Ambalarea şi etichetarea obligatorie – metodă prin care Statul Maximal elimină de pe piaţă micii producători

Ţăranii care vin cu brînză sau caş în pieţe vor trebui să ambaleze marfa şi să o eticheteze, conform unor noi reglementări ale Direcţiei Sanitar-Veterinare. Cei care nu se conformează riscă o amendă de pînă la 30 milioane lei vechi.

Este o nouă măsură impusă de alinierea României la standarde europene, prin care se realizează unul din adevăratele obiective ale Uniunii Europene: eliminarea de pe piaţă a micilor producători, în favoarea marilor trusturi susţinute de birocraţia de la Bruxeles.

Propagandistic, lucrurile sînt prezentate ca o expresie a grijii faţă de om care-i animă pe birocraţi, pe necesitatea protecţiei consumatorului. Dacă marfa are o etichetă pe care scrie numele producătorului şi termenul de garanţie, consumatorul nemulţumit ştie pe cine să reclame dacă i s-a vîndut marfă proastă.

De fapt, în pieţele ţărăneşti există un fel mult mai eficient de protecţie a consumatorului: acesta are dreptul să guste din marfă înainte de cumpărare. Astfel, clienţii pot să-şi dea seama de calitatea mărfii mult mai bine decît pe baza unei etichete care să certifice corespunderea cu nu ştiu care standard înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară. Degustarea este prevăzută şi în legislaţie ca drept al cumpărătorului. Art. 1301 din Codul Civil spune: „În privinţa vinului, oloiului şi altor asemenea lucruri care, după obicei, se gustă înainte de a se cumpăra, vinderea nu există pînă ce cumpărătorul nu le-a gustat şi n-a declarat că-i convin”. Dar în scumpa noastră patrie instrucţiunile Direcţiei Sanitar-Veterinare sînt mai importante decît legi organice precum Codul Civil. Exact acest drept de degustare al clientului, care este unul din principalele avantaje ale pieţii ţărăneşti, este eliminat prin noile reglementări de tip „european”. Consumatorul, a cărui protecţie se invocă, nu mai are dreptul să controleze singur calitatea mărfii, prin degustare, ci trebuie să se încreadă în echipele de birocraţi ale Direcţiei Sanitar-Veterinare care vor face controale periodice în gospodăriile producătorilor şi vor emite certificate de calitate.

Gospodăriile ţărăneşti nu dispun de linii de ambalare şi etichetare a produselor, şi tocmai asta e ideea – ţăranii să nu mai vîndă direct în piaţă, ci numai prin intermediul marilor firme. Investiţia într-o linie de ambalare şi etichetare este prea împovărătoare pentru o gospodărie ţărănească, ea se justifică numai la firmele mari, care au de ambalat cantităţi de ordinul tonelor. Dacă firmele mari oferă ţăranilor preţuri prea mici pentru producţia lor, acestora nu le rămîne decît să protesteze zadarnic (cum au mai făcut-o), dar modalitatea eficientă de protest – refuzul de a mai livra procesatorilor şi vînzarea mărfii direct către consumatori – devine imposibilă ca urmare a acţiunilor funcţionarilor Statului Maximal.

Deocamdată, ţăranii români adoptă rezistenţa pasivă. După cum scrie ziarul „Deşteptarea” din Bacău, în acel judeţ doar 33 de producători s-au înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară, acesta fiind şi motivul pentru care respectivul organism birocratic a stabilit deocamdată un nivel relativ scăzut al taxelor. Dar după ce producătorii vor fi prinşi în angrenajul birocratic taxele vor fi treptat mărite şi se vor introduce noi obligaţii privind controale periodice, care se vor face desigur tot contra cost. Scopul urmărit este de a face ca preţurile de pe piaţa ţărănească să nu fie mai scăzute decît cele înregistrate la supermarcheturi. În Uniunea Europeană se acceptă ca pe piaţa ţărănească să se vîndă maxim 5% din produse, şi numai pe segmentul de preţuri înalte.

Eforturile birocraţilor dau rezultate: în judeţul Braşov, de pildă, numărul bovinelor s-a redus cu 20% numai în ultimul an, tot mai mulţi crescători de animale renunţînd la afacere.

