Mimozele de la asociația „21 Decembrie” se simt ofensate de Moise Guran

După scrisoarea asociației „17 Decembrie” din Timișoara către membrii și simpatizanții USR (linc) au urmat mai multe reacții în societatea românească, o parte dintre ele pomenite deja pe acest blog (linc).

O reacție recentă a venit de la asociația „21 Decembrie” din București (condusă de Teodor Mărieș), care pe pagina ei de facebook a publicat un comunicat al consiliului director cu titlul „În atenția politicianului Moise Guran” (linc). Citez acest comunicat:

Asociația 21 Decembrie 1989 vă solicită Domnule Moise Guran să cereți scuze public pentru inepțiile și insultele aduse memoriei Eroilor, Urmașilor acestora, Răniților, Reținuților și eroismului Luptătorilor din sîngerosul Decembrie 1989.
Pentru a înțelege mai bine solicitarea noastră și pentru a avea punctul de vedere juridic al celei mai înalte instituții de profil din Europa, vă invităm Domnule Moise Guran să studiați multiplele decizii CEDO cu privire la evenimentele din decembrie 1989.
În speranța că solicitarea noastră va fi pe deplin înțeleasă, așteptăm scuzele dumneavoastră, neîntîrziat.
Consiliul Director al Asociației 21 Decembrie 1989.

Nu înțeleg despre ce insulte vorbește asociația „21 Decembrie”. În articolul care a stîrnit controversa, Moise Guran a numit pe cei care au fost uciși la revoluție „anticomuniști cinstiți” (linc).
Aici e diferența între asociația „17 Decembrie” Timișoara și asociația „21 Decembrie” București. Cei din „21 Decembrie” – niște mimoze senzitive care vor să li se ceară scuze, cei din „17 Decembrie” – nu vor nici un fel de scuze fiindcă nu-s chiar așa de sensibili (sensibilitatea huliganilor din 1989 nu trebuie supraestimată), dar sînt revoltați de minciunile lui Guran ori de prostia acestuia, motiv pentru care cer îndepărtarea sa din funcții politice gîndindu-se că pentru patria noastră e îngrijorător să ajungă în funcții în stat persoane mincinoase ori proaste. Continuă lectura

Săptămînalul „România Mare” – duşman al suveranităţii naţionale a României!

copertalpUn articol al meu din 2002, pe care l-am inclus apoi şi în cartea „Libertatea şi politrucii” din 2003. Îl reiau acum după dispariţia patronului „României Mari”.

O descoperire macabră face săptămînalul „România Mare” din 28 decembrie 2001: „Poporul român este pe cale să-şi dea sufletul”. Sub acest titlu este publicată o scrisoare către preşedintele american George W. Bush, prin care i se cere acestuia să trimită o comisie în România care să verifice: modul în care au fost irosiţi cei 5 miliarde de dolari găsiţi după asasinarea lui Ceauşescu; privatizările făcute din 1990 pînă în prezent; averea tuturor celor îmbogăţiţi peste noapte; motivele pentru care dosarele hoţilor, tîlharilor, escrocilor se prăfuiesc la Poliţie, Procuratură şi Judecătorii. Deasemenea, Comisia respectivă ar urma să stîrpească corupţia de pe plaiurile mioritice şi ar stabili nomenclaturiştii, securiştii şi miliţienii din structurile puterii. Continuă lectura

Timişoara, 1991: Revista „România Mare” în flăcări

Ziarul "Timişoara" din 14 martie 1991

Ziarul „Timişoara” din 14 martie 1991

A murit recent Corneliu Vadim Tudor, cel care, profitînd de libertatea adusă de revoluţia din 1989, a înfiinţat revista „România Mare”. Cu privire la revoluţia care i-a dat posibilitatea să ajungă senator şi la un moment dat a avut o şansă să ajungă chiar preşedinte al României, revista lui Vadim Tudor a scris mai ales minciuni, situîndu-se pe poziţia de apărare a criminalilor din decembrie 1989 dintre care o parte erau arestaţi şi judecaţi. În acest scop, revista a susţinut teoriile lui Ceauşescu cu privire la implicarea agenturilor străine la Timişoara, realizînd astfel 2 direcţii de apărare a criminalilor din 1989: pe de o parte se sugera că nu din rîndul forţelor armate române s-a deschis focul asupra manifestanţilor din 1989, ci din rîndul agenţilor străini, deci cei trimişi în judecată sînt nevinovaţi; pe de altă parte se sugera că, chiar dacă s-a deschis focul de către forţe armate române, acţiunea a fost legitimă, căci era vorba de apărarea independenţei şi suveranităţii naţionale în faţa unei agresiuni străine.

