Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Braşov: „oameni care s-au opus pe faţă revoluţiei au devenit peste noapte activişti de frunte ai FSN” martie 17, 2014


Brasov_RL120190„România Liberă” din 12 ianuarie 1990 publică o scrisoare din Braşov în care se semnalează fenomenul năpîrlirii unor slugi ale regimului ceauşist, devenite după revoluţie (chiar şi în acest oraş unde s-a vărsat sînge) activişti ai FSN. Redau respectivul articol.

Scrisoare din Braşov

Din ziarul local „Gazeta de Transilvania”, din data de 6.I.1990 am aflat pentru prima oară componenţa Consiliului Provizoriu al FSN din judeţul Braşov. Din păcate zvonurile îngrijorătoare privitoare la componenţa acestui consiliu s-au dovedit întemeiate.

Oameni care pînă în ziua de 22.12.1989, la ora prînzului, cînd s-a anunţat fuga criminalului dictator, erau uneltele docile şi devotate ale acestuia, oameni care s-au opus pe faţă revoluţiei, au devenit peste noapte activişti de frunte ai FSN şi s-au autointitulat reprezentanţi ai poporului.

Ne referim aici la următoarele persoane pe care le cunoaştem:

– Săpunaru Simion, director general CITAMA, membru al fostului C.C. al P.C.R., membru al prezidiului fostului congres al 14-lea al P.C.R., congres de tristă amintire, ruşinea poporului român;

– Mateescu Ion, director general al I.A.Bv., membru în fostul comitet judeţean P.C.R.

Ambii s-au opus la plecarea muncitorilor la demonstraţie, luînd cuvîntul la staţia de amplificare în ziua de 22.12.1989, ambii au ca antecedente destituiri din funcţii nu numai pe motive profesionale, cazuri de notorietate publică, ambii au fost reintegraţi în funcţii de conducere doar ca elemente docile fostei puteri politice.

Săpunaru Simion, trimis pe platforma I.A.Bv., personal de către fostul dictator – după propria afirmaţia – după evenimentele de la 15.11.1987, a contribuit la regizarea vizitei de tristă amintire a dictatorului din august 1988, cînd muncitorii uzinei au fost încuiaţi în secţii. În schimb au fost aduşi „cetăţeni” din afara întreprinderii; se dorea astfel obţinerea unei atmosfere de „caldă recunoştiinţă” care trebuia să astupe glasurile ce nu conteneau să condamne represiunea din 15 noiembrie 1987. (more…)