Un alt efect al obligativităţii ambalării şi etichetării produselor îl constituie creşterea cantităţii de deşeuri produse de fiecare gospodărie. La blocul meu, de pildă, în urmă cu 2-3 ani erau destule 2 tomberoane de gunoi, iar acum sînt 3 tomberoane care devin arhipline pînă la ziua ridicării gunoiului. Creşterea cantităţii de gunoaie este bucuria ecologiştilor, care au astfel obiect de activitate (şi de încasat bani) din afacerile cu reciclarea ecologică a deşeurilor.

Evoluţia actuală a fost anticipată într-un alt articol al meu mai vechi: Uniunea Europeană interzice libera concurenţă.

Poruncă “ecologistă” a Uniunii Europene: Români, produceţi cât mai multe deşeuri!

După intrarea României în Uniunea Europeană autorităţile noastre au primit poruncă de la Bruxeles să se preocupe de reciclarea “ecologică” a deşeurilor. Pentru a acoperi costurile acestei reciclări s-a introdus “taxa verde”: o sumă care acoperă costul colectării, tratării, reciclării sau transmiterii spre reutilizare a echipamentelor electrice şi electronice, după cum explica Elena Dumitru, specialist din Ministerul Mediului. Ne cam ustură la buzunar această taxă dar, fiind vorba de un scop nobil – ocrotirea mediului înconjurător -, nu ne plîngem.

Ministrul finanţelor, Varujan Vosganian, are însă o iniţiativă: Să se dea din bugetul statului cîte 50 de euro tuturor celor care vor cumpăra frigidere, aparate de aer condiţionat sau maşini de spălat noi, renunţînd în acelaşi timp la cele vechi. Există programul “rabla” pentru autoturisme, hai să existe unul asemănător pentru frigidere, maşini de spălat sau aparate de aer condiţionat!

Adică: cu o mînă Statul încasează “taxa verde” ca să penalizeze poluatorii ăştia care cumpără produse electronice şi electrocasnice, iar cu altă mînă oferă subvenţii pentru aceleaşi produse. Se încurajează astfel înlocuirea cît mai deasă a acestor aparate cu altele noi, spre beneficiul producătorilor de profil, a căror lobby a fost eficient!

Chestia n-are nimic de-a face cu ocrotirea mediului înconjurător. Cel mai ecologic e să produci cît mai puţine deşeuri, să foloseşti acelaşi frigider/televizor cît mai mult, dacă se strică o piesă să înlocuieşti doar piesa aia, nu să arunci tot aparatul.

Măsura propusă de Vosganian are totuşi o logică: Ministerul Mediului şi-a luat angajament la Bruxeles cu privire la cîte tone de deşeuri va fi capabil să recicleze “ecologic”. Ca să-şi îndeplinească planul, românii trebuie stimulaţi să producă cît mai multe deşeuri. Cu cît mai multe deşeuri se produc, cu atît mai multe se pot recicla ecologic. Mediul înconjurător are de suferit, se cheltuie şi bani aiurea dar nu contează – trebuie raportată la Bruxeles îndeplinirea planului la reciclări ecologice. E vorba aici de angajamente internaţionale asumate de Statul Român.

Cum s-a arătat într-un articol din “România Liberă”, ţara noastră are o “ţintă de colectare” de 4 kg de deşeuri electronice de persoană. Conform angajamentelor asumate de România cu reprezentanţii UE, vor trebui colectate de la populaţie circa 88.000 tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (calculatoare, monitoare, televizoare, frigidere, maşini de spălat etc.). “Aceste ţinte nu sînt facultative, sînt obligatorii, iar nerespectarea lor poate avea drept consecinţă penalităţi plătite de statul român”.

Statul tradiţional dă ajutoare celor săraci. Statul modern ia impozite de la cetăţeni ca să aibă de unde da ajutoare şi bogaţilor, care-şi cumpără aparate de aer condiţionat. Nu e vorba aici de protecţie socială sau de mediul înconjurător. În Uniunea Europeană statul este un scop în sine, pentru birocraţi faptul în sine de a rula nişte bani şi a hotărî cum să se cheltuie aceştia e mai important decît problemele concrete care se doresc rezolvate cu acei bani.

Planul de colectare convenit cu UE e la kilogram, n-au importanţă caracteristicile tehnice ale aparatelor. Apelez la cititorii cu conştiinţă civică să-şi cumpere aparate cu cît mai multe kilograme, astfel încît, atunci cînd le vor arunca, Statul să fie ajutat să-şi respecte angajamentele internaţionale asumate. E vorba de felul cum naţia noastră va fi văzută în Europa, să fim patrioţi!