În decembrie 1990, cînd Timişoara era un bastion al rezistenţei anti-FSN în care se desfăşura greva pentru adevărul despre revoluţie (linc), articolul „Timişoara, ruşinea României” apărut în „România Mare” era tras la xerox şi răspîndit sub formă de manifest, pentru a înfuria lumea şi a o determina să participe la grevă. Continuă lectura

Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (6). Vatra Civică

Continui publicarea, în serial, a studiului lui Marian Munteanu, fost conducător al manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990, cu privire la revoluţia română. Studiul a fost publicat iniţial în ziarul “Ziua”, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2002.

Vezi episoadele anterioare:
Insurecţia naţională
Restauraţia sistemului democratic
Pseudo-miturile. „Revoluţionarismul conspirativ” şi dizidenţa”
Pseudo-elita
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Elemente generale

Traseul postdecembrist al restauraţiei. Vatra civică Continuă lectura

Schmoukiz: Revoluţia română şi duşmanii ei

Pe blogul lui Schmoukiz (linc) am găsit nişte păreri interesante despre revoluţia română, pe care le semnalez aici. Este vorba de un serial cu titlul „Revoluţia română şi duşmanii ei”, din care autorul a publicat 3 articole, este anunţat „va urma” şi la ultimul dar din 3 august nu s-a publicat nici un articol nou. Iată cîteva idei ale domnului Schmoukiz:

Cine l-a ascultat pe Nicolae Ceauşescu vorbind în 21 şi 25 decembrie 1989 ştie deja versiunea deshumatului despre Revoluţie.
Cine l-a ascultat pe Ion Iliescu vorbind oricînd în ultimii 20 de ani stie deja versiunea foştilor comunişti despre Revoluţie.
Cine a urmărit serialul recent de la televiziunea favorită a lui Traian Băsescu ştie deja versiunea Securităţii şi a Armatei despre Revoluţie. Continuă lectura

Un securist cu capul în nori: Radu Tinu

Capitol din cartea mea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”. Public iar acest articol fiindcă „Jurnalul Naţional” din 17 octombrie 2009 (linc) a republicat – dar cu una mică schimbare – articolul din 2004 pe care-l comentasem aici. Intervenţiile mele ulterioare scrierii articolului sînt cu litere cursive între paranteze drepte.

Un securist cu capul în nori: Radu Tinu Continuă lectura

Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (5). Fundal la Brandstatter: „Vechea Europă”, „Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană

A 5-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele patru părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Fundal la Brandstatter: „Vechea Europă”, „Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană

Teoria lui Brandstatter despre revoluţia română ca fiind o lovitură de stat condusă de CIA în colaborare cu alte servicii secrete interesate nu a apărut din senin. Catherine Durandin, o profesoară franţuzoaică cu o mai mare cunoaştere a problemelor româneşti, argumentase această teorie la televiziunea franceză şi în „Le Monde Diplomatique” încă din 2002 Continuă lectura

Cum s-a aflat în lume despre evenimentele din Timişoara

După izbucnirea revoluţiei preocuparea regimului comunist a fost să nu se afle despre aceasta. Preocuparea celor care doreau căderea regimului comunist a fost să se spargă blocada informaţională comunistă şi vestea despre evenimentele din Timişoara să ajungă cunoscută în restul ţării şi al lumii. Continuă lectura

„Misterul” celor 40 de cadavre

Capitol din cartea mea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (Editura Sedona, Timişoara 1999). Tema am tratat-o şi în cartea „Falsificatorii istoriei” (Editura Almanahul Banatului 1994; Editura Marineasa 1995).

