Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Ziarul „Adevărul” acuză fostul guvern Ponta ba de micșorarea, ba de mărirea drepturilor acordate veteranilor de război august 10, 2016


Recent șeful PSD Liviu Dragnea a amenințat guvernul Cioloș cu moțiunea de cenzură pentru faptul că, printr-o hotărîre de guvern cu privire la normele de aplicare ale noului cod fiscal, stabilise ca membri de familie ai veteranilor de război să plătească impozit pe cota parte din proprietățile imobiliare deținute în coproprietate cu veteranii. Dragnea a declarat într-o comunicat de presă (linc):

De la 1 iunie, aceşti oameni, care s-au sacrificat pentru România, luptînd în Al Doilea Război Mondial sau în războaiele din Afganistan, Bosnia sau Irak, sînt somaţi de administraţiile financiare să plătească impozite de care fuseseră scutiţi prin lege (Codul fiscal). Aceeaşi măsură se aplică şi persoanelor cu handicap. (…) România este o ţară care îşi cinsteşte eroii, încă mai este aşa ceva. Dacă acest guvern nu va şti să-şi cenzureze măcar acest dispreţ, îl va cenzura PSD prin moţiune.

(more…)

 

De ce interzice statul cămătăria? Grija faţă de om sau faţă de trusturile bancare? noiembrie 20, 2010


Aurelian Şoric, şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ a apostrofat presa pentru că l-a numit pe Gheorghe Măraru, recentă victimă a unui asasinat „interlop”. „De ce era Măraru interlop? Pentru că dădea bani la oameni şi dădea camătă? Sînt procurori care dau bani…”, a spus domnul comisar Şoric, stîrnind o furtună de indignare. „Camăta este incriminată ca infracţiune de vreo sută de ani încoace”, remarcă fostul europarlamentarul Sebastian Bodu, de pildă, concluzionînd că „sîntem o ţară defectă, cu sistem bolnav” (linc) dacă un poliţist, pus să aplice legea, arată toleranţă faţă de infracţiuni.

Principial domnul Bodu are dreptate, treaba unui poliţist este să aplice legea, nu să arate toleranţă faţă de infractori. Îmi pun totuşi o întrebare: de ce dacă o persoană fizică împrumută bani cu dobîndă este caz penal, faptă odioasă, iar cînd o persoană juridică – bancă – face exact acelaşi lucru, este o activitate economică necesară, uneori statul intervenind pentru sprijinirea băncilor?
Ce deranjează aici – camăta sau concurenţa pe care odioşii cămătari persoane fizice o fac trusturilor bancare? (more…)