Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (2). Considerații generale. Contextul intern și internațional mai 13, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului din „dosarul revoluției” cu prezentarea contextului intern și internațional în care s-a desfășurat revoluția, în viziunea procurorilor. Primul episod din acest rechizitoriu, deja prezentat: Inculpații, suspecții și obiectul cauzei (linc).

Remarc că se citează copios din raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Amintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara. Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

La „obiectul cauzei” (linc) Parchetul a precizat că cercetările au vizat perioada 16-31 decembrie 1989. După părerea mea, diversiunea legată de revoluție nu s-a oprit în 31 decembrie 1989 ci a continuat. Inițierea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din această diversiune. Această convingere m-a determinat să inițiez boicotarea activității acelei comisii. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele. Mai apoi diversiunea a continuat prin campaniile de presă pretinse pentru „adevărul revoluției” duse de „Jurnalul Național” (am scris o carte întreagă pe acest subiect) și de „Adevărul”, ori prin cărțile lui Alex Mihai Stoenescu (găsiți, la pagina Analize despre revoluția din 1989 – linc, mai multe articole pe acest subiect). Trimiterea în judecată a unora dintre vinovații de crimele din 1989, mai ales a generalilor Stănculescu și Chițac, a fost unul din motivele activizării campaniei de diversiuni despre revoluție (cum de altfel, începerea diversiunii în 22 decembrie 1989 e legată tot de dorința celor vinovați de a evita răspunderea penală). E complet greșit să se creadă că diversiunea a fost doar la TVR, iar în 31 decembrie 1989 cei care aveau de ascuns crimele revoluției s-au oprit brusc din activitatea diversionistă. Îl citez pe conducătorul revoluției arădene, Valentin Voicilă: „Diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi” (linc).

Un alt aspect pe care-l remarc este folosirea de către Parchet a prezumției de sinceritate atunci cînd se citează din declarații ale lui Nicolae Ceaușescu ori din rapoarte ale securității. Această prezumție este după părerea mea greșită, minciuna fiind o a doua natură a șefilor regimului comunist. Dacă Nicolae Ceaușescu vorbea despre agenturili străine asta nu înseamnă că el credea sincer acest lucru, ci că aceasta era varianta pe care a considerat necesar să o înfățișeze pentru a obține sprijin. Asemănător, vedem azi politicieni acuzîndu-și adversarii că sînt fie în slujba lui George Soros, fie în slujba lui Putin, dar, chiar și în cazurile în care afirmațiile respective se fac cu vehemență, ele nu sînt decît dovadă că asta au considerat folositor să spună politicienii respectivi, fără a dovedi nimic despre convingerile lăuntrice ale respectivilor politicieni.

Pentru a deduce convingerile lăuntrice ale personajelor trebuie urmărite nu vorbele ci faptele, iar în justificarea faptelor nu neapărat explicațiile date de făptași sînt cele adevărate. Spre exemplu, este un fapt că în 17 decembrie 1989 Ceaușescu a poruncit interzicerea intrării turiștilor străini în țară, dar asta nu înseamnă că el credea ce spusese, că asemenea turiști sînt „agenți de spionaj”. E vorba pur și simplu de dorința ca evenimentele începute să nu fie cunoscute peste hotare (Ministerul de Externe al RSR instruia ambasadorii români de pretutindeni: „În cazul în care veţi fi întrebat (repetăm: numai în cazul în care veţi fi întrebat) în legătură cu aşa-zisele evenimente de la Timişoara, răspundeţi cu toată claritatea că nu aveţi cunoştiinţă despre aşa ceva” – linc), iar Ceaușescu își dădea seama că niște turiști străini aflați în România pot vedea ce se întîmplă și, întorși în țara de origine, vor povesti presei. Faptul că abia după începerea evenimentelor de la Timișoara s-a luat măsura interzicerii pătrunderii în țară a turiștilor străini arată că ascunderea evenimentelor a fost motivul acțiunii, nu faptul că regimul se temea că asemenea turiști vor declanșa tulburări (ele deja fuseseră declanșate).