Pe la sfîrşitul anului 1990 şi începutul anului 1991 devenise aproape o axiomă în presa dimboviţeană existenţa unei mari enigme a revoluţiei: faptul că, chipurile, nimeni nu-i revendică pe cei 40 de morţi din Timişoara incineraţi la Bucureşti.

mortitir11mortitir2

Această aşa-zisă enigmă a fost popularizată iniţial prin articolul „Morţii din TIR-ul frigorific – ofiteri D.I.A.?” iscălit de Gheorghe Olbojan în revista „Zig-Zag” nr. 9/aprilie 1990. Pentru ca dezinformarea să aibe succes, articolul este scris într-un stil antiiliescian şi anticomunist. Domnul Gheorghe Olbojan, întîmplător, de meserie securist, este şi autor al cărţii „Good bye, domnule Pacepa”.

Să urmărim mai departe dezvoltarea acestui aşa-zis mister.

Francezul de origine română Radu Portocală scrie, într-o carte apărută iniţial în Franţa, în 1990: „trupele USLA ale Securităţii erau bine reprezentate la Timişoara. Membrii lor erau educaţi într-un spirit sinucigaş. Este foarte posibil ca provocatorii – ucişi cu toţii de armată – să fie din rîndul lor (…) S-ar putea astfel explica un alt mister: dacă membrii USLA au facut provocările cu preţul vieţii lor, este foarte posibil ca ale lor să fie şi cadavrele furate de Securitate în ziua de 18 din morga oraşului, pentru ca apoi să fie incinerate la Bucureşti” („România. Autopsia unei lovituri de stat”, Agora Timişoreană în colaborare cu Editura Continent 1991, pag. 35-36).

În articolul „Procesul lui Filip Teodorescu şi neorevizionismul maghiar” din ziarul „Azi” (30 august 1990), I. Baicu afirmă categoric: „Nici pînă astăzi morţii transportaţi de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti n-au fost revendicaţi de către cineva (din România)”. Dl. Baicu e convins că aceştia ar proveni din rîndul celor „cîteva mii de agenţi infiltraţi de Budapesta (şi de Moscova)”.

Nici Corneliu Vadim Tudor nu se lasă mai prejos: „cei 40 de morţi transportaţi cu autoduba frigorifică, n-au fost nici revoluţionari, nici ofiţeri români ai D.I.A., cum s-a tot spus pînă acum, au fost pur şi simplu agenţi maghiari pe care oamenii lui Vlad, Stamatoiu şi Teodorescu i-au dibuit şi i-au lichidat (…) pe teritoriul Ungariei a fost dezvelit recent un monument consacrat victimelor maghiare ale Revoluţiei din România !” („România Mare” 31 august 1990).

În ziarul „Azi” din 9 decembrie 1990, Petre Meldin se arată convins că Laszló Tökes deţine cheia misterului: „Oare de ce procuratura militară nu l-a citat ca martor pentru a declara ce ştia despre cele 40 de cadavre incinerate ?” („Pastorul necurat”)

Generalul Emil Macri, inculpat în procesul Timişoara, aminteşte şi el, în „Adevărul” din 26 februarie 1991, faptul că nimeni nu revendică cadavrele incinerate.

Aurel Perva şi Carol Roman, ziarişti la „Tineretul Liber”, în cartea „Misterele revoluţiei române” (Casa de editare „Răscruci de milenii” SRL, pag. 15-18 ) prezintă problema celor 40 de cadavre într-un mod pretins obiectiv, punînd faţă în faţă varianta „România Mare” (agenţi maghiari) şi varianta „Zig-Zag” (ofiţeri D.I.A.). Un singur lucru nu le trece prin minte domnilor Aurel Perva şi Carol Roman: atît „România Mare” a lui Corneliu Vadim Tudor, cît şi „Zig-Zag”-ul lui Ion Cristoiu, mint cu egală neruşinare.

