A murit Romulus Cristea, revoluționar din 1989 și ziarist

Romulus Cristea, unul dintre revoluționarii care în decembrie 1989 au pătruns în clădirea C.C. și ziarist cu o bogată activitate („Dreptatea” – ziarul PNȚCD, „Epoca”, „Cotidianul”, „Viitorul”, „România Liberă” – aici a fost cea mai lungă perioadă 1992-2013, „PrintMagazin”, „Agrointel”), totodată autor de cărți despre revoluția din 1989 și despre mișcarea „Piața Universității” din 1990, a murit în 29 aprilie, de un atac de cord. Avea 52 de ani și jumătate.

Pe internet activitatea publicistică a lui Romulus Cristea se poate găsi la:
https://www.facebook.com/romuluscristea
https://romuluscristea.wordpress.com/
http://romulus-cristea.blogspot.com/
http://21decembrie89.blogspot.com/
http://romuluscristea.blogspot.com/
http://rcristea.blogspot.com/
twitter.com/romuluscristea

Aerodromul Clinceni, cu Ioan Itu; 26 aprilie 2015

https://www.youtube.com/romuluscristea
https://www.instagram.com/romulus.cristea/ Continuă lectura

CPRD cere prim-ministrei Viorica Dăncilă destituirea lui Sorin Vintilă Meșter de la conducerea SSRMLÎRC

Urmare a deciziei SSRMLÎRC nr. 129 din 13.08.2018 despre care am scris (linc), și prin care Secretariatul de Stat a respins 626 de cereri de atribuire a titlului de „luptător în revoluție cu rol determinant”, deși respectivele cereri fuseseră aprobate de CPRD, Comisia Parlamentară a Revoluționarilor a publicat un comunicat prin care cere primului ministru destituirea „persoanelor care se fac vinovate de emiterea acestei decizii”. Practic, e vorba de membrii comisiei de analizare a cererilor legate de atribuirea titlurilor conform legii 341/2004. Aceștia sînt, conform Ordinului nr. 66/05.06.2018 al secretarului de stat (linc): Sorin Vintilă Meșter (președinte al comisiei, secretar de stat), Alpar Beniamin Hamar (director de cabinet al secretarului de stat, rănit în 21 decembrie 1989 la Tîrgu Mureș), Romulus Vasile Cristea (fostul ziarist de la „România Liberă”), Laurențiu Andrei Mihăiasa, Ionuț Constantinescu, Monica Tudor, Dan Octavian Maranda.

Din comunicatul CPRD rezultă că domnii parlamentari consideră nejustificată pretenția SSRMLÎRC ca, după admiterea unei contestații, CPRD să înainteze documentele pe baza cărora s-a admis contestația. Contestațiile au fost admise pe baza au fost memoriilor şi declaraţiilor de martor aflate în dosar și a declaraţiilor verbale ale contestatarilor din cadrul audierilor.

Adică: SSRMLÎRC a respins niște cereri pe baza dosarului existent, iar CPRD, pe baza aceluiași dosar, la care se adaugă niște declarații verbale făcute de contestatari în fața comisiei, a admis contestațiile și cere atribuirea titlului.

Redau comunicatul CPRD, apărut pe saitul Camerei Deputaților (linc): Continuă lectura

Reportaj TVR despre teroriștii din 1989, cu principal formator de opinie – fostul informator al securității Cornel Ivanciuc (video)

TVR a difuzat cu mai mult timp în urmă o emisiune (realizator: Cristian Răuțu) în care dezbătea problema teroriștilor din 1989. Redau și eu această emisiune, în care am apărut și eu pentru scurt timp.

Comentarii: Continuă lectura

Ion Iofciu și Romulus Cristea, consilieri onorifici la SSRMLÎRC

Proaspăt numitul secretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist (SSRMLÎRC), domnul Sorin Vintilă Meșter, a publicat pe saitul instituției două ordine prin care îi numește pe Ion Iofciu (linc), respectiv pe Romulus Cristea (linc) în funcții de consilieri onorifici (din cuvîntul onorific înțeleg că nu vor fi salarizați).