Totodată, și în cazul rapoartelor securității este greșit să se aplice prezumția de sinceritate. Nici față de Ceaușescu securitatea nu era sinceră. Nu își îngăduiau securiștii să-i raporteze lui Ceaușescu că însuși poporul român este împotriva sa și nici că, într-o anumită problemă pentru care Ceaușescu a cerut informații (să zicem, întrunirea Bush-Gorbaciov de la Malta), sînt incompetenți și n-au putut să le adune. Astfel, este foarte plauzibil ca rapoartele securității să fie încropeli din bănuieli și informații culese din ziare ca să-l mulțumească pe Ceaușescu.

Mai remarc o greșeală în rechizitoriu: Se vorbește de George W. Bush (linc) care s-ar fi întîlnit cu Gorbaciov la Malta, dar în 1989 președintele SUA era tatăl acestuia, George H. W. Bush (linc). Abia în 2000 a ajuns George W. Bush președinte al SUA.

Mai jos, următorul fragment din rechizitoriu:

B. SITUAŢIA DE FAPT
I. Consideraţii generale. Contextul intern şi cel internaţional. (more…)

 

Timișoara. Adevăr sau minciună (video). Invitați: Sergiu Nicolaescu, Florin Constantiniu, Radu Tinu și Marius Mioc februarie 4, 2019


Emisiune din 1996 la Antena 1 despre revoluția din 1989. Invitați: Sergiu Nicolaescu (senator FSN, inițiator al Comisiei Senatoriale Decembrie 1989), Florin Constantiniu (istoric, colaborator a lui Ilie Ceaușescu înainte de 1989), Marius Mioc și Tinu Radu (adjunct al șefului securității Timiș în 1989, inculpat la data emisiunii în procesul revoluției de la Timișoara, așteptînd hotărîrea de la recurs; avea să fie achitat de completul de 9 judecători cu 5 voturi contra 4 pe motiv de neîntrunire a tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii; mă întreb dacă invitarea lui la emisiune nu a avut scopul de a-i da un sprijin indirect în procesul în care aștepta verdictul). (more…)

 

Scrisoarea mea din 13 septembrie 2004 către Alex Mihai Stoenescu octombrie 24, 2018


Am pomenit deja despre cartea „Interviuri după Revoluție” de Alex Mihai Stoenescu (editura Orizonturi, București 2016), în care îmi este dedicat un capitol (linc). În acel capitol sînt publicate 2 scrisori pe care le trimisesem lui Alex Mihai Stoenescu (pag. 87-99, 106-115), scrisorile pe care Stoenescu mi le trimisese mie, cît și unele comentarii făcute de Stoenescu pe marginea acestei corespondențe. Redau și pentru cititorii acestui blog prima dintre scrisorile mele. Între paranteze drepte cu litere cursive sînt comentarii ale mele de acum. Corespondența mea cu domnul Stoenescu a avut loc înainte de publicarea, de către dînsul, a cărții sale „Revoluția din decembrie 1989 – o tragedie românească” care reprezintă volumul IV din ciclul „Istoria loviturilor de stat în România” al acestui autor.

Stimate domnule Stoenescu,

Mulțumesc pentru scrisoare. Consider interesant să continuăm discuția referitoare la revoluția din 1989.

Ziarul „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” a fost publicat în 10 martie 2004, dar de reacționat la cele scrise de Jurnalul Național am făcut-o chiar mai repede, în forumul de discuții de la pagina de internet a acestui ziar. Intrați pe http://www.jurnalul.ro, de acolo pe forum și căutați la forumul „Agora” tema de discuție „decembrie 1989 și „manipulările lui Tucă” (deja tema s-a învechit și poate nu mai apare pe prima pagină) [acum nu mai găsesc pe internet forumul „Jurnalului Național”, care a dat faliment între timp, a renăscut sub denumire ușor schimbată iar arhiva electronică a fost preluată parțial de saitul antena3.ro]. Veți vedea că de multe ori reacția mea a fost la doar 24 de ore de la publicarea articolelor în Jurnalul Național. În 10 martie am publicat articolele publicate pe internet în ziar, dar și după 10 martie 2004 Jurnalul Național a continuat să scrie despre revoluție iar eu am continuat să dau replici. Deci, pe forumul de internet al Jurnalului Național veți găsi unele articole care nu apar în ziarul ce vi l-am trimis (au apărut însă în bilunarul timișorean „VIP în Banat”). Mai apoi mi s-a blocat accesul pe forumul Jurnalul Național, dar ziarul respectiv nici nu mai publică despre revoluție. (more…)

 

Octavian Paler – După patru ani (1993). „Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?” octombrie 4, 2017


În ziarul „România Liberă” din 17 decembrie 1993 Octavian Paler a publicat articolul „După patru ani” în care analizează cei 4 ani care se scurseseră de la revoluția română. Redau articolul pentru cititorii acestui blog. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat explicații ale mele.