Iată lista martirilor a căror trupuri au fost arse la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti:

1. Andrei Maria, 25 ani, Timişoara, str. Ion Ionescu de la Brad bl. A 107 ap. 12
2. Apro Mihai, 31 ani, Timişoara, str. Naturii 4 sc. B ap. 20
3. Balmuş Vasile, 26 ani, Timişoara, str. Luminii 35 sc. A ap. 4
4. Balogh Pavel, 69 ani, Timişoara, str. Mangalia nr. 18
5. Bărbat Lepa, 43 ani, Timişoara, str. Ion Raţiu 6A
6. Belehuz Ioan, 41 ani, Timişoara, str. Gr. Alexandrescu 40
7. Belici Radian, 25 ani, Timişoara, str. 16 Februarie bl. 17 sc. B ap. 58
8. Bînciu Leontina, 39 ani, Timişoara, str. Elevului 3 sc. A ap. 12
9. Caceu Margareta, 40 ani, Timişoara, str. Dîmboviţa 6A
10. Carpîn Dănuţ, 25 ani, Timişoara, str. Textiliştilor 20 ap. 6
11. Chörösi Alexandru, 24 ani, Timişoara, str. Reşiţa 19
12. Ciobanu Constantin, 43 ani, Timişoara, str. Transilvaniei 9 sc. D ap. 10
13. Cruceru Gheorghe, 25 ani, Timişoara, str. Hebe 47
14. Csizmarik Ladislau, 55 ani, Timişoara, str. Cosminului 11
15. Ewinger Slobodanca, 20 ani, Variaş, sat Gelu nr. 68, jud. Timiş
16. Ferkel-Şuteu Ştefan Alexandru, 43 ani, Timişoara, str. Cheia 3 sc. A ap. 8
17. Florian Antoniu Tiberiu, 20 ani, Timişoara, complex studenţesc cămin 2
18. Gîrjoabă Constantin Dumitru, 30 ani, Timişoara, str. Bicaz 11 ap. 4
19. Haţegan Petru, 47 ani, Timişoara, str. Chişodei 89
20. Ianoş Paris, 18 ani, Timişoara, str. Cozia 57 ap. 7
21. Iosub Constantin, 18 ani, Chişoda, str. Bucegi 32, jud. Timiş
22. Ioţcovici Gh. Nuţu, 25 ani, Timişoara, bd. Gheorghe Lazar 40 sc. E ap. 2
23. Lăcătuş Nicolae, 27 ani, Timişoara, str. Mediaş 2A
24. Luca Rodica, 30 ani, Timişoara, str. Muzicescu 26 ap. 3
25. Mardare Adrian, 20 ani, Timişoara, str. Dorobanţilor bl. D 14
26. Miron Ion, 50 ani, Timişoara, str. Haga 10
27. Motohon Silviu, 35 ani, Timişoara, str. Liniştei 3 ap. 7
28. Munteanu Nicolae Ovidiu, 25 ani, Orăştie, str. Unirii 61B, jud. Hunedoara
29. Nagy Eugen Francisc, 17 ani, Turda, str. Zambilelor 10 ap. 10, jud. Cluj
30. Opre Gogu, 40 ani, Cerneteaz nr. 275, jud. Timiş
31. Osman Dumitru, 24 ani, Sadova nr. 183, jud. Dolj
32. Oteliţă Aurel, 34 ani, Timişoara, Calea Lipovei cămin 8, ap. 88
33. Radu Constantin, 33 ani, Timişoara, str. Luţa Ioviţă 6
34. Sava Angela Elena, 25 ani, Timişoara, str. Ştefan Stîncă bl. 119
35. Sporer Rudolf Herman, 33 ani, Timişoara, str. Musorgschi 24
36. Stanciu Ion, 42 ani, Timişoara, str. Naturii 1 sc. B ap. 14
37. Wittman Petru, Timişoara, str. Ungureanu 11
38. Zăbulică Constantin, 30 ani, Timişoara, str. Constantin cel Mare 13

La iniţiativa noastră, această listă (cu cîteva nume lipsă, care nu erau cunoscute în 1991) a fost publicată în „Renaşterea Bănăţeană” din 2 martie 1991, „Adevărul” din 13 martie 1991, „Naţiunea” nr. 12/1991, „Timişoara” 29 noiembrie 1991. Revista „România Mare” a refuzat să publice lista.

