Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Un român în fruntea parlamentului de la Tiraspol iunie 18, 2012


Mihail Burlă, şeful parlamentului de la Tiraspol. Sursă foto http://transnistria.imagine-romania.ro/oameni/95/mihail-burla-un-politic-vesel.html

După demisia lui Anatolii Kaminski, în fruntea parlamentului separatist de la Tiraspol a fost ales Mihail Burlă. Acesta n-a avut contracadidaţi, fiind votat de 29 de deputaţi, alţi 7 părăsind sala în semn de protest (linc).

”Mihail Burlă este un economist apolitic, care va şti să evite conflictele”, au declarat susţinătorii acestuia. Burlă e născut în 1957 în satul Ciudei, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi (inclusă azi în Ucraina).

Comuna Ciudei (Mejdurece cum l-au numit sovieticii în perioada cînd s-a născut Burlă; a revenit apoi la denumirea iniţială) are vreo 5000 de locuitori, din care 80% români.

Conform sistemului sovietic, populaţia din Bucovina de Nord avea voie să se declare de naţionalitate românească, doar cei din Basarabia fiind trecuţi ca „moldoveni” la naţionalitate. Ca urmare, inclusiv Mihail Burlă are trecut în actele sale, la rubrica naţionalitate, cea de român. (more…)

 

Politica şcolară a regimului de la Tiraspol septembrie 2, 2008


Regimul separatist din Tiraspol pretinde că respectă drepturile naţionale ale tuturor etniilor din regiune, în contrast cu „naţionaliştii” de la Chişinău. Oficial, pseudo-statul separatist se numeşte „Republica Moldovenească Nistreană” şi se pretinde continuator al „Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti”, al cărei drapel l-a păstrat, după ce la Chişinău s-a adoptat tricolorul roş-galben-albastru. După legile adoptate de „sovietul” de la Tiraspol, „moldoveneasca” este una din limbile oficiale ale regiunii, egală în drepturi cu limba rusă, diferenţa faţă de Chişinău fiind doar că „moldoveneasca” trebuie scrisă cu litere chirilice (cum a fost şi la Chişinău între 1945-1989).

În ciuda demagogiei egalităţii în drepturi a tuturor etniilor, guvernanţii de la Tiraspol nu prea acceptă nici moldoveneasca cu alfabet chirilic, politica lor fiind impunerea limbii ruse ca unica limbă a regiunii. Vom folosi ca dovadă doar date oficiale ale guvernanţilor din Tiraspol, cu amendamentul că nu considerăm aceste date sigure, pînă nu vor fi confirmate de o sursă independentă.

Aceste date arată că, deşi moldovenii sînt 32% din populaţia regiunii, doar 14.2% din copiii de vîrstă şcolară studiază în limba „moldovenească” (adică româneşte dar cu alfabet chirilic). Alţi 4.3% din copii studiază în limba „română” (adică cu alfabet latin). Aproape jumătate dintre copiii moldoveni din Transnistria studiază în limba rusă.

„Este o evoluţie naturală, părinţii, de bună voie şi nesiliţi de nimeni aleg limba rusă ca limbă de studiu pentru copii”, zic guvernanţii tiraspoleni. Există şi părinţi moldoveni care-şi trimit copiii să înveţe în ruseşte, mai ales datorită faptului că la şcolile „moldoveneşti” cu alfabet chirilic îngăduite de regimul de la Tiraspol nivelul de pregătire e sub orice critică, lipsesc dascălii calificaţi, nu se găsesc manuale pentru aceste şcoli (manualele după programa de la Chişinău sau din România fiind interzise), lipsesc dotările moderne (computere, material didactic etc.). Orice părinte transnistrean care vrea ca copilul său să înveţe serios preferă o şcoală de limbă rusă uneia moldoveneşti cu alfabet chirilic.

Pe lîngă acest mod indirect de a determina educarea tinerei generaţii doar în limba rusă, există şi un mod direct de atingere a acestui scop: lipsa completă, în multe localităţi din Transnistria, a posibilităţilor de a învăţa în altă limbă decît cea rusă.

