Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Europa Liberă, 21 decembrie 1989 ora 1. Parlamentari din Moldova Sovietică au cerut conducerii de la Moscova să condamne represiunea de la Timişoara. Agenţia est-germană ADN a informat că forţele de securitate au ucis între 3000-4000 de oameni în Timişoara. O bombă a fost pusă la Oficiul de Turism Român din Frankfurt (audio) octombrie 19, 2010


În noaptea de 20/21 decembrie 1989, în mod excepţional programul Europei Libere s-a prelungit în timpul nopţii. Am prezentat deja pe acest blog emisiunea „Actualitatea Românească” dintre orele 0 şi 1 a acelei nopţi (linc). Prezint acum continuarea acestei emisiuni, între orele 1 şi 2. Moderator: Emil Hurezeanu. Participă la program: Mircea Carp, Doina Alexandru, Neculai Constantin Munteanu, Andrei Brînduş.

Alte emisiuni înregistrate de la „Europa Liberă” din timpul revoluţiei le puteţi găsi la pagina „Mijloacele de informare în masă străine în decembrie 1989”.

Fă clic pentru a asculta înregistrarea emisiunii Europei Libere din 21 decembrie ora 1 (49 minute 3 secunde)

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Rich Andrew Hall: Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România (8). Concluzii februarie 4, 2009


Ultimul fragment pe care-l prezint pe acest blog din teza de doctorat din 1997 a profesorului american Rich Andrew Hall avînd titlul: „Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”. Lucrarea respectivă este mai amplă, am prezentat aici doar fragmente din ea.

Pentru republicarea în altă parte a acestei lucrări este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Episoadele anterioare:
Ceauşescu pleacă în Iran
18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu
20 decembrie 1989: Protestatarii cuceresc Timişoara
Greşeala fatală a lui Ceauşescu: mitingul din 21 decembrie
Cine a aruncat „petarda”?
Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?
Ceauşeştii în timpul fugii

Concluzii

În două din ţările est-europene cu cele mai stricte regimuri – Germania de Est şi Cehoslovacia – izbucnirea unor demonstraţii antiguvernamentale fără precedent în toamna lui 1989 a instigat unele persoane din cadrul nomenclaturii de partid şi oferit acestora posibilitatea să înlăture liderii aripii dure a partidului (Erich Honnecker respectiv Milos Jakes). Mai mult, după ce încercările pripite ale forţelor de securitate de a zdrobi aceste demonstraţii au avut un efect de bumerang şi în fapt au catalizat manifestările împotriva regimului politic, aceste instituţii în cea mai mare parte s-au retras pe margine. Reţinerea instituţiilor de ordine publică ale statului de la apărarea agresivă a conducerii de partid şi a regimului comunist a îngăduit într-o primă fază înlăturarea liderilor din aripa dură a regimului, iar apoi colapsul regimului comunist.

Protestul antiguvernamental din România evidenţiază diferenţele esenţiale între caracterul instituţional al regimului [comunist] din România, comparat cu celelalte două regimuri dure. Protestele antiguvernamentale din România nu au putut determina îndepărtarea lui Ceauşescu din poziţia de secretar general al PCR fiindcă Partidul Comunist Român îşi pierduse de mult timp caracterul corporatist. În schimb, membrii C.P.Ex. au susţinut cu obedienţă hotărîrea lui Ceauşescu de a reprima demonstraţiile din Timişoara. Aparatul de stat al securităţii şi armata au participat la apărarea agresivă şi sîngeroasă a regimului la Timişoara. Semnificativ, nici măcar cînd li s-a oferit oportunitatea perfectă, prin absenţa de două zile a lui Ceauşescu datorită vizitei sale în Iran, nomenclaturiştii de partid de rang înalt n-au acţionat pentru a-l înlătura din poziţia de secretar general şi nici securitatea sau armata n-au lansat o lovitură de stat pentru a sfîrşi cu conducerea sa.

Cazul românesc oferă o confirmare a teoriilor lui Theda Skocpol şi Charles Tilly că acţiunea sau inacţiunea statului este cea care joacă un rol critic, catalitic şi deseori neintenţionat în a face o revoluţie posibilă<Theda Skocpol, States and Social Revolutions: A Comparative Analysis of France, Russia, and China (Statele şi revoluţiile sociale. O analiză comparată a Franţei, Rusiei şi Chinei), New York: Cambridge University Press, 1979; Charles Tilly, From Mobilization to Revolution (De la mobilizare la revoluţie), New York: Random House, 1978>. Cuvîntările absurde şi dure ale activiştilor de partid trimişi în fabricile timişorene, retragerea tactică a armatei în cazărmi la Timişoara, tirada televizată a lui Ceauşescu din seara de 20 decembrie şi ideea sa teribil de greşită de a convoca o adunare populară de susţinere în 21 decembrie, asigurînd şi transmisia în direct a acestui eveniment către întreaga naţiune, toate acestea au încurajat populaţia şi au avut o contribuţie fundamentală la căderea regimului.

În sfîrşit, contrar multor relatări, căderea regimului Ceauşescu în 22 decembrie pare să fie nu o urmare a unei conspiraţii sau a mărinimiei securităţii, ci rezultatul unei extinderi bruşte a protestelor şi a deciziilor în mod rezonabil spontane ale comandanţilor militari de nivel mijlociu care au luat iniţiativa cînd au fost confruntaţi cu evenimente care îi depăşeau cu repeziciune. Aceasta a forţat conducerea la nivel înalt a armatei, întîi să îngăduie protestatarilor să treacă nestingheriţi spre centrul oraşului iar apoi să accepte retragerea armatei în cazărmi. Alunecarea armatei spre dezertare a pus securitatea într-o poziţie de neinvidiat şi oarecum neanticipată. Dovezile par să arate că securitatea a fost pur şi simplu depăşită de evenimente, de protestatari şi de comportarea armatei. Evenimentele din România confirmă astfel rolul central pe care D.E.H. Russell îl atribuie dezertării armatei în a face o revoluţie posibilă<D.E.H. Russell, Rebellion, Revolution, and Armed Force (Răscoală, revoluţie şi forţă armată), New York: Academic, 1974>.