În ciuda dezminţirilor, teoria misterului celor 40 de cadavre este deosebit de persistentă. De pildă, Ilie Stoian, în cartea „Decembrie 89 criminala capodoperă” (Editura Evex, Bucureşti 1998 ) scrie: „în mod curios, cele 40 de cadavre neidentificate nu au fost revendicate de nimeni. Nici un locuitor al Timişoarei nu a reclamat, ulterior revoluţiei, dispariţia fără urmă a vreunui membru al familiei (…) credem că respectivele 40 de cadavre aparţin unora dintre agenţii străini care au fost trimişi la Timişoara pentru a incita populaţia la revoltă” (pag. 40-41). Ilie Stoian, fost redactor la săptămînalul „Expres” condus de Cornel Nistorescu, a mai scris şi volumul „Decembrie 89 – Arta diversiunii” (Editura Colaj 1993), este deci un individ cu pretenţii de specialist în istoria revoluţiei.

Identificarea răposaţilor s-a făcut de către rudele acestora, pe baza certificatelor medico-legale de constatare a decesului. Aceste certificate conţin doar o descriere sumară a victimelor, care nu întotdeauna a fost suficientă pentru identificare. Există cîteva cazuri în care s-a stabilit apartenenţa victimelor la grupul celor incineraţi prin mărturii, eliberîndu-se certificate de deces ulterioare, prin hotărîre judecătorească. Există totodată 7 certificate medico-legale de deces care n-au fost revendicate de nimeni, dar la 5 dintre persoanele de pe listă nu s-a stabilit certificatul medical corespunzător (s-a recunoscut decesul în timpul revoluţiei pe bază de martori şi hotărîre judecătorească). E posibil ca şi în viitor să se mai identifice morţi din acest grup, dintre persoanele dispărute în acea perioadă (există două cazuri de dispăruţi suspectaţi că au fost în grupul incineraţilor: Zornek Otto şi Pisek Zoltan). O piedică în calea identificării o prezintă felul sumar în care au fost alcătuite certificatele de deces.

Raportul SRI din 1994 despre revoluţie, de pe vremea lui Virgil Măgureanu

(sinteză a conferinţei de presă a asociaţiei „17 Decembrie” din 25 august 1994; a fost publicată în cartea mea „Falsificatorii istoriei” în 1994, republicată în 1995 şi 1999, iar din 2000 am publicat-o şi pe internet. Faţă de varianta deja publicată pe internet acum am adăugat facsimilele unor documente, lincuri la materiale de pe internet care dovedesc unele afirmaţii şi am folosit diacritice)

Raportul SRI despre revoluţie se prezintă ca un amestec al unor informaţii reale, dar vechi, şi unele dezinformări.

În partea despre Timişoara a raportului dezinformarea şi reaua credinţă sînt mult mai evidente. Unul din procedeele folosite este prezentarea unor informaţii nerelevante şi trecerea sub tăcere a informaţiilor relevante.

De pildă, se spune în raport că acţiunile forţelor de ordine de la Timişoara „s-au soldat cu reţinerea a circa 180 de participanţi, pînă la data de 17.12.89, ora 4,40”. De 2 ori se pomeneşte în raport numărul de 180 de arestaţi. Niciodată nu este pomenit numărul total al revoluţionarilor timişoreni arestaţi, care, conform datelor Procuraturii, este de 978.

img_0005Dacă scopul raportului SRI era să ajute cititorul să-şi facă o imagine corectă, obiectivă, despre ceea ce s-a întîmplat la Timişoara, ar fi trebuit să apară în raport numărul total al arestaţilor (adică 978). Se pare însă că nu informarea corectă şi obiectivă este scopul raportului SRI. Credem că este vorba aici de o încercare de minimalizare a acţiunilor represive duse de Ministerul de Interne.

Dacă se încearcă minimalizarea represiunii, în schimb este exagerată violenţa manifestanţilor.