Amîndoi sînt revoluționari din București. Continuă lectura

Terorist, erou martir. O replică a domnului Mihalache şi răspunsul meu

Am prezentat pe acest blog filmul „Terorist, erou martir” (linc), producţie TVR 2011, realizator Cornel Mihalache, împreună cu o recenzie la acesta. Domnul Mihalache a scris o replică la recenzia mea, pe care o reproduc mai jos (am adăugat doar diactriticele, fiindcă mă enervează scrisul fără diacritice), împreună cu un răspuns al meu la replica dînsului.

Drept la replică la Marius Mioc Continuă lectura

Dialog cu Ion Iliescu despre revoluţie şi mineriadă: Este o pură invenţie că cineva ar fi solicitat scoaterea în afara legii a partidelor de opozitie sau interzicerea unor ziare

Pe blogul propriu, Ion Iliescu a scris articolul „Calomnia ca diversiune” (linc), din care citez: Continuă lectura

Adunarea generală a asociaţiei „21 Decembrie” nu a ales nici un nou preşedinte

Pe 27 noiembrie a avut loc adunarea generală a asociaţiei „21 Decembrie” din Bucureşti. Conform statutului asociaţiei, adunarea generală trebuia să aleagă un Consiliu Director care să aleagă apoi preşedintele. Domnul Teodor Mărieş a anunţat că nu mai doreşte să facă parte din conducerea asociaţiei. Înainte de respectiva adunare generală, s-a anunţat că anumite persoane „nu îndeplinesc condiţiile statutare pentru a fi aleşi în Consiliul Director, conform cap. 7 art. 58 lit. g, h” (linc). L-am întrebat pe domnul Mărieş ce înseamnă aceste condiţii statutare şi mi-a răspuns că e vorba de faptul că oamenii respectivi nu şi-au plătit cotizaţia o perioadă mai mare decît cea prevăzută în statut.

Cel puţin 3 din cele 4 persoane cărora li s-a respins candidatura pentru Consiliul Director sînt nume sonore: Adrian Paul Dumitrescu şi Constantin Aferăriţei sînt foşti membri în conducerea asociaţiei (preşedinte respectiv vicepreşedinte) şi foşti parlamentari CDR din perioada 1996-2000. Romulus Cristea este ziarist la „România Liberă” şi autor al unor cărţi despre revoluţia din 1989 şi despre mişcarea din Piaţa Universităţii din 1990, una din aceste cărţi – „Revoluţia română. Mărturii şi documente” – fiind recenzată pe acest blog (linc). Romulus Cristea şi Cătălin Cuatu sînt şi ei foşti (sau actuali?) membri ai Consiliului Director.

La Judecătoria sector 2 Bucureşti a fost înregistrat dosarul 18067/300/2009 (linc) în care Romulus Cristea, Adrian Paul Dumitrescu, Ştefan Mihalcea şi Traian Vasu au dat în judecată Asociaţia „21 Decembrie” din Bucureşti, prin reprezentant Teodor Mărieş. În 19 mai 2010 instanţa a admis în parte cererea, a anulat în parte procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare din 13 septembrie 2009 a Asociaţiei „21 Decembrie”, numai în ceea ce priveşte hotărîrea de revocare a reclamanţilor din Consiliul de Conducere, şi a obligat pîrîta să plătească fiecărui reclamant cîte 512,03 lei cheltuieli de judecată. Hotărîrea n-ar fi încă definitivă, mi-a spus domnul Mărieş, precizînd că a fost comunicată asociaţiei abia în noiembrie şi poate fi atacată cu recurs. Ştefan Mihalcea şi Traian Vasu şi-ar fi plătit cotizaţiile şi ar fi fost prezenţi la noua adunare generală din 27 noiembrie. Domnul Romulus Cristea însă mi-a spus telefonic că hotărîrea ar fi definitivă fiindcă n-a fost contestată în termenul legal. Continuă lectura

