Viorel Marineasa: „Teroriştii printre noi. Adevărul despre ucigaşii Revoluţiei” de Grigore Cartianu (recenzie)

Scriitorul şi conferenţiarul universitar timişorean Viorel Marineasa mi-a trimis o nouă recenzie legată de o carte despre revoluţia din 1989: „Teroriştii printre noi. Adevărul despre ucigaşii revoluţiei” de Grigore Cartianu. Respectiva recenzie a fost publicată şi în revista timişoreană „Orizont”. O prezint acum şi cititorilor acestui blog.

Despre volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor. Să mori împușcat ca un animal sălbatic” al lui Grigore Cartianu am scris cu vreun an în urmă. Observam atunci că prima sută de pagini este compromisă de faptul că autorul și-a însușit cu deosebită osârdie teoriile lui Alex Mihai Stoenescu, conform cărora „revoluția” din România ar fi fost rodul acțiunii orchestrate a serviciilor secrete străine, dar recunoșteam că, pe următoarele 400, Cartianu își demonstrează talentul, reconstituind pas cu pas drumul cuplului prezidențial până sub zidul cazărmii de la Târgoviște.
Noua sa carte, Teroriștii printre noi. Adevărul despre ucigașii Revoluției (Editura Adevărul Holding, București, 2011), este consecința unei munci de echipă. Lui Cristian Delcea și lui Mihai Voinea li se datorează investigația jurnalistică (lor li se poate adăuga Laurențiu Ungureanu, cel ce a refăcut filmul evenimentelor de la Craiova), iar Andrei Crăciun i-a coordonat. În ce-l privește, Grigore Cartianu a alcătuit planul de ansamblu, a scris capitolul introductiv, a „supervizat întreaga construcție” și a așezat în final un șir de editoriale (când complementare, când de direcție în raport cu zdroaba de pe teren) având legătură sau tangență cu tema. Continuă lectura