În întreg raportul se pune un accent disproporţionat de mare pe cazurile în care reprezentanţi ai forţelor de ordine au fost agresaţi de manifestanţi. Modul în care aceste cazuri sînt prezentate constituie de fapt o încercare indirectă, voalată, de contestare a legitimităţii revoluţiei şi de justificare a represiunii.

În cazul evenimentelor din Timişoara raportul SRI nu se sfieşte să născocească situaţii inexistente. De pildă: „Provocarea armatei este susţinută de situaţiile în care militarii au fost agresaţi, acţiuni soldate cu răniţi şi chiar morţi”. Se spune de morţi la plural, deci trebuie să fi fost mai mulţi.

Asociaţia „17 Decembrie” a cerut Procuraturii să precizeze cîţi militari au fost omorîţi sau răniţi la Timişoara între 16-22 decembrie, înainte de aşa-zisa luptă cu teroriştii, şi cîte din aceste cazuri se datorează altercaţiilor dintre demonstranţi şi forţele de ordine.

Procuratura ne-a răspuns: „În perioada 16.12.-22.12.1989, ora 14,00, în municipiul Timişoara nu a fost înregistrat nici un militar decedat, în schimb au fost răniţi un număr de 12 militari. Deşi s-au efectuat cercetări în toate cazurile, pînă în prezent nu se cunosc împrejurările în care aceştia au fost răniţi”.

militari răniţi

Aşadar, afirmaţia din raportul SRI cu privire la acţiunile de provocare a armatei la Timişoara, care ar fi dus la omorîrea unor militari, este mincinoasă. Remarcăm similitudinea dintre această dezinformare din raportul SRI şi o dezinformare din raportul lui Sergiu Nicolaescu, în care se spune ca în noaptea de 21/22 decembrie 1989 la Bucureşti ar fi fost omorîţi 16 militari. Aceste minciuni sînt răspîndite cu scopul de a justifica represiunea.

Revista „România Mare” a scris, în repetate rînduri, despre militarii decapitaţi şi arşi de vii la Timişoara, în decembrie 1989. Ziarul „Armata României”, publicaţie editată de M.Ap.N., a scris şi el despre revoluţionarii timişoreni experţi în decapitarea soldaţilor într-o singură secundă. Dacă raportul SRI n-ar fi pomenit despre existenţa unor militari morţi în primele faze ale revoluţiei timişorene, anumite cercuri politice ar fi suferit o pierdere de credibilitate. Cei care au început cu minciuna trebuie să continue cu minciuna pînă la capăt, altfel îşi pierd credibilitatea.

Un lucru este sigur: numărul infim al reprezentanţilor forţelor de ordine care au fost răniţi, dacă îi raportăm la cei 73 de morţi, 296 de răniţi şi aproape 1000 de arestaţi din rîndul revoluţionarilor. Este o dovadă a reţinerii admirabile de care au dat dovadă timişorenii.

Nu tăgăduim faptul că, poate, şi revoluţionarii au săvîrşit unele excese. S-ar putea vorbi, de pildă, de un exces de blîndeţe.

Insultătoare pentru revoluţionari este aprecierea, nesusţinută de dovezi, că blocarea tramvaielor în Piaţa Maria în 16 decembrie s-a făcut de catre „persoane printre care se aflau şi mulţi indivizi cunoscuţi ca făcînd parte din lumea interlopă a oraşului”.

Şi revoluţionarii bucureşteni din Piaţa Universităţii sînt insultaţi, spunîndu-se despre ei că au fost drogaţi.

Dacă tot restul raportului SRI ar fi ireproşabil, numai pasajul despre revoluţionarii drogaţi ar fi suficient pentru a cere destituirea lui Virgil Măgureanu.

O altă caracteristică a raportului este încercarea de a dovedi punerea la cale din străinătate a evenimentelor de la Timişoara. Nu se dă însă nici o dovadă concludentă în acest sens.

