva fraze din articolul domnului Titus Suciu.

Amintesc că şi eu am fost critic cu privire la campania „Jurnalului Naţional” din 2004 legată de „adevărul despre revoluţie”, ceea ce m-a determinat în 10 martie 2004 să scot ziarul-ediţie specială „Revoluţia din 1989 şi minciunile lui Marius Tucă”, iar în 2005 cartea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (carte care, încă înainte de a fi tipărită, din decembrie 2004 a fost disponibilă pe internet pe saitul procesulcomunismului.com – linc – varianta de pe internet are pe alocuri mici diferenţe faţă de varianta tipărită). Ulterior am reluat şi pe acest blog o parte din articolele mele din 2004.

Doru Staicu – omul „care a dat semnalul începerii revoluţiei române”

Prezint acum un nou capitol din cartea mea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”, apărută în 2005. Comentariile mele ulterioare sînt între paranteze drepte cu litere cursive.

Doru Staicu – omul „care a dat semnalul începerii revoluţiei române”

„Jurnalul Naţional” şi non-combatul securităţii în decembrie 1989

Iarăşi prezint un capitol din cartea mea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” editată în 2005. De această dată este un comentariu la articolul lui Răzvan Belciuganu „Iulian Vlad i-a scăpat pe securişti de linşaj” din Jurnalul Naţional din 16 septembrie 2004 (linc). Comentariile mele ulterioare sînt între paranteze drepte, cu litere cursive, iar citatele din „Jurnalul Naţiuonal” sînt cu litere cursive.

„Jurnalul Naţional” şi non-combatul securităţii în decembrie 1989

În cadrul propagandei de reabilitare a Securităţii, „Jurnalul Naţional” din 16 septembrie 2004 publică articolul „Iulian Vlad i-a scăpat pe securişti de linşaj”. Ce „enigme” ale revoluţiei rezolvă acest articol? Cităm: „Generalul Iulian Vlad, şeful Departamentului Securităţii Statului, a cerut în vara anului 1989 de la Arhivele Securităţii, potrivit mai multor mărturii ale unor ofiţeri de informaţii, dosarul Revoluţiei maghiare din 1956. Conform spuselor acestor ofiţeri, generalul le-a studiat gînditor (…) Cei care i-au fost subordonaţi generalului Iulian Vlad spun că acesta a fost de fapt, momentul în care Securitatea a ales soluţia de non-combat”.

Campania de recuperare, recondiţionare şi refolosire la Jurnalul Naţional

În cartea mea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”, publicată în 2005, m-am referit la un fenomen caracteristic campaniei de presă despre revoluţie făcută în 2004 de Jurnalul Naţional:

Avalanşă de articole second-hand la Jurnalul Naţional

În cadrul serialului despre revoluţie publicat de Jurnalul Naţional, s-a trecut la tactica republicării, uneori cuvînt cu cuvînt, a unor articole. „Repetitio – mater studiorum” pare deviza acestui ziar. Astfel:

JN din 8 noiembrie 2004 reia aşa-zisele dezvăluiri ale securistului Radu Tinu, publicate deja în JN din 25 februarie 2004. De asemenea, sînt reluate declaraţiile lui Doru Staicu, preşedintele organizaţiei anticeauşiste „România Liberă” înfiinţată în 1989 la Budapesta, publicate deja în JN din 26 februarie 2004.

JN din 9 noiembrie 2004 povesteşte despre încercarea de revoltă eşuată de la Iaşi, care fusese deja povestită în JN din 30 aprilie 2004.

JN din 10 noiembrie 2004 republică o discuţie cu fostul procuror general adjunct Gheorghe Diaconescu, care fusese deja publicată în JN din 1 martie 2004.

1989: Aplicaţii militare în jurul României

Capitol din cartea mea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”. Îl public iarăşi fiindcă „Jurnalul Naţional” din 17 octombrie 2009 (linc) a republicat „dezvăluirile” viceamiralului Ştefan Dinu pe care le comentez aici. Intervenţiile mele ulterioare scrierii articolului sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

1989: Aplicaţii militare în jurul României