După patru ani

Într-una din serile dramatice petrecute lîngă un aparat de radio hîrbuit, la care mă chinuiam să ascult „Europa Liberă”, în decembrie 1989, am auzit un țipăt pe care nu-l voi putea uita, cred, toată viața. O femeie le striga, în stradă, la Timișoara, celor ce îndreptaseră mitralierele spre mulțimea răsculată: „Trageți, măăă! Și voi sînteți români!”. Clănțănitul mitralierei a acoperit apoi țipătul. Sau l-a retezat.

După patru ani, prin vocea lui Solcanu [Ion Solcanu, la acel moment senator PDSR], PDSR pune la îndoială legitimitatea „parlamentului conștiinței naționale”, de la Timișoara, cu argumentul: cine i-a ales? Și ce se poate explica, oare, cuiva care crede că, în alegeri, se împart nu mandate, ci „conștiințe”? că unii, între care mă număr, ne regăsim onoarea în acel țipăt de la Timișoara, acoperit sau retezat de gloanțe, mai degrabă decît în tot ce a urmat, ca spectacol, cu brasarde tricolore sau fără? că un vot valorează mai puțin decît o pată de sînge? Mă tem că e inutil. Trec de aceea la ceea ce mi-a adus aminte de serile de-acum patru ani. Întîmplător, mi-a căzut în mînă un ziar din decembrie 1989, de după fuga lui Ceaușescu, unde a fost publicată lista primului Consiliu al Frontului Salvării Naționale. Și am recitit-o. Am făcut, cu acest prilej, patru constatări care m-au dus, în final, la o întrebare. (more…)

 

Iosif Rus, comandant al aviației militare: „Am fost nevoit să decolez elicoptere pentru cercetare și avioane pentru combaterea țintelor aeriene, dar care a avut ca efect doborîrea și lovirea unor aeronave proprii de către rachetele și artileria antiaeriană proprie” septembrie 19, 2017


Pe alt sait al meu, documente1989.wordpress.com (linc), am publicat declarația olografă dată în 17 noiembrie 2009 în ceea ce presa a poreclit „dosarul revoluției” (de fapt, unul din dosarele revoluției), de către generalul Iosif Rus, comandantul aviației militare.

Declarația completă o puteți citi la lincul indicat mai sus, aici redau doar cîteva fragmente:

Astăzi 17 nov. 2009, mi s-a adus la cunoștiință faptul că a fost infirmată rezoluția din 07 dec. 2007 prin care am fost învinuit pentru săvîrșirea unor infracțiuni de omor și genocid (…)

În această perioadă 18-20 dec 1989 am fost plecat din țară [a fost plecat în Iran cu Ceaușescu] și la conducerea activităților de la comandament s-a aflat col. Obreja Petru, ca deținător al funcției de șef al secției operații (…) nu aveam locțiitor al comandantului, locțiitor pe tehnică, iar șeful de stat major, gl. mr. Ionescu Gheorghe se afla în concediu medical. În perioada cînd am fost plecat din țară (în Iran), col. Obreja Petru care ținea locul la comandă m-a informat de ordinele primite privind deplasarea unor avioane cu militari din trupele de parașutiști la Timișoara, fără a face alte precizări (…) (more…)

 

Generalul Marin Oană – relatare despre revoluţia din Bucureşti decembrie 19, 2013


Oana_decl01Reproduc aici o declaraţie olografă a generalului Marin Oană, în 1989 locotenent-colonel şi comandant al regimentului 1 mecanizat Bucureşti, dată parchetului în dosarul revoluţiei. Respectiva declaraţie am depus-o şi la dosarul procesului prin care Oană doreşte să-şi recapete certificatul de revoluţionar. În data de 3 noiembrie 2009 Oană a dat o declaraţie scurtă, pe care n-o mai reproduc, în care spune că începînd cu 4 noiembrie va face declaraţii mai complete, ceea ce a şi făcut. Declaraţia e destul de amănunţită, ceea ce mă face să cred că Oană a avut la dispoziţie şi nişte însemnări ale sale mai apropiate în timp de momentul revoluţiei.