Se dă exemplul cu consulul iugoslav Mirko Atanatkovici, chipurile, „infiltrat intr-o agentură a serviciilor speciale ungare”. Cazul e arhicunoscut la Timişoara. Iniţiativa implicării consulatului iugoslav a aparţinut revoluţionarilor care duseseră tratative cu primul ministru Constantin Dăscălescu. A fost o tactică a revoluţionarilor de a face cunoscut în străinătate ce se întîmpla la Timişoara, şi dacă consulul iugoslav a sprijinit asta, îi mulţumim. Domnul Atanatkovici a primit şi titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei.

Se mai scrie în raport că o persoană, cunoscută ca agent sovietic, a contactat mai mulţi „intelectuali filosovietici din Timişoara (participanţi la evenimente)”, iar apoi, în 21 decembrie, a luat legătura cu ambasada URSS.

Nu este nominalizată persoana-agent sovietic, şi nici acei intelectuali filosovietici din Timişoara. Nu se spune nici în ce a constat participarea acestora la evenimente. În Timişoara avem vreo 200000 de „participanţi la evenimente”. Spunînd despre cineva că a participat la evenimente nu dovedeşti mare lucru.

Tare vigilent se mai arată SRI-ul cu „intelectualii filo-sovietici din Timişoara”. Nici un cuvinţel însă despre încercarea de a chema trupele ruseşti în ţară dupa 22 decembrie.

În problema teroriştilor observăm repetarea tacticii de prezentare a informaţiilor nerelevante şi ocolire a informaţiilor relevante.

De pildă, se scrie: „Unii din reprezentanţii puterii nou constituite au preluat si proliferat o serie de zvonuri, cărora le dădeau credibilitate tocmai prin poziţia lor; spre exemplu, preşedintele Consiliului Judeţean FSN Constanţa, Barbu Dinescu, s-a aflat la originea zvonului privind otrăvirea apei potabile”.

Este o informaţie interesantă, dar nerelevantă. Relevant este faptul că Ion Iliescu personal, în cuvîntarea ţinută la televiziune în 23 decembrie 1989, vorbea despre teroriştii care trag din orice poziţie. Cuvîntarea a fost văzută de milioane de telespectatori şi reprodusă apoi de multe ziare (de pildă, de „Luptătorul Bănăţean” din 24 decembrie). Dar despre asta, raportul SRI nu zice nimic.

Se evită nominalizarea unor persoane cu o contribuţie importantă în diversiunea teroristă dar care s-au remarcat în acea perioadă ca fiind stăpînite de ideea fixă că neapărat Ion Iliescu trebuie să umple vidul de putere rămas după fuga lui Ceauşescu. Nu se scrie nimic despre Teodor Brateş, care a condus emisia televizată din 22 decembrie, şi care a dezinformat milioane de telespectatori. Oare din cauză că Teodor Brateş este cel care l-a prezentat la televiziune pe Ion Iliescu?: „Stimaţi telespectatori, avem marea bucurie de a găzdui aici în studio pe Ion Iliescu. Domnul Iliescu este fiul unui revoluţionar, unui patriot, el însuşi patriot” (vezi „Revoluţia română în direct”, volum editat de TVR, 1990, coordonator Mihai Tatulici, pag. 41).

Nu se spune nimic despre Sergiu Nicolaescu, care în 22 decembrie a lansat zvonul că clădirea C.C. este minată.

Nu se spune nimic despre Cazimir Ionescu, care a spus la televiziune: „O coloană blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervoarele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş! Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta ţării!” („Revoluţia română în direct”, pag. 61) [sau aici pe acest blog].

Nu sînt nominalizaţi principalii dezinformatori, care au încă o poziţie în viaţa politică românească. În schimb ni se oferă exemple nerelevante de persoane labile psihic care, sub influenţa celor văzute la TVR, au răspîndit zvonuri false despre terorişti.

Ca urmare a raportului SRI, credem că se impune:

– destituirea domnului Virgil Măgureanu, care a avizat acest raport.

– nominalizarea persoanelor care au scris secţiunea despre Timişoara a raportului.

– înlăturarea acestora din SRI.

Notă: cererile asociaţiei „17 Decembrie” de destituire a persoanelor vinovate de raportul SRI sus-amintit au rămas fără ecou printre politicieni.