Cărţi despre revoluţia din 1989 publicate la Bucureşti

O listă, posibil incompletă, a cărţilor despre revoluţia română din 1989 publicate la Bucureşti: Continuă lectura

Romulus Cristea – „Revoluţia română. Mărturii şi documente”

Cartea lui Romulus Cristea (ziarist la „România Liberă”) – „Revoluţia română. Mărturii şi documente”, Editura „România pur şi simplu”, Bucureşti 2007, ne oferă o nouă încercare de a lămuri evenimentele din decembrie 1989 din ţara noastră. Cartea cuprinde o serie de relatări despre anchetele Parchetului Militar legate de revoluţia din 1989, interviuri cu participanţi la revoluţie şi reproducerea unor documente ale Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) din perioada imediat următoare revoluţiei române.

Primejdia dispariţiei dosarelor cu anchetele Parchetul Militar despre revoluţie este reală. „Dacă nu s-ar fi redeschis ancheta, la iniţiativa unei organizaţii neguvernamentale, dosarele victimelor din decembrie 1989 urmau să fie trimise la centrele de recuperare a deşeurilor, la topit, termenul de arhivare fiind expirat”, ne explică autorul (pag. 41). În timp ce mulţi politicieni mimează interesul pentru aflarea „adevărului despre revoluţie”, creînd şi instituţii bugetivore cu acest scop, documente valoroase despre istoria revoluţiei şi dosare ale unor anchete care au costat statul român o mulţime de bani riscă să fie distruse, pe motiv că răstimpul legal de arhivare a expirat. O iniţiativă care să prevadă predarea tuturor dosarelor legate de revoluţie cu termen de arhivare depăşit către Arhivele Naţionale, unde să poată fi studiate de istorici (peste 50 sau 100 de ani, cînd le va veni şi istoricilor profesionişti cheful să studieze acest subiect), e necesară.

În ciuda faptului că au trecut 18 ani de la revoluţie, nici Parchetul Militar nu s-a învrednicit să obţină toate documentele relevante pentru acest subiect. Radioul şi Televiziunea au răspuns solicitărilor de a pune la dispoziţia anchetatorilor documente (casete video, audio, alte documente). „Acestea, se pare, urmează să ajungă, în curînd, la procurori” (pag. 45). Adică, în 2007 (cînd a apărut cartea lui Romulus Cristea), la 18 ani de la revoluţie, respectivele documente încă nu ajunseseră la anchetatori ci doar „urmau să ajungă”. Oare or fi ajuns între timp?

Romulus Cristea ne vorbeşte şi despre „tone de arhive secretizate”. „Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă deţin arhive secretizate, documente clasificate referitoare la cele ce s-au întîmplat în decembrie 1989” (pag. 45-46). Regret faptul că autorul nu este mai explicit pe acest subiect. A cerut Parchetul documente, iar SRI, SIE şi celelalte instituţii au răspuns „documentele există dar nu le prezentăm fiindcă sînt secrete”? În lipsa unor asemenea precizări, afirmaţiile despre tonele de arhive secretizate le consider doar o speculaţie a autorului. Flerul îmi spune că în problema revoluţiei din 1989 nu documentele secretizate sînt problema, ci cele falsificate, distruse (uneori perfect legal, la expirarea termenului de arhivare; despre asta se vorbea încă din 1994 într-o Sinteză a Parchetului Militar) sau care nici nu s-au întocmit, căci s-a acţionat pe bază de ordine verbale.

„Nu avem din punct de vedere al probelor nici un terorist în sensul legii” este o afirmaţie a procurorului militar Dan Voinea (pag. 60). Sînt interesante însă cîteva cazuri de „terorism” din decembrie 1989 lămurite prin anchetă şi prezentate în carte, din care enumăr cîteva exemple.