Pe internet, surse apropiate regimului de la Tiraspol publicaseră într-o vreme harta etnografică a Transnistriei („Republicii Moldoveneşti Nistrene”) şi situaţia şcolilor din Transnistria, după limba de predare. Pun aici aceste hărţi. La harta şcolilor, satele trecute cu şcoli de limbă „română” (adică în care se foloseşte alfabetul latin) se află de fapt sub controlul autorităţilor de la Chişinău. Nu e vorba, în aceste cazuri, de toleranţa regimului tiraspolean, ci de neputinţa acestuia de a stăpîni unele sate.

Pe baza acestor hărţi, putem constata că, pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol este încălcat nu numai dreptul moldovenilor la învăţămînt în limba română cu litere latine, dar şi cel la învăţămînt în „moldoveneşte” cu alfabet chirilic, care ar trebui asigurat chiar după legile regimului separatist. În „Republica Moldovenească Nistreană” există:

– 3 sate 100% moldoveneşti cu şcoli exclusiv ruseşti: Cuzmin (raion Camenca), Broşteni, Lenino (raion Rîbniţa).

– 5 sate majoritar moldoveneşti cu şcoli exclusiv ruseşti: Vadul Turcului, Sovetskoe, Mocra (raion Rîbniţa), Comisarovca Nouă (raion Dubăsari), Gîrtop (raion Grigoriopol).

– 4 sate cu aproximativ 50% moldoveni cu şcoli exclusiv ruseşti: Zozuliani (raion Rîbniţa), Crasnoie, Glinoia (raion Slobozia), Protiagailovca (lîngä Tighina).

– 21 sate 100% moldoveneşti, fără nici o şcoală: Frunzovca, Podoimiţa (raion Camenca), Vasilievca, Saraţei, Vladimirovca, Zaporojeţ, Besarabca, Jurca (raion Rîbniţa), Goianul Nou, Vasilievca, Afanasievca, Alexandrovca Nouä, Bosca (raion Dubăsari), Pobeda, Kotovca, Bruslachi, Mocriachi, Marian, Crasnoe, India, Tocmazeia (raion Grigoriopol).

– 2 sate majoritar moldoveneşti fără şcoli: Butuciani (raion Rîbniţa), Priozornoie (raion Slobozia).

– 12 sate cu minorităţi moldoveneşti semnificative şi şcoli exclusiv ruseşti: Gidirim, Voroncäu, Popenchi (raion Rîbniţa), Doibani 2, Jerjinscoe (raion Dubăsari), Hlinaia, Şipca (raion Grigoriopol), Vladimirovca, Frunze, Pervomaisc, Cremenciug, Dnestrovsc (raion Slobozia).

La satele care n-au nici un fel de şcoală s-ar putea pretinde că nu e o rea-credinţă a autorităţilor ci doar faptul că satele sînt prea mici iar copiii merg la şcoală în satele vecine. Totuşi, din hărţi se vede că nu toate aceste sate sînt mici şi deseori satele vecine au doar şcoli ruseşti. Şcolile moldoveneşti lipsesc aproape complet în partea de Est a raioanelor Grigoripol, Rîbniţa şi Slobozia. Politica şcolară a regimului de la Tiraspol este: dacă sînt 2 sate vecine, unul moldovenesc şi unul cu populaţie mixtă, cel mixt are şcoală rusească iar cel moldovenesc rămîne fără şcoală.

La oraşe, chiar dacă există cîte o şcoală moldovenească, de sămînţă, numărul acestora e mult mai mic decît ar fi normal. De pildă, la Tiraspol, unde sînt 29 de şcoli, ar trebui, după proporţia populaţiei moldoveneşti, să fie vreo 5-6 şcoli cu predare în „moldoveneşte”. Nu există decît o şcoală în limba română, mereu hărţuită de autorităţi, şi una „moldovenească” cu alfabet chirilic. Pentru majoritatea moldovenilor din Tiraspol, a-şi trimite copiii la o şcoală cu predare în limba maternă este un lucru nu numai periculos (poţi avea neplăceri la serviciu dacă eşti catalogat drept naţionalist) dar şi incomod, căci înseamnă nevoia deplasării zilnice a copiilor la distanţă mare.