În declaraţie e descrisă perioada 17-25 decembrie 1989. Sînt pomenite primirea alarmei de luptă, trimiterea trupelor împotriva demonstranţilor pe 21 decembrie, retragerea în cazărmi pe 22 (Oană spune că a fost făcută din proprie iniţiativă, fără vreun ordin de la superiori), ordinul venit de la Stănculescu în 22 (rezultă de aici că acesta avea comanda efectivă a armatei la acea dată) de a merge la TVR, situaţia de la TVR în care „cadrele şi militarii în termen, în 10-15 minute am luat pumni şi palme ce nu am luat toată viaţa” şi cele întîmplate la TVR, inclusiv amănunte despre aducerea acolo a lui Nicu Ceauşescu sau „întîlnirea de taină” care s-a desfăşurat în cabinetul directorului TVR între unii lideri ai FSN (aici nu e limpezit de unde ştie Oană ce s-a discutat la acea întîlnire, din moment ce nu spune că ar fi participat la ea).

DECLARAŢIE      [notă procuror militar: 04.11.2009 Dată în prezenţa mea]

1. Subsemnatul Oană Marin, fiul lui Florea şi Maria, născut la 20.06.1946 în localitatea Alexandria, judeţul Teleorman, CNP (…), cu domiciliul în Bucureşti (…) dau următoarea declaraţie.

2. În perioada martie 1986 – aprilie 1990 am fost comandantul R 1 Mc [regimentului 1 mecanizat] (UM 01210 Bucureşti) dispusă în str. Antiaeriană nr. 4-6, sector 5, unitate care a participat direct şi nemijlocit la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

3. În continuare voi prezenta în ordine cronologică, pe zile, momente şi ore, activitatea desfăşurată în perioada 17-26.12.1989. (more…)

 

Asociaţia „Victoria” (condusă de Lorin Fortuna) se împotriveşte unei străzi Sergiu Nicolaescu în Timişoara ianuarie 18, 2013


Din partea asociaţiei „Victoria” condusă de Lorin Fortuna, am primit prin e-mail un comunicat. Ţinînd seama de rolul jucat de domnul Fortuna în revoluţie, cînd a fost conducătorul comitetului revoluţionar intitulat „Frontul Democratic Român” constituit în clădirea operei din Timişoara, consider oportun să reproduc mai jos punctul dumisale de vedere. Nu împărtăşesc toate opiniile din acest comunicat. Nu am timp de o analiză amănunţită a părerilor domnului Fortuna, dar îmi exprim dezacordul mai ales faţă de considerarea ca dată de început a revoluţiei a zilei de 20 decembrie 1989 (cînd s-a înfiinţat Frontul Democratic Român condus de Lorin Fortuna). Nu numai acum ci în fiecare an la Timişoara şedinţa festivă a consiliului local care aniversa începutul revoluţiei a avut loc pe 16 decembrie. Domnul Fortuna este şi membru în colegiul naţional al Institutului Revoluţiei Române condus de Ion Iliescu (linc), fiind coleg cu Sergiu Nicolaescu, pînă la moartea acestuia, în acest organism de conducere al IRR.

Către:
– Consiliul Local Timişoara
– Primăria orașului Timişoara
– Comisia pentru Cultură, Arte şi Mijloace de informare a Parlamentului României
– Ministerul Culturii şi Patrimoniului naţional
– Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989
– Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor
– Asociaţiile de participanţi autentici, cu merite deosebite, la realizarea Revoluţiei Române din decembrie 1989
– Mass-media
Comunicat
Cu privire la intenţia, exprimată, public, de către viceprimarul Dan Diaconu, al oraşului Timişoara
(reprezentant al Partidului Naţional Liberal – varianta post – 1989) de a pune în discuţia Comisiei de cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte, din cadrul Consiliului Local Timişoara, propunerea de a da, unei străzi, din oraşul Timişoara, numele lui Sergiu Nicolaescu, recent decedat şi incinerat. (more…)