În 24 decembrie 1989 actorul Horia Căciulescu, însoţit de Vica şi Milica Gavriliuc (surori), se deplasa cu autoturismul spre Palatul Telefoanelor. „Pe strada Constantin Millo partea carosabilă era blocată de o betonieră aşezată acolo de militarii din dispozitivul de apărare instalat în zonă. Horia Căciulescu a încercat o manevră de ocolire a betonierei. Doi militari, fruntaş Ionel Silea şi soldat Petre Ghiţă au deschis focul (…) Soldaţii au afirmat că înainte de a trage au somat regulamentar (…) probabil ca datorită vacarmului din jur somaţiile să nu fi fost auzite. Incidentul a avut drept urmări moartea cunoscutului actor Horia Căciulescu şi vătămarea corporală a celor două surori” (pag. 95). Tot lîngă Palatul Telefoanelor şi tot pentru că n-a oprit autoturismul la somaţie, a fost împuşcat mortal şi Costantin Cercelaru, în 28 decembrie. În momentul împuşcării, victima avea o îmbibaţie alcoolică de 1,15 gr % (pag. 63). Se confirmă deci nocivitatea conducerii autoturismelor sub influenţa alcoolului.

În aceeaşi zonă, în 23 decembrie, o subunitate de la UM 0396 Bucureşti a primit ordin să se instaleze pe terasa hotelului „Union”. „Pe la ora 15, în timp ce soldat Florin Puiu Cristian se afla în observare, în poziţia culcat, la marginea terasei, a fost împuşcat mortal, drept în cap. Glonţul ucigaş a fost tras de la o fereastră a etajului 6, de la Palatul Telefoanelor”. Ancheta a stabilit că „locul de unde s-ar fi tras era biroul de contabilitate al instituţiei. Încăperea fusese ocupată de militari de la M.Ap.N.” Militarii din Palatul Telefoanelor, cît şi cei din hotelul „Union”, nu au avut cunoştiinţă de prezenţa şi respectiv misiunile de luptă ale celorlalte subunităţi. „Neexistînd comunicare între subunităţile care acţionau în zonă, militarii au ajuns practic să tragă unii în alţii, totul soldîndu-se cu nenumărate victime” (pag. 98).

Plutonierul Paul Vasilescu, de la UM 01704 Bucureşti, „a avut o cădere psihică, împuşcîndu-se în piept”. „Iniţial, din dorinţa de a obţine unele avantaje materiale conferite de Legea 42/1990” (legea care dă drepturi revoluţionarilor), „Paul Vasilescu a declarat că a fost rănit prin împuşcare de terorişti. (…) Ulterior a revenit asupra declaraţiei şi a recunoscut că a avut o tentativă de suicid. Cazul nu este singular” (pag. 65).

Conducătorii cei mai sîrguincioşi ai luptei împotriva aşa-zişilor „terorişti” s-au dovedit a fi cei care avuseseră un rol cel puţin dubios în reprimarea revoluţiei. La Sibiu, în 21 decembrie 1989, „militarii de la UM 01512 (comandată de col. Aurel Dragomir) au deschis focul. Au fost înregistrate 5 victime” (pag. 19). După fuga lui Ceauşescu, acelaşi Aurel Dragomir a fost conducătorul luptei „anti-teroriste”, cîştigîndu-şi „merite” în faţa revoluţiei. Conform martorului Dănuţ Mureşan, Dragomir ar fi declarat la un moment dat: „Sînt fiul acestei unităţi şi am ordin să rad Sibiul de pe faţa pămîntului pînă la nimicirea tuturor teroriştilor” (pag. 19). Sute de morţi şi răniţi (în mare parte lucrători de miliţie şi securitate), şi zeci de clădiri distruse este bilanţul luptelor de la Sibiu, armata asumîndu-şi rolul de a face ordine şi operînd sute de arestări. „Ancheta ulterioară a Parchetului Militar a dovedit că toate arestările operate de Armată au fost făcute nejustificat” (pag. 16).

După 22 decembrie 1989, numai în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti şi în zona învecinată, s-au înregistrat 73 de morţi şi 274 de răniţi ca urmare a luptelor cu „teroriştii”. „Dosarul are NUP [rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale – nota mea] din 1996, iar răniţii şi rudele celor împuşcaţi habar nu au de dosar şi de rezoluţie, majoritatea declarînd că nici măcar nu au fost vreodată audiaţi sau în situaţia de a se constitui parte civilă. Dosarul în cauză a stat ascuns timp de 10 ani la secţia Parchetelor Militare”, procurorii militari apreciind că „nu se impune începerea urmăririi penale în cauza privind decesul a 73 de persoane şi rănirea altor 274” (pag. 67).

Reînceperea anchetei în cauzele privind revoluţia din 1989 a avut loc ca urmare a unei cereri a Asociaţiei „21 Decembrie” din Bucureşti (asociaţie din care face parte autorul) din luna octombrie 2004 (pag. 82). Prin această cerere s-a întrerupt cursul prescripţiei, care s-ar fi împlinit în decembrie 2004.

Cartea mai conţine interviuri cu personaje ale revoluţiei, anume: Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”, Marian Mierlă, prima persoană care şi-a dat demisia din CFSN, Dan Voinea, procuror militar, Iordan Rădulescu, colonel prezent în sediul CC al PCR, Octavian Crăciun, rănit în revoluţie, care fusese bănuit a fi terorist doar pentru că avea mîini îngrijite şi ţinută intelectuală care nu corespundea cu meseria sa de sudor.

Din interviul cu procurorul Dan Voinea aflăm, de pildă: „Toate persoanele reţinute în timpul revoluţiei ca suspecte de terorism au fost cercetate. Nu a rămas nici o persoană neanchetată” (pag. 145), nu există confirmare despre existenţa unor dispozitive de simulare a focului (pag. 146), muniţia cu care au fost împuşcate victimele e normală (pag. 147) şi „nu există nici o dovadă care să ateste că vreo putere străină s-a implicat, în decembrie 1989, în evenimentele de aici” (pag. 147).

O bună idee este includerea unei secţiuni cu documente, care include decrete ale CFSN, stenograma primei şedinţe a CFSN, din 27 decembrie 1989 (pag. 166-188; aflăm astfel că poziţia lui Ion Iliescu de preşedinte al CFSN nu a fost niciodată pusă la vot, deşi în 22 decembrie 1989 la TVR acesta era doar ultimul pe listă), discursuri ale lui Ion Iliescu, atît din perioada revoluţiei, cît şi ulterioare. Citim de pildă decretul din 7 ianuarie 1990 semnat de Ion Iliescu, prin care se înfiinţau Tribunale Militare Extraordinare pentru „judecarea şi pedepsirea de urgenţă” a „elementelor puse în slujba dictaturii” care au săvîrşit „acte teroriste care au avut ca urmări pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale” (pag. 265-267). La 18 ani după revoluţie, cînd ştim că nu s-a depistat nici un terorist, tragem concluzia că acest decret avea un rol pur propagandistic, de convingere a opiniei publice că CFSN chiar s-a luptat cu teroriştii şi vrea pedepsirea lor. Mai citim discursul lui Ion Iliescu la posturile de radio şi televiziune din 8 ianuarie 1990, publicat şi în Monitorul Oficial, în care acesta a povestit despre „formaţiunile de terorişti care au încercat să destabilizeze situaţia din ţară, să împiedice instaurarea noii puteri” (pag. 275), atrăgînd totodată atenţia populaţiei: „Vă rog să nu daţi crezare zvonurilor alarmiste cu intenţii destabilizatoare. Nu au nici un temei zvonurile care caută să semene suspiciune la adresa armatei (…) Armata este cu noi! Sprijină fără rezerve Frontul Salvării Naţionale” (pag. 279). E vorba de zvonurile despre implicarea armatei în reprimarea revoluţiei, care au fost confirmate în aceşti 18 ani inclusiv de instanţele judecătoreşti. În ianuarie 1990 însă, cei care încercau să vorbească despre acest adevăr erau învinuiţi de „destabilizare”, acelaşi cuvînt fiind folosit şi pentru învinuirea „teroriştilor”.

Printre minusurile cărţii menţionez repetarea aceloraşi idei în mai multe locuri (uneori chiar pe aceeaşi pagină – cum ar fi la paginile 23, 35), ceea ce dă impresia de redundanţă. Există şi unele informaţii inexacte sau incomplete. De pildă:

– despre persoanele implicate în furtul şi arderea la crematoriu a cadavrelor unor revoluţionari timişoreni, se spune că „cei vinovaţi au fost condamnaţi” (pag. 43). Nu se precizează că, deşi vinovăţiile au fost stabilite în acest caz, fapta respectivă, încadrată la „favorizarea infractorului”, a fost considerată amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990.

– despre dosarul „Lotul Timişoara”, se afirmă că „la final nimeni nu s-a făcut vinovat, din punct de vedere al justiţiei, de uciderea şi mutilarea manifestanţilor din 17 decembrie ’89 (la Timişoara) şi 21 decembrie ’89 (la Bucureşti)” (pag. 43-44). Pe de o parte dosarul „Lotul Timişoara” nu se referă şi la crimele din Bucureşti, pe de altă parte în acest dosar s-au pronunţat şi condamnări pentru „omor deosebit de grav”. Că aceste condamnări n-au fost ispăşite decît în mică măsură (de pildă Ion Coman, principal comandant al represiunii, din 15 ani de închisoare a executat doar 3 ani şi ceva) e altă problemă.

– despre revoluţia din Cluj, aflăm că în 21 decembrie, Ioan Rusu, muncitor la Combinatul de Utilaj Greu, s-a îndreptat spre ostaşi. Conform declaraţiei unui militar, „şi-a oferit, demonstrativ, pieptul spre noi, invitîndu-ne să-l împuşcăm”. Invitaţia a fost acceptată, Ioan Rusu fiind împuşcat mortal de fruntaşul Marian Bolboş (care ar fi recunoscut acest lucru în faţa superiorului), ne spune autorul (pag. 10). Apoi, „la data de 8 ianuarie 1990, invitaţi la clubul UM01369 Someşeni, mai mulţi militari în termen, avînd exemplul personal al col. Gheorghe Timiş, au dat declaraţii mincinoase şi neruşinate prin care uciderea prin împuşcare a victimei Ioan Rusu a fost pusă pe seama unor trăgători necunoscuţi, existenţi fie printre blocuri, fie în rîndul manifestanţilor” (pag. 12). Nu sînt convins că totdeauna constatările instanţelor sînt corecte, dar cred că se impunea amintirea faptului că Marian Bolboş a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Sînt şi afirmaţii care ar necesita mai multe explicaţii. Se spune despre stenograma şedinţei CFSN din 27 decembrie 1989: „cercetătorii în istorie consideră că ar putea fi vorba de un document susceptibil de cenzură din care lipsesc unele paragrafe care făceau referire la nemulţumirile unor membri CFSN şi care reproşau destul de virulent comportamentul cu tentă dictatorială a lui Ion Iliescu” (pag. 167). Nu ni se spune însă care sînt aceşti cercetători şi nu se indică vreo declaraţie a vreunui membru CFSN care să fi afirmat că stenograma a fost cenzurată. Mare parte din oamenii aceia încă trăiesc, pot fi întrebaţi direct dacă acea stenogramă are sau nu lipsuri.

În ansamblu însă, cartea lui Romulus Cristea este o lucrare valoroasă, care merită citită şi care ajută cititorul să înţeleagă multe probleme legate de revoluţia din 1989.